TAROM in Guinness Book

TAROM in Guinness Book
Zbor 7016 Q Cluj Napoca – VIENA 9.20, 7 iulie 2009

Autor: Corneliu Florea

Din 1990 revin anual in România mea, sau si a mea. La inceput cu masini inchiriate din Germania, in ultimii ani cu avionul la Timisoara sau Cluj Napoca. Daca in 1990, revenind dupa zece ani in tara, am plâns de cum am gasit-o, acum sunt doar uimit si incerc sa inteleg. Locul blocurilor este luat de cartiere intregi de vile, Trabantul si Lada au fost inlocuite de BMW si Volvo, caminele culturale de biserici si domuri neoprotestante, uzinele si fabricile românesti inlocuite de cele straine, padurile inlocuite de alunecari de teren, partidul unic de partide identice, Ceausescu de Basescu si Dumitru Dumnezeu de Patapievici. Scuza-ma Dumitre.
Anul acesta am fost bucuros sa vad data in folosinta noua aerogara clujeana. E o mare si incântatoare diferenta, e la parametri internationali fiindca si traficul este international. Când am revenit pe aeroport, ca sa ma intorc in Canada, si plecarile se faceau tot din noul aeroport spatios, luminos, curat si civilizat deservit.
La scara avionului, un avion prea mic pentru un trafic atât de mare, ca de obicei se iau bagajele de mâna si se pun in cargou fiindca spatiul pentru bagajele de mâna de deasupra scaunelor este prea mic pentru multe din ele. Este o practica ce se foloseste si pe alte aeroporturi internationale când avioanele sunt mai mici, iar aici la Cluj Napoca devenise ceva obisnuit din anii trecuti. La urcare, lasi bagajul de mâna la scara avionului, ti se da un tichet iar la sosire, la Vienna, il gasesti la scara când cobori. Simplu si sigur!
Numai ca in 7 Iulie 2009 nu a fost asa. La scara avionului cinci calatori au ramas socati: bagajele lor de mâna nu au fost la scara avionului, au ramas pe pista aeroportului din Cluj Napoca!! Nu a mai fost loc in cargoul avionului explica senin, ca fapt divers un tovaras, angajatul TAROM-ului, care intotdeauna se agita, cu tot felul de treburi, la sosirea si plecarea acestui avion. Am fost incurcati, contrariati noi cei devalizati de tantalaii aia, de ardeleni, de la Cluj si am ramas incremeniti, dar tovarasul de la TAROM ne-a repezit sa ne urcam in autobus ‘’ca nu asteapta dupa voi’’. O doamna intre doua vârste care merge in America la copii a inceput sa plânga fiindca ea avea si pasaportul si biletul de avion in bagajul de mâna, preluat la scara avionului la Cluj. De mila ei ne-a apucat si pe noi mila de noi insine, având in bagajele de mâna cele mai personale si trebuincioase obiecte de calatorie. Eu aveam in acel bagaj de mâna, portofelul cu bani, actele canadiene printre care permisul de conducere si un MC cu un credit de 25.000 dolari canadieni, cheile de la casa. Material adunat pentru articole si o carte de perspectiva, plus doua aparate de fotografiat foarte scumpe, filme, digital cards, memory sticks. Statusem peste doua luni in România si acum faceam un mic inventar si vazându-ma numai in camasa si pantaloni, m-am agatat de tovarasul de la TAROM. I-am spus ce simteam in acel moment, in care eram ca aruncat din avion fara parasuta, desi imi dadeam seama ca nu el era de vina, ci tantalaii aia ardeleni ce deservesc pasagerii la Cluj. E drept, eram mânios pe dragii mei de ardeleni, care probabil mi-ar fi spus ’’apoi lasa, draga domnule, ca no hi foc’’, dar tovarasul de la TAROM imi era foarte antipatic din trecut, când am mai avut de doua ori probleme cu bagajele mari, de data aceea ramase in urma mea la Viena din cauza lui, tot cu scuza ‘’nu a mai fost loc in cargou’’. (Cu ce se tot umple cargoul avionului de nu e loc pentru bagajele calatorilor?).
Pâna la plecarea avionului meu spre Toronto nu mai aveam timp de nimic si nici bani de un telefon (mobilul românesc il lasasem in tara, cel canadian era in preerie) trebuia deja sa ma prezint la ’’gate’’ pentru imbarcare transoceanica. A fost un zbor de noua ore in care la claustrofobia tubului in care eram inchisi ermetic si legati de scaun, acum trebuia sa adaug si acest incident socant din care se declanseaza o serie intreaga de inconviniente. Au trebuit câteva ore sa ma linistesc digerând si acest impact, autorelaxându-ma ‘’pomenindu-i de bine’’ pe dragii mei de ardeleni de pe aeroportul din Cluj, care acum se pregatesc, uitându-se de trei ore la ceas, de mars acasa, unde-i asteapta Veta sau Rozi cu palinca si varza a la Cluj cu multa smântâna iar io n-am nici chei sa intru in casa când ajung! Oare cum sa le multumesc? Stiu io: ca ardeleanu la necaz! Ei multumiti cu Veta sau cu Rozi, io inghit cu noduri lazane with tomatos (Solanum lycopersicum!!) ca au devenit si austrecii cu masinile lor zburatoare niste amarâti in plina globalizare si dau mâncare si bautura proasta pasagerilor.
La aeroportul din Toronto au inceput ‘’placerile si bucuriile‘’. Din avion, prin coridoare fara de sfârsit, scari si escalatoare ajungi intr-o sala cât Domul Vaticanului unde vreo douazeci de ofiteri de frontiera au tot timpul sa te intrebe ce vor ei si sa verifice pe computerul ’’stie tot’’ din fata lor. Bun, trec in alt dom, unde-s vreo douazeci de benzi pentru bagajele cele mari. Am doua grele, pline de carti, imi trebuie un carucior, costa doi dolari. Eu nu am nici macar un cent. Ce dracu sa fac, sa ma apuc sa cersesc, sa fur? Nu, ma duc la supervisor, in Canada peste tot e un supervisor si-i spun my problem: trebuie sa-mi iau bagajele si sa le duc in alta parte, la alta banda rulanta destinata zborurilor interne, la Winnipeg si nu am bani. Ma asculta, ma priveste, ma masoara, un supervisor canadian intotdeauna trebuie sa-si dea importanta masurându-te, si-mi rezolva problema. Ii multumesc, imi zâmbeste si nu se abtine spunându-mi ca e bine ca am avut bani sa merg in Europa. Funny! Zâmbesc si io si iar imi pomenesc in minte ardelenii mei dragi. Am depus bagajele cele mari si acum ma indrept spre telefon.
Pe ultima pagina a pasaportului am o lista cu telefoanele importante in caz de probleme in timpul calatoriilor. Prima e a ambasadei canadiene, apoi a avocatului, a familiei si-a unor colegi de nadejde. Chem ’’call colect’’ avocatul iar la intrebarea cine cheama zic Dumitru, asa ma stie si numai un Dumitru are client, restul sunt Demetrios si Dimitri. Imi raspunde prieteneste, asa-s avocatii prietenosi nevoie mare pe bani multi, ii spun toata povestea, ma intrerupe tot mirindu-se cu “Amazing, I can’t belive!’’ apoi imi explica step by step ce trebuie sa fac. La sosire, seara in Winnipeg, la Informatii, va fi un plic pentru mine cu un client card in contul sau cu care pot sa-mi platesc toate cheltuielile pâna ce imi primesc bagajul de mâna cu actele si cheile sa pot intra in casa. Mi-a explicat sa-mi iau un hotel de cinci stele, trei mese pe zi fiindca nu pot sa-mi folosesc bucataria, schimburi vestimentare necesare, sa umblu numai cu taximetre pentru ca nu ai carnet de sofer din cauza TAROM-ului, telefoane si faxuri câte sunt necesare. Trebuie sa merg neaparat la serviciul ’’lost and found’’ si sa dau toate datele despre bagajul de mâna ramas la Cluj. Urgent sa-mi anulez ‘’credit cards’’ si sa-l chem când am nevoie. Când totul se va sfârsi, notele de plata si onorarul sau are sa-l trimit la TAROM, ei stiu reglementarile internationale: doar sunt europeni acum!! Destept avocat, doar bunicii lui au plecat din Botosani.
Avionul a intârziat o ora, era deja noapte la Winnipeg, la Cluj Napoca se crapa de ziua si-i pomensec pe clujnapocenii mei cei dragi. La Informatii, dupa ce m-am prezentat pasaportul mi s-a dat, plicul de la avocat in care am gasit acel card special cu care ei, avocatii isi ajuta clientii la nevoie. Costa dar e salvator in asemenea situatii. Serviiciul ‘’lost and found’’ mai nou se numeste de bagaje intârziate, sa-si arate eficienta, functionarul era jovial, ce sa faca si el nu poate sa plânga pentru fiecare pasager sosit fara bagaj, bagaje. Incurajeaza pe toti, dar in cazul meu a fost cu adevarat surprins: Niciodata pâna acum, imi spune si tot repeta in timpul conversatiei, nu am avut un asemenea caz si sunt aici de aproape zece ani. Asta-i unic, poate fi trecut in Guinness Book! Funny!!
Dupa aproape douazeci de ore de aeroporturi si avioane, ajunsasem si eu o umbra de pus in Guinness Book alaturi de dragii mei ardeleni, care dorm zâmbind satisfacuti alaturi de Veta sau Rozi. Imi iau bagajele cele mari, la Winnipeg carucioarele de bagaje sunt inca ‘’free’’ asa erau pe vremuri in toate aeroporturile internationale. Iau un taxi si cad in patul unui hotel de cinci stele pe care le vad când verzi când rosii, ii mai pomenesc inca odata pe dragii mei ardeleni si adorm nelinistit, visând bagaje zburând peste ocean si il caut cu privirea printre ele pe al meu. Nevazându-l devin agitat in somn. Ma trezesc brusc, când mi-am vazut si bagajul meu zburând, cazând in ocean si rechinii repezindu-se la el!! Un cosmar care mi-a declansat o insomnie pe tot restul noptii…
A doua zi, ziua telefoanelor. Vorbesc cu Florin care-i si el in Ardealul lui natal, el vorbeste la Cluj cu domnul Octavian Fodor – ardelean de doua ori; odata pentru Octavian si odata pentru Fodor – care ii prezinta scuzele si ii da toate asigurarile. Dupa 48 de ore de neliniste, grija si cosmare dat de iubitii mei ardeleni imi primesc bagajul de mâna. Desi nu era incuiat nu s-a miscat nimic din el, nu a cazut in ocean la rechini. Un prieten, care stie multe despre mine, mi-a spus in jargonul lui de universitar esti un atom marcat au vrut sa-ti controleze amanuntit bagajul! Hei, las-o-n balta, moarta. Doar am fost cinci in aceiasi situatie! El insista ca sunt naiv: ceilalti patru au fost de acoperire!! Lasa fitelele, mi-a fost destul, hai sa bem o palinca de pe Somes, superioara tuturor bauturilor concentrate din lume. Fiind bucurestean imi zice: De gustibus non disputandum, in timp ce deschidem sticla cu palinca…
Sanatate si noroc! Intâi bem pentru noi, ardelenii, in frunte cu Domnul Octavian Fodor de la aeroportul international Cluj Napoca!
(Iulie 2009, Winnipeg – Canada)