Curentul International

 Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul X(2011), nr. 218 (16 – 30 Noiembrie)

             Dragii mei enoriași!

             Culmea ipocriziei. Zilele trecute a fost prezentat un reportaj la televizor, care mi-a lăsat un gust amar! În mai multe orașe ale Olteniei, țiganii protestau vehement, fiindcă li se tăiaseră de către primării ajutoarele pentru încălzire. Aveau palate precum în cărțile de povești, cu turnuri și turnulețe ca la pagodele indiene, aveau scări de marmură interioare, ca-n filmele cu imagini din înalta societate, aveau covoare persane pe jos și pe pereți, tot felul de obiecte casnice de mare valoare, aveau prin curte automobile de sute de mii de euro, dar nu mai aveau cele câteva zeci de mii lei vechi pentru lemne. Revolta lor era maximă, când arătau caloriferele reci, când arătau că trebuiau să stea familiile îngrămădite în două sau trei camere și să facă focul cu lemne în teracote!! La gâtul protestatarilor atârnau lanțuri grele de aur de multe carate, urechile erau încărcate cu cercei mari și grei, degetele abia se mișcau, fiind blindate de ghiuluri și inele….

              Spectacolul era de un grotesc fără precedent. El era o continuare a altor asemenea mascarade, când aceiași ,,eroi” își parcau mașinile de lux în apropierea primăriilor și se duceau la cozi, ca să primească ajutoarele sociale, sau la cantinele sociale,  ca să primească o farfurie cu zeamă.

              România se vădește a fi o țară cu două tipuri de populație. O categorie de oameni, care formează acea ,,Românie tainică”, de care vorbeau marii intelectuali ai nației, o  populație de români de viță veche, care au dus în spate istoria de două milenii și mai bine a neamului, care au primit în piepturile lor săgețile și gloanțele în războaie, care au strămoșii, moșii ori părinții amestecați cu glia pe câmpurile de luptă, în morminte fără cruce; o categorie de oameni, care are încă puterea de a spera într-un viitor mai bun pentru țară, care suportă toate mojiciile și toate nedreptățile lumii acesteia, cu convingerea că apa trece dar pietrele rămân. O altă parte a țării acesteia este formată dintr-o faună de profitori, de infractori, de nesimțiți, de indivizi fără scrupule și  fără Dumnezeu, de indivizi care sunt în stare să taie și să spânzure pe oricine, care n-au istorie, n-au respect pentru cultura și sufletul acestui neam românesc, care se răspândesc ca fiarele de pradă în lume și ne ,,reprezintă” ca nație. O categorie de profitori, care jefuiește bogățiile țării și tot ceea ce are neamul mai de preț, fără frică de Dumnezeu și de oameni, fără frică de judecata istoriei.

              Știu că întotdeauna pădurea, oricât de mare și de verde ar fi, tot are uscături, dar parcă la noi sunt prea multe! Teamă mi-e că uscăturile se tot înmulțesc, prind teren și la un moment dat vor domina!  E o problemă care ar trebui să dea de gândit oamenilor cu putere de decizie și responsabilitate în țara aceasta, în Europa însăși!

*

       V. Taina Sf. Hirotonii reflectată în proverbele românești(I)[1].  Taina Sfintei Preoții este destul de bine reprezentată în colecția de proverbe a lui Iuliu Zanne, dar nu la nivelul Sfintei Cununii sau al Sfintei Spovedanii. Preotul a fost întotdeauna o persoană publică, cunoscută de comunitate prin natura misiunii sale. Preotul a botezat pe noul-născut, l-a învățat cele dintâi taine ale scrisului și cititului, l-a inițiat în învățăturile creștinești, l-a împărtășit la marile Sărbători. Pe tânăr l-a spovedit și l-a împărtășit, l-a îndrumat în problemele mai delicate ale vieții, l-a cununat și i-a fost alături la toate evenimentele ce i-au marcat viața. Pe adult și pe bătrân l-a însoțit pe cărările vieții la bine și la rău, s-a bucurat și s-a întristat alături de el, l-a pregătit pentru viața de apoi și după Marea Trecere preotul a rămas să-i oficieze cele cuvenite pomenirii. Pentru toți membrii comunității preotul a oficiat slujbele cuvenite în biserică în duminici și sărbători și ori de câte ori a fost cazul, preotul le-a predicat cu timp și fără timp, ajutându-i să înțeleagă rostul vieții pe pământ. Preotul a sfințit viața credincioșilor și obiectele, a binecuvântat viețuitoarele, pământul și holdele. Preotul   a fost modelul de viață morală al enoriașilor din parohie. Multe au fost permise oamenilor de rând în mentalul popular, dar preotul întotdeauna a avut un statut special. El a fost judecat de comunitate cu alte unități de măsură față de restul oamenilor. Orice abatere, cât de mică, a preotului de la normele de conduită socială și morală a fost judecată cu mult mai mare asprime de comunitate în general și de fiecare în special. El a trebuit să fie etalonul, modelul, îndreptarul. Preotul a fost cel mai învățat din cadrul comunității. El a fost cel ce a citit cărțile, a scris jalbele și scrisorile, a eliberat actele de stare civilă, a citit actele de proprietate, hrisoavele, decretele, poruncile și legile. Tot el le-a comentat și le-a explicat pe acestea, ca unul care avea cunoștințele necesare. Era imposibil ca preotul să nu fie prezent în folclorul românesc în general și în universul paremiotic în special.

              Așadar, asemenea arheologului, vom încerca să reconstituim, din câteva cioburi risipite, vasul, cât mai aproape de forma originală. Nu ne propunem, așa cum am mai spus, să facem un studiu dogmatic sau pastoral despre Preoție, ci doar să vedem în ce măsură Taina Sf. Preoții și misiunea preoțească a fost receptată în popor.

       I. Întemeietorul este Însuși Dumnezeu, preotul fiind ,,unsul lui Dumnezeu”(VIII, 85), ,,după rânduiala lui Melchisedec”(VIII, 457). Preoția este misiune sfântă: ,,Preot și arhiereu după rânduiala lui Melchisedec să fii, fără nici o spurcăciune, fără nici o răutate și fără nici un interes”(VIII, 457).

     II. Săvârșitorul  este arhiereul, episcopul: ,,Știe vlădica pe cine popește”(VII, 217);

       III. Primitorul  este creștinul care îndeplinește mai multe condiții obligatorii, el fiind ,,Unsul lui Dumnezeu sfânt lucru se-nțelege; cine pune mâna pe unsul lui Dumnezeu, vinovat de moarte este. Ferește-te de-o asemenea vină”(VIII, 85). El trebuie să împlinească o serie de condiții precum:

- Vocație pentru preoție, ,,A călca a popă”(VII, 109), ,,A călca popește”(VII, 116), ,,Parc-am fost popă”(X, 377), ,,Parcă-i popă”(VII, 115), ,,Carte nu știe, dar calcă popește”(VII, 116), fiind proverbele care definesc cel mai bine această potență nativă a unui candidat. Se găsesc întotdeauna ,,cititori” ai acestor semne, predispoziții, încă de timpuriu, care-i prevestesc copilului că  ,,Ai să te faci popă”(VII, 116).

- Studii teologice. Alături de vocația înăscută, candidatul la preoție trebuie să aibă și pregătirea teologică propriu-zisă: ,,Știe carte ca popa”(VII, 108). În mod obligatoriu, preotul trebuia să știe să citească: ,,Unde popa nu citește” (X, 377). Copiilor cu înclinații vădite spre studiu li se spunea de către părinți și cunoscuți: ,,N-o să te faci popă”(VII, 115). Din cauza studiilor, preotul era socotit  ,,cu patru ochi”(VII, 101). De obicei, aspirantul la preoție se pregătea în prima fază prin practică pe lângă preotul bătrân din satul său. El era apoi susținut de parohie în școlile teologice, cu condiția ca după absolvire să se întoarcă în sat și să slujească cele ale preoției. Era o cutumă încetățenită în mediul rural mai ales, ca fiul unei localități să slujească acea localitate, ci nu alta: ,, Nu te face popă în biserică străină”(VII, 93). Erau excluși de la preoție cei cu comportament religios-moral necorespunzător, infractorii și toți cei ce nu aveau ,,chemare” pentru această misiune. Verdictul era categoric:  ,,Văzut-ai un drac popă?” (VI, 566)

 IV. Forma în care se săvârșește  această  Sfântă Taină nu este suficient de clar exprimată în proverbe. Întâlnim câteva proverbe cu această temă: ,,A preoți pe cineva”(VII, 123); ,,A pune potcapul pe cap”(III, 317), în opoziție cu  ,,A pune potcapul în par”(III, 317),  care echivalează cu caterisirea. Din istoria literaturii române a rămas celebră figura făcută de Ion Creangă, când a fost caterisit. S-a dus lângă un par, s-a lipit cu spatele de el și a potrivit ca vârful parului să îi preia potcapul de pe cap. Când i-a reușit operația, Creangă s-a adresat potcapului cu cuvintele: ,,Nici nu te-am pus, nici nu te-am luat!”. I-l pusese pe cap episcopul când îl hirotonise diacon. În Țara Românească se dăduseră niște înlesniri fiscale pentru preot, în sensul că preoții erau scutiți de anumite biruri. Din cauza aceasta, tot mai mulți români căutau să obțină dovadă de la un ierarh legiuit că sunt hirotoniți, chiar dacă n-aveau nici în clin, nici în mânecă cu preoția.  Acela era cel de la Vidin. Găsim între proverbele din colecția lui Zanne și unul care face referință la vremea când mulți olteni treceau Dunărea la Vidin, îi duceau mitropolitului de acolo un peșcheș și erau hirotoniți. Se spune că trecuseră mai mulți cu o sanie peste Dunărea înghețată. Mitropolitul a hirotonit câți a hirotonit și apoi, văzând că nu mai vine nici unul, a întrebat: ,,-Mai sunteți?” Noii preoți au răspuns: ,, – Mai este cel de la cai!” ,, – Să vină și el!” a zis mitropolitul și astfel l-a hirotonit preot și pe acela. Faptul că hirotonia se oficia cu vădită ușurință, fără pregătirea necesară, ci doar pentru obținerea unei hârtii, a rămas expresia, când s-a făcut referire la un preot slab pregătit din punct de vedere teologic, că e ,,preot de la Dii!” ,  ,,Se face popă la Dii”(VI, 77), adică preot hirotonit la Vidin.

*

              Contribuții de cult.    Încheiem la 30 Noiembrie anul financiar. Îi mulțumim lui Dumnezeu și tuturor credincioșilor din parohie și din afara ei pentru ajutorul ce ni l-au dat. A fost un an  bun sub aspect economic și misionar, în ciuda crizei prin care trecem. La 31 Decembrie vom vorbi mai mult despre aceasta. În acest număr ne vom limita la contribuția de cult și ajutoarele primite din afara parohiei. În ceea ce privește contribuția de cult, precizăm mai ales pentru cei care vor citi ,,Scrisoarea pastorală” pe internet sau în alte publicații, că în parohia noastră contribuția de cult este la aprecierea credincioșilor, după principiul: fiecare dacă vrea și cât vrea. De asemenea, în parohia noastră toate serviciile religioase sunt gratuite, indiferent dacă solicitantul a achitat sau nu ceva pentru  contribuția de cult. Deși nu este vorba de o constrângere privind contribuția de cult și pentru anul 2011 am avut un procentaj extraordinar. Astfel, în Malovăț au achitat 95,79 %. În Bârda au achitat 91,87%. La nivel de parohie au achitat 94,52%. Contribuția de cult a variat între un leu și 401 lei(Domnul Prof. Borugă Ion). Dacă avem în vedere ajutorul dat de Domnul Primar George Bazavan pentru tipărirea vol. II din cartea Viețile Sfinților, pe care urmează să v-o donăm Dumneavoastră, enoriașii din parohie și tuturor celor din afara parohiei, care  ne-au ajutat cu cel puțin 50 lei în perioada 1 Dec. 2010 și 30 Nov. 2011, dânsul se situează și anul acesta pe primul loc, cu o donație de 35.206 lei, urmând ca în primele zile ale lunii decembrie să mai doneze încă 3.500 lei.  La contribuțiile de cult s-au adăugat ajutoarele primite de la fii ai parohiei din afara parohiei, fruntaș în acest sens fiind Domnul Avocat Ion Luca din Tr. Severin cu 2.000 lei, cât și credincioși străini de parohie, pe locul I la această categorie situându-se Doamna Mariana Silvestri-Brăescu din București, cu 1.500 lei. La contribuția de cult, ,,clasamentul” fruntașilor este acesta:

              A. În Malovăț:  I. Domnul primar George Bazavan:  35.206  lei(Contribuția de cult, la care se adaugă prima rată pentru cartea Viețile Sfinților, vol. II); II. Prof. Borugă Ion[2]: 401 lei;  III. Glavan Dumitra: 221 lei; IV. Ionașcu Maria: 217 lei; V.  Bobiț Gheorghe: 160 lei; VI. Mănescu Constantin: 151 lei; VII. Haidamac Minodora: 150 lei;  VIII. Pera Nicolae: 132 lei; IX. Surugiu Eugenia: 130 lei;  X. Popescu Mihai și Munteanu Nicu: câte 126 lei; XI.  Dragotă Nicolița: 125 lei; XII. Popescu Angelu: 122 lei; XIII. Tărăbâc Lucian(II): 121 lei; XIV. Ungureanu Gheorghe, Tărăbâc Grigore, Popescu Marga și Dima Vasile:  câte 120 lei; XV. Manolea Nicolae și  Crăciunescu Tică: câte 116 lei;  XVI. Manolea Emanoil: 115 lei; XVII.  Guțescu Jenică și Coman Vasile:  câte 112 lei; XVIII. Căprioru Gheorghe, Coman Constantin, Crumpei Gheorghe, Bazavan Ilca și  Tănase-Osiac Dumitru : câte 111 lei; XIX. Luca Constantin, Rachinoiu Grigore, Michescu Ion și Munteanu Iorgu: câte 110 lei; XX. Pereanu Viorel: 108 lei;  XXI. Tărăbâc Lucian(I), Crăciunescu Margareta, Cojocaru Titu, Baltac Guța și Teșilă Elisabeta:  câte 106 lei; XXII. Bobiț Gh. Ion, Mănescu Elena, Meilă Nicolae(I) și Manolea Natalia: câte 105 lei; XXIII. Căprioru Maria: 103 lei; XXIV. Vasilescu Petre, Căpeț Angela și  Ianăș Alexandra: câte 102 lei;  XXV. Ciobanu Doru: 101 lei; XXVI. Cosma Cristina, Ungureanu Constantin, Popescu Ștefan, Iordache Mihai, Paicu Daniel, Baltac Alexandru, Luca Dumitru, Munteanu Puiu, Vladioniu Mariana și Belega Gheorghe: câte 100 lei; XXVII. Surugiu Gheorghe și Paicu Nicolae: câte 91 lei; XXVIII. Crașoveanu Valeriu: 81 lei; XXIX. Oproiu Petre și Coman Gheorghiță:  câte 80 lei; XXX. Minune Ion: 79 lei; XXXI. Giurescu Lucreția: 77  lei; XXXII.  Mănescu Dumitru și  Bazavan Gheorghe(Ieleșnic): câte 76 lei; XXXIII.  Băleanu Ioana și Nistor Maria: câte 73 lei; XXXIV. Curea Gheorghe, Borcilă Elena(II), Ghilerdea Sevastian, Pera Aurica, Ștefu Constantin, Voican Petre, Borugă Mihai și Glavan Dumitru: câte 70 lei; XXXV.  Glavan Pompiliu: 67 lei;  XXXVI. Micu Valeriu, Ionașcu Ștefan, Michescu Nicolae, Almichi Ion, Ciută  Romulus și Săftoiu Liviu(II): câte 66 lei;  XXXVII. Bazavan Dumitru și  Crăciunescu Paraschiva: câte 65 lei; XXXVIII. Manolea Grigore, Surugiu N. Ion și Ungureanu Florin:  câte 62 lei; XXXIX. Jianu Stela, Omir Sevastian, Glavan Ion, Mateescu Mihai, Michescu Constanța, Pereanu Constantin, Guran Aurel(I), Badea Ion, Tătucu Marius și Papa Vergina:  câte 61 lei; XL. Ciobanu Gheorghe, Popescu Maria, Pirici Constantin, Stroe Sever, Pau Claudiu, Meilă Iancu, Paicu Domnica, Bazavan Constantina, Badea Nicolae, Baltac Ion, Hurduc Floarea, Meilă Pantelie, Oprișan Elena, Bondoc Anton, Surugiu Mihai(I), Mănescu Vasile și Ciurel Valentin: câte 60 lei;  XLI. Pau Daniel: 58 lei; XLII. Boncioc Dumitru și Borcilă Gheorghe: câte 57 lei; XLIII. Surugiu I. Elena, Ungureanu Ștefan, Almichi Ilie, Mateescu Liviu, Pau Olimpia, Căprioru Viorel, Ciobanu Alexandra, Borugă Vasile, Lupșa Dumitru, Crumpei Alexandru, Baltac Constantin, Săftoiu Liviu(I), Cioabă Constantin, Borcilă Elena(I) și Ciurel Florin: câte 56 lei; XLIV. Boncioc Elena(II), Paicu Mariuța, Popescu Nete, Mănescu Valeria, Hurduc Elena, Cotea Nicu și Paicu Angelu: câte 55 lei; XLV. Meilă Emil: 54 lei; XLVI. Bondoc Maria, Bucică Bebe și Pătrulescu Petre: câte 53 lei; XLVII. Ionașcu Neluș, Bondoc Eugenia și Orodan Aneta: câte 52 lei; XLVIII. Ungureanu Angelu, Sava Ioana, Oproiu Vasile, Mănescu Tudor, Tănase Dumitru, Badea Marius și  Pană Viorel:  câte 51 lei;  XLIX. Vișan Constantin, Bobiț Claudiu, Bazavan Claudiu, Berneanu Alexandra, Băleanu Petre, Voican Ion, Mănescu Iulius, Popescu Gh. Gheorghe, Oproiu Dumitru, Colibășanu Gheorghe, Ștefu Ion, Tărăbâc Ion, Vișan Ana(I), Giura Dragoș, Căprioru Petre, Statache Cornel, Vișan Sevastian, Iorgovan Viorel, Odoleanu Valeriu, Nistor Elena, Nistor Vasile, Iosu Doru, Hadarig Mircea, Hurduc Maria, Carabaș  Gheorghe, Ilinca Alexandru, Munteanu Iancu-Sorin și Borcilă Vasile:  câte 50 lei;

              B. Bârda:   I. Pană Atena: 210 lei; II. Popescu Ion: 180 lei; III. Bobocea Savu: 162 lei; IV. Mema Pavel: 152 lei; V. Curea Gigi: 151 lei; VI. Rolea Pantelie: 125 lei; VII. Motreanu Ilie: 111 lei; VIII. Anghel Domnica și  Luca Nică:  câte 110 lei; IX. Gârbovan Ion: 108 lei; X. Cimpoieru Elena și Sfetcu N. Aurel: câte 107 lei; XI. Rolea Ion și  Sfetcu Bebe: câte 106 lei; XII. Curea Cristi și  Malescu Gheorghe: câte 105 lei; XIII. Horodnic Tudor: 102 lei; XIV. Dragomir Virginia, Botoșan Dumitru, Fugașin Aurel, Mihăescu Nicolae și  Sfetcu George: câte 100 lei; XV. Ivașcu Vasile: 81 lei; XVI. Mema Domnica: 76 lei; XVII. Dragomir Gheorghe: 71 lei; XVIII. Stănciulescu Ion: 70 lei;  XIX. Dragomir Nicolae, Luca Ion și Turlacu Emil: câte 66 lei; XX. Luca Dumitru, Rolea Marina și  Coman Elena: câte 62 lei; XXI. Luca Elena, Stoichină Dumitru și Mucioniu Ion:  câte 61 lei; XXII. Boroancă Petrișor, Ivașcu Ion și  Duțoniu Gheorghe: câte 60 lei; XXIII. Stoica Virgil, Duțoniu Valentin, Sfetcu Sorin și  Mema Gigi:  câte 56 lei; XXIV. Curea Viorel, Curea Paraschiva, Curea Ioana, Butoi Ion, Luca Ana, Rolea Constantin(I) și Șonea Floarea: câte 55 lei; XXV. Boroancă Ilie și Stănciulescu Victor:  câte 54 lei; XXVI. Luca Gheorghe, Cola Emilia și Mucioniu Mitrică: câte 53 lei; XXVII. Luca Domnica, Luca-Băleanu Dumitru și  Mema Ștefan: câte 52 lei; XXVIII. Gârjoabă Pompilia, Mucioniu Ion, Luca Constantin, Drăghia Tudor și Trocan Dumitru: câte 51 lei; XXIX. Anghel Nicolae, Mogonea Ion, Cimpoieru Tănase, Luca Gheorghița, Curea Ion, Curea Petre, Luca Aristița, Gheran Pantelie, Sfetcu Doru, Sfetcu A. Aurel, Rolea Drina, Rolea Dumitru, Gheran Stanciu,  Rolea Maria,  Mema Ion, Avram Dumitru,  Stănciulescu Ștefan, Zaharescu Gheorghe și Mucioniu Gheorghe: câte 50 lei.

              C. Fii ai parohiei din afara parohiei:  I. Domnul Avoc. Luca Ion(Tr. Severin): 2.000 lei;  II. Doamna Fleck Maria(Kӧln-Germania): 844 lei; III. Doamna Omir Lucreția(București): 700 lei;  IV. Doamna Popescu Aneta(București): 500 lei; V. Domnul Căprioru Marius-Emanoil(Italia): 420 lei;  VI. Domnul Boncioc  Mircea-Gheorghe (Italia): 400 lei; VII. Domnul Prof. Univ. Dr. Ing. Ion Popescu(București), Domnul Căprioru Florin-Alexandru(Italia), Domnul Rolea Ion(Tr. Severin) și Doamna Trocan Maria(Lugoj-TM): 300 lei; VIII. Cioabă Dumitru(Italia): 220 lei; IX. Domnul Surugiu Nicu(Italia): 205 lei; X. Domnul Ing. Gheorghe Trocan(București), Domnul Ile-Rolea Teodor(Arad-AR), Domnul Pâlșu Gheorghe(Tr. Severin) și Doamna Burtea Elena(Tr. Severin): câte 200 lei; XI. Domnul Prof. Sfetcu Virgil(București), Doamna Dr. Rusu Maria(Tr. Severin), Domnul Băleanu Virgil-Valentin(Italia), Domnul Avoc. Chirilă Vasile (București), Doamna Pera Maria(Tr. Severin), Domnul Popescu Constantin-Iulian(Italia), și Doamna Prof. Univ. Dr. Ionașcu Georgeta (București):  câte 150 lei; XII. Doamna Luca Atena(Tr. Severin): 120 lei; XIII. Domnul Mema Irinel (Tr. Severin), Doamna Prof. Iacov Raluca(Tr. Severin), Domnul Micșoniu Nicolae(Tr. Severin), Domnul Col. Vasile Ploștinaru(Caransebeș-CS), Domnul Paulețu Iancu(Răscolești-MH), D-na Ing. Teșilă Doina(Tr. Severin), Domnul Ing. Sfetcu Emil(Craiova-DJ), Domnul Trocan Pantelie(Tr. Severin), Domnul Pană Liviu(Tr. Severin),  Doamna Popescu Ileana(Milano-Italia), Domnul Popescu Nicușor(Milano-Italia), Domnul Zorilă Sandu(Tr. Severin), Doamna Secu Cornelia(Tr. Severin), Domnul Dragomir Ion(Tr. Severin), Domnul Pană Ștefan(Tr. Severin): câte 100 lei; XIII. Domnul Căprioru Viorel(Italia): 56 lei; XIV. Domnișoara Rolea Ileana(Tr. Severin): 55 lei; XV. Domnul Luca Vasile(Tr. Severin): 54 lei; XVI. Doamna Bazavan Simona(S.U.A.), Domnișoara Mănescu Stela, Domnul Duțoniu Ion(Tr. Severin), Domnul Rolea Aurel(Tr. Severin), Domnul Rolea Titu(Tr. Severin),  Doamna Carlaonț Teodora(Tr. Severin), Doamna Ivașcu Gigi(Tr. Severin), Doamna Iordache Sevastița(Tr. Severin), Doamna Voican Rili-Daniela(Franța), Domnul Voican Ionuț-Nicușor(Franța), Domnul Voican Doru – Gabriel(Franța), Domnul Nistor Gheorghe(Tr. Severin), Domnul Cioloca Iosif(Timișoara-TM), Doamna Păunescu Aurelia(Tr. Severin), Domnul Ceontea Traian(Tr. Severin), Domnul Luca Mihai(Tr. Severin), Domnul Popa Teodor(Tr. Severin), Domnul Giura Nicolae(Bala-MH), Domnul Nistor Gheorghe(Tr. Severin),  Domnul Pera Vasile(Tr. Severin) și  Doamna Gaiță Rodica(Tr. Severin):  câte 50 lei.

                D. Credincioși străini de parohie:  I. Doamna Mariana Silvestri-Brăescu(București): 1500 lei; II. Pr. Gheorghe Vasilescu(Torino-Italia): 1050 lei; III. Domnul Toncea Cătălin Ioan(București): 1.000 lei; IV. Domnul Dr. Dan Waniek(Paris-Franța): 764 lei; V. Doamna Mătuș Natalia (Timișoara-TM): 400 lei; VI. Doamna Dumitru Elisabeta(Sibiu-SB): 330 lei; VII. Doamna Crăciunescu Valeria (Câmpulung-Moldovenesc-SV) și Domnișoara Nisioi Mihaela(Câmpulung-Moldovenesc-SV):  câte 320 lei; VIII. Prot. Dr. Ioan Dură(Bruxelles-Belgia): 292 lei; IX. Domnul Grădinaru Constantin(Harleen – Olanda): 290 lei; X. Doamna Anca Gheorghescu(Canada): 287 lei; XI. Doamna Dr. Monica Petruțiu(Orăștie-HD): 280 lei;  XII. Doamna Dr. Petruța Freund(Aschaffenburg-Germania): 273 lei: XIII. Domnul Bogdan Soare(București): 250 lei; XIV. Domnul Spătariu Miron – Filip (Reșița-CS) și  Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina(Curtea de Argeș-AG): câte 220 lei; XV. Domnul Col. Marin Turculeanu(Lugoj-TM),  Doamna Bihoi Aurora (Timișoara-TM), Domnul Octavian Cudalbu(Baia Mare-MM) și Doamna Ionescu Ana-Maria(Campina-PH): câte 200 lei; XVI. Doamna Ing. Melania-Alexandrina Caragioiu(Topronto-Canada): 183 lei; XVII. Domnul Ioan  Miclău(Cringila-Australia): 161 lei; XVIII. Doamna Leonte Daniela(Buzău): 135 lei; XIX. Doamna Munteanu Sanda(Bârlad-VS): 120 lei; XX. Domnul Butoi Doru(Drăgășani-VL), Doamna Golea Nicoleta(Tr. Severin), Doamna Barbu Ioana(Buftea-IF), Domnul Cuțui Mihai(Tr. Severin), Domnul Prohap Robert(Timișoara-TM), Domnul Ciolan Tudor(Piatra Albă-MH), Domnul Ghilerdea Adelin(Laz-MH), Domnul Bancă Paul – Gabi(Tr. Severin), Domnul Pătrășcuță Liviu(Tr. Severin), Doamna Ploscaru Angela(Brebina-MH), Domnul Armașu Dan(Tr. Severin), Doamna Pitica Laura(Cluj-Napoca-CJ): câte 100 lei; XXI. Domnul Sabo Florin(Amsterdam-Olanda): 96 lei; XXII. Doamna Damian Gina(Bacău-BC): 90 lei; XXIII. Doamna Dr. Mihaela Funk(Germania): 84 lei; XXIV. Aurelia Trif(București): 81 lei; XXV. Doamna Beatrice Jinescu(București) și Doamna Popa Marilena(București): 80 lei; XXVI. Doamna Prof. Univ. Dr. Ana Sofroni (Chișinău-Moldova): 71 lei; XXVII. Mihai Eugen(Săseni-BZ): 70 lei; XXVIII. Doamna Crăciun Adriana-Doinița(Mangalia-CT): 60 lei; XXIX. Domnul Horațiu Sasu (Sibiu): 58 lei; XXX. Pr. Ursachi Ilie(Roma-Italia): 52 lei; XXXI. Doamna Manolache Steluța(București), Domnul Vermeșan Mirel(Timișoara-TM), Doamna Voin Steluța(Șopotul Vechi-CS), Domnul Muntean Camil(Întorsura Buzăului-CV), Domnul Vlad Constantin-Torinel(Madrid-Spania), Domnul Dobrescu Doru(Tr. Severin), Domnul Bârță Irenu(Tr. Severin), Bărbulescu Cristian-Valentin(Tr. Severin), Domnul Viziru Sorin(Tr. Severin), Domnul Pădureanu Toni(Tr. Severin), Domnul Crețescu Dumitru(Tr. Severin) și Doamna Prof. Mocioiu Florica(Tr. Severin): câte 50 lei.

              Tuturor celor menționați mai sus, cât și celor ce ne-au ajutat cu mai puțin de 50 lei, dar nu-i putem menționa aici din lipsă de spațiu, le mulțumim cordial și rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească dărnicia, așa cum știe El să răsplătească mai bine. Datorită acestor contribuții și ajutoare am reușit să ne desfășurăm activitatea pastorală, misionară și culturală. Sănătate, pace și bucurii să fie în viața și în casele lor!

*

              În  perioada 15-30 Nov. am mai primit câteva ajutoare astfel: Domnul Primar George Bazavan din Malovăț a donat 3.500 lei pentru Viețile Sfinților, vol. II. Doamna Fleck Maria din Kӧln(Germania), fiică a satului Bârda, a donat 427 lei; Doamna Crăciunescu Valeria și Domnișoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Moldovenesc(SV), au mai donat câte 100 lei; Doamna Dumitru Elisabeta din Sibiu(SB) a mai donat 80 lei;   Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG) a donat 50 lei. Domnul Luca Dumitru din Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult pe 2011.

               Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

              Plăți. În această perioadă, am efectuat următoarele plăți mai mari astfel:  7.000 lei tipografiei pentru Viețile Sfinților, vol. II și 160 lei pentru ,,Scrisoare pastorală”, nr. 216-217; 6.500 lei protoieriei pentru lumânări și 1.600 lei pentru calendare pe 2012; 2.300 lei pentru stâlpii, plasa de sârmă și cimentul necesare gardului de la cimitirul din Malovăț; 505 lei poștei pentru coletele cu cărți din noiembrie și 250 lei pentru timbre; 74 lei băncii pentru comisioane pe noiembrie; 62 lei librăriei pentru hârtie; 50 lei pentru curent electric; 632 lei Editurii ,,Sf. Mina” din Iași pentru manualele de Religie donate elevilor.

*

              Publicații:  Parohia noastră a reușit să publice vol. II din Viețile Sfinților(560 pag). Regretăm profund că nu am putut să continuăm seria, așa cum ne propusesem în prefața primului volum. Volumul acela reproducea primele trei volume din Proloage(Ianuarie, Februarie și Martie). Una dintre instituțiile superioare ale Bisericii  a interzis parohiei noastre de a mai reproduce Proloagele, pe motiv că le publicase respectiva instituție mai înainte și … avea prioritate. Cum cei mari și puternici au întotdeauna dreptate,  am fost nevoiți să întrerupem publicarea acelei colecții. Nu am avut posibilitatea să cumpărăm Proloagele publicate de acea instituție, pentru a le dona credincioșilor noștri. Se părea că proiectul nostru se năruie!

              Iată că a rânduit Dumnezeu, ca fiecare rău să fie spre bine! Am descoperit ediția completă, oficială, din Viețile Sfinților, și din aceasta am reprodus  volumul al doilea din seria noastră, respectiv materialul pe luna aprilie. Dacă Proloagele erau niște rezumate ale Vieților Sfinților, -și aceasta o dovedește și faptul că volumul publicat de parohia noastră anul trecut cuprindea materialul pe trei luni-, ediția din colecția pe care am abordat-o de data aceasta este mult mai dezvoltată și aceasta va folosi mai mult credincioșilor noștri.

              Ne-am permis ca să completăm textul oficial cu texte noi, reprezentând, după cum a fost cazul, Evanghelia, Apostolul, Troparul zilei și, pentru fiecare zi, câte un grupaj din cugetările Sfinților Părinți pe teme diferite, religios-morale. Acestea vin ca un sprijin suplimentar pentru cititorul nostru, în căutarea lui firească de a-și consolida credința și convingerile religioase și morale.

              Volumul II din Viețile Sfinților cuprinde povestirea principalelor momente din viața sfinților înscriși în calendarele creștine ortodoxe în luna aprilie. Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române(Vom reveni asupra volumului).

              Începem distribuirea volumului la biserică și prin poștă. Condiția pentru enoriașii din parohie este aceea de a veni la biserică să-și ridice cartea și să semneze de primirea ei. Greu, dar se merită!

*

              În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai pubice câteva studii și articole astfel: O arhivă bisericească bănățeană – izvor inedit privind Istoria Dreptului(1780-1886)(II), în ,,Altarul Banatului”, Timișoara, an. XXII(LXI)(2011), nr. 7-9(iul.-sept.), pp. 127-142; Săracă țară bogată!  în ,,Epoca” ,București, 2011, 28 nov., ediție on-line(http://revista-epoca.com); Oferta de carte-16, în ,,Analize și fapte”, București, 2011, 22 nov., ediție on-line(http://analize-si-fapte.com); Numărul pământenilor, în ,,Epoca”, București, 2011 nov. 28, ediție on-line(http://revista-epoca.com); Teroriștii șoselelor, în ,,Epoca”, București, 2011 nov. 28, ediție on-line(http://revista-epoca.com); Din sfaturile Părintelui Arsenie Boca, în ,,Ecoul”, București, 2011, 28 nov., ediție on-line (http://revista-ecoul.com);

*

              Gazeta ,,Informația de Severin” (Tr. Severin, an. V, 2011, nr. 1161, 22 nov., și ediție on-line: www.informatiadeseverin.ro), dedică jumătate din pag. 12  parohiei noastre. Este pentru a doua oară când această publicație vorbește de parohia noastră. Regretăm că postul de radio ,,Lumina” al Episcopiei Severinului nu a găsit nici măcar un minut pentru parohia noastră, deși are aprox. 10 ani. Mde!

*

              Zâmbete. O stareță de la o mânăstire de prin Bărăgan s-a dovedit a fi bună de rudă. A făcut singură,  neavând bărbat, doi gemeni. Acum așteaptă să fie avansată!

*

              Înmormântări. În ziua de 26 Noiembrie am oficiat slujba înmormântării pentru Luca Constantin(81 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!

*

              Program. În luna decembrie avem următorul program de slujbe: 3 Dec.(Malovăț-Bârda); 4 Dec. (Bârda);  6 Dec. (Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 10 Dec. (Malovăț-Bârda); 11 Dec. (Malovăț);  17 Dec. (spovedit și grijit la biserică și în sat la Bârda); 18 Dec.(Bârda); 19 Dec. (spovedit și grijit la biserică și în sat la Malovăț); 20, 21, 22 Dec.(colindul cu Crăciunul în Malovăț); 23-24 Dec. (Colindul cu Crăciunul în Bârda); 25 Dec. (Malovăț);  26 Dec. (Bârda); 27 Dec.(Malovăț); 31 Dec. (colindul cu Botezul în Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă sau la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

              Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                                                               Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Popularity: 1% [?]

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă
doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

Popularity: 5% [?]

Asociatia Culturala “Ca la noi” – Bacau – Solicitare Parteneriat

Str. Marasesti nr. 151/B/34, cod 600115, Bacău – Romania

C.I.F 16777756 / 2004, cont IBAN  RO70BPOS04003444914ROL01

 Stimate partener,

 Asociatia Culturala „Ca La Noi” desfasoara o activitate intensa in ceea ce priveste descoperirea folclorului autentic de certa valoare si promovarea lui in randul publicului larg pentru ca impreuna sa impartasim din comorile de suflet ale neamului nostru.

           Pentru perioada imediat urmatoare avem in vedere realizarea unui spectacol de datini stramosesti inchinat marii sarbatori crestinesti a nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si a Anului Nou.                  

            Evenimentul, ajuns la cea de-a patra editie, isi propune sa reinvie traditiile neamului romanesc, care, din pacate, sunt din ce in ce mai rare. La fel ca in anii precedenti ne dorim sa aducem in fata publicului momente autentice specifice sarbatorilor de iarna, acest lucru fiind posibil cu concursul artistilor veniti din toate colturile tarii, punandu-se un accent deosebit pe obiceiurile de Craciun si Anul Nou, dar si cantece si jocuri populare romanesti de peste an.

In acest an, pentru ca asteptarile publicului si ale noastre au crescut, dorim ca acest eveniment sa capete statutul de „Festival national de datini si obiceiuri”. Drept pentru care, in acest an spectacolul intentionam a-l desfasura pe parcursul a doua zile. Doua zile in care datinile, traditiile, obiceiurile si folclorul autentic vor face casa buna in Bacau. Astfel, pentru aceasta editie, ne-am propus sa primim vizita unor oaspeti de seama, virtuozi instrumentisti, interpreti de renume din Romania si Republica Moldova, precum si ansambluri de datini si obiceiuri care au promovat si continua sa promoveze folclorul romanesc de calitate.

Speram ca editia din acest an sa se bucure de participarea urmatorilor invitati: Vasilica Tataru Nastase si Cristi Nastase, Maria Tataru, Anton Achitei, Viorica Macovei, Calin Brateanu, Angelica Flutur, Marius Zgaianu, Laura Haidau, Andreea Chisalita, Constantin Bahrin, Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Augustina Dogot, Maria Iliut, Rodica Buhna, Nicolae Glib si altii. Totodata, isi vor da concursul Ansamblurile Folclorice din Poiana Stampei, Ciocanesti, Pojorata, Malini, Sfantu Ilie, Ceata ursilor din Asau, Ansamblurile Folclorice Saratelul si Ca La Noi si altele. Acompaniamentul orchestral va fi sustinut, speram noi, de orchestra „Mugurel” din Chisinau, condusa de maestrul Ioan Dascal.

Invitat special: Lia Lungu, nascuta la Timisoara, stabilita la New York, doamna cantecului banatean care nu si-a uitat niciodata radacinile.

         Spectacolul urmeaza sa aiba loc in zilele de 17 si 18 decembrie, incepand cu orele 17.30 ale fiecarei zile si va fi preluat de una dintre televiziunile de profil de la nivel national.

 Bugetul total estimat pentru acest eveniment se ridica la aproximativ 60.000 lei, in acest buget intrand onorariile artistilor invitati, cazarile celor care raman peste noapte, masa pentru toti artistii, transportul lor si nu in ultimul rand cheltuielile ocazionate de promovare si organizarea efectiva.

            Va rugam sa ne sprijiniti  cu orice suma la realizarea acestui proiect, institutia dvs. avand dreptul de a-si marca sigla pe afisul si programul spectacolului.

             Pentru alte detalii va stam la dispozitie oricand la numarul de telefon 0744/768010.

Aveti, stimate partener, garantia celor mai alese sentimente!

Asociatia Culturala „Ca La Noi”

Presedinte                                                                                 Manager proiect

Rosu Camelia                                                                Ovidiu Drug                                                                                                                                                    

Popularity: 5% [?]

Interviu cu directorul Teatrului ,,Nottara” Maestrul Mircea  DIACONU

Autor: Adalbert Gyuris (Augsburg, Germania)

M-am întâlnit cu maestrul DIACONU la Augsburg, unde a susţinut un spectacol pentru comunitatea românească. Cu această ocazie am solicitat un interviu maestrului şi iată ce am aflat:

- S-a născut la 24 decembrie 1949, în comuna Vlădeşti Muscel;                                                                   

- Şcoala generală, şapte clase în localitatea natală;                                                                             

- În 1967 absolvă Liceul sportiv nr.2 din Câmpulung Muscel                                                                                                   

- Între 1967-1971 – Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti;                                                                                

Activitate profesională:                                                                                               

-1970 – Debut teatral la Teatrul de Comedie (anul IV);                                           

-1971 – Debut cinematografic în “Nunta de Piatră” şi tot în acest an angajat la Teatrul Bulandra;                                                                                    

- Din 1990 – carieră didactică la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică (UATC), Bucureşti, cursul de Actorie Film;                         

- Din 1995 – profesor universitar la UATC;                                                                             

În prezent:

- Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului;                                                                                                                                                                               

- A jucat în peste cincizeci de filme de lung metraj, între care: „Actorul şi sălbaticii”, „Mere roşii”, „Asfalt tango”;                                                                                                      

- Aceste prestaţii au fost marcate de numeroase cronici de specialitate ca şi de premii naţionale şi internaţionale.                                                                                                                 

Activitate jurnalistică

- Rubrică în revista „Cinema”;

- Volumul „Scaunul de pânză al actorului” (1985);

- Numeroase articole în diferite reviste şi ziare;

- Volumul de proză: „Sugubina” (1977);

- „La noi când vine iarna” (1980).

Primele două volume au fost traduse în rusă şi germană.                                                           

Afilieri

- 1990 – membru fondator al Alianţei Civice, membru în Comitetul Director şi în 1992 vicepreşedinte;

- 1995 – iniţiator al Fundaţiei D’ale Bucureştilor, care are o bogată activitate culturală şi civică, bazată pe mari manifestări de stradă, expoziţii, mese rotunde, menite să refacă identitatea locuitorului din Bucureşti.

***

„Meseria de actor este fascinantă”

Adalbert GYURIS: Dragostea pentru actorie a fost un impuls sau a venit pe parcurs?

Mircea DIACONU: Nici nu ştiu cum a fost, am fost destul de tânăr, a fost un cumul de senzaţii. În nici un caz n-a fost de la început; la mine a fost ceva întâmplător. În ultimul an de liceu s-a format un cerc literar şi au avut nevoie de încă un băiat. Era un grup de fete şi aveau nevoie de doi băieţi de aceeaşi înălţime, scunzi. Băieţii erau aşezaţi unul în stânga iar celălalt în dreapta fetelor. Eram îmbrăcaţi în costume naţionale. Am fost obligat să învăţ o poezie. Apoi a urmat un concurs între liceele din oraş. Eu am învăţat poezia ca o datorie şcolărească. La sfârşitul concursului am primit premiul întâi împreună cu o fată care era deja o vedetă a oraşului.

            Premiul acesta m-a zăpăcit, m-a făcut să… leşin. Un profesor de sport, mai târziu mi-a sugerat să mă fac actor. Eu am urmat liceul real, jucam handbal şi în aceea perioadă s-a întâmplat ceva deosebit, eram îndrăgostit de o fată, aproape fără speranţă. A fost o încărcătură emoţională şi în toamna aceea plecau băieţii la facultate.

Am văzut fata aceea la braţ cu un băiat, eu m-am simţit atunci un băiat al nimănui.

A.G.: Şi atunci v-aţi spus „am să-ţi arăt ţie”?

M.D: Da. Atunci am îndrăznit să-i spun lui taică-meu că voi da la teatru. El a înjurat de câteva ori, însă eu am insistat. Am pus totuşi capul în pământ şi l-am rugat să mă lase să dau la teatru.

El a citit în „Admiterea în învăţământul superior” că la teatru se dă examen înainte de celelalte facultăţi şi atunci mi-a îngăduit să încerc, ca să mă liniştesc şi apoi vom vedea noi.

M-am dus la teatru, nu m-am pregatit în nici un fel, că nu ştiam procedeul. Am dat prima probă, am reuşit. Am continuat şi la sfârşit am intrat ultimul pe listă. Tatăl meu a fost cu mine, când i-am spus că am intrat i s-a făcut rău. Nu se aştepta. Ceilalţi părinţi erau supăraţi şi necăjiţi că nu le-au intrat copiii, iar tatăl meu era disperat că fiul său a reuşit.

M-a întrebat: „ce ne facem acum?” Sigur că apoi a realizat ce s-a întâmplat şi a fost bucuros ca nimeni altul. Era încântat şi era mândru că fiul său a intrat la o şcoală aşa importantă.

Primii doi ani de institut au fost grei pentru mine, m-am adaptat greu, un provincial devenit peste noapte bucureştean. Eram considerat altfel ca ei, eram privit totdeauna ca un inferior, se uitau la mine ca la o altă specie. Mă ţineau la distanţă, nu vorbeau cu mine şi a trebuit să muncesc mult ca să le arăt că sunt ca ei şi să le dovedesc că sunt chiar mai bun.

Mă blocasem, nu puteam lucra, eram speriat şi nu răspundeam cerinţelor. S-a ajuns acolo că aproape am fost să fiu dat afară.

A.G: Poate faptul că aţi fost din provincie v-a ajutat?

M.D.: Sigur, eu veneam dintr-o lume în care eram integrat, eram una cu natura, asta m-a educat într-un fel, m-a făcut să ştiu să lupt şi să fiu mai puternic.

Ca provincial văzându-te în gara de nord poţi să fii competitiv şi nu poţi să pierzi.

A.G: Poate toate acestea v-au ajutat să învingeţi toate greutăţile care au apărut la Teatrul „Nottara” cu reparaţiile pentru consolidare.

M.D.: Da, toate acestea vin de acolo de acasă, din natură: mirosul, simţul, absolut totul.

A.G.: Cum aţi cunoscut-o pe soţia dumneavoastră Diana Lupescu?

M.D.: Ne-am cunoscut întâmplător, simplu, fără zgomot. Am vorbit într-o seară la Costineşti, eu sunt mai în vârstă şi eram actor cunoscut deja cu câteva filme. Ea atunci a terminat în acel an institutul. Atunci vorbind poate mai mult ca de obicei cu cineva, mi-am dat seama, ne-am dat seama că avem biografii simetrice, avem multe lucruri în comun. Tatăl meu a fost învăţător, am trăit într-o familie de intelectuali de ţară, la ea taică-su era medic, maică-sa învăţătoare. Vorbeam aceaşi limbă.

A trecut vara, apoi toamna. Într-o seară mergeam pe stradă, ploua şi eu mi-am adus aminte de ea. Era în capul meu şi mi-am spus că trebuie să vorbesc cu ea. M-am întâlnit atunci cu o colegă de-a ei care mi-a dat numărul de telefon şi am sunat-o în acea seară. Stătea la Bacău, unde se născuse şi era actriţă la teatrul din oraş. I-am spus că a doua zi urma să trec prin Bacău şi doresc să mă întâlnesc cu ea. Mi-a spus că mă aşteaptă şi că e bucuroasă şi ea de întâlnirea cu mine.

Dimineaţa am fost în tren şi după câteva ore am sunat la ea. M-a întrebat cum am găsit-o. Era singură acasă, părinţii erau la lucru. În bucătărie ne-a pregătit două cafele, pentru mine şi pentru ea, apoi ne-am dus în sufragerie şi am vorbit de una de alta. La un moment dat fără nici o intenţie am întrebat-o ce spune dacă o cer de nevastă?

După masă m-a condus la aeroport şi acolo am repetat întrebarea cu vrei să fii soţia mea?

După o lună ne-am căsătorit.

A.G.: Şi această dragoste reciprocă dăinuie peste timp. Aveţi o fată şi un băiat. Cum vă împăcaţi cu urmaşii dumneavoastră?

M.D.: Ne împăcăm bine. Cred că au înţeles amândoi cam care este rostul nostru… Mama lucrează mai mult cu fata, eu cu băiatul. Tragem amândoi la aceeaşi căruţă, eu şi soţia. Ne ajutăm şi la bucătărie, eu spăl vasele şi multe altele, cred că aşa este normal.

A.G.: Cum e să fii director de teatru într-o perioadă când lucrurile nu merg aşa cum ar trebui?

M.D.: Am observat că şi în lumea mea, a actorilor, există invidie, duşmănie, multe lucruri neplăcute din păcate.

În prima parte a vieţii mele de actor şi de om am ajutat pe multă lume şi am văzut totul în roz, apoi mi-am dat seama că oamenii sunt diferiţi de cum aş fi dorit să fie. Dădeam orice de la mine altora ca să fie bine.

Într-o bună zi am realizat că sunt unii care mă urăsc, mă detestă, alţii să-mi spună că n-am caracter.

Am crezut că dau socoteală doar celui de sus. Atunci m-am întrebat faţă de cine trebuie să fiu bun.

Ca să fiu director s-a întâmplat tot din cauza lor. La teatrul „Nottara” au fost la un moment dat mari probleme, colectivul a fost „zob”, se „mâncau” între ei.

În această perioadă am fost invitat să joc la acest teatru într-un spectacol. Atmosfera era cumplită. Atunci Emil Hossu mi-a spus că eu aş fi indicat pentru postul de director şi mi-a adus argumente că sunt echilibrat, calculat, calm, eu având o experienţă, fiind membru în C.N.A., gestionând sume mari de bani.

Cam asta a fost şi am acceptat.

A.G: E mare diferenţa dintre actorul de teatru şi de film?

M.D.: La fiecare e altfel. Eu detest, profesional vorbind, pe cei care fac doar un singur tip de personaj toată viaţa. Sunt unii care devin un… personaj. În mod normal un actor îşi gândeşte şi îşi exersează o altă „mască” ca apoi să o arunce şi mai târziu să lucreze la ceva nou, mereu altceva. De aceea meseria de actor este fascinantă.

A.G.: Filmul a făcut ca actorii să fie cunoscuţi în România, acum e la „modă” televiziunea. Ce spuneţi de toate acestea?

M.D.: Consider că pe bună dreptate se spune că cinematografia e cea de a şapte artă. Televiziunea e o industrie, eficientă, facilă. Televiziunea pe mine nu mă interesează. Am avut contact cu televiziunea în zona civică, de opinie, unde se desbate o anumită temă, temă politică, socială, culturală.

A.G.: Cum aţi ajuns apărătorul lui Mihai Viteazul?

M.D.: Mi s-a propus, nu sunt istoric, însă am crezut că pot să apăr un astfel de erou. Din păcate au rămas mulţi pe dinafară. La emisiunea aceea m-am antrenat într-o polemică, din fericire constructivă şi educativă.

A.G.: Ştiu că şi scrieţi. Au apărut deja câteva romane semnate de dumneavoastră. Aveţi timp şi de aşa ceva?

M.D.: Da, însă din păcate am prea puţin timp şi încă multe manuscrise aşteaptă. Timpul este un duşman al nostru.

A.G.: Actorul român e mulţumit de banul primit pentru munca  sa?

M.D.: Cred că toată răsplata oamenilor vorbind în general şi sigur e valabil cu atât mai mult la actori nu o reprezintă banul. Sunt mult mai multe alte satisfacţii.

Când joci pe scenă şi dincolo în sală, în faţa ta vezi oameni care râd sau plâng de bucurie, satisfacţia e maximă.

Sigur că banii reprezintă un accesoriu necesar pentru supraveţuire.

A.G.: Maestre mă bucur că ne-am întâlnit şi vă mulţumesc că aţi binevoit a-mi acorda acest interviu.

         Vă doresc dumneavoastră şi soţiei multe satisfacţii şi împliniri pe toate planurile.

Popularity: 4% [?]

Halloween

Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

An de an, de Halloween,

Chiar în faţa casei pun

Un dovleac baban şi plin,

Ce-l pictez, cât sunt de bun,

Într-un drac hidos, vădit,

Ca atunci când seara vin

Puradei cu “trick or treat”,

Să se sperie puţin,

Şi ca-n orice an, mereu,

Chiar şi ăi mai măricei,

Cum zăresc dovleacul meu,

Zău că…fac pipi pe ei!

Numai că pe strada mea

Stă şi John, din Roşiori,

Care, cu Lenuţa sa,

Are patru drăcuşori…

Ăştia, când apar mascaţi,

(Sânge de român curat !)

Nici un pic nu-s speriaţi

De dovleacul meu pictat,

Şi din contră,-a doua zi,

Când mă uit pe geam, constat,

Cât de mare el ar fi,

Că dovleacu-i speriat!

Popularity: 3% [?]

O carte a aventurii, cutezanţei şi-a dorului de-acasă:

        EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX

Un alt fel de „paşoptişti” români în Franţa, Canada şi

                            Statele Unite

                Editura „Anthem”, Arizona, SUA

                           octombrie 2011

     Surprinzându-ne plăcut, Octavian Curpaş ne oferă, în miez de toamnă, o carte scrisă într-o manieră diferită de cea cu care suntem obişnuiţi, o îmbinare reuşită între relatarea de tip jurnalistic, reportericesc şi analiza profund-psihologică a unei palete largi de profile umane şi istoriile lor de viaţă. După cum reiese chiar din subtitlul ales cu grijă de către autor Un alt fel de „paşoptişti”români – în totalitate reali -, aparţinând primului val de refugiaţi politic din România postbelică, chiar ei sunt eroii lucrării de faţă şi, mai mult decât atât, unii trăiesc încă în Statele Unite.

     La prima vedere se prea poate să avem iluzia greşită a unei înşiruiri de relatări rebele aparţinând unui personaj inedit, acest nea Mitică plin de surprize, prototipul cutezătorului neinhibat de explorarea necunoscutului şi al autodidactului, avid de cunoaştere, încrezător în forţa sa fizică dar mai ales în tăria psihică de a depăşi obstacolele care îi barează vizibil drumul spre împlinire. În realitate însă, Octavian Curpaş, neobositul jurnalist de ieri, scriitorul cu acte în regulă de azi, reuşeşte într-un mod original să realizeze o radiografie a emigraţiei româneşti la mijlocul secolului XX, supunând atenţiei cititorului o categorie interesantă de emigranţi, tributari cutezanţei şi spiritului de aventură, răbdării şi aşteptării, dorinţei şi neputinţei, euforiei şi negrei disperări în momentele de grea cumpănă, în aceeaşi măsură. Ei sunt cei care au avut curajul şi tăria psihică de a descinde din tărâmul ierbii verzi de-acasă pe meridianele lumii, căutându-şi frenetic calea şi luptând cu braţele, inima şi mintea pentru realizarea dezideratelor lor – la prima vedere fantasmagorice. Eroii cărţii sunt prietenii lui Dumitru Sinu, alias nea Mitică, exemple reale de curaj şi abnegaţie în străduinţa lor de a accede într-un alt fel de spaţiu, în care principiul meritocratic nu ţine cont nici de origini, nici de clasă socială.

     Nea Mitică – vinovatul principal al dezvăluirilor întâmplărilor structurate de către Octavian Curpaş în cele 30 de capitole -, este doar axa în jurul căreia se rotesc poveştile adevărate ale unor români îndrăzneţi, inteligenţi, neînfricaţi, care, odată ajunşi în lumea nouă se zbat să-şi realizeze visele cu truda minţii şi a braţelor, şi chiar reuşesc. Pe scheletul unor însemnări făcute de nea Mitică pe parcursul celor peste 63 de ani de pribegie şi relatările sale trunchiate despre oameni care i-au marcat viaţa, autorul, priceput în extragerea informaţiei de la interlocutor (să nu uităm, Octavian Curpaş deţine un portofoliu însemnat de interviuri realizate de-a lungul carierei sale jurnalistice) şi neîntrecut documentarist, ţese într-un mod original, frânturi din viaţa apropiaţilor lui Dumitru Sinu în pânze de carte-document, o completare originală adusă istoriei emigraţiei româneşti.

     Întâlnirea dintre autor şi viitorul său subiect de carte are loc în holul unui hotel din Phoenix, Arizona, purtând numele CORONADO, care citit de la cap la coadă şi adaptat contextului, ne conduce spre sintagma – O, DA, NOROC! – putând fi considerată leit-motivul vieţii exilatului care speră în steaua norocoasă. De aici începe şirul relatărilor ce stau la baza scrierii acestei cărţi. Oare norocul ce radiază prin toţi porii hotelului Coronado este oare doar al lui Mitică, sau al nostru, al cititorilor, care avem ocazia să pătrundem astfel în tainele vieţii emigranţilor, poate, nu de puţine ori invidiaţi de către unii dintre noi? În opinia mea, este un câştig pentru toţi cei care vor citi pe nerăsuflate o carte scrisă cu trudă, responsabilitate şi dăruire, incubând o muncă asiduă de documentare din surse scrise (multiplele trimiteri la istoria românilor din perioada postbelică) şi în aceeaşi măsură din sursa vie, directă – autorul folosindu-se abil de informaţii prelevate direct de la unii dintre eroii încă în viaţă (Tiberiu Cunia, Luciana Stănilă, Doina Nicula, copiii doctorului Traian Stoicoiu).

     Nea Mitică derulează pe ecranul sufletului foiletonul vieţii de emigrant în mai multe episoade, în care apar doar cele mai importante dintre cele vreo 460 de  persoane cu care s-a intersectat de când a părăsit România. Aceşti adevăraţi artizani ai riscului şi amici fideli ai aventurii (în sensul bun al cuvântului) sunt luptători ai revoluţiei pentru mai bine, într-o lume nouă, fie că aceasta este Franţa, Canada sau Statele Unite ale Americii. Farmecul şi ineditul respiră prin filele cărţii scrise cursiv, graţie talentului şi stilului scriitoricesc specifice autorului, frumos armonizate cu îndrăzneala de a scrie despre personaje reale, interesante şi foarte diverse. Interlocutorul său, nea Mitică, îi facilitează pătrunderea subtilă în istoriile de viaţă ale unui complex de profile umane, pe care le şlefuieşte în atelierul literar, prezentându-le sub forma unor adevărate modele, ziditoare de cetăţi de suflet românesc pe trei continente: Europa, America, Africa.

     Mai mult sau mai puţin cunoscuţi, erudiţi sau oameni simpli, dar plini de spirit, prietenii lui nea Mitică sunt caractere oţelite de viaţa în exil, dar cu sufletele înrourate mereu de dorul de acasă: oameni cu două patrii, dar cu un singur suflet – sufletul de român! Vasile Ţâra – un bistriţean cu studii la Sorbona, Costică Vâlceanu – scriitor de cancelarie al elitelor culturale canadiene, Dan Isăcescu – simbolul aventurierului pribeag printre cloşari pe malul Senei, Sandu Ionescu – prototipul businessman-ului autentic, exponentul românului harnic şi-al patriotului postbelic în persoana lui Ion Ritivoi – liberalul de încredere al lui Brătianu sunt doar câţiva dintre cei despre care putem citi în paginile cărţii. Nu intenţionez pe toţi să vi-i dezvălui, dar nu-i pot trece cu vederea pe Tiberiu Cunia – care astăzi trăieşte la Syracuse, New York şi pregăteşte pentru tipar cel mai complet Dicţionar Explicativ al Limbii Aromâne -, sau pe Eugen Ştefănescu al cărui nume-l poartă un domeniu împădurit din Guineea – expert FAO, timp de 26 de ani în Africa. Nu este de neglijat figura proeminentă a doctorului Traian Stoicoiu – românul al cărui bisturiu a adus vindecarea multor canadieni din Calgary şi unul dintre cunoscuţii lui Constantin Brâncuşi şi-al adevărului despre operele sale.

     După ce a parcurs cartea, Tiberiu Cunia mărturiseşte: Deşi mulţi dintre noi au plecat pentru libertate şi o viaţă mai bună, am fost şi mulţi care am plecat cu gândul de a reveni în ţară. Generaţia noastră nu a putut face altceva decât să ţină vie, în străinătate, în conştiinţa lumii, o viziune a unui popor subjugat de o dictatură comunistă. Poate că, după ce voi termina dicţionarul, aş putea scrie o intro-recenzie, comentarii asupra personajelor şi a evenimentelor pomenite de Mitică. Nu că este important să dau şi o altă imagine a lor, dar, într-un fel, mi-ar face mare plăcere (mie, dacă nu cititorilor!), să trăiesc din nou, în amintire, timpurile din trecut. Ori, mult mai mult decât atât, să scriu o lucrare în care să se vadă interpretarea mea, a atmosferei din mijlocul refugiaţilor de atunci, a dorinţelor şi simţămintelor ce-i animau atunci, dorul de ţară, de familie şi visele ce le aveau, ce-i obsedau…

     Condeiul scriitorului nu lasă să treacă neobservate nici valorile naţionale rămase acasă, având un exponent remarcabil în persoana doamnei profesor doctor Luciana Stănilă, unul dintre deschizătorii de drumuri ai pepinierei de medici şi specialişti în ştiinţe medicale – Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca. Luciana Stănilă este o fiică a Sebeşului de Sus, din Mărginimea Sibiului, vecină şi prietenă a lui Dumitru Sinu, despre care vorbind şi astăzi, o numeşte Lucica. De fapt, toate povestirile adevărate ale lui nea Mitică sunt reflectarea evidentă a spiritului românesc rămas viu în sufletul sibianului cutreierând continente în căutarea desăvârşirii.

     Nea Mitică! Însuşi diminutivul folosit de prieteni pentru Dumitru Sinu avertizează cititorul că are de-a face cu un personaj îndrăgit, care inspiră simplitate şi apropiere, ingeniozitate şi spontaneitate. El este exponentul descurcăreţului, iar numele, chiar i se potriveşte de minune! Nu trebuie să-nvăţ nici o meserie! – afirma Dumitru Sinu atunci când, departe de ţară, apropiaţii îi strecurau subtil ideea că i-ar prinde bine să stăpânească o meserie. Dar lui nu i-a păsat de spusa nimănui – meserie n-a învăţat, dar s-a descurcat – a cutreierat lumea, a muncit şi a reuşit să-şi facă un rost, să aibă o familie minunată, să deţină propriul hotel, să deschidă sufletul şi punga atunci când este cazul şi, mai ales, nu a uitat niciodată că este român!

     Copil orfan de mamă de la trei ani, crescut în spiritul sănătos al omului simplu de către tatăl şi bunicii săi – oameni harnici şi cu frica lui Dumnezeu din Mărginimea Sibiului -, ajunge ca la vârsta maturităţii să ia o decizie capitală pentru viitorul său, apucând drumul străinătăţii: Iugoslavia, Italia, Franţa, Canada, Statele Unite! Iată drumul exilului urmat de Dumitru Sinu! Muncă şi risc, dezamăgire şi împlinire sub umbrarul norocului, toate-şi dau mâna, şi împreună îi aduc satisfacţia finală! Prieten cu toţi cei de la care a avut de învăţat – chiar dac-au fost români, evrei, ţigani sau alte naţii -, Mitică Sinu s-a descurcat şi despre toţi vorbeşte frumos.

     N-a avut posibilitatea să urmeze şcoli înalte, deşi, Doamne, cât i-a plăcut cartea! Dar a ştiut şi a vrut mereu să înveţe, să cunoască şi să se înconjoare de prieteni erudiţi, se trezea de 30 de ori pe noapte şi citea şapte ore  pe zi, după cum mărturiseşte însăşi Nicole, canadianca de origine franceză ce-i este soaţă de-o jumătate de secol şi pe care o cataloghează ca fiind cea mai româncă dintre canadience, pentru că a dorit şi a reuşit să stăpânească, în numai şase luni, limba română. «Acasă» a lui nea Mitică este o oază de linişte rătăcită în forfota oraşului, o casă spaţioasă, fără pretenţii exuberante, dar cu mult gust şi foarte primitoare, caldă, din pereţii căreia parcă răzbate mirosul cernelii şi aroma dulce a amintirilor – ne spune autorul. Îi este biblioteca plină de cărţi valoroase, aparţinând literaturii române şi universale; citeşte beletristică, istorie, filosofie, despre vieţile scriitorilor şi marilor învăţaţi ai lumii. Dar nu-şi uita obârşia şi neamul.

     Descins în lumea nouă din Sebeşul de Sus, din Mărginime, nea Mitică rămâne cu amintirea satului în suflet. Îşi aduce aminte, până în cele mai mici amănunte, de locuri, de oameni, de obiceiuri şi tradiţii de care-i este dor. Consătean cu Goga şi Cioran, aşa se consideră Mitică, pentru că şi cei doi coloşi ai culturii româneşti au aceleaşi rădăcini, puternic înfipte-n ţinuturile Sibiului. Nu degeaba, în conversaţiile sale îndelungi cu autorul, nea Mitică recită cu patos versurile poeziei Casa noastră, devenite chiar formă de salut între cei doi parteneri de dialog: De ce-ţi ştergi ochii cu cămaşa,/ Ori plângi, vecine Niculaie?… Cu siguranţă, Dumitru Sinu plânge, asemeni tânărului său vecin, Octavian Curpaş, atunci când îşi amintesc, acolo, sub soarele fierbinte al Arizonei, de glasul mamei care spune, asemeni prototipului uman elogiat în minunatul poem al lui Goga: Şi parc-aud pocnet de bici / Şi glas stăruitor de slugă / Răsare mama-n colţul şurii,/ Aşază-ncet merindea-n glugă…/ Înduioşată, mă sărută / Pe părul meu bălan, pe gură: / «Zi Tatăl nostru seara, dragă, / Şi să te porţi la-nvăţătură»…

     Făcând referire la rostul vieţii, nea Mitică are un veritabil model de gândire filosofică, în însuşi Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Şi aceasta se remarcă din dialogul avut cu autorul: Dar până la urmă, tot Eminescu e cel mai mare! Şi, printre altele, pentru faptul că a spus: «Poţi zidi o lume-ntreagă / Să dărâmi orice ai spune / Peste toate o lopată / De ţărână se depune», şi-apoi continuă, atenţionându-mă subtil: Niciodată să nu uiţi lopata lui Eminescu! Nea Mitică mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vieţii: La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii ăştia, ce părere au despre moarte şi dacă s-au gândit vreodată la realitatea morţii. Rămân surprins când constat că majoritatea dintre ei nici nu se gândesc că într-o zi vor muri; poţi să faci orice în viaţa aceasta pentru că până la urmă tot la lopata lui Eminescu ajungi! Adevărat şi foarte bine punctat!

     Multe s-ar mai putea spune pe marginea acestei cărţi-document, însă  doresc să vă las să-i dezlegaţi misterele prin plăcerea lecturii… Octavian Curpaş a adunat mereu în jurul său, benevol, truditori pe tărâmul cuvântului cărora le-a promovat necondiţionat scrierile şi le-a încurajat latura creativă, susţinând propagarea permanentă a suflului cultural românesc pe toate meridianele lumii. Deşi ne-a obişnuit cu intervenţiile sale jurnalistice prin prestaţia-i neobosită în  ziarele şi revistele din diaspora pe parcursul mai multor ani – şi a făcut-o bine -, iată că această carte îi întregeşte imaginea cu aceea de cărturar priceput, dându-ne posibilitatea de a cunoaşte tainele unei lumi în care el însuşi vieţuieşte: o lume a necunoscutului în care dacă pătrunzi eşti nevoit să te adaptezi, să-ţi modelezi viaţa şi să-i îmbrăţişezi principiile, dar fără să poţi vreodată să-ţi uiţi rădăcinile.

Georgeta-Minodora Resteman

Cluj Napoca, octombrie 2011

Popularity: 3% [?]

Asociatia Jurnalistilor din SUA si Canada la Forumul Românilor de Pretutindeni

 Asociatia Jurnalistilor Români din SUA si Canada (NARPA) a fost prezenta prin reprezentantul ei dr. ing. Gheorghe Chindris la Forumul Românilor de Pretutindeni desfasurat in Bucuresti la Palatul Parlamentului, in perioada 30 septembrie – 2 octombrie, 2011.
Colegul Gheorghe Chindris este colaborator la ziarul „Curentul International” din Detroit, unde realizeaza pagina de Traditii si Folclor. Acesta a organizat multe actiuni pentru promovarea datinilor si obiceiurilor romanesti – ceea ce are mai frumos si reprezentativ Romania,  folclorul adevarat.
In 2010 a fost prezent la Chicago la infintarea NARPA impreuna cu domnul Stefan Strajeri directorul ziarului Curentul International.
”Aici, la Bucuresti,  m-am bucurat mult ca am fost recunoscut de foarte multi romani ca urmare a evenimentelor pe care le-am organizat si le-am desfasurat impreuna cu ziarul ”Curentul International” la Detroit si New –York ( Festivalul Românilor din 1 mai 2010). Am convingerea ca la acest forum al romanilor de pretutindeni am reusit sa fac cunoscuta NARPA atat  printre participanti, cat si catre oficialitatile statului si guvernului din Romania.” spune Gheorge Chindris.

La forum au participat aproximativ 200 de delegati din aprope toate tarile lumii unde locuiesc sau muncesc romani. Cei mai multi au fost din Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria. Problemele care s-au ridicat si discutat au fost defalcate astfel:
- pentru romanii din Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia;
- pentru romanii din Europa de Vest, in special Italia si Spania unde romani au probleme mai mari;
- pentru restul lumii unde am fost si noi cei din USA si Canada.
In prima zi, la deschiderea lucrarilor au participat si au avut alocutiuni despre politica romaneaca in ceea ce priveste diaspora: Emil Boc, primul ministru al Romaniei; Roberta Anastase, presedinte al Camerei Deputatilor; Theodor Baconschi, ministrul de externe al Romaniei; Acad. Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane; Eugen Tomac, secretar de stat – Departamentul Romanilor de Pretutindeni. Deasemenea s-a prezentat si proiectul de lege  privind VOTUL PRIN CORESPONDENTA. Proiectul va intra in dezbatere publica si se afla pe internet  unde puteti sa aveti comentarii.

“Punctul meu de vedere l-am prezentat in discutiile cu cei pe care i-am intilnit: mai intai ar trebui sa stim citi romani suntem si care este interesul lor (al majoritatii) pentru votul prin corespondenta sau/si votul normal avind in vedere ca la ultimele alegeri  statisticile arata ca numarul romanilor prezenti la urne  a fost doar de ordinal miilor la nivel de USA si Canada in timp ce noi vehiculam ca am fi 2-3 miloane“ declara Chindris.
In dialogul cu Theodor Baconschi, Eugen Tomac, William Brinza, Mircea Lubanovici, dintre officiali, dar si cu foarte multi reprezentanti Gheorghe Chindris a prezentat NARPA, cine este si ce isi doreste.
Lucrarile Forumului s-au desfasurat pe cinci sesiuni cu urmatoarele tematici:
Sesiunea I - Programe si proiecte ale statului roman pentru romanii de pretutindeni
Sesiunea II – Identitatea romaneasca in context european si international
Sesiunea III - Drepturile si obligatiile cetatenilor romani care traiesc in afara granitelor tarii
Sesiunea IV - Imaginea romanilor in strainatate
Sesiunea V - Modelarea strategiilor privind comunitatile romanesti din afara garnitelor.
Dupa sesiunea a IV-a Gheorghe Chindris a luat cuvantul si a prezentat Asociatia Jurnalistilor Romani din USA si Canada (NARPA). A vorbit despre  problemele si reusitele romanilor de pe continentul nord-american aratand ca, printre altele, pastrarea si promovarea traditiile si a folclorului contribuie la pastrarea identitatii nostre in lumea multietnica americana si nu numai.

In ceea ce consta priectele si programele pentru romanii din SUA acesta a discutat cu Eugen Tomac care a spus ca trebuie sa facem cunoscute proiectele noastre dar, din pacate, a repetat ceea ce a subliniat si in cuvantul sau din cadrul lucrarilor, ca  a primit 500 de proiecte si a putut sa aprobe doar aproximativ 100, problema  fiind  banii.
“Eu, si in luarea de cuvânt dar si in acest dialog cu el, i-am cerut ca sa fim tratati egal si cu mai mare atentie. Stim ca sunt români in Serbia, Ucraina si Moldova care au probleme foarte mari dar asta nu inseamna ca noi sa fim uitati.” spune Chindris.

La sesiune a II-a s-a marjat foarte mult pe problemele romanilor din tarile europene. S-a discutat si de problema tiganilor care au avut chiar si o reprezentanta la forum. Ea a solicitat sa nu se mai incrimineze doar tiganii pentru ca, a sustinut ea,  crimele si actele rele nu au nici cetatenie si nici etnie. Cei care le savârsesc sunt criminali, nu sunt români sau tigani sau englezi. Sunt criminali si atât. Interesanta a fost si pozitia luata fata de numele de tigan sau rom spunând ca in tara ei sunt tigani iar când ies din România sunt romi.
La sesiunea a III-a au participat oficiali de la  pensii, de la Ministerul de Interne  si de la Departamentul Pasapoarte prezentand politica statului in domeniile respective. Toti cei care se confrunta cu diverse probleme in aceste domenii, pentru rezolvarea lor pot sa solicite serviciile respective prin e-mail sau telefonic .
La sesiune a IV-a au participat sefii TVR International si Radio România International. Ei au prezentat institutiile pe care le conduc si programele pe care le realizeaza pentru a promova România in lume. Deasemenea si-au manifestat dorinta ca noi sa prezentam in articolele noastre si faptele pozitive din tara nu numai pe cele negative. Colegii de la Radio România International si-au aratat disponibilitatea de a oferi programe si emisiuni de radio gratuite pentru postul Radio Diaspora Online din SUA.
La sesiune a V-a un discurs impresionat pâna la lacrimi a fost acela al episcopului românilor din  Serbia, care a uimit prin simplitatea lui dar si ceea ce a spus despre românii din Serbia.
Gheorghe Chindris a mai discutat si cu domnul Vasile Timis, Ministrul Secretar de Stat la Cultura, despre unele proiecte pe care românii din SUA doresc sa le realizeze.

NARPA

Popularity: 2% [?]

Maria Diana Popescu

Cel care, în volumul „Nevolnice tâlcuri şi rime”, vorbea cu nonşalanţă şi cu inteligenţă despre moarte a încetat să mai fie. Maestrul Paul Everac a murit marţi, 18 octombrie, într-un spital din Bucureşti, la vîrsta de 87 de ani. După o carieră de o viaţă, marele maestru spunea că nimic nu îl mai impresionează. Nici distincţiile, nici premiile nu îi ţin de foame şi că încearcă să se împrietenească cu moartea. Recunoscut ca unul dintre marii dramaturgi ai României, Paul Everac, pe numele real Petru Constantinescu, s-a născut la 23 august 1924, la Oradea. A urmat liceul la Arad, unde părinţii săi erau profesori secundari, apoi Facultatea de Drept din Bucureşti, fiind în acelaşi timp angajat la ziarul Curentul. Este, rînd pe rînd, cantaragiu („scriitor de sfeclă”) la Fabrica de Zahăr din Arad, şef de secţie la Agenţia C.E.C. din Hălmagiu, muzeograf la Buzău şi Sighişoara, cantaragiu la Satu Mare, jurisconsult la întreprinderea Forestieră din Mălini, şef de protocol la Marea Adunare Naţională.

Popularity: 5% [?]

Robert şi bobul de grîu – Proză scurtă

Autor: Adrian Pop (Cluj-Napoca)

Robert, pentru că ăsta-i primul nume care mi-a venit în minte, este un băiat, ba nu, era un băiat cînd am scris R, între timp a suferit o modificare şi este deja un adolescent. Dacă eşti isteţ o să-ţi dai seama pînă la urmă. Robert este un bărbat frumos şi ăsta-i singurul său merit. Cu bobul de grîu văd eu ce fac.
Dacă mă întrebi ce legătură ar putea să fie între R, o să-i mai spun din cînd în cînd aşa pentru că-mi place savoarea simplităţii şi un bob de grîu, îţi voi spune că-i exact aia care există între mediul de programare C++ (se citeşte si plus plus) şi algoritm.
Mai simplu ar fi să te trimit la plimbare, nu te vreau pe aici. În orice caz importantă-i baba, în orice lume artificial creată, trebuie să existe o babă.
O cheamă Acsenia şi-l îngrijeşte pe R., de cînd R. era un băieţel. O cheamă Acsenia şi are grijă de R de cînd Moartea (moartea aia urîtă şi slută da, moartea aia urîtă şi slută) a uitat de ea.
Cum s-a spus, Robert era un băieţel agitat, egoist şi încăpăţînat precum Cato.
Acesta, ştim din istorie sau din folclorul urban, a fost un patrician roman. Un nobil adică. Mai presus de orice, era un bun roman, adică un patriot, dar istoria a reţinut, inevitabil, esenţialul şi anume că era foarte încăpăţînat. Că a murit pentru o cauză pierdută, ştiu prea puţini şi la prea puţini le pasă. Această divagaţie are rolul ei. Chiar dacă nu ştim cine a avut grijă de Cato, ştim că îşi iubea fratele. Atît de mult încît sensul peiorativ, atribuit ulterior cuvîntului, determina pe atunci o relaţie fraternă, puternică, inalterabilă. La fel ca în mediul de programare C++ din care nu putem exclude algoritmul. Nici acesta, nici mediul, nu ar mai valora o ceapă degerată în afara simbiozei. Mai exact, nici cît un bob de grîu.
(Să ne înţelegem, despre ce mama dracului vorbeşti tu aici, să ne înţelegem, nu eu vorbesc aici)
În punctul ăsta mă întreb dacă putem construi singuri o lume. Fără o babă care să ne îngrijească, sau, ca în exemplul istoric, fără un frate pe care să-l iubim. Iar dacă întîmplarea ar face să fim un mediu de programare, fără un algoritm. Evident, mediul este indus doar pentru amuzament. Nu are nicio relevanţă în toată povestea asta. Spre deosebire de Robert, babă şi bobul de grîu, care sînt foarte importanţi. Tot ce se poate ca o lume astfel creată, fără nimic în ea decît noi înşine, să fie prea puţin interesantă, bolnavă şi ireală pe cale de consecinţă.
Acsenia a fost şi ea copil, pe cînd Cato însuşi era încă mic, un sîmbure de încăpăţînare, nu încăpăţînarea. Dar ştii ceva, de atunci şi pînă acum nu i-a trecut prin cap că ar putea să facă şi altceva decît să aibă grijă de R.
Acsenia a fost şi ea copil – ce propoziţie simplă, frumoasă, sugestivă. Cred că astfel de propoziţii ar trebui să existe în toate prozele literaturii române. Şi universale. În orice caz mie îmi place foarte mult, cum din ce în ce mai mult începe să îmi placă acest text. Nu ştiu dacă este vorba de vreo alchimie previzibilă şi inevitabilă sau de beţie. Cînd scriu sînt întotdeauna beat. Motiv pentru care, sper că nu plictisesc prea tare, şi-n dezacord cu ce vreau să-ţi spun, mă gîndesc la geneza poemului „Corbul”.
Merită să ne concentrăm puţin asupra acestui subiect, cel al scriiturii de faţă este deja epuizat.
Poe, unul dintre marii poeţi ai literaturii americane şi inspiratul inventator al genului fantastic – dar cît de fantastică poate să fie lumea pe care omul o inventează, avea nevoie de un subiect. În zilele noastre ar fi simplu să găseşti unul, nici un scriitor nu duce lipsă de aşa ceva. Dar pe atunci era mai greu, poeţii erau obligaţi de statut să scrie poezie. Iar poezia era tragică, cum tragic era şi subiectul, gîndit, urmînd după cum se va vedea un raţionament logic, de Poe. Moartea unei femei frumoase. Maleficul geniu care îmi dictează aceste rînduri, a remarcat deja că niciodată moartea nu a fost tragică pentru cei care mureau. Cel puţin atunci cînd acest neplăcut eveniment se reporta altuia. În exemplu meu, lui Poe. După cum bine se ştie, poetului nu i-a murit niciodată vreo iubită. Asta nu l-a împiedicat să scrie această inspirată odă a dezolării, trasmisă şi nouă, sub formă scrisă, nu orală, oralitatea ar fi modificat substanţial, în funcţie de evoluţia incidentelor amoroase, sensul şi registrul de interpretare al poeziei. Am spus deja – a gîndit-o cît se poate de corect şi Poe – cel care ne transmite emoţia este autorul, poetul adică, personaj central al actului dramatic. În susbsidiar ştim că a murit cineva. În prim plan, ne impresionează cel care ne spune cine a murit, cine suferă, cine şi cum trăieşte, şi care, cu mîna încă tremurînd, semnează în partea de jos a colii, olograf, Edgar Alan Poe.
Restul este uşor de intuit pentru că aparţine mitologiei. Iubitul celei moarte este cel care trebuie să o plîngă, femeia trebuie, pentru efect şi impact, să fie tînără şi frumoasă, corbul trebuie să rostească, iraţional, repetitiv precum o placă zgîriată, nevermore, nevermore, nevermore.
Şi bineînţeles era să uit de furtună.
Din senin (ca în romanele proaste? exact, din senin ca în romanele proaste), cînd geamul micului oficiu unde Acsenia-i pregătea cafeaua lui Robert s-a izbit zgomotos de perete, un bob de grîu a căzut pe gresia rece. Ce facem noi cu ăsta, maică, a exclamat baba? Dă-l dracului, nu ne trebuie la nimic.
Îmi permit o mică observaţie, nici măcar Edgar Alan Poe nu ar fi putut să facă ceva cu el. Iar Dumnezeu nu a considerat potrivit să se implice în cazul bobului de grîu.

Popularity: 2% [?]

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

                                 (fragment)

  Sfânta Spovedanie reflectată în proverbele românești(III).

  III.Definiția Sfintei Spovedanii este de o claritate și profunzime impresionante: ,,Spovedania este biciul greșalelor și mijlocul cel mai înlesnitor spre spăsenie și împăciuire”(VIII, 574). Existența sau neexistența Sfintei Spovedanii este în directă legătură cu atitudinea lui Dumnezeu față de om în lumea aceasta: ,,Cel ce nu se pocăiește, de câte ori se închină, de atâtea ori aduce aminte lui Dumnezeu de-ale lui nelegiuiri, de-aceea tu întâi să te pocăiești, apoi la Domnul să îndrăznești”(VIII, 264); ,,Precum după boală sănătatea e mai dulce, așa și după greșeală căința ne-aduce pocăință mai dulce”(IX, 57); ,,Prin păcate ne bolnăvim și prin pocăință ne lecuim. Alergă la leac, ca să scapi de boală”(VIII, 264). Această atitudine însă devine mult mai  hotărâtoare pentru situația sufletului după moarte: ,,Urât este să te duci cu sufletul încărcat de nelegiuiri, de blestemății și de netrebnicii”(VIII, 543).

              IV. Întemeietorul Tainei Sfintei Spovedanii nu este menționat în proverbele studiate.

              V. Săvârșitorul Sfintei Spovedanii este preotul, care e numit frecvent și pe bună dreptate duhovnic.  Instituția duhovniciei în dreptul cutumiar(obișnuelnic) românesc este foarte veche și e firesc acest fapt, având în vedere, pe de o parte, vechimea preoției, iar pe de altă parte vechimea creștinismului la români. Așa, bunăoară, ea a intrat în cutumele unor localități  rurale, fiindcă acolo se întâlnesc destul des proverbe precum ,,I-a făcut popa blană”(V, 82). În acele localități era obiceiul  ca preotul să facă judecățile pentru infracțiunile din parohie. Pentru adulter, punea un țăruș în curtea bisericii. Făcea gaură la o scândură și o înfigea pe țăruș. La celălalt capăt al scândurii făcea altă gaură și acolo băga cu capul pe femeia adulteră, după slujbă. Toți care treceau o scuipau. Bărbații nu erau băgați niciodată cu capul ,,în blană”. Duhovnicul are puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor: ,,Ca duhovnicul: el leagă și dezleagă”(IX, 203). El spovedește pe toți, și buni și răi: ,,Duhovnicul spovedește și pe cel bun și pe cel rău”(VI, 632). Ținerea sau iertarea păcatelor este un drept incontestabil al duhovnicului: ,,Ca duhovnicul: când vrea, te iartă, când vrea, te osândește”(IX, 203). El își  ,,încarcă sufletul cu păcatele altuia”(VII, 75), în sensul că toate păcatele mărturisite intră în responsabilitatea preotului. El răspunde în fața lui Dumnezeu de ușurința cu care a iertat unele păcate, de refuzul de a reține altele, de asprimea sau ușurătatea epitimiilor pe care le dă.  Tocmai de aceea duhovnicul trebuie să fie om învățat, mai învățat decât toți, fiindcă el este cel care leagă și dezleagă, cel care povățuiește, cel care dă sentințe: ,,Duhovnicii decât toți mai învățați să fie,că de la ei toți așteptăm povățuiri să luăm”(VIII, 710). Autorul proverbului nu se sfiește să spună că duhovnicii buni contribuie substanțial la progresul religios-moral al unui popor și invers: ,,vai de acel popor ce duhovnici nevoiași au”(VIII, 710). Cele destăinuite la scaunul duhovniciei rămân îngropate în sufletul preotului-duhovnic. El are obligația sacră de a nu le divulga nimănui: ,,Ce știe popa nu trebuie să știe satul”(VII, 100); ,,Nimeni ca duhovnicul mai multe taine poate cunoaște”(IX, 203). Spovedania este făcută direct, față către față, fără martori: ,,La duhovnic, ca la moară, pe rând intră, pe rând iese”(IX, 203). Credincioșii se îndeamnă unul pe altul să se spovedească: ,,Haideți să ne spovedim/La moș popa Constantin”(VII, 90). De aici vedem imaginea duhovnicului ca a unui bătrân preot cu experiență de viață. El povățuiește și dă canoane enoriașilor ce se spovedesc, dar în unele cazuri  aceste  prescripții el nu le respectă: ,,Duhovnicul pe păcătoși bine îi povățuiește, iar el niciuna nu păzește din câte lor le grăiește”(VIII, 710). De aceea omul din popor îi transmite un îndemn înțelept: ,,Dohtore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți”(V, 270). Dacă uneori epitimiile și îndrumările duhovnicești sunt prea aspre, omul din popor conchide: ,,Nici toate ale dohtorului, nici toate ale duhovnicului”(V, 269). Există și afirmații ironice din partea omului din popor care se bazează pe obiceiul unor preoți – duhovnici de a lua bani pentru spovedanie: ,,Vai de duhovnici, când vor lipsi păcătoșii”(VIII, 710).

              VI. Primitorii Sfintei Spovedanii sunt creștinii, oamenii păcătoși, care-și simt sufletul greu de păcate.

              (Va urma).

Popularity: 2% [?]