December 21, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Soluții pentru crizele și conflictele din familie

8 min read

 BARBOSU-C-CVDSSDVDF-cop-WBOctavian Curpaș

 

S-au scris multe cărţi despre viaţa de familie şi ne-am putea întreba dacă ar mai fi ceva de spus sau de adăugat în această privinţă. Multe cărţi care tratează acest subiect merg pe o abordare foarte specializată, ce restricţionează numărul potenţialului auditoriu. Nu acesta este cazul cărţii „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie. Soţ, soţie, părinţi, copii. Întrebări şi discuţii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Îmbinând în mod armonios o abordare dinamică cu un conţinut plin de valoare, autorul reuşeşte să ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalină, a gândurilor pe care ni le împărtăşeşte.

 

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvântul lui Dumnezeu

 

Cristian Barbosu este păstorul bisericii „Punctul Central” din Arad. S-a născut la Arad, dar a copilărit la Curtici. Dumnezeu i-a oferit acestuia posibilitatea să studieze într-un seminar teologic. Surprins, Cristian Barbosu a acceptat această chemare. Pasiunea pentru Scripturi l-a determinat să urmeze trei şcoli teologice în acest domeniu, absolvind (BA) Moody Bible Institute în 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) în 1999, şi Trinity Evangelical Divinity School (PhD) în 2009.

 

Cristian este căsătorit cu Anne, originară din Franţa. Împreună au doua fete, Tara şi Fiona care vorbesc fluent trei limbi. Cristian e pasionat de cărţi şi de munte. Cristian Barbosu este autorul volumelor  „Cele sapte pacate cardinale”, „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie”, „Cele zece porunci” şi „Habacuc”.

 

„Nicio căsnicie nu se zideşte uşor”

 

În mod sigur, „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie” este o carte ce are la bază un studiu intens pe tema vieţii de familie. Acest lucru e bine conturat prin bibliografia consistentă a acestei cărţi. Dar dincolo de studiu, cartea exprimă o experienţă de valoare acumulată în propria viaţă de familie a autorului. Acest al doilea aspect oferă o valoare deosebită sfaturilor pe care le primim, deoarece nu avem de-a face cu un stil academic, ci cu o manieră directă, la obiect, vizavi de problematica deosebit de complexă a vieţii de familie.

 

„Cartea aceasta este pentru tine, cel care ţii la căsnicia ta sau la copiii tăi, dar care cauţi împlinire într-un mod realist şi sincer, recunoscând dificultăţile şi problemele existente, fiind însă conştient că Dumnezeu are un plan şi soluţii potrivite pentru familia ta. Nu este o carte uşoară, fiindcă nicio căsnicie nu se zideşte uşor şi nicio cale parentală nu are un şablon anume, dar în rândurile ei vei găsi principii biblice, practice şi simple, aplicabile universal, indiferent de anii tăi de căsnicie sau de experienţa ta de părinte.”

 

„Legământul face diferenţa”

 

Structura cărţii conturează două arii mari ale vieţii de familie: relaţia dintre soţ şi soţie, respectiv relaţia dintre părinţi şi copii. În ce priveşte relaţia dintre soţi, autorul ne expune într-o manieră didactică şi uşor de înţeles, principiile bibice cu privire la actul căsătoriei, scopul ei şi nevoile ce se cer împlinite. Nu este ocolită nici problema spinoasă a conflictelor din familie şi a modului în care ele trebuie să fie soluţionate. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o expunere realistă a complexităţiii problemelor cu care se confruntă orice familie, însă prezentându-se metode şi căi practice de rezolvare, pornindu-se de la învăţăturile de valoare din cuprinsul Bibliei.

 

„Căsătoria este un legământ încheiat între soţ şi soţie înaintea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă mult şi este baza de la care pornim în orice discuţie sau studiu pe tema căsătoriei creştine, fiindcă legământul face diferenţa. Când Scriptura vorbeşte despre legământ, ea face referinţă la ceva unic, un concept de o importanţă şi o valoare sacră înaintea lui Dumnezeu. De aceea, căsătoria a fost văzută de biserica creştină de-a lungul veacurilor ca fiind ceva sacru, un legământ încheiat nu numai o dată în viaţă, ci şi pe viaţă.”

 

„Idealul lui Dumnezeu”

 

Într-o lume supusă relativismului în privinţa valorilor şi schimbărilor de abordare privind căsătoria, cu greu am putea să credem că sfaturile biblice ar mai fi de actualitate. Cu toate acestea, deopotrivă raţiunea şi experienţa demonstrează că nimic nu s-a schimbat în perioada modernă. Cartea „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie” se constituie ca o chemare de întoarcere la ceea ce este autentic şi adevărat, adică la ceea ce nu se poate schimba, indiferent de timp şi circumstanţe. Ideea familiei nu i-a aparţinut omului, ci lui Dumnezeu, iar pentru a avea succes în această direcţie, trebuie să urmăm sfaturile Creatorului.

 

„Idealul lui Dumnezeu este clar prezentat: ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. De aceea, eu nu voi încuraja niciodată divorţul, ci voi căuta, atât cât ţine de mine, să îi ajut pe soţi să-şi reabiliteze căsnicia, pentru că regula Scripturii este împăcarea, pocăinţa, menţinerea unităţii, şi nu despărţirea.”

 

„Combustibilul necesar căsătoriei”

 

Un aspect inedit pe care-l subliniază autorul este cel legat de „combustibilul necesar căsătoriei”. „Există oare vreun combustibil necesar relaţiilor, fie ele conjugale, parentale, prieteneşti sau de orice fel? Avem nevoie de un combustibil special în relaţiile noastre? Avem. Care este acela? Răspunsul este dragostea. «Dacă dragoste nu e, nimic nu e!» Dragostea ne-a adus la altar, ea ne-a legat pe viaţă. Dragostea ne ţine vii amintirile, ea face parte din fiinţa noastră. Ea este pusă acolo de Creatorul nostru şi de aceea, dragostea este combustibilul relaţiilor.”

 

Conflictele în familie şi soluţionarea lor

 

Un alt aspect original al acestui volum de Cristian Barbosu se referă la explorarea cauzelor conflictelor din viaţa de familie. „Dumnezeu caută pacea, înţelegerea, atât în societate cât şi în familie. Oare de ce? Fiindcă El ştie, aşa cum ştim şi noi, că în general, conflictele sunt inevitabile, că pacea vine de la sine, că trebuie să ne luptăm pentru ea.”

 

Din acest punct de vedere, elementul de noutate se constituie din explorarea acelor tipare de reacţie care conduc cel mai adesea la conflicte, conturându-se de fiecare dată metode specifice de abordare şi contracarare a problemelor apărute.

 

Comunicarea dintre soţi este extrem de importantă. Aveţi grijă, cei care urmează să vă căsătoriţi, să discutaţi deschis, nu numai despre lucrurile bune din trecutul vostru, ci şi despre evenimentele negative. Am asistat la drame generate de faptul că el sau ea au aflat anumite lucruri din trecutul partenerului abia după ce s-au căsătorit, şi durerile au fost mari. Acest gen de amintiri apar când nici nu te aştepţi, în locuri şi în legătură cu lucruri la care nici nu te gândeai că ar putea să creeze astfel de complicaţii.”

 

Ce trebuie să schimbi

 

Am putea afirma că această carte este mai mult decât un manual ce tratează relaţiile de familie. Mai precis, la finalul fiecărui capitol, autorul ne oferă ocazia de a exersa „teoria” prezentată. Astfel, prin intermediul diferitelor chestionare sau al întrebărilor suntem provocaţi să aplicăm ceea ce am studiat, să exersăm principiile biblice ce privesc viaţa de familie. Acest gen de structurare şi alcătuire a unei cărţi măreşte valoarea învăţăturilor prezentate şi ne provocacă să experimentăm şi să ne îmbunătăţim propria viaţă de familie. De fapt, această carte se constituie ca o provocare adresată fiecăruia, având ca principal obiectiv împlinirea planului lui Dumnezeu în viaţa noastră.

 

„Dacă citeşti această carte focalizat mereu pe schimbarea celuilalt, a partenerului sau a copilului tău, în mod sigur îţi vei irosi timpul. Această carte este pentru tine, nu pentru altul. Tot ce citeşti aici, ţie şi nu altuia i se adresează. De aceea, nu arăta cu degetul spre altcineva, ci caută să vezi ce trebuie să schimbi ca Dumnezeu să poată lucra şi în familia ta.”

 

Părinţi şi copii

 

Dar viaţa de familie nu se rezumă la relaţiile dintre soţi, ci se referă şi la relaţiile ce se stabilesc între părinţi şi copii. „Un studiu pe tema relaţiilor de familie este incomplet fără o abordare a relaţiilor dintre părinţi şi copii. Acesta este şi modelul biblic, pe care-l găsim în multe dintre cărţile Noului Testament.”

 

Prin urmare, este esenţial să înţelegem modul în care armonia dintre soţ şi soţie se transferă asupra relaţiilor dintre ei şi copii. „Un ingredient vital al creşterii sănătoase a copiilor noştri este liniştea din familie. Am întâlnit zeci de persoane adulte care încă mai suferă şi astăzi din cauza tulburării care a existat în casă în perioada când erau copii.”

 

Despre disciplină şi disciplinare

 

Educarea copiilor presupune exercitarea cu înţelepciune a autorităţii de părinte. Nu este simplu şi nici nu se poate da o reţetă generală, însă Biblia  ne ajută şi în această privinţă, oferindu-ne învăţături de valoare şi soluţii de urmat. „Regulile, limitele şi consecinţele încălcării acelor reguli sau limite aduc siguranţa în viaţa unui copil. Familiile care sunt disciplinate, în care viaţa este ordonată, îi oferă acea speranţă copilului, acel mediu ce este propice atât dezvoltării emoţionale cât şi celei psihologice. Copiii au nevoie de un mediu în care lucrurile sunt previzibile, iar disciplina şi disciplinarea oferă acele graniţe între care copilul îşi găseşte siguranţa.”

 

„Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie”, o carte sintetică

 

Această scurtă trecere în revistă a cărţii „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie” conturează fără a epuiza în vreun fel, bogăţia şi valoarea principiilor biblice, pe care Cristian Barbosu le-a adunat şi le-a prezentat într-o manieră sintetică, uşor de înţeles şi aplicabilă fiecăruia. Acest lucru nu este întâmplător, pentru că nu în ultimul rând, a păstori oameni înseamnă a-i călăuzi la principiile dreptăţii şi adevărului, aşa cum au fost ele prevăzute de către Dumnezeu. Prin urmare, volumul „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie” i se adresează oricărui cititor, indiferent de vârstă.

 

„Dragul meu, ajunşi la finalul acesti cărţi, nu te întreb ce te-a impresionat, dar sper însă, că ceva s-a schimbat sau măcar s-a mişcat în tine, nu datorită autorului acestei cărţi, ci datorită cuvintelor Autorului Cărţii Sfinte, cuvinte care au fost presărate îndeajuns cred eu, pe filele acestui volum.”

 

Octavian D. CURPAŞ

Phoenix, Arizona, SUA

6 martie 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.