România, între Naştere şi Înviere

România, între Naştere şi Înviere

Autor: G. R. (Canada)

Nu vom înţelege niciodată ce ni se întâmplă dacă vom uita de „pandemie”. Pentru întreaga umanitate, anul 2020 constituie piatra de hotar dintre lumea veche şi cea „nouă”. Această imagine este mai clară pentru aceia care au apucat să trăiască în lumea veche. Prin consecinţe, cei cinci ani scurşi de atunci au fost mai lungi decât un secol. Pare a fi fost testată capacitatea omului contemporan de a uita absurdul şi fărădelegea în schimbul unui minim confort. I s-a dat Netflix şi a tăcut.

Răsturnarea lumii cunoscute până la „pandemie” a scos la iveală monştrii de sub patul umanităţii. Dintr-o dată parcă, am văzut faţa adevărată a celor de lângă noi. Ce ironie – au căzut măştile taman când au devenit obligatorii!

Procesul de destructurare mintală a occidentalilor s-a întins pe trei, patru decenii, anul 2020 marcând doar rezultatele acestei îndelungi inginerii sociale. Cert este că ne-am speriat de ce am văzut la aproapele nostru.

În cazul românilor, lucrurile nu au stat diferit. Ba mai mult, s-a mai adăugat ceva care, prin alte părţi ale planetei, încă nu s-a experimentat – anularea alegerilor pentru cea mai importantă funcţie în stat, chiar în timpul desfăşurării lor. Din acest punct de vedere, data de 6 decembrie 2024 poate fi notată deja în manualele de istorie. Într-o zi de Sfântul Nicolae, României i s-a furat copilăria. O copilărie istorică, care nu se măsoară în ani omeneşti, şi care a început într-o altă zi de decembrie – întâi, nu 22…

Cutremurător însă a fost să descoperi, pe viu, cum de au fost posibile nazismul şi bolşevismul. Cu oameni ca tine, ca noi, având aceleaşi preocupări şi planuri de viitor. Ţi-ai văzut vecinul, care în „pandemie” scria pe Facebook că ar trebui ca nevaccinaţilor să li se refuze îngrijirea medicală, cum aplaudă anularea unor alegeri, declarate corecte tocmai de instituţia care le-a anulat. Ai auzit şi rude apropiate sau prieteni vechi care, în urmă cu doi-trei ani, erau îngroziţi de omniprezenţa „virusului”, care se informau „numai din surse oficiale” şi care acum se declară asfixiaţi de „putinismul” din România.

I-ai văzut şi auzit iar pe „intelectualii publici” care te-au îndemnat să votezi împotriva suspendării lui Băsescu, apoi să-ţi dai votul de două ori pentru Iohannis, justificând rămânarea la Palatul Cotroceni a unui preşedinte ilegitim din punct de vedere constituţional. Tot ei justificau, doct, abuzurile şi jaful din bani publici petrecute în perioada „pandemiei”. Intelectualii publici priveau părinteşte caruselul de minciuni de gâgă, încercările de manipulare ieftină, birjărismele şi gâlceava de bâlci care au precedat suprema abjecţie a ultimilor 35 de ani – anularea alegerilor în timpul desfăşurării lor. Aşa a căzut în deznădejde omul obişnuit, „ştirbul” lui Liiceanu. Bun înţeles, tot „ştirbul” va fi găsit vinovat.

„Clasa politică nu a înţeles semnalul electoratului, dat la aceste alegeri”, auzi grăindu-se, cu lejeritate lemnoasă, şi dintr-o parte, şi din cealaltă. De fapt, „electoratul”, adică românii exasperaţi de prăpastia în care li se afundă ţara, nu au dat niciun „semnal”. Ei au fost, din nou, victimele unei uriaşe manipulări, ale unei „încurcături în calcule” comisă de păpuşarii care l-au vrut în turul doi al prezidenţialelor pe Călin Georgescu. Ei, păpuşarii dezintegrării României, au vrut un contracandidat facil pentru ciuci, ciolaci şi alte orătănii politice ale partidelor mainstream. Ce a urmat a fost o solidarizare absolută în jurul unei persoane scăpate din „laborator”. În locul acestei persoane putea fi, foarte bine, şi un ciobănesc mioritic pentru că şi acesta ar fi fost covârşitor votat de către români. Nu a fost, nu este şi nu va fi vorba despre Călin Georgescu, ci despre o stare de spirit.

Odată experimentul eşuat, păpuşarii au intrat în panică şi au călcat în străchini, încercând să prevină un tsunami politic. S-au folosit (şi încă se folosesc) de vasta reţea infracţională pe care au ţesut-o în instituţiile statului, de indivizi dependenţi unii de ceilalţi şi uşor şantajabili. Componenţa actuală a aşa-zisei Curţi Constituţionale o demonstrează cu prisosinţă.

După folosirea legii fundamentale ca hârtie igienică, aşa-zisa Curte Constituţională nu s-a dat în lături de la a-l lipi cu bandă adezivă, la Palatul Cotroceni, pe cel mai detestat politician de după 1989 – Klaus Werner Iohannis. Aşadar, de Crăciun, România a fost predată unui komisar sovietic cu „mandat” de la Bruxelles.

Nu s-a ştiut pentru cât timp. Data „noilor” alegeri nu fusese anunţată şi nici unul dintre autorii loviturii de stat nu s-a grăbit să o facă. De ce? Pentru că păpuşarii sperau să treacă „valul emoţional”. Dar, ghinion!, vorba komisarului amintit mai sus, valul emoţional nu a trecut. Ba chiar s-a amplificat.

Disperaţi, autorii loviturii de stat au strâns şi mai tare şurubul făcând să pârâie îngrozitor scheletul democraţiei hibride româneşti. Pârâitul i-a trezit din somnul raţiunii pe americanii care, vreme de 30 de ani, au acceptat ca sifilisul marxismului să li se cuibărească în universităţi şi instituţii publice. Lumea bună, frecventabilă, democratică a asistat buimacă la un festival bolşevic de arestări urmate de fabricarea de probe, la „săltări” din trafic, la percheziţii abuzive şi, în final, la interzicerea candidaturii celui „din cauza” căruia s-au anulat alegerile prezidenţiale. Nimeni n-ar fi crezut că e posibil aşa ceva, dar iată că s-a întâmplat.

La fel a fost şi cu „pandemia”. Nimeni nu a crezut că s-ar putea produce vreodată o asemenea ticăloşie planetară, iar când s-a întâmplat, mulţi au început să refuze evidenţa şi să caute justificări. Se demonstrează încă o dată: cu cât este mai mare ticăloşia, cu atât este mai uşor să o „fardezi”, să o „justifici”. Vorba (atribuită) lui Stalin: „Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni este doar o statistică”.

România de astăzi a fost luată „pă persoană fizică” de şleahta unor neisprăviţi ce au plecat genunchiul în faţa lui Emanuel Macron. Practic, o ţară cândva respectată a ajuns „oligofrenul clasei”, cel care, la sfârşitul trimestrului, va fi trimis la „şcoala ajutătoare” a UE. Este vreo şansă de scăpare? Greu de spus, atât timp cât mall-urile vor fi deschise, mititeii vor sfârâi pe grătare, iar românul se va mulţumi să trăiască din firmiturile aruncate strategic de ciocoii care l-au încălecat.