Sonete de Theodor Răpan

Sonete de Theodor Răpan
Autor: Theodor Răpan (Bucureşti)

Gerar taina lăuntrului
Sonetul I

Fiind ecou nespuselor cuvinte
Port gând smerit de înzăuat iubirea,
Pohtirea ochiului aduce ştirea:
Ah, gura sufl etului nu mă minte!

Dor nepereche-mi mistuie simţirea,
Zarzării iernii îşi croiesc veşminte
Şi mă-nlumin străfulgerând morminte
Cu măşti de ierburi miruindu-mi fi rea.

Plânsu-m-au iambii? Corbii scurmă-n lună
Cu gheara-ndurerată şi nebună
Sub primele silabe translucide.

Şi scriu sonet după sonet întruna
Sperând că lacrima, doar ea, străbuna
Va-nmuguri tăcerea ce ucide…

Sonetul II

Setos de Cântec ard stindarde mute,
Fântânile, sleite, îmi beau Clipa,
Lumină-mi-se Calea şi aripa,
Rămân pribeagul zării nebătute!

Culeg din rouă tainele când pripa
Îşi năruie pridvoare-n pas de ciute,
Mă port pe ape furişate plute,
Sub maluri de-ntristare-ascund risipa.

Privindu-te, mă-ntreb: cine rămâne
Să-nchidă ochii nopţilor păgâne
Şi candela-ndurării cine-aprinde?

Mi-e inima văpaie vrăjmăşită,
Din tot ce sunt – o lacrimă-nfl orită,
Vârtej lunatic încrustat sub grinde!

Sonetul III

De tine azi sunt trist ca niciodată,
Zeiţa mea cu noaptea prinsă-n plete,
Izvoarele iubirii-mi ţin de sete,
Cum să te las splendorilor furată?

Parfumul rotunjimii din sonete
Mi-l dă pe fluturi slova-ngândurată,
În smirna rugăciunii, neafl ată,
Topeşte-mi versul prefăcut pecete!

Sortit să te iubesc nebun – ce viaţă!
Mă urlă lupii-n cruda dimineaţă:
De ce-ai plecat? Cum? Te-au uitat Poeţii?

Mai dă-mi la schimb fantasme înmiite
Şi buzele eternelor ispite:
Prădată-mi fu averea tinereţii!

Sonetul IV

Mă simt de iarnă prins ca-ntr-o capcană,
Zăpada nemuririi se afundă,
Văpaie sunt! Văpaia naşte undă:
Ah, inimă, neprihănită rană!

Aş vrea, târziu, doar vântul să-mi răspundă –
La sânul tău se cuibăre o mreană,
Cum toate-mi sunt sălbatică prihană,
Praful din stele mările inundă!

Hai, cer de fi nistere, vino iară,
În alambicul nopţii mă coboară
Cu aburul magiilor pe frunte!

Zadarnic scriu şi meliţez cuvinte:
Sunt condamnatul fără de veşminte
Ce duce-n vis Câmpia pe un munte!

Sonetul V

Uşi făr’ de chei deschid cu gândul, mamă,
Şi-n temniţa Cuvântului mi-e bine,
Înzeit destin, cui să i se-nchine
Sufl et de-mpărat, rătăcit la vamă?

În secret iubesc fragede regine,
Cântecul din ploi pentru ele geamă,
Duc pe ape-n vad doar a lor năframă:
Cine moare-n trup? Cine poate? Cine?

Zbor şi plâng, şi zac, licărul mă-nfruntă,
Sub tăceri de stea arvunesc o nuntă,
Cu istovul morţii – travestit totem!

Tainica-nfruntare mă învinge iar,
Viu de mine-ntruna – linguşit hotar:
Strânge-mă în braţe, Viaţă, nu mă tem!
(Din volumul „Sonetarul lui Theodor Răpan: 1001 Ofrande”, Ed. Semne, Bucureşti, 2016)

Foto. Theodor Răpan