„Barbie” la dezbaterea prezidențială de la ABC News

„Barbie” la dezbaterea prezidențială de la ABC News

Autor: Alexandru Lăzescu

Campanii precum cea a Kamalei Harris, de altfel ca și cele de la noi, sunt aproape complet lipsite de substanță; rămâne doar partea de show, un show care livrează „produse electorale” împachetate în culise de echipe de „experți”.

După dezbaterea prezidențială americană din 10 septembrie aproape toți analiștii au considerat că aceasta ar fi fost câștigată de Kamala Harris. Până și Elon Musk, care îl sprijină pe Trump, a spus că aceasta a depășit așteptările, deși a ținut să adauge că atunci când e vorba să faci efectiv ceva, nu doar să spui vorbe frumoase, fostul președinte ar face o treabă mult mai bună. Surpriza a fost că, deși în mare aceasta a fost și impresia majorității publicului, impactul asupra intenției de vot, adică ceea ce contează cu adevărat, a fost practic inexistent, dacă nu chiar invers. „Analiștii au spus că Harris a câștigat dezbaterea, votanții indeciși nu sunt la fel de siguri”, titra The New York Times. Concluzii similare au reieșit din focus grupurile chestionate de diferite instituții media. De pildă în cazul unui grup selecționat de Reuters constituit din 10 alegători indeciși înainte de dezbatere, după încheierea acesteia, 6 au declarat că vor vota cu Trump, 3 cu Kamala Harris, unul rămânând indecis.

E adevărat, mai ales la nivel vizual, Kamala Harris, permanent zâmbitoare, a arătat mai bine decât un Donald Trump încruntat, care a căzut mult prea ușor în câteva rânduri în capcanele întinse de echipa de campanie a candidatei democrate care a exploatat problemele sale de caracter, provocându-l și deturnându-i astfel atenția de la discuția pe politici. Asta e probabil ceea ce a contat cel mai mult pentru că, dacă te uiți doar pe transcriptul discuției, impresia se schimbă simțitor.

În aceeași ordine de idei merită remarcat și faptul că, postate pe Internet, videoclipurile cu discursurile finale ale celor doi au acumulat 18 milioane de vizionări și 1,4 milioane Likes în cazul lui Trump și doar 4 milioane de vizionări și 200 de mii de Likes pentru Kamala Harris.

Foto.Credit crayon.com

Se credea că dezbaterea urma să aibă un impact semnificativ într-o cursă electorală considerată drept foarte strânsă, în baza sondajelor. Se pare că nu va fi deloc așa. Explicațiile? În ceea ce îl privește pe Trump, americanii știu de multă vreme la ce să se aștepte. Așa că nu au fost foarte mult influențați de pașii săi greșiți. În schimb, impresia artistică favorabilă lăsată de Harris nu a fost compensată de lipsa de substanță a discursului ei încărcat de platitudini. „Prefer faptele lui Trump, «viziunii» lui Harris”, remarca o alegătoare de culoare la o întrebare pusă de CNN.

A contribuit probabil și faptul că nu a fost o dezbatere unu la unu, ci una trei la unu, cu moderatorii televiziunii ABC, Linsey Davis fiind chiar o prietenă din facultate a Kamalei Harris, poziționați evident de partea acesteia. Că ABC, care face parte din grupul Disney, unul dintre marii donatori ai Partidului Democrat, nu va fi un teren neutru, se știa. Cu excepția Fox News, toate televiziunile americane și practic cele mai importante publicații, adică ceea ce numim „media tradiționale”, sunt cu arme și bagaje în tabăra democrată.

Însă, ceea ce s-a întâmplat în cazul acestei dezbateri a depășit toate limitele, moderatorii nici măcar nu au mimat dorința de echilibru. S-au concentrat în principal pe teme în care îl puteau ataca pe Trump, în timp ce au reușit performanța remarcabilă de a ignora complet competiția geopolitică dintre Statele Unite și China (unde grupul Disney are investiții importante) și în timp ce au avut grijă să verifice de 7 ori afirmațiile fostului președinte (de două ori greșind!), nu au făcut-o niciodată în cazul Kamalei Harris (ulterior s-a constatat că aceasta a avut aproape 20 de afirmații false privitoare la Trump).

Scandalul major legat de acest comportamental ABC News (s-a spus între altele că a fost mai degrabă o „ambuscadă” decât o dezbatere) a căpătat o și mai mare amploare după ce un fost consilier al lui Bill Clinton, Mike Penn, a cerut o investigație privitoare la sesizările unui avertizor din interiorul ABC News care ar fi dezvăluit că în fapt Kamala Harris nu numai că a primit dinainte întrebările ce urmau a fi adresate de moderatori, dar a și fost asigurată că afirmațiile ei, spre deosebire de cele ale lui Trump, nu vor fi verificate. E greu de crezut că se va face ceva în acest sens, dar întreaga situație scoate încă o dată în evidență degradarea din spațiul mediatic american tradițional, unde credibilitatea jurnalismului a scăzut până la cota de 30-31%. Există chiar voci care se întreabă dacă vor mai avea loc în viitor dezbateri prezidențiale organizate de mass-media tradiționale.

Interesant, dar nu neapărat surprinzător, s-au găsit justificări pentru maniera complet diferită în care au fost tratați Trump și Harris. De pildă Mara Gay, membră a consiliului editorial al The New York Times, susține că este „un pic stupid” ca reporterii să îi supună pe Harris și pe Trump acelorași standarde, aducând în discuție argumentul, în mare parte răsuflat, că Donald Trump ar fi o amenințare la adresa democrației. „Contextul este dificil din cauza extremismului Partidului Republican, din cauza extremismului lui Donald Trump, este greu să tragi la răspundere ambii candidați în mod egal, pentru că unul este angajat față de democrație și funcționează ca un candidat normal dintr-un partid american normal, iar celălalt nu.”

Însă în realitate nici măcar jurnaliști de stânga cunoscuți, ca Ezra Klein, nu mai iau în serios astfel de acuzații. Când i s-a pus o întrebare pe aceeași temă, în cursul unui interviu la CNBC, istoricul Niall Ferguson a replicat că mai degrabă temerile ar trebui să vizeze Partidul Democrat care și-a exprimat în repetate rânduri intenția de a suplimenta numărul judecătorilor de la Curtea Supremă (rămas neschimbat din 1869) pentru a-și plasa acolo judecători de aceeași culoare ideologică. De altfel, capacitatea mass-media tradiționale de a influența campaniile electorale și în general opinia publică, pe alte subiecte, s-a diminuat substanțial în ultimii ani. Cu o echipă de doar 6 producători, Megyn Kelly (o fostă cunoscută moderatoare de la Fox News și NBC News) face cu show-ul ei (distribuit pe YouTube, platforma Rumble, X Sirius) audiențe comparabile sau chiar superioare celor ale unor canale de știri cu sute de angajați (are peste 100 milioane de vizionări lunar, doar pe YouTube).

În afară de asta o problemă serioasă, vizibilă și la noi, este aceea că în tot mai mare măsură campaniile electorale sunt lipsite de substanță. Rămâne doar partea de show, un show care livrează „produse electorale” împachetate în culise de echipe de „experți”. Un exemplu tipic este chiar campania Kamalei Harris care a refuzat să țină o conferință de presă oficială în cele două luni de când i-a succedat lui Joe Biden și alături de coechipierul ei, guvernatorul Tim Walz, a acordat doar câteva interviuri, și acelea în locuri strict controlate (prin comparație, Donald Trump și senatorul J. D. Vance au acordat zeci de interviuri și au susținut numeroase conferințe de presă ad-hoc).

Niall Ferguson descria, într-un articol apărut în The Free Press în august, actuala campanie prezidențială americană (înainte de dezbatere) prin prisma binomului cinematografic Barbie – Oppenheimer, în care primul a câștigat la impresia artistică, pe box-office, la nivelul publicului, în timp ce Oppenheimer a fost marele câștigător de la Premiile Oscar. Kamala Harris (care până în urmă cu trei luni nu era luată în serios practic de nimeni) joacă perfect rolul de Barbie. O Barbie distribuită într-un scenariu electoral care, scrie el, „citește replici scenarizate, ia poziții puse în scenă și evită orice presă într-o campanie de vacuitate de neegalat în istoria politicii americane”. Plecând de la ideea combaterii „fascismului lui Trump” printr-o „politică a bucuriei”. Exact ca în universul Barbie, scrie Niall Ferguson preluând o replică din film: „«Noi vindem vise, imaginație și strălucire». Aceasta este campania lui Harris într-o coajă de nucă”.