Bunul Părinte Vasile Chindriș sub ocrotirea Fericitului Iuliu Hossu

Bunul Părinte Vasile Chindriș sub ocrotirea Fericitului Iuliu Hossu[1]

Autor: Gelu Hossu (Cluj-Napoca, președinte al Asociației „Cardinal Iuliu Hossu”)

Publicistul

În data de 23 martie 1935 apărea la Cluj revista Viaţa creştină. Vasile Chindriş, proprietarul şi editorul revistei, absolvise Seminarul Teologic Român Unit din Gherla, Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj şi Seminarul Pedagogic Universitar. După finalizarea studiilor şi hirotonire, a slujit ca preot în Arghiş, obţinând în scurtă vreme transferul la parohia din cartierul muncitoresc „Iris”, care dispunea la acea dată de o capelă situată în incinta Fabricii de Porţelan. În aceeaşi perioadă, a activat ca pedagog şi profesor de religie la câteva şcoli primare şi secundare din Cluj.

Prima pagină a celui dintâi număr al revistei găzduieşte binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, care compară gazeta cu o „floare răsărită, în zori de primăvară, din gând sfânt”[2], iar mai jos, sub epistola ierarhului, cuvântul de temelie exprimat de Ion Agârbiceanu:

„O modestă semănătoare a sămânţei adevărului vrea să fie această tipăritură. Ca să dea roade, cetitorii trebuie să-şi facă din sufletul lor un strat bine lucrat. Pentru că din sămânţa aceasta nu are să crească spini şi polomidă. Ci flori. Florile virtuţilor creştine”[3].

Particularitatea publicaţiei Viaţa creştină constă în subordonarea totală a conţinutului editorial activităţilor parohiale, sociale şi culturale întreprinse de preotul Vasile Chindriş, amplu prezentate în paginile revistei: construirea bisericii din cartierul „Iris”, organizarea editurii şi tipografiei, gestionarea activităţilor eparhiale ale Ordinului Franciscan Terţiar etc. În data de 23 iunie 1935, Duminica Tuturor Sfinţilor, de la tribuna amplasată în faţa capelei din parohia „Iris”, episcopul Iuliu Hossu anunţă că, pentru edificarea noii biserici, dăruieşte suma de 10.000 de lei, iar Octavian Prie[4], prim-curatorul de onoare, îi asigură pe credincioşi că Fabrica de Porţelan şi Cărămidăria Oraşului Cluj vor oferi aceastei lucrări întregul sprijin material şi uman. Un an mai târziu, în 5 iulie 1936, pe strada Chintăului 51 (astăzi Piaţa Liebknecht), în jurul unui „altar construit în liber”, are loc „o înălţătoare serbare religioasă”, în timpul căreia episcopul Iuliu Hossu sfinţeşte piatra fundamentală a noii biserici din Parohia VI, „Maica Domnului”, o parohie care are urgentă nevoie de construirea unui locaş corespunzător, deoarece populaţia muncitorească din cartier este în continuă creştere[5]. Lucrările se desfăşoară într-un ritm remarcabil, în numărul unic al lunii octombrie putând fi admirată o fotografie cu biserica ridicată în întregime. Amenajările interioare şi pictura murală sunt executate pe parcursul anului următor. Prima liturghie are loc în data de 1 mai 1938, în Duminica Tomii, zi aleasă cu bună ştiinţă, pentru a oferi muncitorimii din această zonă periferică a oraşului o adevarată zi de sărbătoare. Sfinţirea este prezidată de episcopul Iuliu Hossu, care oferă prima cuminecare copiilor din parohie şi încă 10.000 de lei, pentru realizarea iconostasului.

Primul indiciu al existenţei Editurii Viaţa Creştină este semnalat în 1936, în numărul unic al lunii august, prin anunţul tipăririi broşurii lui Elie Dăianu, Un sfânt pribeag român, o monografie a călugărului Ieremia Valahul, publicată în foileton în numerele anterioare ale revistei. Mai mult, începând cu luna octombrie a anului 1936, achitându-se suma necesară achiziţiei unei tipografii, revista este tipărită „cu literă proprie”. O reclamă plasată pe ultima pagină a numărului din decembrie 1936 anunţă că editura dispune de tipografie nouă şi execută cărţi, ziare, facturi şi afişe, „cu cea mai mare punctuozitate”[6].

Revista alocă numeroase pagini Reuniunii „Sfânta Maria” a femeilor greco-catolice. Pagina mariană evocă realizările de natură caritabilă ale acestei organizaţii, cum este Căminul pentru Copii „Sfânta Maria”, care funcţionează în clădirea casei parohiale de pe strada Chintăului 103 (astăzi Oaşului). La deschiderea oficială, în 8 septembrie 1935, Ziua Copilului în Biserica Greco-Catolică, iau cuvântul prezidentele Reuniunii Mariane, Livia Boilă şi Elena Aciu, profesorul Titus Mălai, ca reprezentant al episcopiei, iar din partea primăriei, cunoscutul lingvist clujean, Nicolae Drăganu, acum în postură de edil. Căminul, aflat sub permanenta supraveghere administrativă şi sufletească a Agapiei Chindriş, sora preotului, asigură educaţie, trei mese calde şi îmbrăcăminte pentru 30 de copii din Iris, un cartier în care, scrie gazeta, domneşte „mizeria, boala şi viţiul”[7].

În clădirea în care funcţionează Căminul de Copii „Sf. Maria”, peste drum de Fabrica de Ceramică Iris, Vasile Chindriş organizează aşa-numitul Cămin Cultural Creştin, un spaţiu în care sunt organizate numeroase spectacole de teatru, cu actori amatori din rândul credincioşilor. În 1935, în a doua zi de Rusalii, are loc punerea în scenă a piesei Ţăranul boier, în care se disting „actorii” Gavril V. Chindriş şi Agapia Chindriș, iar în 25 aprilie 1936, în faţa unui public numeros, are loc reprezentaţia piesei în patru acte, Jertfe, scrisă de Octavian Prie şi regizată de Aurel Hideg.

Pe parcursul anului 1939, revista găzduieşte scrierile câtorva reprezentanţi ai Oastei Domnului, Ioan Marini, Traian Dorz şi Ioan Tudosiuc, a căror gazetă, Isus Biruitorul, a fost sistată în aprilie 1937, din ordinul ministrului de Interne. În această perioadă, angajamentul gazetei faţă de spiritul frăţietăţii creştine devine total. Sub acelaşi titlu, Însemnări creştine, sunt prezentate faptele Papei Pius al XII-lea şi ale Patriarhului Nicodim, Elie Dăianu invocă Unitatea românească prin religie, Silviu Augustin Prunduş evocă unitatea de Grai şi credinţă, Florea Mureşanu şi Vasile Chindriş semnează în comun un articol definitoriu pentru viitorul editorial al revistei, Dulce şi plăcut este a trăi fraţii împreună, iar Gala Galaction, în articolul Hristos ne cere unitate, încântă şi contrariază cititorul cu subtile tehnici stilistice: „Vremea e bună dăscăliţă şi durerea un ciocan providenţial pentru capetele noastre”[8].

Totuși, Viaţa creştină nu place tuturor preoţilor[9]. Publicarea scrierilor celor trei „ostaşi” şi adunările frăţeşti de la Cluj îi aduc preotului Chindriş învinuiri din toate direcţiile. Este acuzat de erezie, de scriere în „duh protestant”, de prozelitism în favoarea greco-catolicilor ori de înclinare spre ortodoxie, cu toate că prezenţa redactorilor ortodocşi în paginile revistei este consimţită de episcopul Nicolae Colan al Clujului, iar episcopul Iuliu Hossu, cu care Chindriş se vede de cel puţin două ori pe săptămână, nu a încercat niciodată să influenţeze orientarea gazetei. „Trebuie să ştie toţi că adevăratul catolicism este ortodox, iar ortodoxia adevărată este catolică […]”[10], le răspunde Chindriş detractorilor săi.

În scurt timp, universul ecumenic creat în jurul Vieţii creştine este străpuns de retorica oficială a unificării bisericeşti, preluată după modelul ucrainean. Aceste infiltrări violente în viaţa Bisericilor determină redacţia să avertizeze că „unirea nu se poate face cu mijloace iezuite”[11], referindu-se, evident, la metodele sovietice.

În anul 1948, odată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, rămas fără parohie, gazetă, editură, tipografie, catedră de religie şi cooperative, urmărit de Securitate, Vasile Chindriş se retrage la Bucureşti. Ajuns în Capitală, preotul adresează câteva cereri Ministerului Sănătăţii şi Academiei R.P.R., în speranţa obţinerii unui loc de muncă, însă nu primeşte răspunsuri. Îl vizitează chiar şi pe Patriarh, căruia îi prezintă câteva reviste şi calendare, solicitându-i o funcţie nepreoţească în Dealul Mitropoliei. Patriarhul îi prezintă lucrarea sa, Apostolat social, îi oferă funcţii înalte, însă doar în ipoteza „revenirii” la ortodoxie, opţiune pe care Chindriş o respinge, unirea forţată nefiind o soluţie acceptabilă în universul lui ecumenic. Primeşte totuşi promisiunea rectorului Institutului Teologic pentru un post de bibliotecar, dar aflând că pentru aceasta e nevoie de concedierea vechiului bibliotecar, renunţă. Apelează la prietenul său, Gala Galaction, care se străduieşte să îi găsescă un post la Academia R.P.R., însă fără niciun rezultat. De asemenea, face vizite dese la casa cu livadă de pe strada Mărţişor, unde Tudor Arghezi îl găzduieşte, îi oferă căte o masă şi chiar bani, dar nu îl poate ajuta cu găsirea unui loc de muncă.

Cu Securitatea pe urmele sale, Vasile Chindriş se retrage în imprejurimile Ieudului natal, nu înainte de a redacta ultimul său „articol”, manifestul Glasul lui Isus, distribuit preoţilor greco-catolici de către sora sa Agapia, care este anchetată şi încarcerată timp de doi ani, fără să fie judecată de un tribunal.

Apostolul

În data de 8 august 1956, Vasile Chindriş îl vizitează pe episcopul Ioan Chertes, restabilit de câteva săptămâni la Cluj. Îi prezintă acestuia detaliile unui plan pe care l-a pus la cale în urmă cu două zile. După ce Chindriş îşi finalizează expunerea, episcopul îl sfătuieşte să mai chibzuiască, să se gândească bine dacă este oportună o manifestare greco-catolică publică. Pe drumul de întoarcere către casă, trecând prin dreptul Bisericii Universităţii, Chindriş se gândeşte la forma declaraţiei pe care o va distribui credincioşilor după slujba de duminică. Imediat ce intră în casă, se aşează la masa de scris şi redactează următorul formular:

„Subsemnaţii cetăţeni din oraşul Cluj,

Declarăm că din punct de vedere religios am fost, suntem şi vom fi greco-catolici. Dorim şi cerem preoţi greco-catolici şi eliberarea Episcopilor noştri ca să ne păstorească.”

Numele şi prenume;                          Strada şi nr.;                      Semnătura.”[12]

Joi, 9 august, Vasile Chindriş, redeschide discuţia cu privire la liturghia de duminică, cu toate că e conştient că va fi foarte dificil să ajungă la un compromis cu episcopul Chertes. Acesta este decis în legătură cu planul lui Chindriş: liturghia trebuie amânată, pentru că Securitatea ar putea considera manifestarea drept instigare şi, în plus, nu are binecuvântarea episcopilor aflați în domiciliu obligatoriu la Ciorogârla.

În cursul aceleiaşi zilei, Chindriş este vizitat de Ioan Vasile Botiza.

„Ai auzit că duminică se va celebra o Sfântă Liturghie la biserica universităţii?, îl întreabă Chindriş, văzându-l cum îi trece pragul uşii. Frăţia ta eşti lector; ai face bine să vii să te îmbraci şi să faci pe diaconul.”

„Bucuros, Părinte”, îi răspunde Botiza, „dacă îmi puteţi spune cu a cui binecuvântare are loc această acţiune.”

„Cum cu a cui binecuvântare? (…) Cu a Domnului Hristos”, spune Chindriş.

„Dar între dumneavoastră şi Domnul Hristos îmi mai puteţi indica vreun intermediar?, întreabă diaconul.

„Nu”, răspunde preotul.

„Atunci, nu vă supăraţi, eu nu mă duc”, încheie Botiza[13].

În aceeaşi zi, preotul Teofil Băliban întâlneşte pe strada Jokai (Napoca) câteva femei din fosta lui parohie, care îl întreabă dacă este adevărat că duminică se va face liturghie greco-catolică la „Piarişti”, iar mai încolo, pe aceeaşi stradă, îl opreşte un avocat bătrân, pe nume Fărcaşu, care întreabă la rându-i:

„Părinte, se face liturghie greco-catolică duminică?”[14]

Aşadar, s-a hotărât să se facă liturghie!, gândește Teofil Băliban.

În 10 august, în jurul amiezii, Vasile Chindriş iese din locuința sa de pe strada Molotov, trece pe lângă librăria din Piaţa Libertăţii, o ia pe strada Jokai (Napoca), intră pe poarta de la numărul 8, urcă scările şi bate la uşa lui Teofil Băliban. Îl roagă să îl însoţească până la parohul Bisericii Universităţii, preotul romano-catolic Simon Tamas, să-i ceară permisiunea să oficieze slujba greco-catolică pe care şi-au propus-o. În apropiere de Casa Matei Corvin sunt aşteptaţi de preoţii greco-catolici Ioan Marina şi Iosif Bal. Din întâmplare, trece pe acolo Nicolae Nechita, protopopul nesemnatar al districtului Lăpuş, căruia Chindriş îi prezintă scopul întâlnirii, cooptându-l în grup. Cei cinci se prezintă în faţa lui Simon Tamas, la locuinţa acestuia de pe strada Franciscanilor numărul 2. Chindriş vorbeşte în numele tuturor, cerând permisiunea să facă slujbă la Biserica Universităţii. Fără să apuce să-şi finalizeze expunerea, Chindriş este întrerupt de Simon, care îi spune că nu acceptă aşa ceva, pentru că este ilegal să se oficieze în ritul unei biserici desfiinţate şi că singura soluţie este să se adreseze „forurilor competente”. Simon solicită aprobarea scrisă şi le dă de înţeles vizitatorilor că trebuie să părăsească locuinţa. Cu toată dezamăgirea survenită în urma răspunsului primit, chiar dacă simte o stare ciudată de slăbiciune fizică, Chindriş se arată mai hotărât ca niciodată să ţină liturghia şi încearcă să-i convingă pe ceilalţi să concelebreze cu el.

Băliban, Bal şi Nechita se îndreaptă spre locuinţa episcopului Chertes, pentru a-l informa în legătură cu cele discutate cu Tamas. Episcopul se manifestă mai hotărât decât până acum, considerând că trebuie să se renunţe la celebrarea liturghiei, până când vor primi aprobare scrisă din partea autorităţilor şi binecuvântare din partea episcopului Iuliu Hossu.

Dar liturghia nu mai poate fi amânată. Călugăriţele din Congregaţia Maicii Domnului anunţaseră deja o mulţime de credincioşi că duminică va fi slujbă greco-catolică la „Piarişti”. Întreaga seară de vineri, Agapia Chindriș şi Maria Sabău şi-o petrec preparând prescură pentru împărtăşanie, Chindriş lăsându-le vorbă să pregătească o mie de bucăţi.

În cursul dimineții de sâmbătă, 11 august 1956, protopopul catolic al Clujului, Barath Bela, îl primeşte pe Teofil Băliban, care vine cu rugămintea, din partea Părintelui Chindriş, să permită oficierea unei slujbe greco-catolice la Biserica Universităţii. Barath îl tratează pe Băliban cu un refuz categoric. Imediat după plecarea acestuia, îşi face apariţia Simon Tamas, prezentându-i superiorului său raportul scris cu o seară înainte. Constatând insistenţa preoţilor greco-catolici, protopopul şi parohul se consultă în legătură cu această situaţie neprevăzută şi iau decizia să nu deschidă uşa Bisericii „Piariștilor” la ora şapte dimineaţa, aşa cum e obiceiul, ci doar la ora unsprezece, când va începe liturghia romano-catolică.

Duminică, 12 august 1956. Cu câteva minute înainte de ora 9, Agapia împachetează cele o mie de prescuri pentru împărtăşanie, apoi se îndreaptă spre Biserica Universităţii, alături de Silvia Dârlea și Viorica Răileanu, prima credincioasă ortodoxă, a doua credincioasă greco-catolică. În urma lor, preotul Vasile Chindriş şi călugărul Petru Frâncu aduc cu ei veşmintele, ornatele preoţeşti, cărţile şi vinul pentru împărtășanie. Intrând pe strada Puşkin, Chindriş constată cu uimire că piaţeta din faţa bisericii e plină de credincioşi.

„Cam înainte de cinematograful Arta şi până dincolo de colţul cu str. Florilor strada era înţesată cu oameni”[15].

Viorica Răileanu îl întâmpină pe preot arătând spre uşa închisă a bisericii. Chindriş urcă treptele care duc la uşa din partea stângă a bisericii şi se adresează credincioşilor, spunându-le că a dorit să ţină o liturghie greco-catolică înăuntru, iar la sfârşit să-i chestioneze asupra dorinţei lor de a fi greco-catolici, aşa cum au fost înainte de 1948, însă, după cum se vede, li s-a închis uşa. În rândul credincioşilor intervine o stare de agitaţie şi nervozitate, iar o persoană din mulţime strigă să se facă liturghie acolo, în stradă. Chindriş îi întreabă ridicând vocea:

„Unde vreţi să fac liturghia, aici sau mai bine în cimitir?”

Mulţimea strigă:

„Nu mergem în cimitir, aici pe loc facem liturghia”[16].

Văzând cât de multă dorinţă există pentru o liturghie greco-catolică, Chindriş îşi ia pe umeri „felonul alb, împodobit cu florile câmpului românesc, tivit pe alocuri cu tricolor românesc”[17] şi începe oficierea liturghiei. Câțiva credincioși clădesc la baza treptelor câteva cărămizi găsite în stradă, peste care așază o masă, să-i servească preotului drept altar. Chindriş îl vede în mulţime pe Ioan Bota. Pentru că nu are lector, îi face semn din cap să vină să susţină strana. Susţinerea vine, însă, din partea unui cor imens de credincioşi care cântă printre lacrimi.

„La ectenia «Pentru Preafericitul părintele nostru papa Pius al XII-lea, pentru Înalţi Prea Sfinţiţii noştri arhierei: Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan …» lumea a izbucnit în plânsete de bucurie”[18].

Pentru că i se pare nepotrivit ca liturghia să fie oficiată în afara bisericii, Viorica Răileanu decide să alerge până la parohia romano-catolică de pe strada 6 Martie, să ceară cheia. Un preot de acolo îi spune să meargă la Biserica Franciscană, pentru că acolo se ţine cheia bisericii. Parohul Simon Tamas refuză să-i dea cheia, susţinând că nu are dispoziţie de la episcopul Marton Aron să deschidă biserica.

*

Isidor Ghiurco ajunge la ora 9 în faţa Bisericii „Sfântul Mihail”, unde întâlneşte câteva credincioase antrenate într-o discuţie despre liturghia de la Biserica Universităţii. Le urmează pe acestea pe strada Puşkin, ajungând în faţa bisericii în momentul în care Chindriş le spune credincioşilor că preoţii romano-catolici au închis uşa bisericii. Se aşază lângă zidul bisericii, unde mărturiseşte câţiva credincioşi, apoi urcă treptele, se alătură preotului Chindriş şi începe să cânte din liturghier, primind răspuns din partea întregii asistenţe.

Se citeşte Apostolul, din Epistola lui Pavel către Romani, capitolul 15, Cei tari să îngăduie pe cei slabi: „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte, unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus.[19] Preotul Chindriş citeşte apoi Sfânta Evanghelie, Capitolul 9 din Matei, Vindecarea a doi orbi: „(…) Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: «Vedeţi, să nu ştie nimeni». Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela”[20].

Pune deoparte Evanghelia şi ia broşura Lenin despre religie.

„Iubiţi credincioşi, îşi începe Chindriş predica, iertaţi-mă, pentru că nouă preoţilor, nu ne este permis să umblăm cu astfel de cărţi, dar trebuie să vă arăt că până şi Lenin a cerut respectarea convingerilor religioase ale oamenilor, nu fără a le combate ştiinţific”[21].

*

Preotul le relatează credincioşilor despre drumurile făcute pe la autorităţi, în special la Ministerul Cultelor, unde a descoperit că informaţiile pe care le posedă funcţionarii de acolo, despre situaţia cultului greco-catolic, sunt mincinoase, „deoarece preoţii greco-catolici trecuţi la ritul ortodox, greco-catolicilor le şoptesc la ureche că ei au ramas catolici, dar pentru anumite interese materiale sunt siliţi să facă acest lucru”[22]. Atunci, ridicând glasul şi privind peste capetele mulţinii, întreabă:

„Răspundeţi acum, dumneavoastră ce sunteţi?”

Credincioşii răspund într-un glas: „Suntem greco-catolici”[23].

După câteva clipe de tăcere, le spune că funcționarii de la Ministerul Cultelor i-au cerut să scrie un memoriu, prin care să demonstreze necesitatea reînfiinţării cultului greco-catolic şi să anexeze dovezi în sprijinul acestei idei. Astfel, la finalul liturghiei va pune la dispoziţia credincioşilor mai multe formulare-declaraţii, iar toţi cei care doresc să fie slujiţi de preoţi greco-catolici şi care doresc eliberarea episcopilor sunt rugaţi să să îşi pună semnătura pe unul dintre acestea.

„Să nu se treacă niciunul care a trecut la ortodoxie, care este ortodox sau romano-catolic, să iscălească acei credincioşi care cred şi respectă legile credinţei greco-catolice”, accentuează Chindriş[24].

Insinuând asupra necesităţii anulării Decretului 358, Chindriş le aminteşte de o inscripţie pe care a văzut-o într-o sală de judecată: „Nu legea face dreptatea, ci dreptatea este lege”[25].

Cu puţin înainte de ora 11, aşa cum s-a înţeles cu protopopul Barath Bela, parohul Simon Tamas vine să deschidă biserica, însă văzând mulţimea de credincioşi care îl împiedică să ajungă la intrare, se retrage discret, să nu fie recunoscut, renunţând la slujba romano-catolică.

În piaţetă sunt peste trei mii de credincioşi, din care o mie se împărtăşesc. Părintele Chindriş le aminteşte tuturor că „nu pot veni la cuminecare decât aceia care sunt pregătiţi pentru acest scop, adică mărturisiţi”[26].

La finalul liturghiei, Chindriș anunță credincioșii că în data de 15 august se va ţine din nou slujbă, însă nu afară, ci în biserică.

„De acum încolo, dacă nu vom fi impiedicaţi, să ne adunăm [aici, n.a.] în fiecare duminică sau sărbătoare, să facem liturghii greco-catolice, până când autorităţile vor fi obligate să rezolve cauza noastră, să dea libertate cultului greco-catolic!”[27].

Se cântă Creştin sunt din leagăn şi ţin cu tărie, / Credinţa străbună primită-n botez; / A ei adevăruri sunt viaţă, lumină, / Şi eu fericit azi le cred, le urmez. Aşezaţi pe primele trepte, Petru Frâncu şi încă un bărbat împart cele 150 de exemplare din formularele bătute la maşină de Viorica Răileanu. Pentru că s-au epuizat foarte repede, Chindriş le recomandă celor care nu au apucat să ajungă la ele, să întocmească acasă altele şi să le aducă la domiciliul lui de pe Molotov 10. Din mulţime se aud voci care strigă împotriva regimului, însă Chindriş încearcă să le estompeze, pentru a nu se ajunge în situaţia ca tinerii să scandeze lozinci „care i-ar trimite de îndată în beciurile Securităţii.[28] Ca să-i mai liniştească, le spune să vină în număr cât mai mare la liturghiile ce se vor ţine duminica şi în zilele de sărbătoare. Iar dacă romano-catolicii nu vor permite intrarea în biserică, se vor face slujbe în stradă, până când autorităţile „ne vor arăta locul unde putem şi noi greco-catolicii ţine slujbele religioase”[29].

La ora 22, Vasile Chindriș este ridicat din locuința sa de pe strada Molotov numărul 10 și condus la sediul Securității.

Mărturisitorul

În toamna ale anului 1956, preotul Vasile Chindriş este închis în arestul Securităţii din Cluj, fiind acuzat că a oficiat o liturghie neautorizată în fața Bisericii „Piariștilor”, la care au participat mii de credincioși greco-catolici. Le împărtășește deținuților din celulă convingerea că decretul de desființare a Bisericii Greco-Catolice din 1 decembrie 1948 va fi anulat în foarte scurt timp, deoarece democrațiile occidentale vor aplica sancţiuni din ce în ce mai dure dictaturilor din estul Europei. În conjunctura politică nou-creată, când popoarele din jur se ridică împotriva ocupantului sovietic şi a guvernelor care-l susţin, este puțin probabil că va avea loc un proces politic împotriva lui și a celorlalți organizatori ai liturghiei din 12 august 1956, le spune preotul colegilor de detenție. Nu exclude posibilitatea represaliilor, însă această ipoteză îi oferă satisfacţia de a fi eroul singurei manifestări de masă împotriva regimului comunist, cum de altfel consideră și credincioșii greco-catolici. A doua zi după eveniment, unii dintre aceștia l-au felicitat și l-au încurajat: „Bravo părinte! Merită 2-3 ani de puşcărie, că o să rămână în istorie”[30].

Vasile Chindriș a rămas în istorie, dar a executat mai mult de 2-3 ani de pușcărie. A fost condamnat în iulie 1957 la 10 ani de închisoare corecțională pentru „infracțiunea de agitație publică”. A fost eliberat în 1964, dar fără a se fi „corectat”. În anul 1967, pe Bulevardul Dr. Petru Groza, în dreptul Catedralei „Schimbarea la Faţă”, Chindriş îl abordează pe stradă pe maiorul de Securitate Medeşan Ioan, căruia îi solicită o audienţă, în scopul de a se găsi o soluţie pentru a liturghisi în mod legal în ritul greco-catolic. Pus în faţa unei atât de contrariante abordări, maiorul este nevoit să ceară aprobare comandantului Securitaţii Cluj. În urma audienţei, maiorul consemnează:

„De menţionat că Chindriş Vasile s-a postat pe o poziţie recalcitrantă, declarând deschis că el nu poate refuza pe nimeni, când este solicitat să facă slujbe, deci va face şi de acum înainte. Este un element fanatic şi bigot, încăpăţânat la extremă, fapt pentru care consideră că o măsură de avertizare nu ar avea nici un efect asupra lui, pentru că el spune deschis că desfăşoară activitate greco-catolica”[31].

Prin urmare, în urma oficierii liturghiei de Paşti, din acelaşi an, la locuinţa sa de pe strada Dr. Petru Groza (Eroilor), numărul 10, alături de preotul Ieronim Şuşman, este arestat şi condamnat la încă trei ani de închisoare.

Pentru devotamentul şi încăpăţânarea lui, este răsplătit să treacă la Domnul în ziua de Sfânta Maria a anului 1972.

Decizia lui Vasile Chindriș de a oficia liturghia „neautorizată” din fața Bisericii „Piariștilor” a împărțit rezistența greco-catolică în două tabere. Unii preoți și credincioși au apreciat acțiunea eroică și necesară pentru a demonstra existența bisericii greco-catolice. Alții au considerat că acțiunea lui Chindriș, urmată de numeroase arestări, a năruit eforturile episcopilor greco-catolici pentru legalizarea bisericii. Episcopul Iuliu Hossu a fost unul dintre cei care l-au apreciat pe Părintele Chindriș, dovadă fiind binecuvântarea pe care i-a oferit-o în 1961, notată într-unul din caietele de memorii:

„Părintelui Chindriș, am zis bunului Vasile, din nou în temniță pentru credință, binecuvântare, harul Domnului în toate zilele vieții și în veșnicie”[32].

[1] Articolul este realizat prin rearanjarea unor fragmente din alte lucrări ale autorului: Revista Viaţa creştină între anii 1935 şi 1948 (publicată în Tradiții ale presei religioase din România, Carmen Țâgșorean, Ilie Rad (coord.), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2017; Sus inimile! Actiunea greco-catolica pentru repunerea in drepturi a Bisericii, 1955-1956, Editura Viața Creștină, 2016; Episcopii – Comportamente ecleziastice în vremuri de prigoană comunistă, Editura Viața Creștină, 2023.

[2] Episcop Iuliu, Binecuvântare, în Clujul creştin, an I, nr. 1, 1935, p. 1.

[3] Ion Agârbiceanu, Sămânţa adevărului, în Clujul creştin, an I, nr. 1, 1935, p. 1.

[4] Octavian Prie a fost preot, profesor la Academia Teologică, rector al Academiei Comerciale, conducător al Băncii Agrare şi membru în consiliile de administraţie ale Fabricii de Porţelan şi Fabricii de Cărămidă (Viaţa creştină, an V, nr. 38, 1939, p. 2).

[5] I. N., O înălţătoare serbare religioasă în cartierul Iris – Cluj, PSSa Episcopul Iuliu Hossu sfinţeşte piatra de temelie la noua biserică, în Clujul creştin, an II, nr. 26-29, 1936, p. 10.

[6] Aviz, în Clujul creştin, an II, nr. 34-37, 1936, p. 12; Clujul creştin, an II, nr. 38-52, 1936, p. 28. De administrarea tehnică a tipografiei se ocupă fratele preotului Chindriş (Declaraţie, Cluj, 9 februarie 1952, s. Vicenţiu Poruţiu, ACNSAS, Fond I, 309960, vol. I, f. 139).

[7] P. V., Căminul de Zi „Sfânta Maria”, în Clujul creştin, an II, nr. 22-25, 1936, p. 12; Livia Deciu, Darea de seamă asupra înfiinţării şi funcţionării „Căminului de Zi Sf. Maria” a copiilor săraci din cartierul Iris, Cluj, în Clujul creştin, an II, nr. 26-29, 1936, p. 7.

[8] Gala Galaction, Hristos ne cere unitate (extras …), în Viaţa creştină, an XIII, nr. 33-34, 1947, p. 3.

[9] Titlul unui articol din Viaţa creştină, an XII, nr. 5, 1946, p. 3.

[10] Vasile Chindriş, Nu scriem spre sminteala în credinţă a nimănui, în Viaţa creştină, an XII, nr. 11-12, 1946, p. 2.

[11] Când se va face unirea Bisericilor, în Viaţa creştină, an XIII, nr. 37, 1947, p. 1.

[12] Fotocopia declaraţiei, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. IV, f. 224; Ciorna declaraţiei, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. IV, f. 30.

[13] Vasile Botiza, Însemnări memorialistice personale (puse la dispoziție de familia autorului).

[14] P.-V. I. învinuit Teofil Băliban, Cluj, 14 august 1956, s lt. Uţiu Francisc, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. II, f. 44.

[15] Vasile Botiza, Însemnări memorialistice...

[16] P.-V. I. arestat Isidor Ghiurco, Cluj, 20 august 1956, s lt. Uţiu Francisc, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. III, f. 326; P.-V. I. arestat Vasile Chindriş, Cluj, 7 septembrie 1956, s lt. Oprea Ioan, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. II, f. 315.

[17] I. Bota, C. Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori …, p. 53.

[18] Ibidem; Relatarea preotului profesor Ioan M. Bota în faţa autorului, Floreşti, 28 februarie 2016.

[19] Romani 15, 1-7.

[20] Matei 9; 27-31.

[21] I. Bota, C. Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori …, p. 53; Relatarea preotului profesor Ioan M. Bota în faţa autorului, Floreşti, 28 februarie 2016; Ioan Botiza notează, sub rezerva unui „se pare …”, că cel care a citit Apostolul şi cel care a adus jarul pentru cădelniţă ar fi fost angajaţi ai Securităţii. (cf. Vasile Botiza, Însemnări memorialistice…).

[22] P.-V. I. arestat Vasile Fărcaş, Cluj, 20 august 1956, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. IV, f. 196.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] P.-V. I. arestat Vasile Fărcaş, Cluj, 20 august 1956, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. IV, f. 196.

[26] P.-V. I. arestat Vasile Fărcaş, Cluj, 21 august 1956, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. IV, f. 198; Cerere de aprobare a recursului, Isidor Ghiurco, Penitenciarul Gherla, 11 iulie 1957, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. VI, f. 15.

[27] P.-V. I. arestat Vasile Chindriş, Cluj, 15 august 1956, s lt. Oprea Ioan, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. II, f. 261.

[28] P.-V. I. arestat Vasile Chindriş, Cluj, 7 septembrie 1956, s lt. Oprea Ioan, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. II, f. 315.

[29] P.-V. I. arestat Vasile Chindriş, Cluj, 14 august 1956, s lt. Oprea Ioan, ACNSAS, Fond P, 013278, Vol. II, f. 259.

[30] Dan Vasilescu, Notă, arest M.A.I. Cluj, 18 august 1956, ACNSAS, Fond I, 309960, vol. II, f. 15.

[31] Raport privitor la numitul Chindriş Vasile, preot greco-catolic nerevenit, M.A.I. D.R. Cluj, 20 aprilie 1967, s mai. Medeşan Ioan, ACNSAS, Fond I, 3571, Vol. I, f. 9.

[32] Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră, Memorii, ediţie adnotată şi adăugită, Casa de Editură „Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca, 2022, p. 264.

(Articol prezentat la Simpozionul “Arc peste Atlantic”, 9 Noiembrie 2025, Detroit, Michigan, SUA)

Foto. Gelu Hossu