Piramida evoluției umane – de la natură la știință, cultură, artă și literatură

Piramida evoluției umane – de la natură la știință, cultură, artă și literatură

Autor: prof.dr. Nicholas Dima (Tucson, Arizona)

(Prezentare orală în ziua de sâmbătă, 9 decembrie 2023, la întrunirea Zoom a Cenaclului Destine Literare organizat şi condus din Montreal, Canada, de confratele Alexandru Cetăţeanu. La reuniune au participat un număr neaşteptat de mare de scriitori şi iubitori de cultură din Canada, Statele Unite, România şi mai multe ţări vest Europene.)

***

În perioada în care am fost profesor la Centrul Militar „J.F. Kennedy” din Carolina de Nord, între 1985 şi 1988, am iniţiat un curs destinat înţelegerii şi comunicării inter-culturale. Cursul a fost necesar pentru că majoritatea ofiţerilor americani sunt etno-centrici şi nu înţeleg mentalitatea şi atitudinea altor naţiuni. În esenţă am imaginat un model sub formă de piramidă cu trepte. (Figura ataşată).

Modelul reprezintă evoluţia societăţilor de la Natură la Cultură şi de la Cultură la Spiritualitate. Acest model explică de ce oamenii se poartă diferit de la o ţară la alta, ceea ce e relativ uşor de înţeles, şi recomandă tuturor maleabilitate şi adaptare de comportament… ceea ce este mai greu de realizat.

Fiecare naţiune este etno-centrică, fiind: rezultatul condiţiilor naturale şi sociale în care s-a format; urmărind interese materiale care îi asigură existenţa; şi exprimând simţăminte şi stări proprii care îi influenţează atitudinea. În esenţă, modelul reprezintă evoluţia noastră, a tuturor, de la dobândirea bunurilor necesare vieţii de zi cu zi până la satisfacerea aspiraţiilor intelectuale şi spirituale.

Cultura am definit-o antropologic, anume, tot ceea ce creează o societate de la bunuri materiale până la artă şi concepte abstracte. O definiţie mai practică a culturii ar fi „Mentalitatea societăţii”, ceea ce antrenează comportarea (ce facem în mod concret), Atitudinea (în special morală), valorile în care credem (intelectuale şi spirituale), şi în final îşi pune întrebarea: Care e scopul şi semnificaţia vieţii?

Fiecare naţiune are o cultură proprie şi un bagaj de cunoştinţe care se schimbă continuu şi care seamănă cu o piramidă cu bază largă pe pământ şi cu vârful îngust înălţat spre cer. În realitate, fiecare om reprezintă o piramidă de cunoştinţe, dar în cadrul relaţiilor dintre state cea mai importantă trăsătură este cea naţională. Comunicăm în special prin limbă şi acţionăm potrivit culturii în care ne-am format.

Piramida Culturală ilustrează natura dublă, materială şi spirituală, a omului. În consecinţă, treptele piramidei le-am împărţit în trei segmente, anume: Material, Intelectual şi Spiritual, care parţial se suprapun. Primul segment este fizic şi imediat şi ne leagă de natură. Al doilea este predominant intelectual şi se referă de lumea ideilor. Al treilea este spiritual şi se raportează la scopul vieţii şi la concepţia noastră despre divinitate.

Ca oameni ne naştem biologic, ne dezvoltăm şi ne maturizăm, dobândim cunoştinţe şi înţelegere şi spre final aspiram la nemurire. Evoluăm deci de la materie la spirit şi de la fizic la metafizic chiar dacă nu conştientizam acest lucru. Ca fiinţe biologice ne câştigăm existenţa cu sudoarea frunţii. În acest scop avem o anumită atitudine faţă de mediul natural din care ne extragem toate cele necesare. Avem deasemenea o anumită comportare faţă de semenii noştri, ceea ce se învaţă în familie (cei şapte ani de acasă) şi deasemenea în şcoală, în universităţi şi în societate. Odată însuşită, comportarea devine o normă socială şi e susţinută şi impusă prin tradiţii orale şi prin legi scrise. Dacă ceea ce facem depinde în primul rând de lumea fizică, comportamentul moral şi valorile în care credem reflectă dimensiunile intelectuală şi spirituală ale existenţei noastre.

Ajungem la valori prin exerciţiul minţii şi ajungem la spirit prin meditaţie şi revelaţie. Valorile sunt însă de multe ori specifice doar unei anumite culturi. Ce este frumos, bun, acceptabil sau normal diferă de la o societate la alta. Nu există norme universale. În acest sens vă invit să meditaţi la câteva noţiuni: Ce înseamnă a fi normal? Ce este adevărul? Ce este realitatea? Ce înseamnă intuiţia, inspiraţia, imaginaţia? Ce sunt emoţiile şi ce e iubirea? Veţi spune probabil că toate acestea sunt stări sufleteşti. Atunci, ce este sufletul? Şi întrebarea finală: ce este conştiinţa?

La asemenea întrebări încearcă să răspundă stiinţa, filozofia şi religia. Conştiinţa, de pildă, pare să fie un flux energetic universal care se exprimă prin idei şi se resimte prin emoţii. Unii savanţi au ajuns la convingerea că conştiinţa este de fapt fundalul întregului univers şi că sfletele noastre sunt fragmente infime ale Conştiinţei Universale, numită popular Dumnezeu. Şi aici voi trece de la o introducere treoretică şi abstractă la preocupările practice ale Cenaclului „Destine Literare”.

***

Eu cred că prin literatură oamenii încearcă să evadeze din limitele materiale în care trăim şi să ajungă la libertate spirituală… să se apropie de Dumnezeu. Arta, muzica, literatura, poezia… reprezintă forme de evadare din lumea materială. Poetul, scriitorul, compozitorul… explorează necunoscutul de dincolo de natura noastră şi ne oferă tuturor şansa de a trăi într-o lume imaginară perfectă; lume care nu există în realitatea în care trăim. Aici pe pământ suntem sigilaţi într-o lume pe care eu o numesc o închisoare gen universitate în care Conştiinţa Supremă ne-a închis temporar pentru a ne constrânge să descoperim sensul cel din urmă al vieţii.

Şi pentru că mi-a plăcut poezia, îmi amintesc multe versuri concepute în închisorile comuniste; poezii prin care poeţii evadau din realitate iar noi ceilalţi deţinuţi ne hrăneam sufleteşte cu poemele lor. Poezia reprezintă una din formele artistice prin care se face legătura cu spiritualitatea. Deţinuţii „visau” prin poezii, şi acele vise le menţineau speranţa… „Eu ştiu că Dulcinea nu există,/ dar totuşi cred că ar fi putut să fie…/” afirma un poet evocându-l pe celebrul Don Quijote. Sau, „Vom pleca cu toții, vom pleca pe rând,/  Nu se ştie unde, nu se ştie când…/” afirma un alt poet al închisorilor. Şi mă întreb: Ce ar fi viaţa fără poezie? Fără imaginaţie şi fără vise? Ce ar fi literatura noastră fără Luceafărul lui Eminescu?

Evadările spirituale prin poezii din timpul detenţiei ne ridicau la vârful piramidei aspiraţiilor omeneşti şi ne menţineau încrederea într-un viitor mai bun.

Voi reda în continuare câteva versuri create de marii noştri poeţi întemniţaţi. Pentru început versuri din poemul „Tu”, dedicat Domnului:

Tu care te ascunzi în eterna-ţi amiază,
Şi lumea o spânzuri în haos de-o rază,
Mătanie ţie şi slava.
Izvor nevăzut al văzutelor linii,
Mă scalzi şi pe mine în baia luminii,
Un mugur de carne firavă.
Sunt duh învelit în năluca de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tata şi-o mumă,
Dar sunt nerăspuns la întrebare.
Ce glas e dator să-mi raspundă încotro e,
Oceanul de foc ce icnind fără voie,
Zvarlitu-mă viu în mişcare…?

Şi câteva versuri din poemul „Eu”, dedicat neamului românesc:

... De câte ori ma’îneaca plânsul, de atât amar ce-am cunoscut,
Mă îmbrăţişez pe mine însumi, cel ce în vremi sunt nenăscut.
De două mii de ani încoace grăiesc în vii şi tac în morţi,
Dar dârz voi pune eu soroace inconvoiatei mele sorţi.
Şi când tresaltă milioane de acelaşi sânge şi pământ,
În iureşul eternei goane, cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt!

(Ambele poezii de Nichifor Crainic).

***

În această scurtă expunere am încercat să prezint modelul prin care oamenii evoluează de la pământ până la cer şi de la… proză la poezie. În cursurile mele universitare am prezentat în întregime piramida evoluţiei culturale, dar m-am concentrat pe laturile materială şi intelectuală. Le-am oferit totuşi studenţilor mei americani şi din alte ţări posibilitatea să exploreze singuri dimensiunea spirituală a trăirii.

Având în vedere însă că noi românii trăim puternic latura sufletească a vieţii, voi relata în încheiere un episod din lagărele de prizonieri din fosta Uniune Sovietică, episod de care am auzit în închisoare.

În timpul celui de la Doilea Război Mondial, Ana Pauker, comunistă refugiată în URSS, vizita lagărele de prizonieri români şi încerca să-i convertească la noua ei ideologie. Ea explica ce înseamnă comunismul: „Fabrici şi uzine, învăţământ fără plată pentru toată lumea, gospodării agricole colective, asistenţă medicală gratuită, lume fericită…” Apoi, cu un aer superior îi întreba: „Ce înseamnă naţionalismul vostru?”.

I-a răspuns un ofiţer român: „Naţionalismul este ceea ce simt eu când mă uit la Cetatea Neamţului şi tu n-ai să simţi niciodată!”.í

(Tucson, Arizona, SUA, 9 decembrie 2023)

Foto. Nicholas Dima