February 29, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Progresele românilor postdecembriști într-ale ipocriziei, hoției și imposturii

7 min read

Progresele românilor postdecembriști într-ale ipocriziei, hoției și imposturii

Autor: George Petrovai

 

Având în vedere cele ce se petrec pe meleagurile noastre de peste trei decenii (nemuncă, minciună, tâlhărie, imbecilizare în masă, ruină economică și socială, depopulare de ordinul milioanelor, spor continuu la datoria externă, impostură, infracționalitate pe rupte), nu poți să nu te întrebi cam care va fi locul acestei nefericite perioade (pentru grosul cetățenilor) atât în judecata generațiilor viitoare, cât și în manualele de istorie națională. Desigur, dacă omenirea nu-și va frânge complet gâtul după căderea de pe creanga existențială, pe care ea singură și-o taie prin absurdități politico-globalizante, lăcomie, risipă, poluare și războaie devastatoare, respectiv dacă va mai fi în uz sintagma „istorie națională”, după actuala răfuială a globaliștilor cu noțiuni precum: mamă, tată, familie tradițional-creștină, credință strămoșească, patrie, națiune, patriotism, naționalism etc. Căci prezentul ultramaterialist și satanist, adică sterp și strâmb pentru esența moral-spirituală a omenirii din totdeauna (a nu se uita nicicând, ne face cunoscut Genesa 1/27, că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu”!), prezentul ultramaterialist, deci, nu promite nimic încurajator, cu atât mai puțin liniștitor-izbăvitor, pentru omul ahtiat doar după bogății pieritoare.

Totuși, îmi spun eu în chip consolator, nici în viitorul globalizat și informatizat (a se citi „controlat și dirijat de megacriminali prin nanocipurile implantate în trupurile supraviețuitorilor), omul dresat și desăvârșit sclavizat nu va putea fi ferit în totalitate de atotumana influență a emoțiilor și amintirilor, chiar în varianta că istoria va deveni o componentă a folclorului hipermașinist. De ce? Deoarece și atunci vor fi pui de mame-surogat și din cei „in vitro”, care – aidoma celor din trecut („anacronicii” născuți de mame firești) – n-o să adoarmă până când nu vor auzi de la părintele 1 sau 2 povești adevărate despre „zmeii” mioritici, de exemplu, mereu în luptă cu păgânii și jecmănitorii, întru apărarea meleagului străbun, implicit a ființei naționale, limbii, tradițiilor și valorilor înveșnicie de dor.

Astfel stând lucrurile, încredințarea mea este că ticăloasa și păgubitoarea perioadă postdecembristă va fi plasată în distorsionata istorie a generațiilor viitoare la subsolul acesteia, eventual cu rol de avertisment: Un atare dezastruos experiment (cică revoluție și încă televizată) niciodată să nu se mai repete, dacă România și locuitorii ce i-au mai rămas doresc să aibă un demn parcurs cronologic!…

Revenind la ale noastre (tema anunțată în titlu), indiscutabil că trebuie să ofer cititorilor câteva exemple concludente, care – din păcate – nu îngrijorează pe aproape nimeni și scandalizează pe foarte puțini, dovadă certă că astfel de fapte reprobabile s-au banalizat prin frecvența în timpul nelegiuiților și prin marea lor densitate în spațiul tuturor posibilităților necușere, doar rareori și, deci, total nesemnificativ pentru sănătatea corpusului social (sunt accidentale sau numai de ochii lumii?!), ele fiind sancționate de legile făcute de hoți pentru hoți și/sau cu nerușinată dedicație.

În primul rând noncalitatea morală și politică a nenumăraților aleși (președinți de țară, miniștri, parlamentari, edili, consilieri), arătați cu degetul de presă și opinia publică pentru inepuizabila lor necinste și pentru elocventa îndârjire cu care practică traseismul, mulți dintre aceștia cu acte doveditoare (incompatibilități, neconcordanțe în declarațiile de avere, dosare pe rol, arestări) într-ale traficului de influență și jafului de proporții din banul public. Faimos la acest rușinos capitol general uman și creștinesc (a opta poruncă din Decalogul mozaic și creștin este identică și categorică: „Să nu furi”!), se prezintă în continuare Cătălin Cherecheș (mucaliții îi spun Cerecheș), primarul grețos de năbădăios al municipiului Baia Mare.

De ce spun „în continuare”? Pentru că în urmă cu un mandat a câștigat alegerile (băimărenii care l-au votat aveau orbul găinilor?) și pesemne că a ajuns descătușat în sediul Primăriei, ca să poată jura cu mâna pe Biblie că va respecta cu sfințenie legile în vigoare, totodată că se va pune cu întreaga lui capacitate în slujba cetățenilor. Tot cam atunci, acuzat fiind de jaf și luare de mită în formă continuată, cacofonica doamnă Viorica Cherecheș (deja deputat liberal) a sărit în ajutorul fiului „năpăstuit” de invidioși și răuvoitori cu următoarea declarație publică: „Nu-i adevărat că fiul meu a luat mită! Păi n-avea nevoie, întrucât eu însămi i-am dat un milion de euro”…

În ce mă privește, am rămas foarte nedumerit atât de afirmația doamnei în chestie (de unde a scos acest milion, știut fiind faptul că locul eligibil pe listele șparlamentare îl costă nu glumă pe catindat?), cât și de lipsa de reacție a organelor în drept (polițiști, procurori), care aveau obligația profesională să se autosesizeze și s-o ia la întrebări: „Stimată doamnă, cum ați făcut rost de acest purcoi de euro?”

Deși proaspăt căsătorit și cu socrii în egală măsură iubitori (!), avuți și înfigăreți (au încercat să mituiască o judecătoare de la Curtea de Apel Cluj ca să-și scoată ginerele basma curată), situația edilului, maestru în tergiversări până la prescrierea faptelor penale (carevasăzică, lamentabil de inapt să-și demonstreze cu bărbăție nevinovăția), continuă să fie albastră: Sărbătoarea castanelor a fost anulată în acest an din pricina marilor nereguli descoperite de experți în finanțele instituției, tentativa de influențare a procesului a eșuat, șansele de amânare s-au diminuat simțitor, iar primarul aude în somn și în stare de veghe clinchetul cătușelor.

Al doilea set de dovezi în ceea ce privește progresele lor postdecembriste (nicidecum ale noastre, cei mulți și umiliți), le este oferit românilor (și nu numai) de uriașa clică a ipocriților și impostorilor cu aere de patri(h)oți atotștiutori (în realitate niște semidocți puși pe căpătuială). Da, căci ăștia sunt capabili de orice infamie (minciună, nedreptate, furt material și/sau intelectual, trădare de neam și țară) pentru a dobândi funcții, titluri și onoruri nemeritate, respectiv pentru a se menține cât mai mult timp în atenția publicului credul, astfel beneficiind din plin de pe urma naivității acestuia.

De pildă, un fost milițian din zonă (făcut polițist… de uniformă) s-a dat peste cap să-și rostuiască două doftorate la plesneală (unul în istorie, celălalt în filosofie), deși el doar tangentează din când în când cu istoria militară, iar priceperea sa se situează la ani lumină de filosofia consistentă.

Un altul, tot fiu de pomină al zonei, a terminat în perioada antedecembristă ingineria minieră (este știut că aici se oploșeau numai elevii slabi și cei căzuți la facultăți cu ștaif), pentru ca după închiderea grosului minelor din țară, să intre în atotnevrednica politică postdecembristă. Aici nu numai că, aidoma atâtor descurcăreți cu pretenții, s-a pus realmente pe picioare cu banii contribuabililor și cu relațiile sus-puse, dar și-a procurat și două doftorate: unul în economia noastră, pusă de el și tovarășii lui pe butuci (cu siguranță pentru faptul că-și făcea drum destul de des pe lângă Academia de Studii Economice, că de studii nu avea trebuință), celălalt în știința mineritului fără obiect de activitate, pentru cine știe cât timp de-acu încolo.

În ceea ce privește patalamaua insului în economie, cred că ea nu îndeplinește nici măcar cele trei penibile condiții, pe care N. Grigorie-Lăcrița le menționează în textul Despre cauzele și neajunsurile învățământului superior românesc, condiții necesare și suficiente în cazul „studenților” la, precizează autorul, „universitățile particulare de tip SRL”: „1) înscrierea la facultate; 2) plata taxelor; 3) prezența fizică la examen”.

Chestia cu rostuirea doctoratului, fără a avea la bază studii de economie sau măcar preocupări remarcate de specialiști, seamănă tare mult cu ceea ce i s-a întâmplat unui alt tip descurcăreț, întâmplare care dovedește o dată în plus că realitatea de la noi „bate” orice ficțiune: O instituție postdecembristă scoate la concurs formal un post de economist. Ipochimenul nostru (ăla cu întâmplarea, nu acela cu doctoratul) își depune și el dosarul. După câtva timp primește de la instituție un telefon: „Noi am scos la concurs un post de economist și dumneavostră ați depus la dosar diplomă de jurist”. „Fir-ar al dracului”, răbufnește acesta, „eu le-am comandat diplomă de econnomist și ei mi-au trimis una de jurist”…

(Sighetu Marmației, 23 nov. 2023)

Foto. George Petrovai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.