Oare ce-ar scrie Eminescu astăzi despre soarta Bucovinei?
2 min readOare ce-ar scrie Eminescu astăzi despre soarta Bucovinei?
Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)
La 7 mai 1775 a fost oficializată juridic anexarea de către imperiul habsburgic a părții de nord-vest a Moldovei, despre care Mihai Eminescu scria că e pământ sfânt, scăldat în sângele strămoșilor.
La numai 16 ani inima îi era apăsată de sfâșietoare durere: „Astfel, totdeauna, când gândesc la tine, sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea!”
Era anul 1866, Eminescu își luase rămas bun de la gimnaziu, aflându-se departe. Nu mai purta numele de familie Eminovici, așa ca la începutul aceluiași an, când a plâns la mormântul lui Aron Pumnul, și nici nu mai avea ce face la Cernăuți după moartea profesorului iubit. Însă nu numai îndepărtarea de „dulcea Bucovină” i-a lăsat inima grea. Avea viitorul Poet mai multe motive, care au răbufnit peste ani în „Doina”, în „publicistica sa vehementă contra raptului Bucovinei de către habsburgi. Despre destinul Bucovinei scria în septembrie 1877: „Și e plină de străini/ Ca iarba de mărăcini/ Și e plină de dușmani/ Ca râul de bolovani…” De la acei „nouri de suspine” vin și rândurile de revoltă: „Fără a vărsa o picătură de sânge, fără muncă, fără inteligență, fără inimă, o rasă care, în înjosirea ei nu are asemănare, pune astăzi mâna pe un pământ sfânt, a căruia apărare ne-au costat pe noi râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligența noastră trecută, toate mișcările cele mai sfinte ale inimii noastre”.
Nu mă întreb ce-ar scrie astăzi Eminescu despre soarta Bucovinei, căci tot ce a scris cu un secol și jumatate în urmă e ca și cum ar fi despre ziua de azi.
Foto. Maria Toacă
