Vizitele blitz ale lui Zelenski la Londra, Paris și Bruxelles au loc pe fondul unei situații critice pe frontul de război din Estul Ucrainei
8 min readVizitele blitz ale lui Zelenski la Londra, Paris și Bruxelles au loc pe fondul unei situații critice pe frontul de război din Estul Ucrainei
Autor: Alexandru Lăzescu
Dincolo de declaraţiile însufleţite de sprijin la adresa luptei eroice a Ucrainei, există în Occident încă destule ezitări şi reticenţe, pe fondul unor interese şi calcule diferite, în privinţa suportului militar pentru Kiev.
Sub impactul imaginilor vizitei triumfale a lui Volodimir Zelenski în Marea Britanie care a cuprins, pe lângă întâlnirea de la reşedinţa oficială a premierului britanic, un discurs în faţa Parlamentului la Westminster Hall şi o primire la regele Charles, Emmanuel Macron, care miercurea trecută avea programată o seară la teatru cu soţia, a decis în grabă să aranjeze în contrapartidă un dineu de noapte la Palatul Elysee la care să i se alăture preşedintele ucrainean şi cancelarul german Olaf Scholz. Iniţial mai fusese programată o ceremonie la Domul Invalizilor care însă a fost anulată din cauza orei târzii la care Zelenski urma să ajungă de la Londra. Interesant, acest efort de ultim moment, venea după ce iniţial Parisul nu dăduse nici un răspuns unui demers al Kievului care dorise să organizeze o astfel de întâlnire înaintea vizitei lui Zelenski la Bruxelles.
După cum dezvăluie Politico, Macron ar fi dorit ca o vizită a acestuia să coincidă cu ceva grandios, o „iniţiativă diplomatică” la aniversarea declanşării invaziei care să aducă în prim plan Franţa care, ca şi Germania, s-a dovedit mai degrabă reticentă în a sprijini într-un mod semnificativ Kievul, spre deosebire de Statele Unite, Marea Britanie şi Polonia. Dincolo de asta s-au văzut clar diferenţele de atmosferă: în contrast cu îmbrăţişările repetate dintre preşedintele ucrainean şi Rishi Sunak, la Paris gesturile au fost mult mai reţinute. Kievul priveşte diferenţiat relaţiile cu Londra şi Washingtonul, în comparaţie cu cele cu Parisul şi Berlinul. Ştie destul de clar pe cine se poate baza în mod real în ceea ce priveşte sprijinul militar. Însă ucrainenii sunt de asemenea conştienţi că au nevoie de Franţa şi Germania în relaţia cu Uniunea Europeană de la care aşteaptă un consistent sprijin financiar.
Aceste detalii de culise sunt adesea mai relevante decât multe declaraţii oficiale. Războiul din Ucraina este privit în chei diferite în principalele capitale occidentale. Pentru Polonia, dar şi pentru majoritatea celorlalte state din Est, de la Finlanda, Suedia, ţările baltice, la Cehia şi România, chestiunea securităţii este în prim plan. Toate aceste ţări, deşi membre UE, ştiu că se pot baza în mod real doar pe doi aliaţi din afara Uniunii, Marea Britanie şi Statele Unite. Tocmai acest lucru deranjează în principal Franţa, dar şi Germania, la fel ca şi perspectiva unei potenţiale axe estice de viitor, în jurul unui nucleu constituit din Polonia şi Ucraina, care ar eroda capacitatea nucleului franco-german de a-şi impune deciziile în interiorul UE. Iniţiativa lui Macron de a aranja în ultimul moment o întâlnire cu Zelenski, împreună cu Olaf Scholz, este tocmai o încercare de a contracara cresterea influenţei Statelor Unite şi a Marii Britanii în Europa de Est din cauza războiului din Ucraina faţă de care Franţa şi Germania sunt nevoite să reacţioneze, fără mare entuziasm, cel puţin la nivel de imagine.
Numai că întâlnirea de la Paris a stârnit şi reacţii critice. La Roma, Giorgia Meloni, pe care Politico ca şi alte canale media continuă să o eticheteze inerţial de extremă dreapta, cu toate că nu e nimic extrem în ceea ce premierul italian (deocamdată cel mai popular lider politic din Europa de Vest) a făcut în cele puţin peste o sută de zile de când se află la guvernare, a criticat faptul că Italia a fost exclusă. La fel cum a fost exclusă, alături de toate celelalte ţări din UE, de la discuţiile pe care miniştri din Franţa şi Germania le-au avut la Washington privitoare la un contencios transatlantic pe marginea subvenţiilor „verzi” prevăzute într-un pachet bugetar propus de către administraţia Biden.
Zelenski a fost primit în triumf la Londra şi la Bruxelles. S-au dat declaraţii de sprijin însufleţite, s-a vorbit despre valori şi principii înalte aflate în joc. Însă nu neapărat de asta are nevoie Ucraina, ci de un sprijin militar consistent, de tancuri, rachete şi avioane de luptă. Capitol la care brusc lucrurile devin mai nuanţate, e vizibilă discrepanţa dintre discursuri şi sprijinul concret. Din mai multe motive. În primul rând că stocurile de armament disponibile sunt tot mai reduse. Nu poţi susţine un efort de război de dimensiunea celui din Ucraina cu nişte economii occidentale care spre deosebire de cea din Rusia, care s-a orientat către producţia de război, funcţionează în regim normal. Generalul McMaster, fost Consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui Trump, menţiona că până acum Statele Unite au livrat Ucrainei echivalentul producţiei de lansatoare Javelin pe 5 ani. Şi, în timp ce Rusia avea la începutul războiului 12 mii de tancuri, Franţa, Germania şi Marea Britanie aveau la un loc sub o mie. În al doilea rând, poziţionarea faţă de obiectivele urmărite în diferite capitale privind evoluţia conflictului este şi aceasta destul de diferită. În timp ce teama faţă de o escaladare a războiului este şi aceasta un factor important.
Situaţia din Ucraina, unde războiul se prelungeşte în defavoarea Kievului, explică seria de vizite blitz ale lui Zelenski, încercarea sa aproape disperată de a obţine un sprijin militar consistent care să permită Ucrainei să facă faţă unei masive contraofensive ruseşti care este aşteptată în perioada imediat următoare. Implicarea tot mai serioasă a Occidentului, prin posibile livrari de armament precum tancuri, rachete cu rază mai largă de actiune, avioane, pe care şi europenii, şi britanici, şi americanii au încercat să o evite devine tot mai greu de evitat. Pentru că, în condiţiile în care perspectiva unor negocieri de pace este greu de întrevăzut, o înfrângere a Ucrainei pe teren ar însemna un eşec major pentru Occident cu consecinţe geopolitice semnificative. Pentru că în marea lor majoritate ţările din spaţiul extra-occidental privesc confruntarea ca una în care în joc sunt şi viitoarele sfere de influenţă pe glob. Numai că din motivele descrise mai sus, dar şi din considerente de politică internă, lucrurile nu se arată prea favorabile pentru Ucraina în acest moment.
Ceea ce este în avantajul Rusiei. După entuziasmul din toamna trecută ca urmare a unei contraofensive de succes a Ucrainei pe frontul din Est pe fondul unor eşecuri evidente ale armatei ruse, tonul analizelor s-a schimbat considerabil. Ar putea Putin să câştige războiul?, se întreabă, de pildă, Politico. Aşa cum Occidentul a supraestimat capacităţile Rusiei înainte de invazie, acum le-ar putea subestima, apreciază unii analişti.
În general se consideră că armata rusă s-a lovit de două deficienţe majore care i-au afectat operaţiunile lor militare de până acum: o logistică deficitară şi eşecul de a coordona infanteria, blindatele, artileria şi sprijinul aerian pentru a obţine efecte complementare, cunoscute şi sub numele de război combinat.
Motivul pentru care generalul Valeri Gerasimov a fost numit în calitate de comandant general al forţelor ruseşti din Ucraina a fost tocmai un demers de a gestiona a doua provocare, „necesitatea de a organiza o interacţiune mai strânsă între tipurile de arme şi formaţiunile militare”. În ceea ce priveşte prima chestiune, Michael Kofman, de la Center for a New American Security, un think tank din Washington, un respectat expert militar american, apreciază că problemele logistice ale Rusiei au fost în mare măsură depăşite. „A avut loc o reorganizare în logistica rusă, de adaptare la condiţiile de pe teren. Cred că discuţia despre problemele logistice ruseşti în general suferă de prea mult anecdotică.”
„Pe măsură ce războiul se prelungeşte în al doilea an, analiştii nu trebuie să se concentreze doar pe eşecurile Rusiei”, se subliniază într-o analiză publicată în Foreign Affairs. „Povestea performanţei militare a Rusiei este mult mai nuanţată decât au sugerat multe dintre primele relatări despre război. Forţele armate ruse nu sunt în totalitate incompetente sau incapabile să înveţe. Ele pot executa anumite tipuri de operaţiuni complexe – cum ar fi loviturile în masă care dezactivează infrastructura critică a Ucrainei – pe care le-au evitat în prima parte a invaziei, când Moscova spera să captureze statul ucrainean în mare parte intact. Armata rusă a învăţat din greşelile sale şi a făcut ajustări mari, cum ar fi reducerea obiectivelor sale şi mobilizarea de personal nou, precum şi ajustări tactice, cum ar fi utilizarea unor instrumente de război electronic care bruiază comunicaţiile militare ucrainene fără a le afecta pe cele proprii.”
Ultimele evoluţii, între care şi faptul că Moscova se pregăteşte să arunce în luptă pe frontul din Ucraina în jur de 500 de mii de soldaţi, îl fac pe Richard Kemp, un fost comandant de infanterie al armatei britanice, să prezică „câştiguri semnificative ale Rusiei în următoarele săptămâni”. El avertizează că trebuie mult realism în privinţa felului în care se va reacţiona în Occident faţă de astfel de potenţiale succese militare ruseşti care riscă să erodeze determinarea în privinţa sprijinului faţă de Ucraina. Dacă ruşii vor obţine câştiguri teritoriale semnificative în Donbas, atunci este probabil să crească presiunea din partea unor aliaţi occidentali pentru negocieri de pace în condiţii defavorabile Kievului. După cum vom vedea probabil şi poziţionări diferite în această privinţă.
În timp ce economia rusă se mobilizează pentru a compensa pierderile suferite în timpul războiului şi a livra muniţiile necesare (în decembrie, armata rusă a lansat un număr impresionant de 20.000 de lovituri de artilerie pe zi!), industriile occidentale de apărare au mari dificultăţi să ţină pasul cu necesarul cerut de ucraineni. În afară de asta, s-a văzut clar, chiar după vizitele lui Zelenski, reţinerea cvasi-generală exprimată cu privire la livrarea de avioane de luptă şi termenele destul de întârziate avansate pentru trimiterea altor arme grele.
Kremlinul aspiră la mai mult decât la teritoriul pe care îl controlează deja. Putin a spus clar că vrea toate cele patru provincii pe care Moscova le-a anexat ilegal în septembrie – Doneţk, Kherson, Luhansk şi Zaporizhzhia – fiind pregătit, după cum a indicat într-un discurs televizat, să-şi asume un conflict de lungă durată pentru a le obţine. Întrebarea este cum va reacţiona Occidentul?
Foto. Alexandru Lăzescu
