Carte de colorat anotimpuri și păsări – Elena Lucia Spatariu-Tudose

Carte de colorat anotimpuri și păsări – Elena Lucia Spatariu-Tudose

Autor: Lăcrămioara Maricica Niţă (Roma, Italia)

Ce este poezia? O transpunere în versuri a sufletului, a sentimentelor, a trăirilor cu care ne confruntăm zi de zi.

Poetul are la îndemâna sa un instrument magic, acea metaforă ce ascunde în ea zbucium și fericire, rafigurarea sinelui raportându-se la tot ceea ce îl înconjoară.

Carl Gustav Yung spunea: „Adevărata față a sinelui va deveni clară doar atunci când veți privi în inima voastră. Cine privește în interior, se trezește. Cine privește în exterior, visează.”

Elena Lucia ne propune o introspectivă a sufletului său poetic, o continuă căutare a sinelui, reflectând asupra lumii interioare, căutând răspunsuri la întrebarea „cine sunt eu?”, în încercarea de a rescrie paginile vieții sale, analizând trecutul pentru a scrie cât mai frumos viitorul: „Voi scrie într-o zi/ o carte de colorat/ voi despărți cuvintele/ în linii/ în linii frânte/ curbe/ elicoidale/ niciodată drepte/ niciodată infinite./ Voi desena cu ele/ primăveri în toamne/ triste/ și voi face arborii/ să râdă în hohote/ sub ploi/ zboruri,/ voi desena zboruri/ zboruri de păsări/ de fluturi/ de frunze/ de gânduri/ un zâmbet pe-o rouă/ un suspin pe-o fericire.” (Carte de colorat)

Încă de la prima poezie, Elena Lucia ni se propune în strânsă legătură cu natura, ca mai apoi să se identifice cu ea, găsind răspuns la întrebarea existențială „cine naiba sunt eu?”

Și atunci vine răspunsul: „Sunt un pom/ dezfrunzit/ cărat de-o umbră-n spinare/ două cuiburi goale/ veghează singurătăților mele/ în curând/ iarna îmi va albi tăcerile/ cu silabe de gheață/ atunci/ voi sângera puțin/ într-un poem.”

Să vedem cine este Elena Lucia – Copacul, leit motivul ce unește cele patru elemente ale naturii: apă, pământ, foc și aer.

Elena Lucia își trage seva din poezie: „viața pulsează ritmic/ prin toți porii/ scoarței brăzdate de ore/ ca ani/ nu mă amăgesc/ până spre seară/ voi deveni salcie/ cerșind apei lumină.” (Dimineața)

Elena Lucia se face una cu pământul, devenind parte din corpul său prin rădăcinile bine înfipte: „pe mine nu m-a adus barza/ poate de aceea mi-e zborul frânt/ mă simt condamnată nedrept/ legată abuziv de pământ” (Pe mine nu m-a adus barza)

Foto. Elena Lucia Spatariu-Tudose

Elena arde în focul frământărilor interioare: „tăcut-am ars/ văpaie de-o secundă” (Remember); „iubesc diminețile de vară/ diminețile alea lăptoase/ ce-mi scutură sufletul/ de cenușa caniculei de ieri/ când astrul de foc/ mă purifică de păcatul terestru” (Dimineți de vară)

Nu în ultimul rând Elena Lucia – Copacul își hrănește frunzele-cuvinte, se lasă mângâiată de vânt, își îndreaptă trupul-coroană înspre cer în căutarea luminii. Totodată, Elena Lucia își caută expresia sinelui prin întruchiparea păsării, într-o conexiune între cer și pământ.

Elena Lucia – Pasăre, un simbol al libertății, al renașterii, al aspirației spre cunoașterea sinelui și a lumii, este un suflet prizonier într-o colivie fără uși, ce își încearcă evadarea din capcana timpului: „sunt pasăre/ cu aripile crescute/ pe dinăuntru/ m-agit în spirală/ între alb și negru/ între noapte și zi/ între un anotimp și altul/ între o dimensiune/ prea strâmtă/ ca o cămașă de forță/ îmi scriu tăcerile pe portativ/ în culori/ să nu le uit armoniile/ când vreau să zbor/ închid ochii/ mi-am tatuat libertatea/ sub pleoape.” (Sunt pasăre)

După cum singură ni se prezintă, avem o Elena Lucia – Anotimp: „mi-e primăvară și sunt primăvară”, iubind diminețile de vară când: „învăluită-n boarea dimineții/ mâinile mele/ caută zborul/ cuvântului de început”, așteptând toamna iar căci: „mi-au rămas/ cuvintele necoapte în ciorchini/ mi le strivesc tăcută între buze/ și gura mi se umple de venin/ s-a mai sfârșit o vară/ o toamnă-ncepe iar/ și va sfârși să-nceapă/ un alt sfârșit/ de început/ de…” iarnă la „margini de timp” unde: „aveam părul scurt/ nu-mi amintesc vântul/ dansându-mi în plete/ iubeam iubirea/ și/ mă jucam/ cu lacrimile sălcii/ râdeam în hohote/ de săgețile cu care/ soarele/ în naivitatea lui/ străpungea zidul/ pleoapelor/ până la izvor/ aproape înmugurisem/ când/ la o margine de timp/ sădeam doi lăstari/ creșteam împreună/ hrănindu-ne din seva/ aceluiași curcubeu/ bând apa/ acelorași  ploi/ și eram/ tot mai frumoasă/ cu pletele lungi/ în umbra lor tot mai deasă/ cu fiecare zi/ ce se grăbea/ spre/ niciunde/ și nu mai știu când/ am albit/ rătăcită/ la această margine de timp.”

V-am trezit curiozitatea? Vă invit să descoperiți culorile din poeziile incluse în volumul „Carte de colorat anotimpuri și păsări”. Veți descoperi iubirea Elenei Lucia pentru cei doi „lăstari”, cei doi copii cărora le-a dedicat această carte de poezii. Veți descoperi dragostea de viață ce emană din fiecare poezie căci , nu-i așa: Toată viața este o poezie!

Foto. Lăcrămioara Maricica Niţă