Alegeri americane

Alegeri americane

Autor: Alexandru Lăzescu

Ultimele alegeri lasă Statele Unite într-o poziţie destul de şubredă, cu un preşedinte slab şi impopular, o stângă tot mai radicalizată care beneficiază de intrarea lui Donald Trump în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2024, şi mari tensiuni în societate.

Dacă în mai toate ţările alegerile se derulează într-o zi, iar rezultatele finale, sau cvasi-finale, se ştiu cam în 2-3 zile, în Statele Unite lucrurile stau cu totul altfel. Acolo trebuie să vorbim despre un fel de „sezon electoral” care durează, iată, în acest an, o lună şi jumătate. Alegerile încep cu câteva săptămâni înainte de „ziua formală a alegerilor”, este vorba de aşa numitul „early voting”, şi iată, la aproape 2 săptămâni încă nu sunt disponibile rezultatele finale. Nu e ceva nou, asta este tradiţia peste Ocean. Ce e nou este ponderea mult diminuată a ponderii voturilor exprimate în ziua alegerilor, mai ales în cazul alegerilor din 2020. Dacă până atunci în general se vota peste 70 de procente direct, prin prezenţa efectivă la urne, situaţia s-a inversat atunci radical: doar 30 de procente au fost sufragii exprimate direct, restul au fost voturi prin corespondenţă. Explicaţia fiind pandamia, dar oportunitatea a şi fost exploatată. Aceste detalii sunt departe de a fi unele pur tehnice, ele au stat la baza unor aprinse dispute interne având ca obiect contestarea validităţii alegerilor. Fostul preşedinte, Donald Trump, şi mulţi dintre sprijinitorii săi acuzând fraudarea alegerilor din 2020. De unde întreg cortegiul de probleme, culminând cu incidentele din 6 ianuarie 2021.

Stânga liberală din Statele Unite a cărei expresie politică este Partidul Democrat, foarte abilă în a pune etichete care să-i permită demonizarea facilă a adversarilor (de pildă cu doar câteva zile înainte de ultimele alegeri, Joe Biden i-a numit pe sprijinitorii lui Donald Trump, care totuşi sunt zeci de milioane, „semi-fascişti”), a inventat termenul de „negaţionişti”, chestiune care a devenit o temă electorală destul de importantă şi în acest an. O etichetă care s-a dovedit foarte utilă şi în cazul pandemiei (pentru a-i discredita eficient şi rapid inclusiv pe toţi cei care, unii personalităţi de prim rang din zona epidemiologică, puneau în discuţie decizii şi politici luate de către guverne, lucruri care se dovedesc, iată, valabile pe zi ce trece) şi se dovedeşte la fel de convenabilă şi atunci când trebuie trimişi în derizoriu cei care contrazic naraţiunea oficială privind „ameninţarea existenţială a schimbărilor climatice”, indiferent de cât de solide sunt argumentele aduse de către aceştia.

E adevărat, demersurile în justiţie din 2020 şi 2021 nu au adus dovezi privind fraude care să modifice rezultatul alegerilor de atunci. O explicaţie fiind aceea că multe dintre problemele semnalate nu erau explicit ilegale, era vorba despre legalizarea, la nivelul unor state, a unor practici cel puţin discutabile. Însă dincolo de asta e un fapt evident că sistemul electoral extrem de complicat creează mari probleme în statele în care cursele dintre candidaţi sunt extrem de strânse. Donald Trump a greşit în mod evident atunci când a pedalat obsesiv pe această chestiune, mai ales că, indiferent de felul în care ar fi stat lucrurile în realitate, soarta alegerilor din 2020 era deja decisă. Însă asta nu înseamnă că la nivel principial obiecţiile ridicate atunci nu erau valabile.

Social media şi mass-media, în mare parte cu simpatii explicite liberale, au condamnat vehement pe oricine susţinea că un număr atât de mare de voturi prin corespondenţă oferă oportunităţi crescute de fraudare. Era însă inclusiv concluzia unei investigaţii bi-partizane a Congresului din 2010, în condiţiile în care numărul voturilor prin corespondenţă era mult mai mic ca în 2020 sau chiar în acest an. Schimbarea radicală de atitudine nu este probabil chiar întâmplătoare, un motiv fiind acela că creşterea masivă a votului prin corespondenţă pare să-i favorizeze pe Democraţi. Însă, indiferent cum vezi lucrurile, ignorarea argumentelor justificate, a problemelor reale, legate de organizarea şi derularea alegerilor, este extrem de periculoasă pentru că, făcând asta nelegitimezi procesul electoral şi creezi tensiuni enorme în societate.

De pildă, e greu să găseşti o justificare rezonabilă pentru marile discrepanţe apărute şi în acest an. În timp ce Texas şi Florida, al doilea, respectiv treilea stat ca mărime din America (Texasul are 28 de milioane de locuitori, Florida are 21 milioane, şi au guvernatori Republicani), au dat rezultatele finale imediat, în alte state, ca Arizona (cu 7 milioane de locuitori), state câştigate la limită de Democraţi, încă se numără. Se repetă situaţia din 2020 când, deşi în Florida au fost circa 4,5 milioane de voturi prin corespondenţă, iar in Texas 2,6 milioane, celor de acolo le-a trebuit cam o zi sa termine numărătoarea. În Pennsylvania, cu 2,6 mil de voturi prin corespondenţă, a fost nevoie de multe zile pentru a face acelaşi lucru.

Un fenomen periculos, alimentat de nemulţumirile unei părţi a populaţiei faţă de maniera radicalizată în care Democraţii guvernează în unele state americane (mulţi vorbesc de pildă despre California sau Illinois ca despre nişte state socialiste), este migraţia masivă din ultimii ani dinspre statele Democrate către cele Republicane, mai bine administrate. De pildă, doar în 2019, peste 560 de mii de americani au venit în Florida, în timp ce California, care promovează printre cele mai radicale politici stângiste, a pierdut 660 de mii de locuitori care s-au îndreptat în special către Florida şi Texas. Mai ales oraşele conduse timp de decenii de liberali au înregistrat hemoragii masive de populaţie (6,3 procente pentru San Francisco, 3,5 procente pentru New York, 2,9 procente pentru Boston şi Washington). Ori, asta alimentează tot mai mult discuţia privind o posibilă secesiune a Statelor Unite. Un sondaj YouGov din 2021 releva că 37 procente dintre americani împărtăşesc această idee (în sud 67 procente dintre Republicani şi 50 procente dintre independenţi).

Dacă însă ne întoarcem la peisajul post-electoral american de acum, concluzia de bază este aceea că aşteptatul „val roşu” (culoarea Republicanilor), unii vorbeau chiar despre un adevărat tsunami, nu s-a produs în ciuda unui preşedinte în funcţie extrem de nepopular şi a faptului că 70 procente dintre americani cred că ţara lor merge într-o direcţie greşită. Interesant este şi faptul că, deşi au obţinut cu circa 4 procente în plus la votul popular (de regulă era invers), Republicanii au pierdut Senatul şi au obţinut abia o majoritate minusculă în Camera Reprezentanţilor.

Mass-media, dar şi o parte a elitei Republicane pun insuccesul pe seama lui Donald Trump, care tocmai şi-a anunţat intenţia de a participa la alegerile prezidenţiale din 2024. O justificare nu lipsită de temei. Trump stârneşte imense pasiuni, şi pozitive, dar şi negative, nu doar printre simpatizanţii Democraţi, ci şi printre independenţi – care reprezintă cam o treime din electorat. În acest context sunt şi acuzele că mulţi dintre candidaţii sprijiniţi de el au pierdut alegerile.

Însă lucrurile sunt mai complicate. Pe de o parte Democraţii au avut la dispoziţie de trei ori mai mulţi bani ca Republicanii. Unii s-ar putea să vadă aici o surpriză pentru că tradiţional mediul de afaceri avea simpatii de dreapta. Însă lucrurile s-au schimbat radical între timp. Multe corporaţii, de la Disney, la giganţii IT din Silicon Valley şi băncile de pe Wall Street, au devenit „woke”, au trecut cu arme şi bagaje în tabăra Democrată.

Dar poate mai importante sunt însă schimbările structurale din societatea americană. Chiar dacă nemulţumirile legate de inflaţie şi impactul globalizării i-au făcut pe mulţi să voteze la ultimele alegeri cu Republicanii este vizibilă o deplasare semnificativă spre stânga. Sondajele făcute la ieşirea de la urne privind atitudinea publicului faţă de o serie de teme majore ilustrează din plin acest aspect. De pildă, sprijinul majoritar pentru legalizarea consumului de marijuana la nivel federal. Dar cel mai relevant este felul în care americanii se raportează faţă de intervenţia statului, un guvern atotputernic fiind favorizat de stânga. Ori, dacă cu doar 12 ani în urmă, în 2010, 56 de procente dintre americani considerau că guvernul se implică prea mult în viaţa lor şi 38 de procente că o face prea puţin, astăzi raportul s-a inversat complet, este de 46 de procente la 54 de procente. Populaţia Statelor Unite începe astfel să semene tot mai mult cu cea din Europa, unde există în mare parte guverne supradimensionate şi economii rămase în urma nu doar a Americii, ci şi a Chinei. Ceea ce înseamnă că America abordează competiţia geopolitică cu China cu o societate mai puţin dinamică şi mai puţin competitivă.

În afară de asta, deşi Donald Trump, dincolo de probleme sale de personalitate, a promovat în mandatul său o serie de politici cu impact pozitiv, de pildă reglementări pentru mediul de afaceri, bineînţeles reversate imediat de Joe Biden, implicarea sa în viitoarele alegeri prezidenţiale din 2024 este contraproductivă. Pe de o parte pentru că energizează stânga radicală care devine tot mai influentă în Partidul Democrat. Iar pe de alta pentru că subminează masiv şansele Republicanilor, care spre deosebire de Democraţi au o galerie de lideri remarcabili, de a câştiga Casa Albă în 2024. Pentru că şansele lui Trump de câştig sunt aproape inexistente din cauza pierderii voturilor independenţilor. În plus, nu este deloc exclus ca în condiţiile în care nu ar câştiga investitura Partidului Republican (o serie de sondaje recente îl favorizează în acest moment pe Ron Desantis, guvernatorul Floridei), Donald Trump să concureze independent. Ceea ce ar fi fatal pentru şansele Republicanilor. S-ar repeta situaţia din 2002 când candidatura independentă a lui Ross Perrot i-a oferit lui Bill Clinton victoria pe tavă în faţa preşedintelui în exerciţiu de atunci, George Bush.

Foto. Alexandru Lăzescu