Curentul International

Curentul International Magazine

Charles Dickens – copilăria lui nefericită și marile sale romane despre copiii oropsiți

4 min read

Charles Dickens – copilăria lui nefericită și marile sale romane despre copiii oropsiți

Autor: George Petrovai

 

Născut în anul 1812 într-o familie cu șase copii și cu un „tată risipitor” (opinia indiscutabilă a viitorului scriitor), Charles Dickens a cunoscut din fragedă copilărie colții mizeriei: tatăl, John Dickens, „om cu o fire veselă, nepăsătoare” (Dan Grigorescu în Prefața la romanul Marile speranțe, Editura Pentru Literatură, 1968), încercase să facă față scumpirilor cu „leafa lui modestă de funcționar inferior în Amiralitate”, pentru ca în cele din urmă să fie obligat să-și părăsească locuința situată în cartierul săracilor din Landport, ca să se mute cu toată familia în Marshalsea, „celebra închisoare pentru datornici”. Căci pe-atunci, ne înștiințează prefațatorul, „era obiceiul ca osândiții din Marshalsea să se stabilească aici cu întreaga familie”, măcar pentru a economisi banii de chirie, asta deoarece administrația închisorii „nu-l hrănea decât pe osândit”.

Așa că Charles, al doilea născut al familiei Dickens și în vârstă de numai 11 ani, a fost obligat de destin nu doar să-și vândă cărțile („cele mai multe dăruite de vecinii miloși”) și să renunțe la speranța de-a urma un colegiu, ci – îmboldit de admirabila dorință de-a veni în ajutorul familiei – să se angajeze lucrător la o fabrică de cremă de ghete: „De dimineața până târziu, spre seară, așezat pe un scaun înalt în fața vitrinei, adevărată reclamă vie, umplea întruna cutii cu vax”, pentru ca seara, „ferindu-se de prietenia indiscretă a băieților de vârsta lui”, să se strecoare în Marshalsea ca să pună în mâna mamei „cei câțiva penny câștigați în ziua aceea, banii de târguieli pentru a doua zi” (D. Grigorescu), După care, frânt de oboseală se târa la mansardă în odăița lui, sub „privirile tăioase ale proprietăresei”.

Dar iată că, într-o bună zi, tot acest marasm se termină și speranțele lui Charles renasc, după ce John Dickens primește o moștenire: băiatul este înscris la Academia clasică și de comerț, își recapătă vioiciunea specifică vârstei, învață cu tragere de inimă și pune la cale diverse șotii, iar profesorii nu numai că-i apreciază talentul literar („compusese un fel de dramă în versuri, Misnar – sultanul Indiei, inspirată din 1001 de nopți”), dar chiar aplaudă spectacolele regizate de înzestratul puști, căruia „îi plăcea să citească Don Quijote, povești orientale, cărțile romancierilor din secolul al XVIII-lea, Fielding și Smollett” (Dan Grigorescu).

Nu trece mult timp și din nou relativa fericire a familiei se destramă: John Dickens, una din nenumăratele victime ale crizei britanice, este concediat! Desigur, încearcă mai multe profesii pentru a asigura traiul împovărătoarei sale familii, inclusiv pe aceea de reporter la obscurul ziar The Mirror of Parliament, unde era redactor chiar cumnatul lui, fără ca să poată asigura un venit cât de cât mulțumitor. Așa că Charles este iarăși silit de împrejurări să-și întrerupă studiile, pe care – prins în necruțătorul malaxor al luptei pentru existență – nu le va mai relua niciodată…

Mă rog, avea câțiva ani de școală, așa că a putut să se angajeze „copist într-un birou de avocatură”, unde – ne informează prefațatorul – a avut nu numai posibilitatea „de a cunoaște mecanismul complicat, ruginit de tradiție, al justiției engleze, dar și acela de a veni în contact cu nenumărate drame umane, cu nenorociți de tot soiul, împinși de sărăcie să săvârșească delicte aspru pedepsite de legea ce trecea cu vederea uriașele fraude ale celor bogați”.

Este deodată perioada cartismului (în anul 1835, asociația londoneză redactează Charta poporului, cu propuneri pentru îmbunătățirea sistemului electoral), a confirmării lui Charles Dickens ca jurnalist (mai întâi la ziarul de mâna a doua The True Sun, pe urmă la The Mirror of  Parliament și la ziarul de mare tiraj The Chronicle) și a afirmării sale ca scriitor: în prima fază, sub pseudonimul Boz, îi apar câteva schițe (de pildă, Prânzul din Poplar-Walk) în revista The Monthly Magazine, schițele epuizându-se repede și „editorul pregătind o nouă ediție”, pe urmă elaborează, din experiența personală și cu fantezia-i neobosită, Documentele postume ale clubului Pickwick, un succes care-i „îndeamnă și pe alți editori să solicite colaborarea lui Boz”, pentru ca în faza deplinei maturități artistico-realiste să scrie celebrele sale cărți despre copiii oprimați (Aventurile lui Oliver Twist, Nicholas Nickleby, David Copperfield, Micuța Dorrit), romanele Timpuri grele și Casa groazei, dar mai ales capodopera sa Marile speranțe.

Iată, de pildă, ce ne spune Dan Grigorescu despre romanul Aventurile lui Oliver Twist: „Povestind viața unui copil al nimănui, romanul urmărește consecințele legii din 14 august 1834 cu privire la «adăpostirea săracilor»”. Și mai departe: toate cărțile închinate copiilor fiind un „omagiu” adus propriei lui copilării, cu Oliver Twist „se deschide seria romanelor în care protestul scriitorului va căpăta mai multă fermitate și claritate”.

Foto. George Petrovai

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.