Cine e principalul beneficiar al atentatului care a provocat moartea Dariei Dugina?

Cine e principalul beneficiar al atentatului care a provocat moartea Dariei Dugina?

Autor: Alexandru Lăzescu

Dacă ne uităm în trecut, la o serie de atentate atribuite unor terorişti ceceni, dar puse la cale cu bună probabilitate de către serviciile secrete ruseşti, episod care i-a adus lui Putin primul său mandat prezidenţial, şi la costurile şi beneficiile comparative pentru Kiev si Kremlin, ipoteza unei diversiuni de tip „steag-fals” marca FSB trebuie luată serios în consideraţie.

Cine e responsabil pentru asasinarea fiicei lui Alexandr Dugin? Există o explicaţie oficială a autorităţilor de la Moscova, care ridică însă serioase semne de întrebare, şi o mulţime de scenarii, între care unele sunt de-a dreptul fanteziste. Şi care va fi impactul acesteia, în economia războiului din Ucraina, dar şi interiorul Federaţiei Ruse?

Organele de anchetă şi serviciile secrete de la Moscova, care în alte cazuri, precum asasinarea lui Boris Nemţov, ucis în 2015 pe un pod din aproprierea Kremlinului, sau cea a jurnalistei Alina Politkovskaya, ucisă în 2006, nu au reuşit nici până astăzi să-i găsească pe cei care au ordonat execuţiile, au fost de data asta extrem de prompte: atentatul a fost opera Nataliei Vovk aflată în slujba serviciilor secrete ucrainene.

Mulţi nu doar din afara Rusiei, dar şi din interior cred că este mai degrabă vorba de o aşa numită operaţiune de „steag-fals” („false-flag”) pusă la cale de către FSB. Indrek Kannik, şeful unui think-tank estonian, merge şi el pe această ipoteză, crede că asasinatul poate fi imputat, convenabil, Kievului şi, mai mult, că şi ţara sa poate fi şi târâtă în această dispută. Estonia, despre care fostul preşedinte şi premier rus, Dmitri Medvedev, spunea că regretă enorm că au „lăsat-o liberă”, a suferit recent cel mai mare atac cibernetic din ultimii 15 ani, după îndepărtarea unui memorial de tancuri din epoca sovietică din oraşul Narva, din estul ţării, aproape de graniţa cu Rusia. Despre acest atac Urmas Reinsalu, ministrul de externe al Estoniei, spune că face parte din operaţiunile tipice de presiune şi intimidare ale Moscovei asupra Tallinului care oferă un sprijin substanţial Ucrainei (mai mare, per capita, decât toate celelalte ţări).

Într-un articol din The Moscow Times, publicaţie interzisă de câţiva ani în Rusia care acum apare la Amsterdam, este citată Liubov Sobol, ea face parte alături de Alexei Navalnîi din Fundaţia Anticorupţie, care a scris la rândul ei pe Twitter: „în primul moment crima părea să nu aibă niciun sens – nimănui nu-i păsa de Dugin şi mai ales de fiica sa. Dar acum este clar că a fost un fel de operaţiune primitivă a FSB de tip «steag fals»”. În afară de asta publicaţia mai scoate în evidenţă o serie întreagă de detalii care ar putea confirma această ipoteză. De pildă circulă pe reţelele sociale o fotografie în care Natalia Vovk apare alături de soţul ei, Alexandr, unul dintre organizatorii „referendumului” din 2014 pentru separarea regiunii Doneţk de Ucraina.

Evident, se poate obiecta că astfel de opinii sunt exprimate de adversari ai lui Putin. După cum trebuie privite cu rezerve şi declaraţiile guvernului de la Kiev care neagă că ar fi responsabil pentru atac. Însă în acelaşi fel ar trebui interpretat şi scenariul avansat de către FSB considerat credibil într-o lungă postare de pe Facebook a lui George Damian, intens redistribuită. Unul dintre motive, ni se spune, fiind acela că anchetatorii ruşi au acces nemijlocit la toate detaliile legate de caz. Numai că dacă este o operaţiune de tip „steag fals” acest argument nu are nici o relevanţă.

Dincolo de argumentele şi de contraargumentele în favoarea unuia sau altuia dintre aceste scenarii ar trebui să privim asasinatul de la Moscova prin prisma a două aspecte importante: 1. cui îi este cel mai util, în contextul războiului din Ucraina, atentatul căruia i-a căzut victimă Daria Dugina? 2. există întâmplări similare din trecut relevante din acest punct de vedere? În afară de asta mai trebuie precizat şi faptul că, deşi Alexandr Dugin este un personaj cunoscut prin vederile sale ultra-naţionaliste, influenţa sa asupra lui Vladimir Putin (unii îl descriu drept un nou Rasputin, drept „creierul lui Putin”) şi a politicii externe a Federaţiei Ruse este adesea supralicitată în Occident. Faptul că opiniile sale coincid cu viziunea ideologică a unor cercuri influente de la Moscova care visează la o refacere a vechiului Imperiu Ţarist şi privesc Rusia cu un rol civilizaţional special, ca contrapondere la un Occident corupt şi decadent, nu înseamnă nicidecum că el este cel care le-a impus, ci doar că este în sincronism cu ele.

În fapt Dugin nu a adus nimic original din acest punct de vedere, chiar dacă idei ca aceea a unei Rusii care să se întindă de la Vladivostok la Dublin au făcut, previzibil, destulă vâlvă în Vest. Nici ideea de a încuraja prin toate mijloacele decuplarea Statelor Unite şi Marii Britanii de restul Europei ca un element esenţial în acest demers nu este neapărat una originală. Era destul de clară încă din 2007 când, la Conferinţa Anuală de Securitate de la Munchen, Vladimir Putin a vorbit explicit despre o nouă ordine mondială, chiar dacă prin Occident mai nimeni nu l-a luat atunci în serios. Cât despre rolul spiritual excepţional pe care trebuie să-l joace Rusia în arealul Euro-asiatic, este o idee formulată cu destulă vreme în urmă, cu diferite, nuanţe, de filosofii creştini ortodocşi ruşi Berdiaev, Soloviov şi mai ales Ivan Ilin. Ultimul, un antibolşevic fervent care a murit în exil în Elveţia în 1954, era adeptul unei forme de regim autoritar creştin pe care o regăsim în bună măsură în ceea ce vedem astăzi la Moscova. Liderul de la Kremlin s-a ocupat personal în 2014 de aducerea în ţară a osemintelor lui Ilin, iar ulterior a recomandat opera sa, alături de scrierile lui Berdiaev şi Soloviov, drept lecturi obligatorii guvernatorilor din provinciile Federaţiei Ruse.

Dugin nu a fost niciodată cu adevărat influent şi nici nu a avut o conexiune directă la Putin, scrie şi Mark Galeotti în The Spectator. S-a bucurat la un moment dat de o perioadă de glorie, când cartea sa „Bazele Geopoliticii” a fost introdusă ca lectură de studiu la Academia Militară, a predat la Universitatea de Stat de la Moscova şi a fost invitat adesea la televiziune. Însă în 2014 a intrat în dizgraţie, fiind demis de la universitate în urma unei petiţii. E adevărat, el prezintă o oarecare valoare ca agent de influenţă al Moscovei în cercurile de extremă dreapta din Vest şi în ţările ortodoxe din Est, mai ales în rândul unui segment al clerului ortodox.

De pildă, în România s-a întâlnit cu călugării de la Mănăstirea Neamţ, iar în 2013 şi 2014 a fost la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu o serie de personaje politice proeminente, între care se numără Adrian Năstase (la sediul Fundaţiei Titulescu), cu caricaturistul Eugen Mihăescu, fost ambasador UNESCO, sau Călin Georgescu, vehiculat o vreme ca propunere de premier de către AUR (de care însă, între timp, George Simion s-a dezis). În 2017 şi-a lansat o carte la Bucureşti, tradusă de fostul vicepremier de la Chişinău, Iurie Roşca. Însă atât în Vest, cât şi la noi atitudinea relativ favorabilă faţă de Dugin, precum într-o parte a clerului ortodox, venea pe fondul antipatiei faţă de derapajele progresiste din Europa de Vest şi Statele Unite, promovate activ şi la Bruxelles, mai degrabă decât ca o expresie a simpatiei faţă de proiectul expansiunii în regiune a unei Rusii imperiale. Aici se află, cu bună probabilitate, şi explicaţia pentru procentul surprinzător de ridicat, 21 de procente, al românilor care atribuie vina pentru izbucnirea războiului din Ucraina trioului UE, Statele Unite, Ucraina – după cum relevă un studiu de piaţă întreprins recent de YouGov, o cunoscută casă de sondaje din Marea Britanie, la comanda European Council on Foreign Relations (ECFR), în condiţiile în care doar 5 procente dintre britanici şi 10 procente dintre polonezi şi suedezi vedeau în mod similar responsabilităţile.

Toate aceste amănunte sunt importante atunci când încercăm să înţelegem motivele care ar putea sta la baza deciziei de a-l asasina pe Alexandr Dugin (teoria este că nu Daria ar fi fost ţinta, ci tatăl ei care a decis în ultimul moment să meargă cu o altă maşină). O primă concluzie fiind aceea că Dugin, şi cu atât mai mult fiica sa, erau în realitate personaje de care Kremlinul nu avea probleme să se dispenseze dacă în joc erau interese considerate superioare, dar şi suficient de notorii pentru ca moartea lor să provoace emoţii în ţară şi resentimente anti-ucrainene în exterior, mai ales printre cei care simpatizau cu unele dintre ideile vehiculate de Alexandr Dugin.

În acest context, eventualul semnal simbolic, faptul că ar fi demonstrat că pot lovi chiar în Moscova, o posibilă raţiune pentru care Kievul ar fi putut să ia o astfel de decizie, venea la pachet cu destule consecinţe negative, între care percepţia negativă în exterior (din acest punct de vedere uciderea Dariei, o femeie de 29 de ani, cântăreşte emoţional mai greu decât uciderea tatălui ei) şi o creştere a suportului intern pentru Vladimir Putin şi războiul din Ucraina, care începuse să se diminueze (cotidianul britanic Telegraph relatează că un sondaj recent relevă o scădere semnificativă, de peste 20 procente, a audienţei pentru televiziunea de stat din Rusia, principalul vector mediatic pro-război al Moscovei). Adică exact ce încearcă acum să exploateze maşina de propagandă a Kremlinului. În postarea de pe Facebook menţionată anterior se spunea că din moment ce Kievul şi-a asumat responsabilitatea pentru atentate cu aruncarea în aer a autovehiculelor în care se aflau membri ai autorităţilor din zone din Ucraina ocupate de armata rusă, de ce nu am putea vedea în mod similar şi atentatul căruia i-a căzut victimă Daria Dugina? Numai că e greu de presupus că guvernul de la Kiev, care s-a dovedit destul de sofisticat şi creativ în campania de comunicare, să nu fi realizat diferenţa considerabilă dintre cele două situaţii în planul percepţiilor din Rusia şi din afara acesteia.

De partea cealaltă, pe lângă beneficiul unei resuscitări a sprijinului intern printre ruşi pentru război, asasinatul oferă o bună ocazie pentru intensificarea represiunii împotriva criticilor lui Putin şi oponenţilor intervenţiei militare din Ucraina. La doar câteva ore după atac, notează The Moscow Times, au fost declanşate atacuri virulente împotriva celor descrişi drept „Inteligentsia pro-Ucraina”. Într-o postare pe o reţea socială, Margarita Simonian, directorul canalului RT, a scris că „toţi aceşti membri ai consiliilor municipale, blogeri, activişti trebuie arestaţi. Trebuie să scăpăm de tot acest gunoi”. În timp ce Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului Rus de Externe, s-a pronunţat pentru extinderea normelor legale care vizează „violenţa informaţională”, ceea ce în traducere înseamnă înăsprirea sancţiunilor împotriva tuturor celor care nu aderă la punctul de vedere oficial al autorităţilor faţă de „operaţiunea militară specială” din Ucraina. Ceea ce o face pe jurnalista Iulia Latînina să se întrebe dacă nu asistăm cumva la ceva asemănător episodului asasinării lui Serghei Kirov, care a fost utilizat de Stalin în 1934 pentru declanşarea regimului său de teroare.

Pe de altă parte, maniera în care este gestionată propagandistic asasinarea Dariei Dugina aduce aminte de cele întâmplate cu aproape 23 de ani în urmă când, în septembrie 1999, a avut loc o serie de atentate, aruncarea în aer a unor blocuri de locuinţe cărora le-au căzut victime sute de persoane, de care au fost oficial acuzaţi terorişti ceceni, dar care au fost iniţiate, cu bună probabilitate de către FSB. Este interesant de subliniat faptul că mai toţi cei care în baza unor investigaţii paralele au adus argumente solide în favoarea acestei teorii au sfârşit în închisoare sau au fost asasinaţi, precum Litvinenko, un fost membru FSB, aflat în Marea Britanie. În mod firesc, pe valul unui imens val emoţional popular, Vladimir Putin, care fusese desemnat de către Boris Elţîn succesorul său, a ordonat atacuri de o violenţă rar întâlnită, distrugând complet oraşul Groznîi, capitala Ceceniei, iar în februarie anul următor, a câştigat clar în alegeri primul său mandat prezidenţial.

Astfel de incursiuni în istorie alături de semnalele transmise de reacţiile de la Moscova de după asasinarea Dariei Dugina chiar dacă nu pot fi dovezi absolute care să probeze scenariul unei operaţiuni de diversiune marca FSB oferă destule elemente care să dea credibilitate unei astfel de teorii.

Autor: Alexandru Lăzescu