Curentul International

Curentul International Magazine

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

4 min read

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

 

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este una globală, cu impact asupra competiţiei geopolitice cu China.

Până ieri, Madridul a găzduit ceea ce este descrisă drept o reuniune la vârf NATO crucială. În condiţiile în care Occidentul, spuneau multe voci, a demonstrat o remarcabilă unitate şi determinare în contextul agresiunii ruseşti din Ucraina. Pe fondul unei euforii nejustificate, între timp diminuate semnificativ în urma ultimelor evoluţii de pe teren, privind impasului Rusiei în războiul din Ucraina, s-a trecut prea uşor cu vederea peste dificultăţile structurale din interiorul NATO şi în privinţa relaţiilor transatlantice. Chestiuni abordate într-o analiză extinsă publicată în Foreign Affairs de Edward Lucas. Deşi subliniază faptul că s-a parcurs totuşi un drum lung faţă de situaţia de acum doar 14 ani de când o recomandare secretă a alianţei, MC 161, interzicea considerarea Rusiei drept un „pericol militar” („Kremlinul trebuia prezentat drept un partener”, scrie Lucas, „ceea ce îi transforma pe membrii NATO cei mai vulnerabili, Polonia şi ţările baltice, în aliaţi de mâna a doua”), provocările interne fundamentale nu au dispărut peste noapte, în ciuda impresiei care a fost creată de răspunsul relativ unitar faţă de invazia Ucrainei. În opinia sa, anunţată chiar din titlul articolului, în forma actuală „NATO este depăşit şi expirat”, aşa că ar trebui regândit şi restructurat în acord cu noile realităţi şi provocări.

Responsabile pentru această situaţie fiind, în bună măsură, enormele diviziuni politice interne. De la opoziţia lui Erdogan faţă de aderarea Suediei şi Finlandei şi maniera în care Turcia flirtează cu Rusia şi China, la Viktor Orban care şi el utilizează aceleaşi două „cărţi” în interiorul UE, la poziţiile Franţei şi Germaniei. „Grandomania lui Macron şi tergiversările cancelarului german Olaf Scholz creează obstacole şi distrageri constante”, scrie Edward Lucas. „Slăbiciunile celor doi lideri, expuse glorios de la începutul războiului, au îmbogăţit deja limba: Scholzen este un neologism german pentru «dither» (şovăială), în timp ce makronic în poloneză (şi echivalentul său în ucraineană) poate fi tradus aproximativ ca «să faci declaraţii sforăitoare fără nici un efect concret».”

Or, diviziunile politice au un impact direct în plan militar, în privinţa structurilor de comandă din NATO. Pentru că, crede Lucas, în ciuda faptului că există o asimetrie enormă între ponderea şi forţa militară ale Statelor Unite şi cele ale celorlalte state, alianţa are la bază ficţiunea că aliaţii europeni ar fi parteneri egali, ceea ce înseamnă că trebuie să primească poziţii formale în structurile NATO. Analiza este corectă în principiu, însă majoritatea statelor acceptă rolul determinant al Americii în luarea deciziilor. Probleme apar în cazul unor ţări ca Franţa, care visează la un statut de putere globală în fruntea UE, sau a Germaniei care e deranjată de faptul că în destule situaţii interesele sale comerciale (de pildă în cazul Chinei) intră în coliziune cu agenda geopolitică a Washingtonului.

Diferenţele fundamentale de abordare care separă puterile occidentale în privinţa viziunii privind felul în care ar trebui să se încheie războiul din Ucraina nu fac decât să adâncească faliile din trecut, în ciuda crizei ucrainene. După cum scrie The Economist, există două mari tabere. Una este „tabăra păcii”, în cadrul căruia regăsim ţări ca Germania, Franţa sau Italia, care doreşte o încetare cât mai rapidă a conflictului şi demararea unor negocieri cu Rusia. Cealaltă, „tabăra justiţiară” (ambele „etichete” aparţin politologului bulgar Ivan Krastev) care doreşte ca Rusia să plătească scump pentru agresiune. Numai că o astfel de descriere, în principiu factual corectă, nu explică motivaţiile şi agenda geopolitică diferită ale celor două tabere, în principal America şi Marea Britanie, pe de o parte, şi Franţa, şi Germania, pe de alta.

„A devenit evident în ultimele luni că multor state europene le pasă mai mult de încheierea războiului decât de cine câştigă”, scria în Wall Street Journal Ralph Gert Schöllhammer, profesor de ştiinţe politice la o universitate din Viena. „Germania, în special, pare să fie interesată să fie păstrată opţiunea de a se reveni la status quo-ul de dinainte războiului din Ucraina.” În mare asta îşi doreşte şi Emmanuel Macron, care alături de cancelarul Olaf Scholz, a continuat în toată această perioadă dialogulul cu Putin. În opinia preşedintelui francez o viitoare pace în Europa de Est trebuie să evite o umilire inutilă a Rusiei şi ar putea chiar include concesii teritoriale pentru Moscova. Autorul articolului mai scoate însă în evidenţă un alt aspect interesant, reliefat de opoziţia Franţei şi a Germaniei faţă de propunerea de a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată UE. În opinia sa, atât Parisul, cât şi Berlinul se opun pentru se tem că s-ar putea astfel forma o axă Polonia – Ucraina care ar „intra în competiţie” cu axa franco-germană, alterând distribuţia de putere în interiorul UE. Numai că deja datorită războiului din Ucraina, s-a consolidat în interiorul UE un front estic, la care s-au raliat şi ţările scandinave, apropiat de Marea Britanie şi Statele Unite, în disonanţă evidentă cu nucleul franco-german.

Foto. Alexandru Lăzescu 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.