10 Mai – Ziua Regalității

10 Mai – Ziua Regalității

Autor: Valeriu Dulgheru (Chişinău, Basarabia)

Ziua Regalității a fost Ziua națională a României între 1866-1916 și 1918-1947 și era sărbătorită la 10 mai. În 1866, la 10 mai, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la București și este încoronat ca domnitor al României. Ziua Regelui sărbătorea și declarația de independență a ambelor camere ale Parlamentului României față de Imperiul Otoman, declarație care a avut loc la 9 mai 1877, marcând astfel și începutul Războiului de Independență al României.

Ziua Regalităţii are o triplă semnificaţie legată de istoria României şi, în particular, de regele Carol I:

– la 10 mai 1866 – acum 156 de ani -, Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit la București și a depus în fața Parlamentului României jurământul de credință fiind încoronat Principe al României cu numele Carol I. Aşadar, evoluţia statului naţional modern român, ale cărui baze au fost puse prin Unirea de la 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, este strâns legată de domnia de 48 de ani a lui Carol I, principe şi mai apoi rege al României (1866 -1914). În urma plebiscitului din 2/14 – 8/20 aprilie 1866, prin care principele Carol – Ludovic de Hohenzollenn a fost ales ca domn al României, sub numele de Carol I, cu 685969 voturi pentru, 124837 abţineri şi 224 împotrivă, a votului din Parlament, din 28 aprilie /10 mai, când 109 deputaţi s-au pronunţat pentru principe străin şi doar şase s-au abţinut, Carol I a pus piciorul pe pământul României, la Turnul Severin, la 8/20 mai 1866, iar două zile mai târziu, la 10/22 mai, la Bucureşti, în Camera Deputaţilor, după un oficierea unui Te Deum, de către Mitropolitul Nifon, Carol a depus jurământul în faţa aleşilor neamului, începându-şi lunga perioadă de domnie, la numai 27 de ani. Imediat după aceea, Parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituția Belgiei, care dobândise independența din 1831;

– la 10 mai 1877 Principele Carol I a proclamat Independența României, țara noastră devenind liberă, suverană, ieşită de sub vasalitatea formală a Imperiului Otoman şi, în fine;

– la 10 mai 1881 – acum 141 de ani –  România devenea regat, iar Carol I devenea primul rege al României. Cu acel prilej, Carol I declara: „Prin serbarea de azi, se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte grele şi în fapte mari (…). Cu mândrie dar primesc aceasta coroană, care a fost facută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţei şi puterii României (…) Să trăiască iubita nostră Românie, astăzi încoronată prin virtuţile sale civice şi militare”. Rigoare, sobrietate şi tenacitate – acestea au fost cuvintele de ordine pentru primul rege al României. Purta cu o nedisimulată mândrie coroana de oţel turnată din metalul unuia dintre tunurile turceşti capturate la Griviţa.

La 22 aprilie 2015, Camera Deputaţilor a înfăptuit cuvenita reparaţie morală, proclamând ziua de 10 mai drept sărbătoare naţională.

Domnia lui Carol I şi noua Constituţie au fost premisele dezvoltării economice şi modernizării ţării. Înconjurat de o strălucită pleiadă de oameni politici, Carol a facut istorie îndeplinind destinul naţional al României: independenţa şi modernizarea. Comandant suprem al armatelor romano-ruse în asediul Plevnei din timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cu o contribuţie decisivă în acelaşi război. Destinul i-a zâmbit României atunci când doar un miracol a făcut ca înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza de pe tronul reunit al Moldovei şi Munteniei să nu se transforme într-un dezastru pentru toţi românii. Clasa politică, în frunte cu guvernul provizoriu condus de prim-ministrul Ion Ghica, se vedea nevoită atunci să înfrunte acţiunile în forţă ale Mişcării Separatiste din Moldova şi nemulţumirile ţăranilor care credeau că prin exilarea lui Cuza, Legea rurală din 14/26 august 1864 (Lege prin care peste 400000 de familii de ţărani fusesera împroprietărite cu terenuri agricole) avea sa fie anulată. Mai mult, situaţia părea să fi scăpat complet de sub control în momentul în care Imperiului Otoman şi-a masat o mare parte a efectivelor militare la sudul Dunării, anunţând o intervenţie în forţă sub pretextul că Unirea Principatelor Române nu era recunoscută decât sub Alexandru Ioan Cuza.

Singura salvare a României părea alegerea unui principe străin în fruntea ţării, un principe care să aducă ţara, prin originile şi prin influenţa sa, sub protecţia marilor naţiuni europene. Cel mai potrivit pentru această misiune s-a dovedit Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet, al doilea fiu al prinţului prusac Carol Anton. Absolvent al Şcolii de Cadeţi din Munster şi al Şcolii de Artilerie din Berlin, Carol era un ofiţer încercat, demn de originile sale prusace, care participase cu succes la cel de al doilea Război din Schleswig, război purtat între Austria şi Prusia pe de o parte şi Danemarca. Disciplinat, călit în arta războiului, abil diplomat, ofiţer cu o largă apreciere în rândul propriilor soldati, Carol îşi manifestase din start intenţia de a prelua tronul Principatelor, menţionând că supunerea faţă de sultan nu reprezenta un impediment atât de mare şi că acesta va fi înlăturat la momentul oportun. România îşi câştigase principele pe care şi-l dorise, şi asta spre surprinderea întregii Europe, care vedea mai degrabă o apropiere a acesteia de Franţa, decât de Germania.

În vremea lui s-a înființat Banca Națională, s-au dezvoltat Universitățile și Academia și s-a construit o rețea de căi ferate și drumuri echivalentă cu cea din statele occidentale. Disciplinat, rezervat și cu o extraordinară putere de muncă, Carol I s-a dovedit a fi exact omul de care avea nevoie România ca să reducă decalajul de secole ce o separa de Europa Occidentală. Elitele politice românești i-au oferit lui Carol I de Hohenzollern Coroana României împreună cu o misiune foarte dificilă. Împreună au reușit. A fost o domnie de 48 de ani (1966-1914), cea mai lungă din istoria României.

(Chișinău, Republica Moldova, 10 Mai 2022)