October 13, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Aceeaşi poveste rescrisă

2 min read

Aceeaşi poveste rescrisă
(poezie umoristică)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

 

S-a întâmplat o chestie ciudată
Cu-o fetişcană, una la părinţi
(Povestea ce v-o spun, e-adevărată)
De şaişpe anişori neîmpliniţi:

Avea sǎraca, uite-aşa deodat’
(Cuminte şi sfioasă ea de mică)
Greţuri şi pofte de ceva murat,
Făcuse chiar oleacă de burtică;

Aşa că mă-sa, fără protocol,
De panică şi nu mai zic, mister,
A dus-o pe copilă la control
La doctorul din colţ, din cartier;

A controlat-o bine pe infantă
Şi-apoi dom’ doctor a concluzionat:
– Fetiţa dumneavoastră e pregnantă,
Cam patru luni jumate io i-am dat…

– Pregnantă?!!! a sărit mă-sa nervoasă,
Nu poate fi, căci ea cu un bărbat
Nicicând nu a fost singură în casă
Şi nici prin târg aiurea n-a umblat(!)

Sări şi juna: mamă ai dreptate!
Eu nici măcar, v-o jur, n-am sărutat,
Să zic din joacă, sau curiozitate,
De când mă ştiu în viaţă, un bărbat!…

Confuz, sărmanul doctor, chiar şocat,
Deschise larg fereastra către stradă
Şi-apoi privi spre cer exasperat,
Departe cât putea el ca să vadă…

După vr-un sfert de ceas de contemplare,
Fecioara-l întrebă aşa-ntr-o doară:
– Ce cauţi cu privirea-n depărtare?
Este ceva-n neregulă pe-afară?!

– Nu e nimica, dar aşa ceva
Ultima oară când s-a întâmplat,
La răsărit a apărut o stea
Şi-apoi trei înţelepţi pe înserat.

Foto. Valeriu Cercel

More Stories

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.