March 15, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Amenințare cu divorț!

2 min read

Amenințare cu divorț!

Autor: pr.dr. Cătălin Constantin Lungu (Montreal, Canada)

 

Stau și mă gândesc la trupul acesta al nostru creat perfect de Creator. Dacă-l privim științific, observăm că este excelent ca proiect, sistem, funcționare. Însă materiile din care e realizată această mașină lasă uneori de dorit; nemaivorbind de faptul că, la naștere, nu primim nicio piesă de rezervă. Personal, din adolescență, am considerat, ca oricare bărbat, că sunt bine construit. Când am ajuns cadet la școala de popie, spuneam mândru și răspicat că sunt făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Tot în perioada aceea a tinereții, pe când eram neofit în teologie, m-am lăsat ușor influențat de un curent filosofic, considerând că sunt un simplu chiriaș al trupului meu. Începusem să-i dau speranțe, îl cultivam, ba chiar îi făceam curte, iar de îngrijit totdeauna am fost exagerat de pretențios și l-am lustruit cu cele mai bune ingrediente. Toate acestea le-am făcut în speranța că, într-o zi, voi deveni stăpân și proprietar al trupului meu: religios vorbind, era o ispită. Apoi, observând că mă învechesc, începusem să mă comport puțin mai aprig cu el, avertizându-l că, dacă nu se va purta frumos cu mine, nu-l voi mai îngriji și astfel vom grăbi timpul despărțirii. Ei, dar acum s-a inversat, încep să aud din ce în ce mai des o voce firavă a trupului meu ce-mi șoptește, amenințându-mă: dacă nu te îngrijești de mine, postind mai mult sau mâncând mai natural și mai puțin, va trebui să divorțăm definitiv. Deși te iubesc enorm de mult!

Foto. Cătălin Constantin Lungu 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.