Punct final la Olimpiadă. Competiţia geopolitică continuă şi se amplifică

Punct final la Olimpiadă. Competiţia geopolitică continuă şi se amplifică

Autor: Alexandru Lăzescu

Conferinţa de Scuritate de la Munchen de anul acesta este marcată de criza din Ucraina; la mare distanţă, la Beijing, atmosfera de la olimpiadă, revenirea în forţă a practicii utilizării sportului ca vehicul de propagandă sunt alte semne ale reîntoarcere în timp la perioada Războiului Rece.

Din 1963 încoace, are loc anual în luna februarie, tradiţionala Conferinţă de Securitate de la Munchen, de departe cel mai important eveniment de acest fel pe plan internaţional. În acest an s-a desfăşurat, previzibil, sub semnul crizei din Ucraina şi pe fondul absenţei unei delegaţii oficiale din Rusia. E important de amintit că în urmă cu 15 ani, în 2007, Vladimir Putin vorbea în acelaşi cadru despre o nouă ordine internaţională. Iată cum o idee care părea oarecum exotică atunci a devenit între timp una cât se poate de actuală. Mai ales după ce, prin pactul strategic semnat la Beijing înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de către Vladimir Putin şi Xi Jinping, China şi Rusia anunţă intrarea într-o nouă fază a demersului lor de reaşezare a sferelor de putere şi influenţă de pe glob.

Cu toate acestea, în ciuda turbulenţelor geopolitice majore, nu doar din Ucraina, ci şi cele din Orientul Mijlociu sau din Asia de Sud Est (tot la München, Boris Johnson a amintit că „ecourile crizei din Europa se aud în Taiwan”), elitele occidentale nu au putut să renunţe la marotele ideologice obişnuite, precum cele legate de schimbările climatice sau de abordările multilateraliste, de genul acordului cu Iranul. Punct în care, formal, s-au aflat pe aceeaşi lungime de undă cu ministrul de externe chinez, Wang Yi, care în cursul unei intervenţii prin legătură video a vorbit despre „importanţa «adevăratului» multilateralism”. Numai că, la fel ca în multe alte chestiuni, maniera în care vede lucrurile regimul de la Beijing este foarte diferită de cea occidentală. Cu acelaşi prilej, el s-a mai exprimat direct în favoarea „independenţei strategice a Europei” (concept foarte apreciat şi la Paris), în speranţa decuplării acesteia de America.

Cât de mult valorează astfel de acorduri sau înţelegeri atunci când se modifică raporturile de putere şi influenţă pe plan internaţional a ţinut să le reamintească participanţilor Vladimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Cu trimitere la Memorandumul de la Budapesta din 1994 care garanta integritatea şi securitatea ţării sale. „Ucraina a primit garanţii de securitate pentru abandonarea celui de-al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume. Nu avem arme. Şi nici o securitate … Dar avem dreptul – dreptul de a cere trecerea de la o politică împăciuitoristă la una care să asigure securitatea şi pacea.” Zelenski a făcut şi un nou un apel la propunerea unei foi de parcurs pentru integrarea ţării sale în UE şi NATO însă sunt şanse extrem de reduse să obţină un răspuns concret favorabil.

Conferinţa din capitala Bavariei s-a suprapus peste finalul Olimpiadei de iarnă de la Beijing. O olimpiadă memorabilă, dar nu în sensul celor spuse de Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, într-un interviu acordat CGTN, canalul oficial de televiziune chinezesc pentru străinătate. Bach a vorbit despre nişte jocuri „derulate în afara disputelor politice”, care „au demonstrat primatul spiritului olimpic”, în ciuda tensiunilor majore existente pe plan internaţional. Realitatea este exact pe dos. Am fost martorii unei degradări fără precedent a spiritului olimpic. În primul rând am asistat la nişte jocuri intens controlate de regimul de la Beijing. Printr-o obsesivă şi excesivă politică de restriciţii anti-Covid, dar mai ales prin extinsul sistem de supraveghere a sportivilor şi a oficialilor străini prezenţi la olimpiadă, la pachet cu avertismente severe în privinţa exprimării oricăror poziţii critice faţă de autorităţilor chineze. În afară de asta, a fost evident, mai mult ca oricând din 1990 încoace, faptul că în principal pentru Rusia şi China sportul a redevenit, la fel ca în perioada Războiului Rece, o armă propagandistică în confruntarea geopolitică dintre acestea şi Occident.

Probabil principalul scandal care a marcat Olimpiada de la Beijing a fost cel de dopaj legat de patinatoarea din Rusia Kamila Valieva. După zile întregi de tensiune şi după ce s-a decis să nu se mai acorde medalii pentru competiţia de patinaj artistic pe echipe, câştigată de echipa Rusiei, care a inclus-o pe Valieva, urmată de cea din Statele Unite, ei i s-a permis totuşi să concureze în continuare.

În timp ce la Moscova au apărut panouri uriaşe cu imaginea Valievei însoţită de mesaje de susţinere, foste glorii ale patinajului artistic mondial au avut reacţii extrem de critice după ce un Comitet CIO a decis să ignore faptul că sportiva din Rusia a fost testată pozitiv pentru utilizarea unei substanţe (trimetazidină) similaraă cu cea pentru care, de pildă, Maria Sharapova a fost suspendată timp de 15 luni din turneele de tenis. „Cum va mai lua cineva în serios competiţia sportivă de patinaj de acum înainte?”, a reacţionat patinatoarea canadiană Magan Duhamel, care a câştigat medalia olimpică de aur în 2018, în proba de perechi. „Tocmai ni s-a spus că drogurile ilegale şi abuzul sunt în regulă. Dacă asta a devenit acum acest sport, nu vreau să mai am nimic de-a face cu el. 14 februarie 2022. Ziua în care spiritul olimpic a murit.” Opinie la care s-au raliat alte două foste campioane olimpice, Kim Yu Na, din Coreea de Sud, şi americanca Tara Lipinski.

Până la urmă Valieva, care are doar 15 ani, este şi ea o victimă. Sub imensa presiune, a clacat în competiţia individuală, a ratat câteva elemente şi a ocupat în final doar locul patru, deşi conducea după programul scurt. Adevăraţii responsabili sunt de fapt antrenorii şi oficialii ruşi. Cazul Valieva aminteşte de practicile din fostul RDG când un program de stat a recurs la toate soluţiile legale şi ilegale pentru a forţa rezultate excepţionale la sportivi, mulţi dintre ei nenorociţi pe viaţă, din raţiuni de propagandă. Însă controversele care au însoţit acest caz amplu mediatizat nu sunt nici pe departe singurele. Sunt multe altele care fac ca discursuri precum cel al lui Thomas Bach, preşedintele CIO, în care este amintit nobilul spirit olimpic, valorile comune, înfrăţirea sportivilor de pe planetă, să fie redus la o serie de platitudini fără nici o valoare.

De pildă, echipa de hochei a Chinei a fost de fapt constituită în majoritate din americani şi canadieni. Problema e că şi în cazul lor ca şi în acela al lui Ailing (Eileene) Gu, o americancă de origine chineză, născută în San Francisco, care a crescut, locuieşte şi se antrenează acolo, dar care a concurat pentru China câştigând două medalii de aur şi una de argint la schi acrobatic Big Air, există un mare semn de întrebare: care este statutul lor legal, pentru că Beijingul nu admite dubla cetăţenie? Asta înseamnă că dacă au obţinut cetăţenia chineză, o condiţie absolut obligatorie pentru a putea concura pentru ţara gazdă a actualei olimpiade, fiecare dintre cei în cauză ar fi trebuit teoretic să renunţe la cetăţenia americană sau canadiană, după caz. În realitate, pare mai probabil că oficialităţile chineze au trecut peste această piedică legală.

Tatăl lui Eileen Gueste american, dar mama sa provine dintr-o familie care face parte din nomenclatura regimului de la Beijing. Eileen Gu şi-a declarat sprijinul pentru mişcarea Black Lives Matter, dar s-a abţinut de la orice fel de comentarii cu privire la încarcerarea în masă a uighurilor din Xinjiang sau la reprimarea protestelor pro-democraţie din Hong Kong. Motivaţia, dată de agentul ei american, aceea că dacă ar face asta ar fi pusă în pericol atunci când se duce în China. Însă acest dublu standard moral nu este nici pe departe ceva izolat. Multe celebrităţi din liga de baschet NBA fac acelaşi lucru, din raţiuni financiare. Probabil şi cele care au stat şi la baza deciziei lui Eileen Gu, care a beneficiat şi ea de enorme contracte de sponsorizare, de a concura pentru China.

În fine s-a mers în continuare şi la Beijing pe farsa cu ROC (Comitetul Olimpic Rus). Marea pedeapsă pentru ceea ce au făcut ruşii la Olimpiada de la Sochi, în 2014, când au pus la punct un sofisticat sistem de falsificare a probelor de dopaj, este faptul că sportivii lor nu concurează sub numele de Rusia, ci sub acela de ROC. Toată această completă degradare a „spiritului olimpic” şi a instituţiei care păstoreşte mişcarea olimpică globală la care asistăm mai ales în ultimul deceniu este sincronă cu degradarea generală a întregului sistem de instituţii la nivel global. Un bun exemplu este ONU, cu toate agenţiile sale, precum WHO sau UNESCO. WHO este în mare parte controlată de chinezi, iar UNESCO a devenit în principal o platformă pentru atacarea sistematică a Israelului. La fel ca Amnesty International care în ultimul său raport vorbeşte despre apartheidul practicat de Israel. Dar lista e mult mai lungă. De la Greenpeace la FIFA şi la alte structuri care în teorie formează osatura, pilonii, ordinii internaţionale, pe care le-am privit zeci de ani cu admiraţie şi încredere, multe dintre ele sunt afectate de o extinsă corupţie financiară şi morală.

Foto. Alexandru Lăzescu