Curentul International

Curentul International Magazine

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

7 min read

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Deşi în plan emoţional sunt de înţeles dezamăgirile privind formarea noii alianţe de guvernare PNL-PSD şi comportamentul lui Iohannis, acestea sunt expresia unei viziuni idilice asupra politicii, fără nici o legătură cu realitatea.

„Îşi imaginează lumea nu aşa cum este, ci aşa cum şi-ar dori să fie”, scria Nadia Schadlow, care pentru o vreme a lucrat în administraţia Trump, despre artizanii politicii externe americane din perioada care a urmat încheierii Războiului Rece. Acelaşi lucru răzbate şi din multe dintre articolele din presă care comentează recenta alianţă la guvernare PNL-PSD-UDMR. Se vorbeşte pe un ton aproape apocaliptic, pe segmentul care este descris de ceilalţi drept „jurnalism de dreapta”, despre trădarea electoratului, despre „victoria sistemului ticăloşit” şi tot felul de astfel de caracterizări.

În primul rând, eticheta de „jurnalişti de dreapta” nu are, în marea majoritate a cazurilor, nici o legătură cu realitatea. În general e vorba de oameni cu simpatii preponderent de stânga, chiar progresiste, dar ostili PSD. Deşi sunt şi excepţii notabile. Mulţi dintre ei au sărit imediat împotriva interzicerii studiilor de gen în spaţiul universitar, privesc cu ostilitate sintagma „familie tradiţională”, sprijină entuziast „lupta împotriva schimbărilor climatice”, văd imigraţia exclusiv din perspectiva imigranţilor fără să ia serios în calcul impactul potenţial major al acestui fenomen asupra civilizaţiei occidentale, îl urăsc şi-l dispreţuiesc sincer pe Trump, s-au bucurat la fel sincer de victoria lui Biden, şi nu par prea preocupaţi de agresiunea curentului „woke” din Occident, bine reprezentat şi la Bruxelles. Un Bruxelles privit şi el printr-o lentilă idilică, populat, în opinia lor, cu oameni şi instituţii a căror preocupare de căpătâi este, spre deosebire de ceea ce vedem în ţară, binele cetăţenilor europeni.

Deşi celălalt segment, din cercul celor apropiaţi de Antena 3 şi România TV, îi pictează drept „profitori” ai regimurilor de dreapta, aceştia sunt în mare parte oameni de bună credinţă care adesea au dus-o mai prost, la nivel personal, decât mulţi dintre criticii lor care s-au dovedit mult mai „orientaţi”, în timpul mai tuturor guvernărilor. Numai că problema lor este aceea că privesc eronat bătălia politică, drept o luptă între „Bine” şi „Rău”, unde Răul este prin definiţie reprezentat de PSD. Vorbesc despre o trădare a electoratului, dar asta este în bună măsură o exagerare chiar şi atunci când luăm în calcul percepţiile electoratului liberal, mai sensibil la astfel de lucruri în raport cu cel pesedist. De pildă, cel din mediul rural care urmează în mare parte îndemnurile primarilor. De altfel, sondajele indică că mai bine de două treimi dintre români nu sunt deloc interesaţi de politică.

În primul deceniu post-comunist şi în timpul guvernării Năstase, când FSN, PDSR şi în final PSD îşi subordonaseră aproape complet statul, o astfel de abordare era legitimă. Numai că lucrurile s-au schimbat semnificativ între timp. Sistemul structurat în jurul structurilor de forţă, servicii secrete şi procurori, consolidat în perioada mandatelor lui Traian Băsescu care a încercat astfel să lupte împotriva partidului-stat, a scăpat de sub control, aşa cum se întâmplă de obicei, întorcându-se la un moment dat chiar împotriva fostului preşedinte. E drept, PSD continuă să rămână cel mai bine organizat şi mai bine reprezentat partid în teritoriu, are încă legături privilegiate în sindicate şi o parte din administraţie, dar este departe de a mai putea fi echivalat cu partidul-stat din trecut.

Politica nu este, în general, o luptă între Bine şi Rău, ci o bătălie pentru putere şi resurse. Iar cei implicaţi în această bătălie sunt supuşi păcatelor omeneşti. Nu doar la noi, ci peste tot, din Germania până în Statele Unite, trecând prin Bruxelles. Ca şi la noi, au apărut jenante cazuri de corupţie la Berlin, printre parlamentari implicaţi în afaceri cu măşti la începutul pandemiei, au apărut probleme cu plagiate şi CV-uri ajustate creativ, un exemplu fiind chiar co-liderul Verzilor, Annalena Baerbock, viitorul de ministru de Externe al Germaniei. De altfel chiar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, în perioada în care era ministrul Apărării, ar fi oferit în condiţii discutabile un mare contract de consultanţă companiei McKinsey. Acesta este motivul pentru care părinţii fondatori ai Statelor Unite au imaginat un sistem de supraveghere reciprocă între instituţii, aşa numitul „Checks and Balances”, care pleacă de la premsa esenţială că, având în vedere natura umană şi faptul că puterea corupe, aceasta formulă, de supraveghere reciprocă, este singura care poate împiedica derapajele majore către un sistem autoritar.

În momentul de faţă cei care îl aplaudau pe Klaus Iohannis atunci când rezonau cu ceea ce spunea sau făcea, ignorând faptul că acesta este în esenţă un personaj mediocru, suficient, ţâfnos, şi-au schimbat, dezamăgiţi, opinia. Descoperind, în cazul său, defecte vizibile cu ochiul liber şi în trecut. Acum îşi leagă speranţele de Dacian Cioloş şi USR, ignorând, la fel cum au făcut în cazul lui Iohannis sau al liberalilor, elementele care ar fi trebuit să-i facă mult mai reticenţi. Există o expresie foarte potrivită: învăţăm din istorie că nu învăţăm nimic din istorie. De pildă, liderul USR, extrem de revoltat acum de alianţa PNL-PSD, nu doar că a condus un guvern construit pe sprijinul ultimului partid, dar într-o vreme l-a cultivat intens pe Victor Ponta şi s-a declarat gata să treacă de la Popularii Europeni, la Socialişti doar pentru a mai prinde un mandat de Comisar European. Dacă ignori astfel de lucruri, ajungi negreşit la un moment dat în aceeaşi fundătură politică asemănătoare cu aceea în care s-a ajuns acum în cazul lui Klaus Iohannis.

Şi când vine vorba despre USR, mulţi fac acelaşi tip de erori. Pe de o parte sunt destule semne de întrebare privind capacitatea acestuia de gestiona cât de cât eficient administraţia publică, dacă e să ne uităm la ceea ce se întâmplă la Bucureşti şi Timişoara. Pe de altă parte, la fel de discutabilă este ideea de a vorbi despre ascendentul lor moral în raport cu liberalii care s-au aliat cu PSD. O premisă repetată mecanic este aceea că liberalii au demis abuziv şi gratuit doi miniştri USR. În afară de faptul că asupra lui Vlad Voiculescu plutesc destule suspiciuni privind legături clientelare plus probe de vizibilă incompetenţă, spargerea coaliţiei nu s-a făcut nicidecum din cauza Programului Anghel Saligny şi a dorinţei useriştilor de a „împiedica hoţia”, aşa după cum declară ei încontinuu. Nici măcar Stelian Ion nu mai susţine asta. Motivul real a fost disputa dintre USR şi Klaus Iohannis pentru controlul unei resurse de putere extrem de valoroase, aşa după cum s-a dovedit din plin în trecut: controlul asupra procurorilor, văzuţi şi ei o bună bucată de vreme drept un fel de îngeri ai dreptăţii. De aici a pornit totul. Că s-a ajuns la o criză majoră sub bagheta complet neinspirată a lui Klaus Iohannis şi că mulţi lideri liberali de vârf s-au comportat lamentabil sprijinind cu un entuziasm ridicol un personaj de o mediocritate rară, aşa cum este Florin Cîţu, este perfect adevărat. Generând astfel o criză de care a profitat din plin PSD. Însă nu este o poveste cu Feţi-Frumoşi userişti şi Zmei liberali, ci pur şi simplu o bătălie pentru putere şi influenţă în care şi unii, şi alţii s-au dovedit în final nişte ageamii politici în comparaţie cu cei din partidul lui Marcel Ciolacu.

PSD este perceput în continuare inerţial ca un partid emanaţie a fostului regim comunist. În anii ’90 şi poate şi ceva mai târziu acest lucru era adevărat. Acum însă este un aspect mai puţin relevant. Cei care se asociază cu PSD, direct sau indirect, o fac pentru că are cea mai puternică maşinărie de partid. Ceea ce i se poate reproşa cu adevărat PSD este excesul de populism. Este îngrijorător şi faptul că pe fondul imploziei PNL, spectrul politic românesc devine dezechilibrat. Dar dacă e să fim îngrijoraţi privind o posibilă revenire la o atmosfera asemănătoare cu cea din trecutul regim comunist atunci ar trebui să ne uităm mai degrabă la USR, ai căror lideri, din convingere sau din oportunism, se aliniază disciplinat la curentul progresist de la Bruxelles şi în general din Europa de Vest. De aceea este curios că, fără a lua în calcul poziţionările USR în chestiuni ideologice majore, se merge în continuare mecanic pe eticheta de centru-dreapta aplicată USR, doar pentru că partidul se declară anti-PSD. De altfel falia majoră pe care se va juca politic în viitor în România, în afară de capacitatea de gestiune decentă a pandemiei şi economiei, în condiţii globale extrem de complicate, va fi una culturală. Va fi felul în care se va reacţiona în faţa tot mai agresivului curent progresist promovat la Bruxelles. După cum s-a şi văzut recent cu încercarea de promovare a unor „norme de comunicare incluzivă” care între altele recomandau înlocuirea „Crăciunului” cu „sărbători”, demers la care s-a renunţat sub presiunea reacţilor critice, dar la care se va reveni în viitor, într-o formă sau alta, după cum anunţă chiar Comisia Europeană într-un comunicat. Este culoarul pe care îl va exploata AUR dacă nu va fi preluat de forţe conservatoare moderate. Abia de acum încolo politica românească ar putea căpăta cu adevărat accente ideologice pentru că până acum distincţiile reale din acest punct de vedere au fost în mare măsură neglijabile.

Foto. Alexandru Lăzescu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.