February 8, 2025

Curentul International

Curentul International Magazine

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – Opereta ucraineană

3 min read

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – Opereta ucraineană

Autor: Tudor Petruţ (California)

 

Opereta ucraineană a debutat, de fapt, mai de mult! Într-o celebră convorbire telefonică, fostul preşedinte Donald Trump i-a cerut informaţii omologului său ucrainean despre familia Biden, la vremea aceea formată din şmecheri şi un candidat la preşedenţie. Democraţii ofuscaţi de indiscreţiile prezidenţiale au intentat imediat procedura de suspendare împotriva lui Trump. Nereuşita mascaradă a adus însă în luminile rampei Ucraina, uitată în negura istoriei încă de pe vremea când a pierdut Crimea.

Nu pentru că în sfârşit documentele incriminatorii despre afacerile oneroase ale fiului prezidenţial Hunter Biden au fost date publicităţii a ajuns fosta republică sovietică înapoi în ştirile americane. Ci pentru că o serie de analişti militari au declarat public că armata rusă, masată la graniţa de vest, e gata să invadeze Ucraina. Presa, mai rapidă decât oficialităţile, a procurat chiar imagini din satelit cu trupele ruseşti.

Preşedintele Joe Biden a trebuit să reacţioneze şi a discutat problema direct cu durul rus, preşedintele Vladimir Putin. Mai bine mai târziu decât niciodată. Pentru că totuşi consultanţii din jurul preşedintelui american ar fi trebuit să înţeleagă la ce să ne aşteptăm din partea ruşilor. În vreme ce anula construcţia unor conducte petroliere în propria-i ţară, Biden oferea suport Germaniei pentru conducta directă din Rusia. Directă ar fi cuvântul cheie aici. Pentru că până la NordStream gazul de la răsărit trecea prin Ucraina până să ajungă în Polonia şi Germania. Deci Kiev-ul era în siguranţă pentru că ruşii nu aveau de ce să invadeze şi să nu mai vândă petrol şi gaze, sursa lor principală de venituri. Când conducta directă va deveni funcţională Germania rezolvă importurile de carburanţi, Rusia îşi vinde marfa, iar Ucraina rămâne şi fără petrol şi gaze ruseşti şi, probabil, cel puţin fără Donbas. Era destul de clar de la început.

Preşedintele Joe Biden a devenit însă un mare luptător pentru libertate şi democraţie şi a decis să apere Ucraina prin toate mijloacele. Cu mulţumiri pentru că nu a furnizat lui Donald Trump datele necesare despre ilegalităţile ce se pare că au fost comise de către Hunter Biden şi pentru care a fost remunerat împărăteşte.

În ceea ce priveşte sancţiunile reale – în primul rând blocarea conductei – sau suport militar, administraţia americană pare blocată la mantinela rusească. Pentru că Germania vrea conducta. Plus că ţările NATO, mai puţin România şi Polonia, n-au nici un interes să apere militar Ucraina, prin trupe şi armament, şi să creeze un conflict permanent cu Rusia lui Putin.

Până în momentul de faţă domnul Vladimir de Moscova poate să maseze câte trupe vrea la graniţa cu Ucraina.

Opereta ucraineană e scrisă de nemţii doamnei Angela Merkel şi ai domnului Olaf Scholz şi se joacă la Washington cu casa goală şi cu Joe Biden în rolul principal. Iar la sfârşit vor aplauda cu ovaţii ruşii lui Vladimir Putin. Singurii care nu vor fredona nici un refren sunt, din nou, românii. Că doar Odesa e la doi paşi…

Foto. Tudor Petruţ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.