Cu un premier (Mă)Ciucă, viața ne-a fi tot caducă!

Cu un premier (Mă)Ciucă, viața ne-a fi tot caducă!

Autor: George Petrovai

Am scris și publicat până în clipa de față o mulțime de articole, în care arăt/demonstrez (ulterioara desfășurare a faptelor pe aceste meleaguri mi-a dat dreptate!) că nu trebuie să ne încredem absolut deloc în promisiunile deșănțate ale politrucilor dâmbovițeni și că ei, cu toții (șefi de stat postdecembrist, parlamentari, guvernanți de toate culorile, nevrednici aleși în teritoriu) au contribuit din plin la crucificarea României, în cei peste 30 de ani de demo(no)crație, „balet” al proștilor și furtișaguri mai ceva ca-n falnicii noștri codri de altădată.

Iar zdrobitoarele dovezi la acest fundamental capitol al vieții sociale nu trebuie luate din contrafăcutele statistici oficiale (de exemplu, în urmă cu câteva zile și împotriva evidenței, penibilul premier Cîțu încă îndrăznea, cu cifre măsluite, să le „demonstreze” milioanelor de oropsiți din această țară că avem cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, prin  urmare, n-au dreptul să se plângă că o duc din ce în ce mai rău!), ci ele (dovezile privind alarmanta scădere a nivelului general de trai) sunt arhicunoscute/simțite pe pielea lui de omul de rând în acești doi ani de pandemie și neindexare a veniturilor modeste (lefuri, pensii, alocații), taman perioada în care băieții „deștepți” își fac nestingheriți mendrele în sectorul energetic, trusturile farmaceutice și companiile transnaționale se simt la noi ca-n sânul lui Avraam, inflația zburdă și prețurile explodează la toate cele.

Dar iată trei probe indiscutabile privind ticăloasa cârmuire din întrega perioadă  postdecembristă:

1) În luna decembrie 1989, lună în care Ceaușeștii (Nicolae și Elena) sunt trădați de ciraci  (în primul rând de securiști), păcăliți, capturați, acuzați de genocid economic și apoi împușcați chiar în ziua de Crăciun, România a fost înșfăcată de Ion Ilici Iliescu și gașca sa moscovită fără un cent datorie externă, dimpotrivă, cu creanțe de 15 miliarde dolari (unde sunt acești bani?), pentru ca după 32 de ani de la acel cutremurător dublu asasinat, datoria externă a noastră și a urmașilor noștri să ajungă la peste 120 miliarde euro (haramurilor, de ce ați făcut aceste uriașe împrumuturi și câte zeci de miliarde au intrat în buzunarele voastre fără fund?);

2) Deși România ocupă, după calculele multor specialiști onești, locul doi în Europa la cantitatea bogățiilor solului și subsolului, ea – din pricina trădătorilor, tâlharilor cu ștaif și incompetenților – se situează statornic la coada țărilor din UE la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de trai;

3) Țara monstruoaselor paradoxuri (atât în ceea ce privește bogățiile naturale și mulțimea săracilor lipiți pământului, cât și uriașul decalaj dintre veniturile minime și cele maxime), România mai deține multe alte recorduri triste: cel mai mare număr de expatriați pe timp de pace (peste cinci milioane de suflete și exodul continuă, chit că pretutindeni în țară se simte într-o atare măsură lipsa specialiștilor și a meseriașilor, încât întreprinzătorii autohtoni sunt nevoiți să angajeze chinezi, vietnamezi etc.); un mare, mult prea mare număr de licee industriale, care an de an scot noi promoții de analfabeți funcționali, și doar pe ici-pe colo câte o veritabilă școală profesională; peste o sută de universități (majoritatea particulare) și niciuna dintre universitățile noastre postdecembriste în primele 500 ale lumii; o nație cu sănătatea tot mai precară din cauza deficitului de personal sanitar (România continuă să alimenteze Occidentul îmbuibat cu medici și asistente de prima mână) și a spitalelor eminamente impropii pentru procesul de însănătoșire (ba bolnavii n-au acces în ele, ba – după internare – mor arși, infectați sau tratați necorespunzător), însă cu farmacii la tot pasul, precum – de pildă – municipiul Sighetu Marmației, care are în prezent cam 30.000 de locuitori și peste 30 de farmacii; țara cu cei mai puțini kilometri de autostradă din UE, dar cu cea mai mare densitate de rable și, desigur, cu cel mai mare număr de morți și răniți în frecventele accidente rutiere, consecința logică a faptului că la noi sunt în colaps cele mai rentabile transporturi de mărfuri la mare distanță – transporturile pe apă (fluviale-marine) și cele pe calea ferată; nu în ultimul rând, țara cu economia complet dezarticulată (se împrumută bani cu dobânzi consistente pentru a cumpăra cam 70% din alimentele chimizate de pe mesele românilor resemnați, când noi – cu generosul potențial agricol și hidrografic pe care-l avem – am putea, mult mai lesne ca altădată, să hrănim peste 100 de milioane de guri), fără cercetare, educație temeinică și un plan de dezvoltare economico-socială, în schimb cu satele și grosul comunelor îngropate în noroaie, iar cu orașele dezvoltate numai pe verticală și, se subînțelege, condamnate la hiperpoluare (Bucureștiul nostru lăbărțat și sufocant, de exemplu, este cea mai poluată capitală europeană).

Foto. Premierul Nicolae Ciucă

Păi cum să meargă măcar acceptabil sănătatea și educația, când Cîțu nu numai c-a afirmat public că ele nu reprezintă priorități ale Cabinetului său de tot rahatul, dar n-a făcut practic nimic, toată vara, întru depășirea valului patru al pandemiei cu cât mai puține jertfe umane și felurite alte pierderi. Asta nu înseamnă c-a înregistrat realizări în celelalte sectoare de activitate, deși a împrumutat zeci de miliarde de euro (chipurile cu dobândă negativă) și deși, măcar cu știrea și încuviințarea lui, alții au făcut enorme afaceri necușere cu echipamentele sanitare.

Să nu ne facem, însă, iluzii cu abureala constituțională că niciun cetățean român nu este deasupra legilor, deoarece nici pe Cîțu și nici pe alți mulți ipochimeni postdecembriști, unii dintre ei încă la butoanele puterii, nimeni n-o să-i ia vreodată la întrebări pentru erorile comise cu sau fără de voie (a se citi „dintr-o nepricepere învecinată cu prostia”, căci – vorba lui Grigore C. Moisil – legile niciunui stat „nu interzic nimănui să fie imbecil”) și apoi, individual sau în grup, să fie acuzați de genocid economic, social, cultural, identitar și de orice altă natură, iar după un proces cu adevărat corect și cu probe cât roata carului, nicidecum farsa juridică de care au avut parte Ceaușeștii, să primească pedeapsa maximă, să nu beneficieze niciunul dintre ei de reducerea pedepsei și să li se confiște de îndată toate averile necușere. Fie vorba între noi, eu  regret că în România postdecembristă s-a abrogat pedeapsa cu moartea (evident, sub presiunea marilor „umaniști” atei ai Occidentului) și că pușcăriile noastre, la cererea acelorași „umaniști” și după modelul temnițelor de la ei, tind tot mai avan să devină niște veritabile sanatorii, chiar de lux pentru baștani și descurcăreți.

Dimpotrivă, după îndepărtarea Cîțului de la butoanele Executivului și banii statului, acesta a fost la țanc recompensat cu funcția de președinte al Senatului, adică a devenit (ne)omul numărul doi în statul nostru nevolnic, idiot și opresiv…

Apropo de prostie, iată două înțelepte puncte de vedere:

1. a) Japonezii sunt perfect convinși că „Nu există dușman mai periculos decât prostul”;
2. b) La rândul său, ilustrul Garabet Ibrăileanu este cât se poate de categoric în scrierea Privind viața (Editura Pentru Literatură, București, 1969): „Un prost nu spune lucruri inteligente, dar un inteligent spune multe prostii. O sută de mii de proști nu fac un inteligent, dar o sută de mii de inteligenți fac un prost. În lume, prioritatea o are prostia (subl. mea, G.P.)”.

Acuma, revenind la premierul Măciucă (susțin că ăsta-i numele ce se potrivește acestui general, din aceeași familie neilustră cu Gabriel Oprea, ajuns peste noapte senator sau slugoi liberal și apoi ministru fără har), eu zic că, după anteriorul eșec de formare a unui guvern minoritar (PNL-UDMR), în veacul veacului n-ar fi ajuns noul prim-tartor al Executivului (de data asta neavând probleme cu susținerea parlamentară, ci doar cu incurabila incompetență), dacă nu se întruneau niște condiții interne și externe (mai ales externe), care au dus la reeditarea Uniunii Social-Liberale (USL): (a) Intrarea Partidului Social-Democrat la guvernare (Liviu Dragnea este convins că lucrul acesta s-a petrecut la o comandă venită din afară!), dar numai după aproape două luni de târguieli (politrucii le spun negocieri), întru îndepărtarea Cîțului din zona Executivului, lucru încuviințat în cele din urmă de Klaus Iohannis, și statornicirea „sferelor de influență” din noul Guvern (nouă ministere și Secretariatul General pentru pesediști, opt ministere fără bani pentru liberali și trei pentru „balamaua” udemeristă), plus hazoasa găselniță cu „rotativa”/alternativa guvernamentală (premier liberal până în anul 2023, apoi premier pesedist și un Cabinet reorganizat în restul anului 2023 și în 2024, an în care au loc patru alegeri – europarlamentare, locale, generale, prezidențiale), „rotativă” despre care, într-una din curajoasele sale emisiuni, Dragoș Pătraru afirmă că este urmașa legitimă a celei în „format fizic” (sintagma și contribuția mea, G.P.) de după înăbușirea răscoalei condusă de Horia, Cloșca și Crișan; (b) Undă verde dată de Casa Albă prin gura secretarului american al Apărării, cel care în urmă cu puțin timp ne-a vizitat țara (mai bine spus bazele militare americane de pe teritoriul României) și care, în discuțiile avute cu Klaus Iohannis, s-a arătat întru totul satisfăcut de pestrița formulă guvernamentală cu Măciucă premier.

După cum spuneam mai sus, nu cred și nu recomand nimănui să se încreadă în sforăitoarele declarații/angajamente ale noului premier. Mai întâi că toate alianțele politice de la noi, îndeosebi dintre stânga și dreapta, n-au făcut mulți purici în timp și în conținut. Apoi că (Mă)Ciucă, general ieșit la pensie pentru a deveni omul cu periuța pe lângă Iohannis, nu oferă vreo certitudine de ordin intelectual, exact acuma când țara și nația are nevoie de un „meseriaș” cu idei și soluții îndrăznețe, nicidecum de un găunos executant. În fine, dar nu în cele din urmă, ce naiba poți să faci într-un an și jumătate, atunci când unii guvernanți trag „hăis” (a se citi „trag pentru aleșii și alegătorii lor”), iar ceilalți „cea” (pentru fix același lucru)?!

În ce mă privește, eu m-aș declara foarte mulțumit de prestația lui (Mă)Ciucă, dacă în timpul ce-l are la dispoziție va izbuti să facă, așa cum îl obligă legea, indexările la începutul fiecărui an (nenicilor, mult trâmbițatele „majorări” din ianuarie 2022, vom vedea procentul negociat, sunt în realitate indexările obligatorii!) și, firește, dacă în următoarele luni va tempera, poate chiar va stopa inflația asta dementă.

(Sighetu Marmației, 29 nov. 2021)

Foto. George Petrovai