Nu vom uita niciodată această zi, dulce-amară Bucovină!

Nu vom uita niciodată această zi, dulce-amară Bucovină!

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi)

Pentru Alecsandri era „veselă grădină”, pentru Eminescu – și dulce, și „nouri de suspine”, așa era „partea cea mai veche și mai frumoasă a țării noastre”… De-a pururea o rană deschisă rămâne și pentru noi, românii de astăzi, trăitori în „partea cea mai veche și mai frumoasă” ruptă din trupul Moldovei și numită de austrieci „Bucovina”.

Dar să închidem ochii pentru o clipă  și să ne imaginăm o întoarcere în timp, în zorii zilei de 28 noiembrie. Ne-am vedea străbunii tineri și fericiți, îmbrăcați în cămăși albe de pânză, încinși cu brâie tricolore, și în cojoace sau sumane, că era destul de frig afară. Focul le ardea în inimi. Le-am păși pe urme, admirând cum se contopesc în mulțimea sosită din toate colțurile Bucovinei și cum țin calea spre Palatul Mitropolitan. În ochii tuturor am vedea lacrimi de bucurie și razele unei mari speranțe. După un secol și jumătate de suferință sub jugul austriecilor, după patru ani de război, perioadă în care Cernăuțiul de trei ori a fost răvășit de trupele rusești, după nesiguranța și haosul din primele zile ale lui noiembrie, orașul își revenea la normalitate. Reprezentanți ai tuturor naționalităților din Bucovina erau chemați să decidă viitorul politic al țării. În Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan bate ora de grație a istoriei noastre. Chiar și salba de fresce care împodobea pereții mărturisea că anume această sală este locul cel mai avenit pentru convocarea Congresului General al Bucovinei. Astăzi n-a rămas nici o urmă din inestimabila operă a pictorului Karl Svoboda, ca o atestare istorică a caracterului românesc al Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Au fost distruse ireparabil imaginile care ilustrau într-un aranjament armonios cele mai importante momente din istoria românească a ortodoxismului în Bucovina – creștinarea Daciei, înființarea Mitropoliei Sucevei de domnitorul Alexandru cel Bun, locul unde Ștefan cel Mare a tras cu arcul pentru a fixa altarul Mănăstirii Putna, aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, proclamarea Mitropoliei Bucovinei și Dalmației în 1874 în Catedrala din Cernăuți, precum și alte fresce edificatoare.

Doar numai într-o călătorie imaginară în timp putem găsi farmecul artistic și semnificația simbolică din acele imagini, precum și emoțiile zilei de 28 noiembrie 1918. Reținându-ne în acel magic vis, vom auzi vocea lui Iancu Flondor, președintele Congresului General al Bucovinei, răspunzând omagiului delegației din Chișinău: „Frații noștri din Basarabia, cu prezența lor la Congresul bucovinean, ne vestesc că sub razele strălucitoare ale coroanei române se va deștepta tot românul la o viață națională fericită. Iubiților frați basarabeni, sângele strămoșilor noștri, vărsat împreună pe plaiurile Moldovei, s-a amestecat și închegat, astfel că toată cruzimea și viclenia dușmanilor noștri n-a izbutit să desfacă această sfântă legătură”. Auzim și aplauze furtunoase pentru susținerea Moțiunii de Unire de către delegații din partea comunităților poloneze și germane, la care peste câteva zile au aderat comunități evreiești din întreaga Bucovină și comunitatea armeană orientală. Apoi ne contopim cu marea de oameni din centrul Cernăuțiului, care așteaptă rezoluția Congresului, animată de speranța că, revenind la sânul Patriei, mult pătimita Bucovină va păși într-o etapă de prosperare națională, socială și economică, în care se vor bucura de drepturi egale și vor trăi frățește, indiferent de naționalitate, toți cetățenii ei. Ce vis frumos ne vine din trecut!

Foto. Maria Toacă