Curentul International

Curentul International Magazine

„Bunătatea” și „plânsul” lui Dimitrie Gusti

6 min read

„Bunătatea” și „plânsul” lui Dimitrie Gusti

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

 

O temeinică evocare a personalității lui Dimitrie Gusti (1880-1955) relevă că viața sa a urmat un curs dominat de principalele preocupări și provocări ale începutului de veac XX. Sociolog de mare clasă, istoric, filosof, etician, profesor, ministru al Învățământului, membru al Academiei Române și apoi președinte al acestui înalt for național, în perioada 1944-1946, membru al mai multor academii din străinătate, institute și societăți de sociologie, a fost fondatorul celui mai curat loc al memoriei românești, satul din București, numit astăzi Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (Proiectul „Muzeului social” a fost conceput de profesorul D. Gusti, iar planul general a fost elaborat de H. H. Stahl și V. I. Popa).

D. Gusti a fost inițiatorul și coordonatorul campaniilor de cercetări monografice al echipelor studențești ale Fundației Regale „Principele Carol” și al revistei „Sociologie românească”, militând neobosit pentru cunoașterea concretă a realităților românești, precum și pentru ridicarea nivelului cultural al satelor cu sprijinul activității organizate a elitelor culturale, elite care la acea vreme aveau un contact nemijlocit cu lumea rurală și considerau imperios necesară pentru modernizarea țării ridicarea intelectuală, morală și economică a locuitorilor săi. Gusti a dovedit că preocupările sale aveau ca subiect principal țăranul român pentru care a luptat să trăiască mai bine, să aibă un nivel de cultură și viață mai apropiat de imaginea bunăstării. O admirabilă caracterizare a strădaniilor lui Gusti din perioada cât a condus cercetarea monografică ne-a rămas de la Mircea Vulcănesu care ni-l înfățișează astfel: „veșnic atent să surprindă un fapt nou, veșnic preocupat să organizeze totul, iscoditor, îndrăzneț, cercetând totul, văzând totul, îndrumând totul, cu o vorbă, cu un sfat, cu un îndemn, când trebuia sau, tot când trebuia, o mustrare”. Pe lângă acțiunea de cercetare monografică (1925-1947), Gusti s-a remarcat și prin faptul că a obținut legiferarea serviciului social (1939) prin care a fost instituționalizată, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială. Un merit deosebit l-a constituit fondarea celebrei Școli Sociologice de la București.

Foto. Dimitrie Gusti

Petre Pandrea, cel care în prima jumătate a deceniului al șaptelea al veacului trecut se autodefinea ca „avocat, scriitor, jurnalist, sociolog, economist, moralist și filosof”, a lăsat o impresionantă operă memorialistică, inclusă în câteva volume apărute post-mortem, alcătuite de urmașii săi din manuscrise recuperate de la Securitatea comunistă, care le confiscase (se pare că nu au fost recuperate decât o parte). „MEMORIILE MANDARINULUI VALAH * jurnal 1957-1958”, Editura Vremea, 2012, conțin două fascinante consemnări avându-l ca subiect pe Dimitrie Gusti.

Prima consemnare intitulată „Bunătatea lui D. Gusti”, scoate în evidență aprecierea și admirația de care se bucura remarcabila personalitate.

„[Bunătatea lui D. Gusti] Bunătatea lui D. Gusti față de școlarii săi era nesfârșită. În jurul său foiau mereu tinerii. Cu ce-i alimenta? N-avea ideal, n-avea idei, n-avea retorică, n-avea trecut, n-avea caracter, n-avea talent la scris și nici cărți proprii (o prostioară în limba germană deapre Altruismus, Egoismus și restul, un noian de banalități). N-avea curs litografiat și nici un curs propriu-zis, fiindcă la fiecare prelegere făcea promisiunea altor prelegeri. N-avea nici metodă nouă, fiindcă metoda veche, monografică, luată de la Le Play era, de multă vreme, aplicată cu sârg de învățătorii haretiști pentru satul, târgul sau orașul propriu.

Ce avea D. Gusti? Avea liste de bibliografie și cărțile pe care le dăruia, le împrumuta, le răspândea. Era un soi de Panait Moșoiu al sociologiei. [Panait Moșoiu: gânditor socialist român, una dintre figurile cele mai cunoscute ale anarhismului în România, autor al primei traduceri românești a Manifestului Partidului Comunist, propagator al ideilor marxiste în România n.a.] Foamea de lectură și învățătură europeană și mondialistă a tineretului balcanic era mare și Gusti făcea colportaj de cărți germane, engleze, italiene și chiar franceze. Puțini elevi știau nemțește. Luau boșurile și le silabiseau. Prestigiul lui D. Gusti era prestigiul Berlinului în Balcani. Acest om n-avea oră de culcare, de mâncare sau de amor. Mereu asudat, obosit, extenuat, stătea jovial la dispoziția învățăceilor, arătându-le ultimul stoc primit de la librarii străini. Sociologia lui D. Gusti a fost o librărie și un colportaj prin viu grai al titlurilor de cărți și al unor rezumate. Nu citea. N-avea timp și nici sedentaritatea și programul de fier al lectorului. Bunătatea-i era nesfârșită”. (pag. 109-110)

Dimitrie Gusti a fost ostracizat după 1947 de comuniști și s-a aflat într-o neoficializată interdicție. O secvență din viața nemeritată care i-a marcat ultimii ani este tulburător menționată de Petre Pandrea în însemnarea intitulată „Plânsul lui D. Gusti”.

„[Plânsul lui D. Gusti] Pe D. Gusti l-a mutat din casa sa, isprăvită cu atâta trudă, pe malul lacului Herăstrău, concepută ca donjon țărigrădean de arhitectul Octav Doicescu. Cine l-a mutat? Elevul său Miron Constantinescu, tolerat și protejat, în calitatea sa de director, de „profesor”.

D. Gusti a stat ultimii ani ai vieții la mahala, în cartierul Bellu, într-o cămăruță cu aspect de bric-a-brac, de consignație, cu fântână în curte și closet fără apă.

Toată viața aspirase la grandoare, confort, palat regal. Luase de soție pe vara reginei neîncoronate, Elena Lupescu, ca să facă plăcere regelui (…) Din filosof, sociolog, universitar și academician, cum se „pamase” câteva decenii, devenise pește la verișoara regală. Verișoara regală a căzut în piciore. Avea frate ministru adjunct comunist. N-a putut face nimic amicul meu inginer Ionel Miletineanu, coleg de Charlottenburg și Berlin. Ajunsese ca vai de capul lui și-i flutura turul pantalonilor.

D. Gusti a rămas pârlit la mahala, fără pensie, apoi cu o pensie derizorie. Bătrân, zdrențăros, incapabil să-și fiarbă un ou, cu soție profesoară, negospodină, aștepta să-i vină elevii în ajutor. N-a venit nici dracul.

Inginerul Veniamin s-a trezit cuprins de nostalgie și a luat într-o zi de Paște noroaiele în piept până la Bellu. I-a dus două sticle de vin. Profesorul n-avea nici cozonac, nici ouă roșii pe masă. Soția, plecată la rudele ministeriale. Dormea și mânca pe-acolo. Vizita școlarului l-a umplut de uimire și emoție. Nici nu-i era, propriu-zis, elev. Îi acordase, odinioară, o bursă de inginer în cadrul Fundației Rockefeller. Uitase. A început să plângă de indignare că nimeni nu-și mai aduce aminte de persoana sa. O, ce  bătrân neînțelept! În loc să se bucure de tihnă, în loc să se bucure că elevii s-au emancipat, că au zburat puișorii din cuib, el se lamentează? Nu putea să-și fiarbă câteva ouă de Paști și să le roșească?

Elevul venit cu vin în clondire să ciocnească un ou și un pahar, să se bucure, să se veselească, să-i strecoare, discret, un sutar, s-a retras, s-a dus la proprietar, a comandat un coș cu ouă albe și câteva ouă roșii, rugându-l să nu spună că i le-a plătit și să le ofere profesorului, din partea proprietarului”. (pag. 108-109)

În fine, G. T. Kirileanu, un discret și generos cărturar, membru de onoare al Academiei Române, posesor al unei corespondențe extrem de bogate (circa 17.000 de scrisori), întărește cele menționate de P. Pandrea privind situația dramatică în care ajunsese Gusti printr-o notă aflată în jurnalul său: „Primesc scrisoare de la D. Gusti, în preajma Noului An. Este bolnav. Pentru a-și duce existența, lucrează la o cooperativă meșteșugărească din apropierea capitalei (comuna Cățelu), care confecționează jucării de cauciuc pentru copii. Iată ce face regimul comunist cu oamenii mari de cultură ai neamului românesc”.

Foto. Dorin Nădrău

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.