Curentul International

Curentul International Magazine

Germisara în literatura perioadei romane

4 min read

Germisara în literatura perioadei romane

Autori: Adriana Elena Popa/ Claudiu Nicolae Şimonaţi

 

Despre ştiinţa de a călători cu folos spre locuri ce păstreză cele mai proaspete tonuri visate de ochiul omenesc, leac întăritor  pentru suflet, se poate rosti uneori un singur cuvânt. O vorbă aflată într-o  dimineaţă te  poate urmări o perioadă  sau o întreagă vacanţă. Aşa s-a întâmplat, când cineva a  rostit „Germisara”, toponim  asociat cu numele zeului tămăduirii, în mitologia greacă Asclepios, patronul medicinei, cunoscut la noi  şi denumit Esculap,  încă de pe vremea romanilor. Pentru că i s-au închinat romanii iar aceştia i-au ridicat altare în termele cu ape tămăduitoare de la Germisara (azi Geoagiu) din județul Hunedoara.

Încă din vremuri străvechi, pământul scăldat cu torente şi izvoare era binecuvântat, ca loc de rodire şi bunăvoinţă cerească. Iar legile ospitalităţii dacilor erau cunoscute prin ceea ce i se oferea drumeţului, apă rece, cristalină de izvor şi o baie caldă, picioarelor obosite de drum. Dar dacă această  apă, de mulţi ştiută, mai era şi tămăduitoare, cum era cea de la Germisara?! Preamărind virtuţile acestei ape, romanii au preluat moştenirea, ridicând temple şi amenajând termele, captând izvoarele prin tuburi de teracotă.

Într-o depresiune formată de ultimile ramificaţii ale Munţilor Metaliferi, pe    un afluent al Mureşului, râul Geoagiu, romanii au descoperit o cetate dacică, bogată în ape minerale şi termale, construind aici castrul roman Germisara (toponim de origine dacică, moştenit şi transmis în această formă şi în epoca romană, etimologia cuvântului exprimând: germ-cald, iar sara-apă).

Esculap este venerat ca zeu al izvoarelor calde, tămăduitoare, moştenindu-se divinităţile locale. Imediat după cucerirea Daciei, teritoriul Geoagiu suferă prima sistematizare. Un detaşament al Legiunii a XIII-a Gemina, cantonată la Apullum sapă în calcare o instalaţie balneară ale cărei vestigii se văd şi azi. Se cunoaşte şi numele constructorului: Lucretius Aqvila, imprimat pe o ţiglă fixată în peretele bazinului mic.

În inscripţiile descoperite  prin săpături arheologice se află mărturia unui ofiţer roman, care mulţumea divinităţilor protectoare şi lui Esculap, în special, pentru apele acestor băi, care l-au salvat de la moarte. De aceea erau frecventate şi de guvernatorii provinciei, care – în bazinul mare al termelor – au ridicat un altar lui Esculap, dar şi zeiţei sănătăţii – Hygeea sub comanda lui Furius Saturninus, guvernator al Daciei la 165 e.n.

Cele mai înălțătoare mulțumiri adresate acestor protectoare ale apelor termale sunt exprimate în patru versuri gravate pe o piatră descoperită în ruinele băilor, ce se constituie în una dintre puținele creații literare păstrate în teritoriile daco-romane: „Hanc tibi marmoreo caesam de monte di cavi/ Regina undarum, nympha, decus, nemoris/ Voto damnasti perfecta quem prece Bassus/ Moenitae propter moneia Germisarae.” (Ție, regină a apelor, nimfa, podoaba pădurii/ Bassus, ale cărui rugi tu le-ai împlinit bucuros,/ Ți-a dedicate, dintr-o stană de marmură altarul acesta/ Lângă Germisara ta, de pe-ntărite culmi.)

Mit şi mister – simboluri prin care se pot proiecta speranţele, temerile – modele prezente, ca o amintire ancestrală uitată… dar atenţie, în inima Ardealului. Mitul poate reprezenta şi un exemplu de acţiune, de spiritualitate. Cât de mult ne influenţează în spectacolul vieţii?

Mulți vizitatori sunt emoționați de faptul că strămoşii noştri au făcut baie acolo, unde ne scăldăm şi noi astăzi, în apele tămăduitoare.

De fapt, astăzi tot Ardealul beneficiază de ape termale: la Săcuieni apa ajunge la 90 grade Celsius, la Vaţa are 57 grade Celsius, la Cezara şi Calacea 37 grade Celsius iar în centru se afla binecuvantată, încă din Antichitate, Geoagiu-Bai, cu apa termală la 31 grade Celsius.

Valoarea balneară se împleteşte aici cu mitul şi ritualul. Ele devin expresii complementare ale aceluiaşi destin de-a lungul istoriei trăite. Climatul este reconfortant, tonic şi în acelaşi timp se beneficiează de aeroionizare negativă cu izvore tămăduitoare. Întâlnești şi oaspeţi străini atraşi şi de caracterul său milenar, cultural

 

Atracţia legendei „Lacul Miresei”

 

În apropiere de Germisara se află „Lacul Miresei” (Nătău), ce s-ar putea transforma în punct de atracţie cu valenţe istorice.

Legenda spune că o prea frumoasă fată s-a îndrăgostit de un comandant roman, care o şi cere de soţie. Părinţii fetei, care-i considerau pe romani invadatori se opun. Mireasa fuge din casa părintească şi încercând să treacă lacul călare s-a înecat. Se spune că a ajuns-o blestemul părinţilor. Bătrânii povestesc, cum şi astăzi în nopţile senine se aude cântecul miresei iar umbra unui tânăr solitar caută până în zori trupul iubitei… Adevăr sau legendă… totul se transformă azi într-o invitaţie de călătorie culturală de mai multe stele.

Germisara de azi ar trebui citită ca o metaforă prelungită, având sens ascuns în istoria străveche. Sunt nume, care uneori e imposibil de rostit. E un loc sacru, preţios ca vechime, cu vestigii unice dacice şi romane, dând informaţii asupra existenţei noastre milenare. E un simbol pe care trebuie să-l păstrăm. El defineşte o civilizaţie.

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.