Curentul International

Curentul International Magazine

Coronarovirusurile – de-a lungul istoriei

5 min read

Coronarovirusurile – de-a lungul istoriei

Autor : dr. Teodora (Străjeri) Olariu (Vannes, Franţa)

 

Înaintea apariţiei SARS-CoV2 agentul patogen al infecţiei COVID-19 se cunoşteau şase specii de coronarovirusuri, patru endemice şi sezoniere (220 E, NL63, HKU, OC43) şi două emergente, SARS-CoV-1 (care a dispărut) şi MERS-CoV (limitată la Peninsula Arabică).[1] Primele trei specii de coronarovirus (220 E, NL63, HKU) au apărut acum mai bine de două secole.

Ultima din cele patru, denumită OC43 (HCoVOC43), a apărut la sfârşitul secolulul al XIX-lea, în jurul anului 1890. Acest coronarovirus a fost asociat cu prima pandemie de coronarovirus, cunoscută ca şi „pandemia de gripă rusă”. Primul focar epidemic a avut loc la Saint-Petersburg în toamna anului 1889, apoi epidemia s-a răspândit foarte repede prin intermediul căilor ferate şi a vapoarelor. În Europa, epidemia urmează căile ferate recent dezvoltate şi atinge mai întâi marile oraşe şi porturi.

Din ianuarie 1890, toată Europa de Vest era atinsă, precum şi Australia, Noua-Zeelandă şi New York. Boala se răspândeşte pentru câteva luni, dispare, revine cu valuri succesive, chiar estivale (de exemplu, sfârşitul primăverii şi debutul verii anului 1891, la Londra) pentru 3-4 ani până în primăvara anului 1894. A provocat moartea a un milion de oameni raportat la o populaţie de aproximativ 1,5 miliarde de locuitori.

La Paris, pandemia s-a răspândit din decembrie 1889 până în februarie 1890. Vârful epidemic a fost atins la sfârşitul lui decembrie 1889, cu 180.000 persoane infectate la o populaţie estimată de 2,5 milioane locuitori. Au fost înregistrate până la 400-500 decese pe zi, iar  mortaliatatea a fost cu 30% mai mare decât în iarna precedentă. Cazuri sporadice au fost observate până în anul 1906.

Această pandemie nu a semănat cu o gripă banală. Simptomatologia a fost variată, pe langă cea de gripă şi respiratorie s-a constatat atingere neurologică, renală, digestivă şi vasculară. Infecţia s-a manifestat în special la bărbaţi, persoane în vârstă şi la cei cu boli cronice. Evoluţia a fost cu astenie  profundă, durabilă, iar 15% din persoanele bolnave prezentau recidive.

De la începutul secolului al XXI-lea omenirea a cunoscut două epidemii succesive de coronarovirus: SRAS (sindromul respirator acut sever) în 2003-2004 şi MERS în 2015. Cele două epidemii au rămas localizate geografic şi au atins mai ales China în cazul SRAS şi Coreea de Sud pentru MERS.

Prima epidemie provocată de SARS-CoV1 a durat din noiembrie 2002 până în iulie 2003. Originea infecţiei a fost în China, în regiunea Guangdong, şi hotelul Metropole din Hong Kong a rămas în istoria epidemiei SRAS. De fapt, 20 de turişti care au stat la etajul 9 a acestui hotel au fost contaminaţi şi ar fi fost la originea epidemiei, căci ei au exportat boala în mai multe ţări: Canada, Statele Unite ale Americii, Vietnam, Singapore, Germania şi Anglia. Ei nu au avut contact direct cu cazul index, dar probabil acesta a contaminat prin tuse aerul din holul de aşteptare a liftului de la etajul 9, singurul loc de pasaj al acestori călători. Cea mai mare parte a pacienţilor au avut semne şi simptome de infecţie respiratorie destul de severe, ce a permis detectarea bolnavilor relativ repede şi izolarea lor. Contagiozitatea a fost dată doar de pacienţii simptomatici. Pacienţii deveneau simtomatici imediat de la apariţia primelor simptome, astfel a fost uşor ca epidemia să fie limitată. Epidemia SRAS a putut fi limitată în Asia (Vietanam, Taiwan). În lume, nu s-au dezvoltat multe cazuri secundare, cu excepţia zonei Toronto din Canada. Marea majoritate a cazurilor au fost concentrate în cinci ţări: China (cu 80% de cazuri şi decese, în provincia Guangdong  din sud-estul ţării), Taiwan, Singapore, Hong Kong şi Canada (Toronto). Epidemia de SRAS a durat opt ani, 29 de ţări au raportat 8096 de cazuri (dintre care 20% personal medical) şi 774 decese.

A doua epidemie de coronarovirus – MERS (Middle East Respiratory Syndrome coronarovirus) -, a apărut pentru prima dată în 2012, s-a transmis pe cale aeriană şi prin intermediul laptelui de cămilă. S-a extins liber în zona de origine (Peninsula Arabică), unde a devenit endemică. De la apariţia sa până în august 2020, 27 de ţări au declarat 2494 cazuri de MERS, dintre care 858 decese. Această epidemie a atins Coreea de Sud în 2015 şi a fost emblematică din cauza spitalelor care au amplificat-o. Epidemia a durat din mai până în iulie 2015. Primul caz  a fost un coreean de 68 de ani care s-a întors dintr-o călătorie din Peninsula Arabică şi care a traversat Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Qatar în perioada 18 aprilie-4 mai. Primele semne (temperatură şi tuse)  au fost constatate pe 11 mai şi a consultat trei spitale înainte ca diagnosticul să fie stabilit pe 20 mai 2015.

Plecând de la acest caz unic coreenii au raportat nenumarate cazuri de boală  în principalele oraşe ale ţării (Seul, Pyeongtaek, Daejeon şi Asan). Evoluţia a fost blocată în final datorită reacţiei autorităţilor. Un caz a fost exportat în China, la Hong Kong, apoi la Gunagdong, fără consecinţe. Transmiterea a început în mai multe secţii spitaliceşti. La sfârşitul epidemiei, pe 29 iulie 2015, au fost raportate 185 contaminări în plus de cazul index, printre care 36 de decese.

Speciile SRAS şi MERS au constituit repetiţii înaintea Covid-19, cu multe asemănări: rezervor animal, transmitere pe cale aeriană, extindere prin intermediul turiştilor, infecţie nosocomială, supercontaminare, focare spitaliceşti, infecţie predominantă respiratorie şi absenţa unui tratament antiviral posibil. Există câteva diferenţe: mortalitate mai ridicată şi transmiterea după apariţia simptomelor, astfel se explică de ce aceste virusuri nu au devenit pandemice în comparaţie cu SARS-CoV2, agentul infecţiei Covid-19.

Covid, deja o pandemie, va deveni probabil o endemie şi se va asocia celor patru alte coronarovirusuri apărute în decursul ultimelor secole. Pentru a avea o ideea de ce s-ar putea întâmpla cu Covid fără tratament şi fără vaccin trebuie să facem referinţă la ultima pandemie de coronarivirus, aceea provocată de OC43: multe valuri succesive pe o durată îndelungat şi multe milioane de morţi în lume. Acesta ar fi costul colectiv de plătit pentru achiziţionarea unei imunităţi colective dobândite natural.

Pandemia COVID-19 a bulversat  deja lumea, a transformat modul nostru de viaţă, sănătatea a devenit o prioritate iar evoluţia sanitară, economică şi socială rămâne în continuare îngrijorătoare. Nu există tratament antiviral în momentul de faţă, dar există vaccinuri pentru dobândirea unei imunizări colective rapide şi sperăm că aceste vaccinuri vor fi eficiente pentru toate variantele care au început să se manifeste.

[1] Pr Eric Caumes, „SARS-CoV-2, une leçon d’histoire”, în La lettre du Pneumologue, vol XXIV, n 1, janvier-février 2021, p. 6-8.

Foto. Teodora (Străjeri) Olariu 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.