Grupul ALTUL

Grupul ALTUL

La un ceai cu pictorițele gemene Nora și Nada, alături de colegii lor, Ana și Sever, toți patru, artiști vizuali ai grupului ALTUL!

Autor: Ana Moroşanu Magdin (Bucureşti)

*

Ana Magdin: Dragii mei, care este povestea grupului de artiști vizuali, ALTUL?

Nada: Povestea noastră începe în anul 2018 odată cu asumarea proiectului Altul Nu e Negarea Mea, ca modalitate de investigare a propriei identități artistice printr-un discurs relațional și experimental cu o prezență străină numită Celălalt. Prin acest concept, avem ca obiectiv punerea în relație a diferențelor de medii specifice fiecărui component al grupului Altul – fotosculptură, pictură, obiect, instalație – dar și a nuanțelor atitudinale, urmărind realizarea unui dialog cu multiple ipostaze ale realității. Subiectul asupra căruia ne concentrăm  pentru început, exprimă imaginea confesivă a unui deceniu de căutări și descoperiri individuale, comunicate într-un limbaj critic și autocritic capabil să scoată la suprafață profilul unei conștiințe autentice. În ceea ce mă privește, am devenit „alta”, în momentul când am înțeles că pentru a fi, am nevoie și de celălalt. Timp de o decadă mi-am trăit cu intensitate individualitatea, încât la un moment dat, resimțeam lucrul propriu-zis în atelier, cât și ambianța artei contemporane, mai mult ca pe o scenă a orgoliilor unde fiecare își striga supremația și apartenența la o anumită stilistică sau mediu de exprimare. Tot acest climat cu descărcări arogante și posesiuni teritoriale, mi se părea lipsit de o reală comunicare între artiști. Un moment decisiv, care a contribuit la reînnoirea percepției mele asupra rolului pe care îl joacă comuniunea în raporturile interumane, a fost participarea la întâlnirile și dezbaterile susținute de părinții carmelitani desculți, la Mănăstirea Carmelitană. Întruniri care au ca unic scop, ancorarea, mai profundă, a creștinului în misterul Sfintei Treimi. Dorind a experimenta și în viața de artist această nouă perspectivă, le-am propus o primă expoziție colegilor mei. De Ana și Sever mă lega o prietenie sinceră. Descopeream în ei o conștiință vie față de actul artistic. Iar faptul că activau în altă zonă a vizualului, mi se înfățișa ca o ieșire din perimetrul convențional al complacerii de sine. În timp ce pregăteam tema curatorială și căutam un titlu adecvat expoziției noastre, mi-a atras atenția un gând notat în carnetul de schițe, inspirat de părintele Tarcisio Favaro, și anume: „altul nu e periculos pentru mine”. În acel moment știam că am primit răspunsul ce urma să dea sens intențiilor mele. Luând pixul în mână, am scris cu însuflețire „Altul Nu e Negarea Mea”. Colegii au fost încântați! Ulterior am aflat de la Ana că și tema ei de la doctorat se axa tot pe cercetarea „Celuilalt”. Lucrurile se legau firesc și foarte bine! Dându-ne seama de adâncimea acestui concept, am decis ca împreună să-l dezvoltăm în ample capitole care să conțină aportul fiecăruia la îmbogățirea conținutului. După cea de-a doua expoziție, ce avea ca subtitlu afirmația Anei “singuri nu ne vedem”, am sesizat faptul că formăm o comunitate și ar trebui să purtăm un nume. Astfel a luat naștere ALTUL!

Sever: Deși ne cunoaștem încă din timpul facultății am lucrat complet independent unii de ceilalți, abia când ne-am adunat pentru prima expoziție de grup în 2018 am realizat cât de tare ne asemănăm în privința subiectelor abordate și chiar a formei deși lucrăm în medii diferite. Accesul la un număr uriaș de artiști, efervescența evenimentelor artistice a dus în cazul meu la pierderea răbdării față de actul artistic al celuilalt. Pentru mine Grupul Altul este timpul oferit celuilalt artist pentru a-l înțelege și a-l aprecia cu trăirile lui, formele lui și exprimările lui. Altul nu e negarea mea reprezintă pentru mine crearea unei zone de confort ce anulează concurența, astfel celălalt artist nu mă pune în pericol prin arta lui, este loc pentru toți, această afirmare făcută puternic de la început face loc colaborării și dă spațiu celuilalt să se exprime iar mie îmi dă timp să îl înțeleg și să îl apreciez.

Nora: În aprilie 2018 am inaugurat prima expoziție Altul Nu e Negarea Mea la Galeria Contemp, București. Cu toții am intuit potențialul uriaș al conceptului și am decis să-l extindem în noi episoade expoziționale. În octombrie 2019, de Noaptea Albă a Galeriilor, s-a manifestat  episodul Singuri nu ne Vedem. Iar la început de 2020 am avut bucuria și onoarea de a fi invitați să participăm cu câteva lucrări în cadrul expoziției Forest, la Galeria Karo din Bacău. Partea cea mai hrănitoare a acestui grup constă, după mine, în faptul că suntem personalități cu opțiuni plastice diferite  reușind, astfel, să rămânem uimiți de felul personal al fiecăruia în abordarea conceptului. Îmi aduc aminte că acum vreo nouă ani, tatăl Anei, ne-a sugerat întemeierea unui grup. Pe atunci, mintea mea n-a putut asimila forța și profunzimea unei împreună-lucrări. Cred că simțeam, întâi, nevoia unui drum al descoperirii de sine, în zona însingurării. La treizeci și ceva de ani, lucrurile sunt mai clare pentru un artist, știi cum te poziționezi față de contextul contemporan și poti oferi din ceea ce ai acumulat fără riscul de a te risipi. Mă entuziasmează discuțiile noastre și îmi dau imbold creativ. Noile serii la care lucrez sunt și rodul acestei comuniuni.

Ana: Întâmplarea a făcut să fiu colegă de atelier la Universitatea Națională de Arte cu Nada și Nora pe care am ajuns să le cunosc și să le admir pentru arta și dedicarea lor. Înființarea grupului a venit mai târziu, după 10 ani de la absolvirea cursurilor de licență, la inițiativa Nadei care a simțit foarte bine, punerea împreună a unor medii și abordări aparent diferite, dar care problematizau același subiect: Celălalt. Cred că toți am simțit dorința de a înțelege și explora alte moduri de gândire și interpretare vizuală.

Ana Magdin: Cine se ocupă de fotosculptură, această tehnică atât de interesantă?

Sever: Am ajuns la această formă de exprimare datorită abundenței de fotografii existente în acest moment, am simțit nevoia să aleg câteva fotografii și să investesc toată energia mea pentru a le scoate din zgomotul de fundal. În același timp am vrut să ies din convenția compoziției dreptunghiulare a fotografiei. Mă interesează măsura în care o fotografie poate deveni obiect, ce se întâmplă atunci când o fotografie ocupă un spațiu diferit de planul în care se află și cum poate o fotografie deveni sculptură. Desprinderea de plan s-a făcut treptat, de la intervenții pe fotografii până la obiecte fotografice tridimensionale expuse astfel încât să poată fi analizate 360 de grade. Dacă au existat salturi, ele au fost mereu contracarate de o revenire parțială la dimensiunea plană a fotografiei, se pare că există ceva în natura obiectului fotografic ce mă trimite mereu înapoi la plan.

Ana Magdin: Înțeleg că urmăriți realizarea unui dialog socio-cultural cu intercalări confesive care să cultive luciditatea și spiritul critic! Puteți dezvolta, cum reușiți să ajungeți la această nouă lume a sufletelor?

Nada: În tema curentă a grupului, Eu și Celălalt, încercăm să construim din perspectiva autodezvăluirii un autoportret/portret al esenței și experienței noastre artistice. Registrul interior ales să îl expunem dialogului socio-cultural, conține, pe lângă elemente ideatice și estetice, un bogat univers afectiv orientat spre exterior prin: disponibilitate, reticență sau pasivitate. Confesiunile devin intercalări în momentul când le extragem din propria lor interioritate supunându-le multiplelor realități, comode sau incomode, prezente sau trecute din arsenalul complex numit Celălalt. Autoreprezentarea denotă, în cazul de față,  expresia unei frământări interioare ce vorbește despre acel chip firesc, unic și tainic ce așteaptă să-i fie dezvăluit Eului nerăbdător al artistului. Pentru ca această expectativă să poată fi realizată, este necesară asumarea faptului că  singur nu te poți percepe în complexitatea nuanțelor personalității, ci doar privindu-l pe celălalt, interacționând cu diversitatea îți conștientizezi potențialul, dar și măsura. Altfel spus, te poți repune în scena existențială doar după ce te-ai descoperit în Celălalt.

Așadar, legătura creată între Sine ca  fațetă a unui Eu – migrant, disident, autocritic, autosuficient, conflictual, defensiv, ofensiv – și Celălalt ca expresie corporală, teritorială, istorică, autoreferențială, socială va configura autoportretul fiecărui membru al grupului. Privitorul este invitat, astfel, la conștientizare și dezbatere.

Sever: Acest dialog socio-cultural vine din atenția la ce se întâmplă în jurul nostru, este o transpunere în artă a lucrurilor care ne împung până la punctul la care simțim că trebuie să ne exprimăm, partea confesivă este reprezentată de  propriile noastre reacții și o autoanaliză a reacțiilor la aceste evenimente interioare rezolvate în moduri spirituale diferite. Deși căutăm răspunsurile la problemele noastre cele mai intime în moduri diferite, problemele sunt aceleași și cred că asta ne oferă un fel de confirmare reciprocă.

Nora: Am răspuns provocării confesive aducând în discuție autoportretul vieții tainice de atelier. Cele mai recente lucrări poartă și rezumatul unui deceniu de activitate. Astfel, Mâinile Artistului devin conținutul spiritual ce însuflețește materia și, totodată, exprimă lupta cu intervențiile neliniștitoare ale îndoielii și descurajării. Mâinile îmbracă forma unei solidarități umane în seria „baricadelor”.

Ana: Lucrările grupului pornesc de la observațiile și trăirile noastre care intersectează mai multe straturi sociale și culturale, și, totodată, susțin necesitatea unui dialog cu ceilalți pentru a înțelege modul în care lumea este formată din constructe pe care le credeam naturale și din totdeauna, dar care ne afectează  sau schimbă viața. Spuneam că avem nevoie de Celălalt pentru a ne vedea, pentru a ne reflecta ca într-o oglindă de care nu dispunem, însă acel Celălalt ar trebui să fie în primă etapă, o persoană empatică și echilibrată, aseamenea unei mame dispuse să își lase copilul să-și găsească sinele, fără a-i nivela excesiv personalitatea după regulile societății. În același timp, trebuie să fim conștienți că Celălalt ne vede prin multiplele sale lentile adunate de-a lungul timpului, prin ceea ce crede și a trăit, iar dacă ne referim și la un Celălalt dintr-o altă cultură, lucrurile devin mai complexe, însă întâlnirea ne poate scoate la suprafață acele părți din identitate pe care nu aveam cum să le descoperim într-o comunitate bazată pe asemănări.

Ana Magdin: Unde activați, unde vă pot cunoaște povestea, toți cei care iubesc ceea ce faceți?

Nada: Cei interesați ne pot cunoaște povestea accesând linkul paginii noastre de Facebook https://www.facebook.com/Altul.Nu.Este.Negarea.Mea/. Pe lângă istoricul grupului, vizitatorii paginii mai pot vedea și repere din colajul relațional creat între Sine și Celălalt.

Ana Magdin: Cum vă descurcați în pandemie?

Nada: Firescul traseului expozițional al grupului a fost anulat, amânat și uneori tratat cu indiferență. Partea bună e că ne-am încurajat reciproc și greutatea ce o aveam de cărat, împărțită la patru, a devenit mai ușoară. În ceea ce privește lucrul propriu, în atelier, am resuscitat intenții și forme ce le credeam pierdute, prăfuite de ambiguități. Mintea s-a limpezit. La sfârșitul lui 2019 număram 80 de pânze. Jumătate din aceste lucrări au fost regândite în 2020 după principiul renunțării la surplusuri, în favoarea unei expresii mai convingătoare. Astfel, au rezultat seriile la care mă conectez în prezent. Părțile care-mi plac cromatic dintr-un context, prin decupaj, se apropie mai mult de pictura ce o aștept de atâția ani.

Detaliul ce era sufocat și nu ieșea în evidență în amplitudinea pânzei, devine el însuși personalitate și model pentru o nouă abordare. Am reînnoit seria Imobilitate, începută acum 12 ani… De câteva luni am început să materializez și conceptul Frică pe un Cer Senin gândit în 2017.

Sever: Cu siguranță pandemia ne-a dat planurile peste cap și ne-a limitat și mai mult posibilitatea și așa redusă de a expune. Am fost nevoit să îmi canalizez energia pe supraviețuirea de zi cu zi mai mult decât spre noi proiecte.

Nora: Pot spune că am trecut prin cea mai transformatoare perioadă din punct de vedere plastic. Culoarea a primit întâietate în fața siguranței valorice. Am pictat ca și când în ziua următoare aș fi avut o expoziție personală. Intens și cu speranță. Sunt o fire combativă, rezistentă la atacuri răuvoitoare, și cu un program milităresc. Mi se trage, cred, și de la „cocktailul” românesc, sârbesc și cehesc, cel port în vene. Din postura comunicării unui deceniu de activitate, mi-am propus readucerea în prezent a unor schițe „neepuizate” sub forma seriilor Mâinile și Atelierul Artistului. Având o poziție conflictuală față de rutina unor frici repetitive, trăiesc această etapă ca discurs participativ la cerințele interioare de a conferi o dimensiune introspectivă condiției de a fi artist în societate. O societate, deseori, anemică la nevoile artistului. Trupul devine fragment și element defensiv/ofensiv pe câmpul de bătălie imaginar.

Ana: Aș zice ca toată lumea, cu greu. Dificultatea găsirii unei galerii, lipsa finanțărilor și a oportunităților artistice au fost adâncite de apariția pandemiei.

Ana Magdin: Cât de mult vă gândiți să vă dezvoltați pe online?

Nora: Online-ul, accesat cu inteligență, poate fi un instrument apt să deschidă granițe și posibilități imprevizibile.

Sever: Fac parte din generația care a beneficiat de internet încă din adolescență, am crescut cu jocuri pe calculator și grafică digitală dar lucrările mele vin și dintr-o fascinație a obiectului tangibil, fizic. Bineînțeles fotografiile lucrărilor mele sunt disponibile online dar nu pot spune că sunt făcute pentru mediu online, mai degrabă ca o alternativă la acesta, o întoarcere la lumea  cu atât mai grea acum.

Ana Magdin: Vă rog, să vă prezentați, pe rând, vreau ca cititorii mei, să vă cunoască, pe fiecare în parte!

Nada: La 20 de ani plecam din Reșița pentru a urma studiile Universității Naționale de Arte din București, sfidând, oarecum, percepția celor apropiați care spuneau că un provincial-bănățean n-are șanse egale în Capitală. După încheierea studiilor, și a celor doi ani ca asistent universitar la clasa domnului profesor Cătălin Bălescu, mi-am asumat cu seriozitate și responsabilitate condiția de a fi artist. Eram în facultate când am început să scot din învelișul lăuntric sensibilități ascunse privirii, resimțite de mine într-o atmosferă gravă și tensionantă. Ceea ce nu agream din cotidian, transpuneam incisiv pe pânză sub chipul unor sinteze sculpturale, simboluri ale neputinței umane. Ducând expresia plastică până la dezgolirea de corectitudine anatomică. Pe măsură ce mă adânceam în lucru, conștientizam că lumea este una a relațiilor, iar modul cum fiecare persoană se raportează la existență, îi definește structura interioară. Așadar, forma, elementele imaginare își defineau, striveau, îmbogățeau caracterul în funcție de ceea ce primeau din exterior. În această complexă abordare a umanului, direcțiile au fost și sunt multiple. Mă inspiră un vocabular nuanțat, critic și autocritic. De pildă: rolul Eului în multitudinea de contraste, identități și realități. Raportul creat între asemănări, contrarii și diferențe. Tipologiile comportamentale adoptate de către indivizi. Indiferența cu care privim și judecăm tot ce nu răspunde noțiunii de familiaritate. Simultan, reflectez la stările incomode: angoase, temeri, păcatul originar. Mă intrigă sentimentul de vinovăție, apăsător și distrugător, ce îndepărtează ființa umană de la o relație sănătoasă cu Dumnezeu. Personajele create în această direcție sunt absorbite de trupul material, concentrate pe condiția lor păcătoasă și muritoare, incapabile de a spera Cerul.

Sever: În 2014 am obținut diploma de master la Universitatea Națională de Arte, departamentul Fotografie și Imagine Dinamică, de atunci am lucrat în publicitate și în utimii ani în administrația publică centrală, în timpul liber sunt de prea mulți ani student doctorand în cadrul Universității Naționale de Arte cu tema fotosculptură.

Nora : Dacă ar fi să schițez primul moment al apariției pasiunii pentru zona artistică, aș începe cu perioada copilăriei. Copil fiind, întreaga atenție și curiozitate erau îndreptate spre universul bidimensional al colii de hârtie. Cu un simț de memorare dezvoltat, creionam tot ceea ce ochii doreau să rețină. Și pentru că nu-mi ieșea mereu, obișnuiam să reiau cu răbdare și încăpățânare aceleași personaje și compoziții până când reușeam să le aduc la o asemănare cu modelul real. La 13 ani, unchiul meu descoperind înclinația aceasta pentru desen, m-a prezentat domnului profesor Petru Comisarschi. La cursurile dânsului, pline de umor, simț critic și inteligență, am făcut cunoștință cu pictura. După 20 de ani petrecuți în Banatul montan, m-am stabilit în București. În anul 2010 am absolvit Universitatea Națională de Arte cu Master și Licență în Pictură, la clasa domnului profesor Cătălin Bălescu. În timpul facultății am avut șansa să primesc bursa de creație Sever Frențiu care m-a ajutat în mod real să-mi materializez ideile. În perioada 2008-2014 am expus pe simezele din Capitală, iar între 2015-2016, la inițiativa doamnei dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu, am expus pentru prima oară în spațiul bănățean. În 2017, Dumnezeu avea să pregătească pentru mine și sora mea, Nada, cea mai frumoasă invitație lansată unui artist: colaborarea cu Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Ciofliceni-Snagov. Până în prezent am finalizat două proiecte murale, coordonate de părintele Tarcisio Favaro: capela din turnul clopotniței și plafonul sacristiei Sanctuarului Regina Carmelului. Obiceiul de a lucra din memorie s-a menținut și azi. În acest fel simt că sunt cu totul în spațiul imaterial al picturii. Obișnuiesc să-mi schițez intențiile, dar foarte rar utilizez și culoare. Culoarea, materia picturală e gândită și trăită în momentul când am trecut la panză. În cele mai recente lucrări, timpul „sculptează” trupul artistului, taie, erodează, amenință cu îndoieli și incertitudini. Ceea ce rămâne din real sunt fragmente ce invită la o conștiință de sine. Temele ce le abordez în prezent consumă pastă picturală, scrijelesc onctuozitatea materiei, alternează tonuri zgomotoase cu simțul tactil al echilibrului.

Ana: Mi se potrivește schimbarea mediilor de exprimare și a subiectelor ca mod de lucru, de înțelegere și dezvoltare artistică și intelectuală. Astfel sunt licențiată în pictură, dețin un master în sculptură și în prezent sunt în ultimul an de doctorat la Universitatea Națională de Arte București. Primul mediu în care m-am exprimat a fost pictura, fiind interesată de corpul uman, autoportret și spațiile abandonate capabile să creeze o aură stranie. Apoi am abordat sculptura și video-ul adresând istoria recentă a României și obișnuințele societății. Iar în ultimii ani m-au preocupat statutul migrantului, frica de necunoscut, criza de identitate și regresia ca mecanism de apărare. Momentan cercetez pielea și modul în care îl consumăm pe Celălalt, deoarece pielea este locul de întâlnire cu ceilalți și un arhivar al memoriei și al identității personale. În același timp, din 2013 am practicat și curatoriatul pe care îl consider o interesantă posibilitate de a înțelege și de a pătrunde în lumea altui artist. Un alt  mod de învățare. Iar din 2015, împreună cu familia am înființat asociația Fighting For Art pentru a promova arta românească contemporană care nu se află în atenția publicului larg, deși ar trebui.

Ana Magdin: Ce aveți în plan anul acesta, indiferent de starea care va fi în lume?

Nada: Vom depune tot efortul ca ușor, ușor să înscriem proiectul Altul Nu e Negarea Mea în ansamblul artei contemporane. Intențiile ce le purtăm în minte sperăm din tot sufletul să le putem concretiza expozițional, atât pe plan național cât și internațional. Credibilitatea nu vine nemuncind. Omul intră la o expoziție și vede 10 lucrări, iar artistul a făcut 100 ca să ajungă la esența celor 10. Da, este adevărat că azi te poți manifesta nestingherit, dar noi nu suntem seduși de latura vedetismului, ci căutăm să avem substanță, o trăire și o viziune autentică. Suntem exigenți cu noi înșine. A fi Altul mai înseamnă a crea și un raport de complementaritate cu celălalt artist, astfel amprenta unicității nu este mutilată. Dar pe viitor intenționăm să interogăm și „tonul rupt” al sinelui provocându-l la circumstanțe neconfortabile: de anulare, estompare sau chiar discriminare a identității.

Sever: Sperăm să facem cel puțin o expoziție de grup anul acesta, avem multe de explorat în dinamica grupului și câteva idei de lucrări colaborative nerealizate încă.

Nora: Cert e că nu vom deznădăjdui indiferent ce încercări mai avem de combătut. Cred în valoarea acestui grup!

Ana Magdin: Ce înseamnă arta, pentru sufletele voastre, pentru viața voastră și cum doriți să o promovați, astfel încât oamenii să iubească ceea ce creați?

Nada: Sens, adevăr, cunoaștere, bucurie, disperare, nemulțumire, curaj, mărturisire. Toate orientate către Dumnezeu pentru a înțelege mai în profunzime prețiozitatea ființei umane. Pentru ca publicul să iubească creația unui artist, în primul rând trebuie să se identifice cu ceea ce are acesta de oferit. Și nu întotdeauna arta exprimă plăcutul. Arta mai și critică, mai înțeapă comoditatea percepției, mai dă o palmă de îndreptare. Ca să-i înțelegi complexitatea, chiar e necesar un bagaj cultural bine pus la punct. De multe ori și între artiști e aceeași scindare tradusă în competiție cu vorbe care „omoară”, precum e în momentul când publicul nu pricepe ceea ce are în fața ochilor, mulțumindu-se să arunce judecăți superficiale. Da, arta enunță frumosul, armonia, echilibrul, pacea, dar, totodată, pe Dumnezeu îl găsești și în cruce, în suferință. Ceea ce vreau să accentuez prin asta, e faptul că fiecare artist, cu a sa sensibilitate, viziune și inteligență, e o mică parte din mozaicul existențial și liber decide ce piesă din acest mozaic îl comunică semenilor săi. Unii artiști optează pentru studiul după natură, alții cugetă la drama sufletească, conflictele interioare sau sociale, apelează la personaje istorice, politice. Nefirescul constă, cred, în a avea aroganța să-l modelezi pe celălalt după așteptările proprii. Ca artist, pictor, trăiesc eu însămi o autoconștientizare prin dialogul cu celălalt. Pun întrebări, ascult oamenii, apoi extrag sinceritatea și o transpun pe pânză. Când cineva îm spune „aici m-ai redat pe mine”, fără ca lucrarea în sine să aibă vreo asemănare cu înfățișarea  exterioară a acelei persoane, simt că pictura mea are sens.

Sever: Consider arta ca fiind un mod de a exprima observațiile personale asupra vieții pe care o trăim, observații formulate sub forma unor obiecte în cazul meu. Dacă acele observații au o natură universală și altcineva decodează și recunoaște acele observații ca fiind adevărate atunci scopul a fost atins.

Nora: Pot spune că în prezența pânzei trăiesc cea mai autentică rugăciune. În acest domeniu e nevoie de multă perseverență. Ideile mari nu vin în lâncezeală și inerție, ele vin, de obicei, când e zbucium sufletesc.

Ana: Arta face parte din ceea ce sunt, este ceea ce mă frâmântă, îmi ocupă mintea zilnic și mă face să visez. Sperăm ca oamenii să iubească ceea ce facem prin sinceritatea și seriozitatea subiectelor pe care le tratăm și în care se pot regăsi și visa.

Ana Magdin: Ce iubiți cel mai mult pe lumea aceasta, și, cum vă doriți să fie viața pe planeta noastră?

Nada: Înțelepciunea, recunoștința, modestia. Mult așteptata lucrare capodoperă „o lume mai bună” implică  punerea în mișcare a fiecărui individ în parte. Nu poți aștepta să crească floarea dacă n-ai udat-o, personal!

Sever: Îmi doresc o lume în care arta să fie un lucru recunoscut de societate ca parte integrantă și nu ceva exterior. Și îmi doresc ca oamenii obișnuiți să fie dispuși să plătească pentru accesul la artă așa cum plătesc pentru orice altceva, nu să o aștepte gratuit.

Nora: Aș schița un pod al solidarității umane. Respectul și timpul acordat celuilalt  împrospătează ochii unei noi dimineți.

Ana: Empatia, solidaritatea, echitatea. Mi-aș dori o viață mai dreaptă, mai atentă la nevoile celor încercați de viață, o lume în care alteritatea să fie un mod de cunoaștere și de a fi împreună.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Nada: Mi-aș dori să alungăm clișeele naționaliste, comparațiile și complexele și să purtăm un dialog uman cu Celălalt!

Sever: Printre românii de pretutindeni sunt și artiști români, de la studenți Erasmus la artiști consacrați, cu toții s-ar bucura de o vizită a compatrioților în expoziție sau în atelier.

Nora: Curaj!

Ana: Le doresc să le fie bine, să-și împlinească visurile!

Foto. Ana Moroşanu Magdin