Din lirica poetei Alexandrina Tulics

Din lirica poetei Alexandrina Tulics

(poezii din album Pâine Din Ţăst)

Autor: Alexandrina Tulics (Wisconsin)

Îmi plânge…

Mama Țară rămasă dincolo de Prut,
îmbrăcată în ia cu mâneca ruptă,
ochii în ceață de atâta dor,
cu tineri, bătrânii plecați în aceeași luptă,
cu flori roșii ca dorul de sora rămasă,
m-așează-n genunchi, să-i cânt doine cernite
de dorul ei, cântate în urmă-i Acasă.
Să-i spun despre munte, ape și văi,
de fete cuminți și bravii flăcăi,
s-o chem în genunchi de sărut Perinița,
s-o învârt’ în „jocul de doi’” dându-i fără trădare, gurița,
Mama țară ce-i plânsă în limbă străină,
nu vrea s-adoarmă decât în doina ce-o alină,
i-aș coase ia strânsă-n tricolor,
culorile macilor, grâului, apei de izvor,
se uită cu jind, când trebuie să mă întorc Acasă,
îmi plânge pe umăr o doină cerească;
– Aș vrea să mă-ntorc să vin acum cu tine,
dar limba străină-i haină,
din gheare nu mă lasă, de-aceea-sunt vaiet, suspine,
Plânge în mine stema și dorul,
ia îmi saltă pe umăr,
o mângâi, îmbrățișez cu inima și tricolorul;
– Mai veniți să mă luați, să mă lipiți de-Acasă?
mi-e greu fără voi iar rana inimii-mi plânge,
jelește ca o părăsită mireasă…

Să mă plouă, ningă…

Aș vrea să mă plouă cu aur ceresc,
petale, frânturi din pruncii ce-abia gunguresc,
să-mi stingă cenușa de cuvinte ale oamenilor mari,
cu gândul la scaune-nalte și locuri cu creste… în crăițari,
Aș vrea să m-acopere-n gungurit de cântări
așa cum îngerii cântă în leagănul lor,
Să-mi ningă petale de flori, chiar de ghiață,
ce se vor odihni, lacrimi în palmă-mi, pe față,
aș vrea să chem sincer, curat cum pruncii o fac
când brațe de mamă în iubiri îi îmbrac’
să fiu eu seninul din brațe atinse,
a pruncilor și mame de rău neânvinse…

Să fiu…

Doamne, vreau să trăiesc acolo
unde înflorești zăpada
și o trimiți stele pe pământ,
unde cântă păsările
fără dorința de a fi premiate,
unde au învățat apele
dansul sprinten
sau molcom să sărute pietrele, pământul,
unde stâncile
sunt roabele razelor de lumină,
visele sunt prietenii cu fața Ta.
Vreau să trăiesc acolo unde ești
singurul anotimp,
care-și schimbă zâmbetul
chiar dacă uneori îngheață fața.
Lasă-mă să-Ți fiu:
pâine, pace, milă, dulce,sare și iertare
într-un singur suflet.

Îngeri înstelați

Miez de pace suspină
sub albe zăpezi,
Ar vrea să iasă, să vină,
în murmur de rugi s-o dezmierzi.
Șuieră vântul asprime,
se crede greu bici în mâini de stăpân,
de sub omătul împovărat
șoapta păcii se-aude:
– Nu-ți fie teamă, eu vin!
Mâna Lui albă atinge zăpada,
o-mprăștie-n vânt,
un glas subțirel se aude;
așteaptă-mă, sunt pacea,
spre tine-s pornită la drum.
Altare de rugi se înalță,
Ochii în lacrimi privesc,
Dinspre ceruri
vin îngeri cu pacea pe aripi,
ce lacrimile șterg
în cânt dumnezeiesc.
Din aripi le curg roiuri de stele,
ceru-i aici, coborât,
…Unui miel i se-nnorase…
a plâns doar o rugă
iar îngerii sunt aici înstelați,
Doamne, ce mulți sunt!

Foto. Alexandrina Tulics