November 7, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

După sărbătorile de iarnă

2 min read

După sărbătorile de iarnă

(Poezie umoristică)

Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe faţă, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale!
De-abia ţipă pe sub foale,
Însă buba-i pân’ la ghete,
Mama lor, azi, de şirete!
Râgâind a usturoi
Şi a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung!

Fi’n’c-aşa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuţe gogonate,
Şunci, bânzeturi asortate,
Şi sarmale,
Bestiale,
Şi friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie!
Cum să uit eu de piftie!?
Fără milă, fără silă,
N-am lăsat nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, aşa-ntr-un hal,
Parc-aş fi în prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele!
Fi’n’că, fraţilor, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, şofer,
Şi, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh! stilat,
Fără „dar” m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit şi măsurat,
Specialist, omu’ citit,
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine:

Nu e vorba de etate
Şi nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii…
Cu un deşt mi-a arătat
(Ştiinţific demonstrat!)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru’ lui scos,
Că, de fapt, în chintesenţă,
Am doar o deficienţă,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult la… înălţime(!?)
C-ar fi trebuit să am,
În costumu’ lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru şi ceva!

Foto. Valeriu Cercel

More Stories

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.