March 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Poezii din Italia

9 min read

Poezii din Italia
Autor: Alexandra Firiţă (Italia)

Elegie cu plopi

De mult umbrele plopilor s-au stins
în pulberea apusului. Tăcut ca-ntr-un vis
s-a stins ultima lor şoaptă
foşnită într-o adâncă nefirească noapte.
Între ramuri căzute sub secure
zace răpusă o nesfârşită neuitată pădure.
Haină mâna celui ce-a zădărnicit
lăstărirea din zori sub cerul sufocat
de nori.
De mult privighetorile au plecat
în înalt, spre alte zări, împietrite în dor
au lăsat cântul agățat între stele
au uitat calea cea roşă
a inimii mele.
De mult țara mea de vis e deşartă
fără şirul de plopi ce-i stătea drept pavază.
În van chem stelele să-mi legine
cântul, răspunde doar vântul.
În van chem cântul să-mi întoarne
privighetorile, răsună doar depărtările.
În van chem plopii să-mi poarte visele
şi nopțile promisele-mi.
Dau la o parte vălul de fum
ce s-a aşternut între mine şi ei. Îi văd
înşiraţi la hotare aşteptând
o altă tainică albastră înserare
în care doar cântul stapâneşte văzduhul
pe când luna îşi scufundă trupul
între rotunde tremurătoare frunze şi
neştiute privighetori
pâna în zori când roua adapă
arsura din noi şi din flori.
Dau la o parte drumul ce s-a aşternut
între ei si mine, şi iată, cărarea
tot mai pustie a inimii mele ce aşteaptă
umbra plopilor sã vie,
şi iată, înserarea ce cade precum o secure
în pasărea cu aripi tocite de zbor,
şi iată, lăstarii pădurii din vis, tot mai aproape,
dănțuind în lumină.

Nişte fulgi de nea

nişte crini albi în transhumanţă fulgii de nea
fulgii mari cu sufletul alb
catifea din rochia albă de mireasă a mamei
cea în iarna plecată întru neîntoarcere
se aştern peste câmpia rămasă acasă
călător în vis sau doar în amintire
atingerea ca un duh a sărutului nedat
picură broboane de linişte în auz
şi mă confund cu marea de alb ce se
dezlănţuie din neant
vin fulgii de zăpadă ninşi din aripile norilor
întru clădirea mirificei viziuni a doamnei întârziate
printre haite de lupi şi flori de gheaţă
vin fulgii de zăpadă ninşi din aripi de îngeri
ca nişte note întârziate dintr-o serenada
auzită cândva pe o gură de rai
se rotesc o clipă cât o viaţă peste lume
cu paşii de pâslă cad în broboada albă aşternută
la colţul zării de o tainică mână
şi se sting făr de strigăt făr de ecou
îmbrăţişaţi de doamna senilă şi fragilă
ce-şi alintă lupii cu colţi de ger
stâmpărându-i cu coltuce de cer
în transhumanţă fulgii de nea între trecere
şi inima-mi încărunţită

Ce trist este oraşul

Ce trist este oraşul fără de poeţi.
Dimineaţa când tramvaiele trec ca nişte năluci
alungate de vânt
ei ar spune că sunt nişte suveici uriaşe angrenate
în ţeserea unui covor cu sentimemte umane.
Lăsate deoparte printre păturile răvăşite
de întunericul nopţii
zvârlite la repezeală pe trotuare
aşa cum abandonezi ţigările stinse în grabă
visele cu ochii leneşi tulburaţi de nesomn
ne aruncă la întâmplare grăunţe
pe marginea zilei tivită cu zori.
Ce trişti sunt poeţi desfrunziţi de forfota oraşului.
Dimineţile se arată ca nişte grădini
înflorite din care sub un cer concav
poţi sorbi aerul suav ce se revarsă
din cafeneau din colţ unde obişnuinţa
îşi dă mâna cu întâmplarea
şi unde ziarul cu miros proaspăt de tiparniţă
răspândeşte veştile ca un motor cu scânteie
inflamând imaginaţia trecătorilor.
Aici poetul se opreşte tremurăror şi împroaşca fila albă
cu stihuri ce vor revigora vasul fantomă ce peste noapte
se transfigurează în oraş plin de lume şi despuiat de tăceri
un oraş mirobolant unde viaţa duhneşte a viaţa şi a lună
şi nebună stârnita imaginaţie a poetului umblă desculţă
prin băltoacele memoriei
împroşcând cu îngeri acest secol bolnav de lingoare.

Ce frumos este orasul când poeţii
dau frâu liber bidiviilor din cuvinte să pască crinii albi
de pe taraba florarilor ambulanţi.

Transfuga clipă

Nu va mai fi mireasa lumii
va fi simplul parfum al cuvântelor strâns
cu aviditate la subţioara unei cărţi
sau ecoul pe un timpan estompat
de transfuga clipă.
Era o minune când se ivea la fereastră
culegea frimituri ale visului clădit pe umărul
candid al nopţii îmbrăcată-n uimire
culegea fiece mugur al veşniciei dintre norii
confuzi şi eretici.
Pe vârfuri se ridica imperceptibil fir de cânt
într-un balans de lumi ca un început
de zbor spre bucuria reîntrupării.
Se înrădăcina tot mai mult în sâmbure
şi dăltuia cu unghiile poemul până când
buricele degetelor sângerau dâre de lumină
peste treceri.
Nu va mai fi mireasa lumii…

Ursitoarele închinatu-m-au

Cu aripi de zăpadă clipele ninsu-m-au
Cu pocale înrourate pline de elixiruri îmbiatu-m-au
Arcane de vieţi netrăite întinsu-mi-au
Şi frunza şi pasărea şi fluture – aievea vămi trecutu-mi-au.
Ninsu-m-au nins ninsori din al norilor caier
Îmbiatu-m-au florile dalbe cu al dorului vaier
Întinsu-mi-au întins petale şi spini pe-al paşilor drum
Trecutu-mi-au toate duse în arbori şi-n al nopţilor fum.
Cu aripi de petale timidele roze sarutatu-m-au
Pe braţe de rouă şi spini legănatu-m-au
Şi-n altare de ierburi în inima verii
ascunsu-m-au
Să înalţ până în zori cântul măiastrul –
ursitoarele, închinatu-m-au.

Vindecă-mi ochii

Poezie vindecă-mi ochii cu tine
poieni albastre veşnicii în nemurirea clipei întinzi
şi tu pasăre iris a ochilor mei cautându-mă
strigându-mă pe nume într-o încleştare de ape
şi sori scurşi înspre mări
vino şi mângâie-mi trupul rănit de viaţă
cum nimic nu ar fi fost acest munte de clipe trăite
un condamnat sunt
în celula unei frunze acoperit cu cerul
acoperit doar cu zăpada unei coli de hârtie
coagulând tăcerile dinspre porţile lumii
zămislind şiruri de cuvinte ce să-ţi orbească
văzul într-o falsă dimineată după o noapte de veghe
la capătâiul bolnav al lutului
umblu printr-un straniu ţinut ce-mi aminteşte
de facerea cerurilor
şi a toatelor celor veşnice
imponderabil astronaut masurând
densitatea oxigenului din plămânii
necunoscutei planete Marte
adun secvenţe candva scrise în jocul demiurgic
şi-mi clădesc castele pentru mai apoi
în ţinutul câmpiilor albastre unde tu,
poezie, mă nemureşti.

Cu tine iubire videcă-mi irişii din ochii nevederii.

Afund bazar

Ce aripe se-ntrupă-n mine
Când ceruri se deschid în zori
Şi blânda rază de lumine
Se cerne-n roiuri cum ninsori?

Topesc în sufletu-mi parfumuri
De mirt şi mosc, de miere şi nectar
Şi strâng vrăjit a vremurilor fumuri
În lacra mării – din afund bazar.

Ce vis măiastru-mi împle gândul
Şi mâna-mi vrednic dăltuie în vers
Horbote de cuvinte cuminţite-n ochiul
Celestei paseri din celestul Univers?

Când aripe de vis se-ntrupă în lumine
Un Univers de ceruri se deschid în vers!

Romanţă de iubit

Dimineaţă îmi spui: Eşti frumoasă!
Ca o roză abia sărutată de vânt
Paradis de lumini şi de umbre
Se zbate în ochiu-ţi abia trezit.

Eşti dulcea suavă făptură
Ce prin ziua-mi în pârg
Cu ochi germinând de seninuri
Eşti cerul şi apă pe rând.

La amiază îmi spui: Eşti minune!
Şi-mi cânţi într-un mod distonant
Tăcerea din juru-mi tu vii să o tulburi
Vie o lume, durezi în neant.

Seară îmi spui: Eşti frumoasă, frumoasă!
Şi trece o zi, şi trece un vis
Şi cerul se împle de luna şi stele
Aşteptând la poartă aceluiaşi bătrân Paradis.

În zori

În zori grădinile din vis se retrag
lăsând în urma lor
aroma pâinii coapte la sânul lui Dumnezeu.

În zori stelele îmi spală visul cu sărbătoarea
luminii adunată-ntransele
mii de ani adânciţi în haosul
negurei eterne
şi-mi înfloresc pe tâmple cărări argintii
spre neuitarea
trecerii prin cele lumi.

În zori luna îmi desmiardă visul cu tăceri
rupte din cleştarul irisului tăinuit de
umbra nopţii pasagere
şi mă clădeşte încetişor înlăuntrul visului
pe mine hoinara umbră bântuită
de aromă vieţii.
În zori, zorii îmi spală faţă cu roua
visului şi-mi descântă paşii trecuţii
prin tărâmurile fermecate ale luminii.
În zori visul are gustul pâinii coapte
la sânul lui Dumnezeu.

Viscolirea strigării

În noi înşine se nutrea cuvântul
şi întreg eşafodajul lăsării la vatră
exploda îndurerat de ce avea să vină
ca o ninsoare dalbă iubirea
se făcea prunc de lumină.
Tremuram în nemişcarea verbului a săruta, a îmbrăţişa,
din orbirea clipei muguri creşteau
pe crengile mele înfrigurate.
Mă clădeam în cuget şi-n viscolirea strigării
îmi răsărea inima cum o petală, cum o aripă,
cum un alt ochi ce-şi scuipă întunericul.
Din dosul măştii mestecam cuvintele ce-mi umpleau gura
şi le scriam cu degetul pe fereastra ce da spre cer.
Eu sunt libertate întrupată
din coasta durută a poetului clădit în cuvânt.
*

Alexandra Firiţă

Născută la 1 august 1956, Slobozia Mândra (Teleorman), România, rezidentă în Lombardia, Italia. Volume proprii: Nostalgii (București, 1998), Poeme crepusculare (București,1999), Descântând tăcerile (București, 2000), Netihna ceasului fără sfârșit (București, 2002), La praguri de ape (București, 2003), Aparținând clipei (București, 2016), La mia poesia viene da lontano – Poezia mea vine de departe (Avola, Italia, 2017). Traduce din limba română în italiană placheta de versuri Adesso dove vai, adesso dove sei (Acum unde pleci, acum unde ești) 2018, de Alexandru Cazacu, Avola, Italia.
Antologii: Lumini de august (Giurgiu, România, 1974), Antologia Pădurii (1998), Antologia sonetului romanesc (de Radu Cârneci, București, 2003), Antologii ale Orizontului Cultural Amurg Sentimental (1997-2004), Caietele Sudului (2003) și antologia Grupul de la Bolintin (București, 2018).
Apare în alte lucrări: Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormaneni (Alexandria, 2005), Due cento anni d’infinito 1819- 2019 /Două sute de ani de infinit 1819-2019 (Cinzia Baldazzi și Maurizio Pochesci, Roma, Italia), Albo d’oro. Tra le parole e l’Infinito 2017-2020 (de Nicola Paone, Napoli, Italia), Inflorescenţe. Poeți români în Italia (ediție bilingvă româno-italiană, 2019, Rediviva, Milano), Pagine d’oro della poesia italiana (Casa editrice CebìntoVerba, 2019), Acorduri lirice românești (ediție bilingvă româno italiana, Ed. PIM, Iași, 2019), Scrittori sotto riflettori (Casa editrice CentoVerba, 2019), Antologia di Poeti contemporanei scelti (E Campus Università, Università Anglo Cattolica San Paolo Apostolo, università degli studi della Repubblica San Marino, Roma, 2020), Vis cu Nichita (Ed. Apollon, București, 2020), Row of masks (de Adrian Mondea, Buzau, 2020), Cenaclul de la Roma (Ed. Minela, Roma, 2020).
A colaborat cu proză și versuri la revistele Curierul de Vâlcea, Amurg Sentimental, Enigmaticul, Accent, Ziua (București), Sinteze Literare (Ploiești), Cetatea Culturală (Cluj), Semne (Slatina), Sud (Bolintin Vale), Regatul Cuvântului, Spiritualitatea Universală, Monitorul de poezie, Mărturii Maramureșene, Sintagme codrene, Poezia (Iași), Itaca (Dublin, Irlanda), Nova (Italia), Condeierul diasporei (Austria), revista virtuală Monitorul de poezie, Confluențe literare, etc.
Redactor la revista Amurg Sentimental (1996-2004) și revista Sud (1997-2002).
Premii. Din 2015, premiată la mai multe concursuri de poezie în Italia. La 1 decembrie 2018 i se decernează Premiul „Le donne che ce l’hanno fatta” (Femei de succes) în aula Universității din Pavia – premiul atribuit femeilor de succes din Lombardia, Italia. Premii în 2020: Premiul I absolut la XXI The Grand Award to Ecellence Tra le parole e l’infinito, Premiul internaţional de literatură (Maddaloni, Caserta), Premiul I secția stranieri, Premiul internațional Città di Galateo (Roma, Italia) și Premiul III la concursul Peregrinări, revista Itaca (Dublin, Irlanda).
Membră în Organizația Mondială a Medicilor Scriitori (2004), FUIS (Federația Unitară a Scriitorilor Italieni), ACTIB – Asociația pentru Cultură și Tradiție Istorică Bolintineanu (Bolintin Vale), L’Officina delle buone Idee (Cigognola, Italia), Mişcarea Literară Poetas del Mundo (Chile).

Foto. Alexandra Firiţă 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.