Vise și visuri

Vise și visuri

Autor: Ioan Mugurel Sasu

Pentru cei mai mulți, că numai cei puțini devin aleși, noaptea anterioară zilei alegerilor nu este bântuită de vise din categoria celor care dau fiori. Din cauza suprapunerii zilei cu impact electoral cu o sărbătoare religioasă în anul acesta, este vorba de ziua în care creștinii sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, așa că aceia care sunt mulți și nealeși, nealeși prin vot, nealeși de soartă, nealeși de nimeni, care nu au decât valoare de întrebuințare, au putut să-și facă visuri legate de darurile pe care le vor găsi dimineața. Presupunem că dăruitorul a înțeles evoluția de la opincă la adidași, ori, în cazul în care la ușă nu există încălțăminte, să lase una, așa ca să aibă dăruitul cu ce se prezenta fudul la votare. În cele mai multe cazuri… visuri și cam atât. Au pățit-o și alții, Karl Marx a visat o lume în care proletariatul să se unească și să devină o forță în lupta cu exponenții capitalului. Și? Era lansată lozinca „Proletari din toate țările uniți-vă!” (în Manifestul Partidului Comunist – 21 februarie 1848), dar au urmat două războaie mondiale în care proletarii s-au omorât între ei fără a ține seama de acest fundament teoretic al luptei de clasă. Mussolini a visat să distrugă Mafia, Adolf Hitler să desființeze opoziția, mulți alții au visuri de care se sprijină, chiar căutând locul geometric al punctelor egal depărtate de stat acasă și mers la vot. Noi, muritorii de rând, care avem vise puține, chiar cele de un anumit fel tot mai rar, avem visuri. Nu visăm ca țara noastră să devină un tărâm al tinereții eterne și al vieții fără sfârșit, nici un corn al abundenței că noi nu suntem adepți ai lui Zeus și nu o recunoaștem pe Amaltheea și nici nu ne imaginăm înțelepciunea ca fiind o zeiță îmbrăcată în piele de capră, într-un astfel de corn, datorită pretențiilor actuale, ar colcăi E-urile și colesterolul. Sunt multe altele care ar merita să fie dorite. Cum ar fi dacă de dreptul la muncă s-ar bucura toți cetățenii? Că avem compatrioți care au muncit toată viața, dar au venituri puțin diferite de alții, care din altruism, au lăsat loc liber altora în fața pieții muncii. Să fie o strânsă legătură între justiție și dreptate, atunci când se întâmplă o infracțiune să fie cercetat făptuitorul nu victima, hoțul nu păgubașul. În învățământ să fie respectată demnitatea elevului, dar și a profesorului și în aceste condiții absolvenții să aibă cunoștințele necesare, să poată scrie și fără tastatura telefonului și să nu fie loviți de lapsus la contactul cu tabla înmulțirii. Ziua terminării unui ciclu de învățământ să nu fie și cea în care familia să fie nevoită a-și recunoaște falimentul. Pandemia, care bântuie prin lume ca stafia din manifestul lui Marx prin Europa, a scos la lumină multe probleme care nu numai că sunt, dar și erau, în domeniul sănătății, aici sunt atât de multe vini încât nici dacă se adună tot ce spune vocea străzii, nu se epuizează subiectul. Nu este corect să fie desconsiderat „anonimul cu mii de nume” care populează spațiul pietonal. La urma urmei „Patria este norodul” cum a spus Tudor Vladimirescu, așa că nu este de laudă discriminarea elitistă între toți cei cărora li se adresează art.16(2) din Constituție. Și cei care fac voluntariat or fi visând la ceva, la un loc de muncă în viitor, deși până atunci ei au dreptul de a se întreține prin forțe proprii, dar să se dedice unei activități care în alte condiții ar fi retribuită. Greu de format o părere, dar în perioada istorică anterioară răscoalei lui Spartacus, cel în favoarea căruia se muncea asigura și „casă și masă”. Probabil sunt detalii care mai greu se observă din exterior.

Poate nu a fost sugerat destul de concludent, dar bătrânii nu prea mai au vise erotice, firesc, toate visele au vremea lor, dar visuri tot au, în iarna sau în toamna vieții, toamna căreia Păstorel îi imputa faptul că „Trandafirii mor, visurile mint”. Bătrânii poate vor fi fost consolați prin renunțare, că înțeleseseră că „Celui ce are i se va da, iar de la cel ce nu are și ce are i se va lua” (Marcu. 4:25 și Matei 13:12) și mai detaliat la Luca 8:18 aflăm că „i se va lua și ce crede că are”. De acolo de unde vine Covidul, că numai acesta vine de acolo, a apărut ideea de om superior, adică acela care, printre alte calități, „are grijă de cei în nevoie și nu mărește bogățiile celor bogați” (Confucius). Iată temă de visare și chiar de speranță, dar de unde să apară acel om superior dacă nu dintre cei care candidează, sunt votați, apoi „fericesc norodul”. Oare până când vor fi salarizați oamenii în care societatea și-apus nădejdea doar pentru că, la un anume moment, au avut curajul (tupeul) de a promite ceea ce erau deja siguri că nu pot face? Justificări? Dar noi știm de la Napoleon Hill că „Succesul nu are nevoie de explicații, eșecul nu admite justificări”, așa că nu cu dezvinovățiri și acuzații asupra altora se conduce țara pe drumul la capătul căruia se află, măcar o parte, din cele promise. Un ministru nou nu trebuie să aibă efectul unei furtuni care să răvășească tot ce este doar pentru ca să fie altfel, atât de altfel încât un mare nimic să înlocuiască puținul care era.

Chiar poate crede cineva că în cazul în care între cei care conduc și cei conduși există o fale exhibată cu orgoliu și dezinteres, rezultatele vor fi cele dorite? Chiar necesare? Vise, visuri…

Foto. Ioan Mugurel Sasu