Curentul International

Curentul International Magazine

America visului românesc

14 min read

America visului românesc

Interviu cu scriitoarea profesor Anca Sîrghie

Autor: Victor Neghină

 

Victor Neghină: Stimată doamnă Anca Sîrghie, în serata literară organizată de Cenaclul „George Topîrceanu” Sibiu, când ați lansat recenta dumneavoastră  carte America visului românesc, vol. II, Editura D*A*S, Sibiu, Mihai Posada v-a definit drept „ambasadoarea românilor dincolo de ocean, în Lumea Nouă – SUA și Canada”. Participanții la serată v-au solicitat cartea cu autograf. Având în vedere că această carte în două volume este o premieră în literatura română și universală, am dorit să realizez un interviu cu dumneavoastră. Țin să vă mărturisesc că mi-ați produs profunde bucurii după lectura celor două volume, care sunt deosebite, deși păstrează o structură similară, fiind alcătuite din aproape aceleași capitole. Ați început cu Reportaje, în care am descoperit locuri și evenimente culturale românești pe harta Americii, Studii și eseuri, cu textele conferințelor ținute dincolo de Atlantic, Recenzii de carte, în care ați punctat câteva apariții literare importante ale scriitorilor diasporei, Interviuri. Dialoguri, cu portretele unor personalități din societatea românilor americani. Ceea ce am descoperit nou la vol. II este capitolul Ecouri, dedicat  autorilor care au recenzat  America visului românesc, vol. I sau alte cărți ale dumneavoastră prezentate în cenaclurile de peste Ocean, interviuri date acolo și apărute în presă, dar și consemnări reportericești ale evenimentelor la care ați participat. La noul volum am găsit foarte important, așa ca cireașa de pe tort, o Retrospectivă în imagini, unde din 2004 reconstituiți popasurile din trei lustri de experiențe ale dumneavoastră peste Atlantic și ale unor americani în România.

V-aș ruga să ne spuneți: Ce vă leagă sufletește de frații noștri de peste Atlantic, unde ați devenit cunoscută în cei aproape 20 de ani de peripluri în SUA și Canada?

Anca Sîrghie: Cum se întâmpla multor transilvăneni la începutul secolului al XX-lea, din familia tatălui meu de la Sâmbăta de Jos au plecat în America 4 frați. Eram împăcată cu gândul că Lumea Nouă, pe care încercam în anii socialismului românesc să o cunosc din cărți, va rămâne pentru totdeauna îndepărtată de mine. Dar nu a fost așa. Ca un arc în timp, legătura directă cu America s-a întărit atunci când în anotimpul postdecembrist băieții mei au decis să plece prin loteria vizelor în SUA, atrași de același vis american despre care acum tocmai am scris în cartea mea memorialistică. Aș putea spune că relația mea cu America este o legătură de destin.

V.N.: Când ați „visat” să abordați acest subiect, în premieră, deosebit de important din punct de vedere istoric și literar?

A.S.: La primele vizite făcute cu începere din 2001 în SUA, nu mă gândeam să scriu o carte, dar impresionată de tot ce vedeam, fie bun, fie rău, am publicat în presa din țară niște reportaje, cerute de revista Caligraf de la Tr. Severin care mi-a oferit o rubrică permanentă pe o pagină uriașă. Acolo am scris în voie despre America. Iată că acum sunt gata să însumez o trilogie pe această temă.

V.N.: În periplurile Dvs. din cei aproape 20 de ani, ați fost o prezență activă la manifestările culturale desfășurate în comunitatea românilor. Ne puteți vorbi despre societățile culturale românești vizitate de Dvs. și rolul acestora în viața spirituală a românilor de peste ocean?

A.S.: Societățile culturale se organizează în America numai acolo unde există o personalitate coagulantă, așa este la New York pr. și prof. univ. Th. Damian care conduce Cenaclul „Mihai Eminescu”, având reuniuni periodice, cu simpozionul anual dedicat poetului nostru național, urmat de sesiunea consacrată la 24 ianuarie Unirii Principatelor Române, ambele ajunse la a XXVII-a ediție. La Denver Colorado de vreo 9 ani activează Cenaclul „Mircea Eliade” prin osârdia a doi profesori, Simona Sîrghie și Sebastian Doreanu, care aleg teme incitante, lansează cărțile venite din țară sau ale unor autori români locali. În Michigan, în schimb, societatea intitulată atât de promițător „Avram Iancu” nu marchează de-a lungul anului decât două evenimente, anume Ziua Națională a României și Sâmbra oilor. Am termen de comparație pe sibianul Călin Cutean, care anima cu inițiativele sale atmosfera culturală a aceleiași comunități românești, dar el, din păcate, nu mai este de 5 ani printre cei vii. În orașul Windsor continuă să-și facă simțită prezența Societatea „Graiul românesc”, înființată în 1929. Președinta Emilia Matei inițiază frecvent activități cultural-artistice sau sportive, animând comunitatea românilor de acolo. În capitala culturală a Canadei, Montréal, s-au înființat mai multe societăți ale românilor iubitori de cultură, la care activează scriitori și artiști plastici. Menționez aici și o idee salutară a Asociației Scriitorilor Români din America de Nord – ASRAN – care în condițiile crizei produse de pandemia coronavirusului, a găsit o soluție tehnică salutară pentru continuarea activității Cenaclului ei internațional Destine Literare, căci prin aplicația ZOOM se pot vedea între ei și se aud în reuniunile lor bilunare scriitori invitați la dezbateri din lumea întreagă. Inițiatori sunt Alex Cetățeanu, care la Montréal publică și revista Destine Literare, și ing. Valentin Luca, priceputul tehnician al  evenimentului.

V.N.: Despre învățământul în limba română, „regina românilor”, cum o definiți, ce sublinieri doriți să ne prezentați, prin care se promovează în America limba noastră națională ?

A.S.: Ați pus o problemă importantă, dle Victor Neghină, una dramatică în America românilor, de altfel, ca oriunde în diaspora. Pentru prima generație care se stabilește pe pământ american, limba română și literatura ei rămân la loc de mare cinste. Învățătura primită în școlile din țară este hrana spirituală și sufletească esențială a românilor desțărați. În colectivitățile românilor din Denver Colorado, în Michigan, în Ohio, la Windsor în Canada, unde în 2016 am ținut conferințe despre George Coșbuc, prevăzând și un moment interactiv în care antrenam publicul, am avut frecvente situații în care participanții la eveniment au recitat pe nerăsuflate poezii ca Mama, La oglindă sau chiar Nunta Zamfirei, dovedind că literatura cu care ei veniseră de acasă le era pe mai departe o tămadă. Adesea, la bisericile românilor americani, duminica se ține un curs de învățarea limbii române, copiii formând grupe după vârstă. Ei comunică ușor atunci când sunt duși de părinți să viziteze România, din această categorie făcând parte și nepotul meu cel mare, Alex, care la 16 ani împliniți continuă să vorbească ușor limba română, pentru că de mic copil el a fost lăsat de părinți să-și petreacă vacanțele de vară la bunici, în țară. Acesta este secretul. În Canada se duce o politică de păstrare a identității naționale mult mai eficientă decât în S.U.A., prin organizarea unor cursuri de sâmbătă, iar absolvenții lor primesc credite în catalogul de la școală pentru această realizare. Remarcabilă este Școala Junimea Română de la Montréal, deschisă în 2010 și având în prezent 200 de elevi de la nivel de clasă pregătitoare până la clasa a XII-a de liceu. Junimiștii au sâmbăta cursuri principale de limbile română, engleză, franceză, de matematică etc. și peste săptămână pot urma ore de carate, șah și cinema TV, unde sunt prezentate filme, cărți, artiști din România. La toate sărbătorile, junimiștii se îmbracă românește și la gala de la finele anului primesc diplome, iar cei mai inteligenți sunt răsplătiți cu Premii MERITAS. Iată un proiect care în timpul pandemiei de coronavirus se desfășoară prin cursuri online, unele care pe mai departe pot fi accesate  de oricine pe site-ul junimearomana.com.

V.N.: Despre „Casa Română” de la Hayward  din California și importanța acesteia în promovarea culturii și istoriei poporului român în viața comunităților de români ce ne puteți spune?

A.S.: La „Casa Română” din California am fost invitată să țin o conferință despre filonul tragic din poezia lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga și Radu Stanca. Moderatorul evenimentului, istoricul Gheorghe Naghi din Sacramento, a prezentat cartea nou publicată Lucian Blaga și ultima lui muză, cea care are și Premiul „Octavian Goga” la Uniunea Scriitorilor din România, filiala Sibiu. Complexul cultural intitulat atât de  cald „Casa Română” a fost punctul de atracție pentru marile personalități sosite din țară, de la M.S. Regele Mihai I și apoi președinții Traian Băsescu și Emil Constantinescu, până la oameni celebri din lumea artei. Sper că nu greșesc, amintindu-mi că scurt timp înaintea mea au fost invitați Ana Blandiana și Romulus Rusan. Istoricul Casei Române, cu celebritățile sale, mi-a sporit emoția, dar atenția participanților în timpul conferinței m-a încurajat și recitalul interactiv inițiat de noi a antrenat persoane de profesii diferite, însă legate între ele prin dragostea pentru poezie. A rulat filmul meu Amintiri despre Lucian Blaga. Întregul program din acea zi de 19 mai 2015 s-a desfășurat frumos, cu vibrație sufletească pentru versul românesc.

  1. N.: Despre publicațiile și presa românilor din SUA și Canada ce ne puteți spune?

A.S.: La o întrebare foarte greu de epuizat în contextul unui interviu, mă rezum la a exemplifica diferitele genuri de publicații ale românilor din SUA și Canada. Realitatea imediată se reflectă în ziare precum Romanian Journal de la New York, Observatorul lui Dumitru Puiu Popescu din Toronto și Curentul internațional din Detroit, Michigan. Revenind în California, Miorița USA din Sacramento este un ziar independent, neafiliat politic, cum se mândrește directorul Viorel Nicula. Între revistele diasporei americane semnalăm Lumină lină de la New York, unde restrânsa echipă a prof. univ. Th. Damian  asigură celor 4 numere ce apar anual o ținută aleasă, atât prin temele de spiritualitate și de literatură tratate, cât și ca formă a publicației în sine. O programatică așezare a literaturii române alături de alte creații ale slovei din lumea largă se realizează în revista Destine Literare de la Montréal, având ca director pe poetul Alex Cetățeanu. De reținut este faptul că în anotimpul postdecembrist, în aproape toate publicațiile  noastre americane s-a îmbogățit dialogul diasporei cu patria-mamă.

  1. N.: În volumul 2 al cărții Dvs. amintiți de sculptorul Nicăpetre. Prin ce s-a afirmat în calitate de sculptor pentru a-l califica drept al doilea Brâncuși?

A.S.: Sculptorul brăilean Nicăpetre (1936-2008) s-a impus timpuriu, ca un creator genial, prin expozițiile sale atât în țară cât și în străinătate. Stabilindu-se în Canada și fiind adăpostit pentru o perioadă de timp la Câmpul Românesc de la Hamilton, el a continuat să creeze busturile unor personalități ale diasporei, ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Aron Cotruș, Vintilă Horia, Vasile Posteucă, Horia Stamatu etc. cu ele constituindu-se rotonda de onoare din centrul parcului. Dintre toate, consider că cea mai minunată lucrare de sculptură a sa a fost realizată cu ocazia centenarului morții lui Mihai Eminescu în 1989, artistul mărturisind în cartea lui intitulată DownTown Brăilița via ‘89, apărută ȋn anul 2000: „Eminescul meu nu a fost o comandă oficială, nu a fost făcut de un meseriaș, Eminescul meu a fost cioplit de un om care citește și iubește ce a dat acest poet lumii… Dar în primul rând eu am sculptat nevoia noastră de Eminescu.”

  1. N.: Ce ne puteți spune despre organizarea și viața religioasă a românilor din SUA și Canada?

A.S.: Pentru o bună parte dintre românii americani, indiferent de rit religios, instituția bisericii are o importanță mare în preocuparea de a păstra identitatea națională. Ea este o a doua casă a românului credincios. În sălile sociale ale bisericilor se organizează diverse sărbători ale comunității, de la nunți și botezuri la Ziua Națională de la 1 Decembrie, revelionul, Mărțișorul, chiar și reuniuni de cenaclu literar cu conferințe și lansări de carte.

  1. V. : Cum ați fost onorată din partea comunităților de români drept răsplată a bogatei Dvs. activități în rândurile acestora?

A.S.: Trebuie să precizez că niciodată când am răspuns solicitării de a susține un eveniment literar în America, nu m-am gândit că voi fi recompensată în vreun fel. Totuși,  în fața întrebării Dumneavoastră, estimez că dintre cele șase medalii pe care le păstrez cu bucurie, cea mai dragă îmi este Medalia „Elisabeta, regina României”, acordată de Societatea Română Creștină „Dorul” de la New York, în cadrul Simpozionului „Mihai Eminescu” (Ediția a XXVI-a) din 12 ianuarie 2019. Dețin  Premiul Special „Amicii Liricii”, care mi-a fost conferit de juriul Cenaclului „Păstorel Teodoreanu”, activ la Montréal în Canada. Dintre cele peste 80 de felurite diplome primite de-a lungul anilor, voi desprinde numai câteva. Pe Diploma de excelență cu care am fost răsplătită la ediția a XX-a jubiliară din 2013, organizatorii evenimentului newyorkez, respectiv Academia  Oamenilor de Știință din România, Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din New York și Societatea Română Creștină „Dorul”, au motivat conferirea ei drept „semn de deosebită apreciere pentru atașamentul la valorile și reperele culturale și naționale reprezentate la acest unic și emblematic eveniment literar și de aleasă ținută academică al comunității româno-americane din New York.” În primăvara anului 2016 eram invitată să țin o conferință despre George Coșbuc, la împlinirea a 150 ani de la nașterea poetului năsăudean la Cenaclul „Mircea Eliade” din Denver, CO. „Diploma de excelență” mi-a fost conferită „pentru  activitatea neobosită de promovare a valorilor românești în Lumea Nouă (America și Canada) și pentru înalta ținută academică a lucrărilor publicate de-a lungul vremii.”,  o formulare ce sintetiza toată activitatea mea literară în diaspora românilor americani.

O altă formă de  manifestare a prețuirii este primirea titlului de membru de onoare al unei societăți de români americani, ca în 2 martie 2013, la Balul Mărțișor de la Windsor Canada, unde am avut surpriza să primesc într-un cadru festiv diploma de „Honorary membership” al Asociației „Graiul Românesc”.

Nu este lipsit de semnificație faptul că am fost în mai multe rânduri invitată de prof. Doina Popa la emisiunea culturală „Crâmpeie de condeie”, de la Radio Ro din Detroit, Michigan, la care m-a intervievat adesea, așa cum s-a întâmplat la 1 iulie 2015, spre exemplu, și textul acela se putea reasculta de pe site-ul emisiunii. Alteori am fost invitată de Mircea Vișan să vorbesc despre cărțile mele recente chiar în studiou și emisiunea care se realiza ca dialog între Troy și București. În sfârșit, menționez publicații românești americane în care îmi apar frecvent articole. Enumăr exemplificator: Lumină lină, New York Magazin și Romanian journal de la New York, Curentul internațional, Lumea Românească din Michigan, apoi Meridianul Românesc, alături de Gândacul de Colorado din Denver, Cuvântul Românesc de la Hamilton, Miorița USA din California, ziarul  la care în semn de prețuire am fost numită director onorific.

V.N.: Ce sentimente vă încearcă atunci când sunteți apreciată drept „ambasadoare” a culturii poporului român în comunitățile de români din Lumea Nouă?

A.S.: Prima asociere a numelui meu cu această sintagmă onorantă de „ambasador al literaturii române peste Atlantic” o făcea istoricul Gheorghe Naghi în articole din presă, cât și în prefața la vol. I al cărții mele America visului românesc. „Departe de a exagera,- ține să asigure autorul – implicarea Doamnei Profesor Doctor Anca Sîrghie în numeroasele sesiuni științifice, de comunicări, simpozioane și festivaluri internaționale o recomandă ca pe o adevărată ambasadoare a slovei și culturii sibiene din țară, Europa și America.” Adevărat este faptul că am avut satisfacția să fiu invitată să conferențiez în mari centre academice ale lumii, ca Universitatea Humboldt de la Berlin în 1998, activitate pe care dr. Victor Coroianu o consemna admirativ în Evenimentul sibian din 12 dec. 1998 sub titlul Reprezentanți ai culturii românești la Berlin. A urmat Universitatea Harvard din SUA în 2007, eveniment comentat de profesoara Rodica Raica  din Michigan SUA în ziarul Tribuna Sibiu din 17 ianuarie 2007 sub titlul Mihai Eminescu  aniversat la Universitatea Harvard, titlul fiind repetat de universitara Mihaela Albu în Meridianul Românesc din 27 ian. 2007. Am ținut cursuri și conferințe la Universitatea „Michel de Montaigne” de la  Bordeaux, Franța din 1996 până în 2007, unde am și mijlocit un contract de colaborare româno-francez cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care și astăzi este activ. Fără vreo falsă modestie, pot afirma cu mulțumire că pretutindeni am făcut cinste Facultății de Litere din Sibiu în cei 11 ani cât am profesat acolo, aducând la Sesiunea de biblioteconomie și arhivistică, inițiată de mine, experți ai unor universități  din Franța, Tunisia, Germania și S.U.A. Din oct. 2007, am continuat activitatea mea didactică la Universitatea “Alma Mater” din Sibiu pentru alții 11 ani rodnici. Experiment singular în învățământul universitar românesc revista Lumina slovei scrise, la care am fost redactor-șef, a ajuns într-o primă serie a sa la vol XX. Am participat la congrese internaționale cu comunicări despre literatura română la universități din Helsinki, Finlanda în 2008, din Ankara, Turcia în 2010, din Zaragoza, Spania în 2019. Desigur că și această formă de prezentare a valorilor literaturii noastre naționale prin conferințe și comunicări se constituie drept un act de diplomație științifică și culturală. Ca autor, până în prezent,  a 30 de cărți, dintre care multe au conținut de istorie a literaturii române, nu fac esențialmente altceva decât să duc peste Atlantic asemenea valori care se numesc Mihai Eminescu, George Coșbuc, Lucian Blaga, Radu Stanca, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Emil Cioran, Constantin Noica, Ana Blandiana și mulți alți scriitori care au înnobilat slova românească. N-am aspirat niciodată să fiu „ambasador”, dar într-acolo conducea aprecierea profesoarei de literatură și poetei Silvia Popescu din Cluj-Napoca, atunci când a semnat un articol amplu, pe două pagini mari din ziarul Făclia din 31 iulie 2015, intitulându-l O admirabilă mesageră  a marii culturi naționale. Domnia sa mă reprezenta, metaforic vorbind, tot ca pe „un ambasador”, ca să revin la formularea dumneavoastră.

V.N.: Stimată doamnă scriitoare profesor Anca Sîrghie, în numele meu și al cititorilor revistelor în care va apărea acest interviu excepțional, vă transmit cele mai sincere felicitări pentru modul exemplar în care ați pus în dialog  îndepărtatele comunități de conaționali și cum ați apropiat diaspora românească de cultura patriei noastre comune. Vă dorim sănătate și har artistic pentru a ne încânta cu noi scrieri semnate de Dumneavoastră.

Foto. Victor Neghină

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.