Rememorând virtuțile ideologului Marii Uniri Vasile Goldiș

Rememorând virtuțile ideologului Marii Uniri Vasile Goldiș

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

Unirea tuturor românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenție a civilizației. Unirea (…) numai atunci va fi statornică și garantată prin istoria mai departe a lumii dacă va răspunde tuturor datoririlor impuse prin noua concepție a vieții, prin duhul vremilor noi.

Între „corifeii Marii Uniri”, Vasile Goldiș a fost, fără putere de tăgadă, ideologul marii acțiuni plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia care a condus la desăvârșirea statului național unitar român. Trebuie subliniat că vasta sa viziune politică, consolidată de o bogată cunoaștere sociologică, îl așează în rândul gânditorilor de marcă din vremea sa, relevând o solidă platformă teoretică și o fină percepție a spiritului timpului. Este de domeniul evidenței că prin viața și neobosita sa activitate, Vasile Goldiș și-a înscris numele cu litere de aur în Cartea de istorie a neamului ca un reper moral fundamental, constituind totodată pentru Europa un exemplu de admirabil militant care pune mai presus de orice pricipiu valorile universale ale democrației.

Evocarea câtorva dintre virtuțile sale, de notorietate printre contemporani și demne reflecție pentru posteritate, probează cu prisosință crezul istoric în unitatea poporului român de care era copleșit. Cu un rol determinant în rezolvarea marilor probleme naționale în calitate de sfătuitor și conducător ascultat și urmat datorită prestigiului pe care și l-a câștigat prin educația, instrucția și înțelepciunea sa, ca și prin ideile și faptele sale, spunea cu elocvență: „E de interes obștesc să-i cunoaștem pe bărbații care vin din Ardeal cu atmosfera răcoritoare a munților lui, cu voința oțelită în luptele dârze pentru viața națională, cu concepția lor de moralitate austeră.” În timp ce era deputat în Parlamentul de la Budapesta, s-a făcut remarcat prin virulența discursurilor și prin refuzul oricărui compromis în problema națională. Atunci când i s-a propus funcția de consilier ministerial, a refuzat ferm: „N-am venit aici să-mi câștig vreun os, ci am venit să lupt pentru drepturile națiunii mele mele. Dați acestei națiuni drepturile ce i se cuvin, mie nu-mi trebuiește nimic.” În „Jurnalul” său a consemnat: „Îmi pare bine că n-am acceptat să rămân printre străini. Neamul meu are mare nevoie de mine și eu vreau să fiu la înălțimea veacului ce vine.” La 12 octombrie 1918, Goldiș a participat la întrunirea Comitetului Executiv al Partidului Național Român de la Oradea, unde a elaborat „Declarația privind dreptul de autodeterminare a românilor din Transilvania”, citită la 18 octombrie 1918 de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta. A militat pentru constituirea Consiliului Național Român Central – CNRC (30 octombrie 1918), devenind unul dintre cei 12 membri ai acestuia și a redactat „Nota ultimativă” din 9 noiembrie 1918 prin care cerea guvernului maghiar o declarație oficială de recunoaștere a preluării puterii în Transilvania de către CNRC. S-a opus propunerii de a se proclama imediat unirea, considerând că o asemenea hotărâre, pentru a nu fi contestată sub pretext că a fost decisă de un grup restrâns, trebuie proclamată de poporul român. Ca urmare, a redactat manifestul „Către popoarele lumii” (tipărit în limbile română, franceză și engleză, distribuit ziarelor de circulație internațională și difuzat prin stația de telegrafie din Praga, în întreaga lume), A redactat, de asemenea, „Convocatorul Adunării Naționale de la Alba Iulia, publicat și în ziarul Românul cu imperativul „Istoria ne cheamă la fapte!”. Goldiș a fost cel care a prezentat la 1 Decembrie 1918, în fața celor 1228 de delegați „Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia”, în care se afirma: „Dreptul națiunii române de a fi liberată îl recunoaște acum lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Dar, odată scăpată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta”.

Foto. Proclamatia de la Alba Iulia

După unire, ca o reală apreciere a incontestabilelor sale merite, Vasile Goldiș a fost ales în Marele Sfat Național, în Consiliul Dirigent și în fruntea delegației care a prezentat Regelui Ferdinand actele Unirii. În 1918 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1923, președinte al Astrei. A fost deputat în Parlamentul României, a făcut parte din câteva guverne, după care s-a retras în locuința sa din vechea clădire a ziarului Românul din Arad. La trecerea la cele veșnice, în anul 1934, i s-au organizat funeralii naționale, eveniment la care fostul său elev Octavian Goga constata îndurerat: „Cad pe rând brazii din pădurea Ardealului…”.

În fine, consider că se cuvine citată o savuroasă maximă, de mare profunzime, ce trădează în chip strălucit măreția personalității celui care a fost Vasile Goldiș, pe care același Octavian Goga îl numea „părinte al patriei”: „Iubirea este izvorul, esența și țelul vieții. Fărâmițată însă în multe sute de milioane de vieți, în miliarde de vieți, ea se pierde în învelișul năpraznicelor încăierări de toate zilele pentru viață. Numai unora aleși dintre infinitele mulțimi li s-a hărăzit destinul de a lepăda trudnica războire pentru viața zilelor și a purta farul ce luminează calea eternității care este calea iubirii.”

*

Foto. Dorin Nădrău