Curentul International

Curentul International Magazine

Mihai Eminescu, un martir al Marii Uniri

10 min read

Mihai Eminescu, un martir al Marii Uniri

Autor: dr. Silvia Urdea

 

S-a scris o pagină odioasă în istoria noastră politică și culturală în ziua de 28 iunie 1883, când Mihai Eminescu, înflăcărat luptător pentru unirea tuturor românilor din „Dacia Mare” întrun stat suveran și independent, a fost capturat în cămașă de forță și aruncat la spitalul psihiatric Caritas din București. În ciuda măreției sale numele geniului nostru național este oarecum evitat când vine vorba de celebrarea Marii Uniri de la 1918. Motivul acestei eludări trebuie căutat în sfera tertipurilor politice, a neputinței intelighenței noastre de a tăia nodul gordian al controveselor incomode (vezi poziția lui N. Manolescu, M. Cărtărescu, Eugen Simion etc). Barbaria din 28 iunie 1883 și tot ce-a urmat în scopul „sacrificării” lui Eminescu reverberează până astăzi, când încă se mai petrec atrocități cu jurnaliștii liberi (vezi uciderea lui Jamal Khashoggi). 28 iunie ar trebui să fie instituită ca zi de doliu național dacă românii ar avea respect pentru valorile lor nepieritoare. Mihai Viteazul și Mihai Eminescu – ambii crucificați pe altarul imensei suferințe naționale. Câțiva cercetători cu simțul adevărului precum Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, Ion Filipciuc, Constantin Barbu, academicianul Dimitrie Vatamaniuc, Ovidiu Vuia, Călin Cernăianu, Dan Toma Dulciu, jurnaliști ca Ion Spânu și George Roncea s-au aplecat cu reverență asupra tragediei eminesciene, fiind consensuali în privința conspirației antieminesciene cu ordin de la Viena austro-ungară și cu execuție neaoș românească.

În vara anului 1883 Tripla Alianță (Austro-Ungaria, Germania, Italia) și regele Carol I pregăteau un tratat secret, care a fost semnat în septembrie, interzicând implicit, orice tentativă a României de a revendica Transilvania. Eminescu a străbătut cu pasul pământurile românești de sub ocupație străină, a salutat Blajul ca pe o „mică Romă”, a simțit intens nedreptatea subjugării și a militat cu întreaga pasiune a sufletului său pentru eliberarea și unirea românilor. În poemul Mira (Ms. Ac. Rom. 2254, fol. 71) poetul făcea mărturisirea de credință esențială: „Acea stâncă sublimă ce stă cu capu-n cer/ E – unirea Românimei… E visul meu de fier/ Ce l-am visat o viață făr’ să-l pot ridica. / Azi sufletu-mi înceată, se stinge viața mea/ Dar las o moștenire ce-am scris-o cu-al meu sânge/ Las Românimii toate grozavul frumos vis,/ Ca-n fruntea ei senină etern să stee scris!” Incandescența publicisticii eminesciene plină de sfânta dragoste pentru neamul său, pe care îl dorea salvat de oprimarea străină a atras atenția imperiilor din jurul Regatului Român, tuturor celor care au smuls teritorii din trupul țării noastre. Eminescu iritase serviciile secrete austro-ungare încă din 1870 prin trei articole publicate în revista Federațiunea din Pesta, dar și prin serbarea din 1871 de la Putna, când studențimea bucovineană organizase celebrarea celor patru secole de la sfințirea mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare.

La 24 ianuarie 1882, de ziua Micii Uniri, Eminescu fonda societatea semisecretă Carpații împreună cu alți militanți pentru înfăptuirea Daciei Mari. Societatea număra mii de membri din Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureș și Crișana, fiind pregătită pentru operațiuni militare în mai puțin de un an. Eminescu își propunea să determine o schimbare radicală în politica României față de românii din teritoriile administrate de străini. Ziaristul de la Timpul nu a rămas așadar numai în planul publicisticii, ci a trecut la fapte concrete. Prestigiul redactorului redutabil de la Timpul a stârnit furia oficialităților austro-ungare ale căror spioni trimiteau necontenit rapoarte la Viena, unele dintre ele fiind arătate chiar împăratului Franz Joseph. Jurnalistul avea cunoștință de tratatul secret care se pregătea între Tripla Alianță și Regatul Român, care trebuia să accepte statu quo-ul Transilvaniei, fapt reprobabil, pe care condeiul fulminant al lui Eminescu l-ar fi dezvăluit. Eminescu devenise spaima imperiilor, a regelui Carol I și al întregului establishment, care se aliază întotdeauna cu puterea. La 28 iunie Viena rupe relațiile diplomatice cu Bucureștiul pentru 48 de ore, iar ambasadorul român în capitala imperiului, P.P. Carp cerea cu disperare „Și mai potoliți-l pe Eminescu”. Filozoful Constantin Barbu comentează sarcastic felul în care a lucrat alianța diabolică a prietenilor trădători ai poetului cu oficialitățile române și serviciile de spionaj austro-ungare: „Regele l-a desemnat (prin Mite Kremnitz) pe instrumentul Maiorescu să execute sacrificiul” și nu degeaba scrie Nietzsche că: „Hohenzollernii sunt o rasă de criminali stacojii”. (Profesorul Constantin Barbu: „A revenit vremea lui Eminescu!” Interviu în www.ziariști on line/2013/01/16). Eminescu a fost victima geopoliticii momentului, declară Nicolae Georgescu într-un interviu luat de Nicolae Balint (activenews.ro, 28 iunie 2018).

Mihai Eminescu, vârful conștiinței naționale în epoca sa, alături de Mihai Viteazul înaintea sa, a fost transformat în obiect periculos, indezirabil și inclus într-o tranzacție criminală. De notat că cei doi Mihai ne-au fost uciși mișelește: Mihai Viteazul pe față, Mihai Eminescu, în chip pervers, prin scenarii mincinose, specifice execuției moderne: azilul psihiatric, ostracizarea din viața publică, injecții otrăvitoare. Geniul nostru național deschide cutia Pandorei în domeniul anihilării jurnalistului autentic. I-au urmat atât de mulți în Arhipelagul Gulag sovietic, iar mai recent să amintim de terorizarea lui Julien Assange sau lichidarea abominabil tribală a lui Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Cercetătorii pe care i-am menționat aduc argumente pertinente în sprijinul susținerii ideii asasinării lente a lui Mihai Eminescu, împins la marginea societății și a vieții la numai 33 de ani pentru restul de 6 ani, cât a mai supraviețuit. A fost microanalizată ziua de 28 iunie 1883, când Mihai Eminescu a fost vânat de la baia Mitrașevschi, pus în cămașă de forță și aruncat în bolgia spitalului Caritas al lui Alexandru Șuțu. S-a relevat cât se poate de clar rolul decisiv al lui Titu Maiorescu în derularea planului prestabilit și pus în practică fără milă și îndurare. Maiorescu achitase în dimineața zilei costul pentru o lună de ședere a „bolnavului” la Caritas. Culmea mizeriei, diagnosticul i-a fost pus lui Eminescu de către o unguroaică, Ecaterina Szöke Magyarosy, soția lui Slavici, precar educată. Informația ei o include Maiorescu în jurnalul său, ca un alibi la mașinațiile proprii. În aceeași funestă zi societatea Carpații e percheziționată și desființată împreună cu alte grupări culturale care militau pentru Unire. Spasmele unui imperiu care se va prăbuși doar peste 35 de ani zguduiau Bucureștiul. Un jurnalist a remarcat justificat că dacă lui Mihai Eminescu i s-ar fi dat șansa de-a trăi, el ar fi avut vârsta de 68 de ani la celebrarea Marii Uniri de la Alba Iulia! Dar buldozerul carlist, cel maiorescian, la ordinul imperialilor a frânt viața „Românului Absolut” (C. Noica), a acelui „om drept, bun, adevărat” (C. Barbu).

Th. Codreanu, Călin L. Cernăianu, Constantin Barbu, Nae Georgescu, Ion Filipciuc au scris cărți care demonstrează că în acea zi neagră de 28 iunie 1883 „poetul a fost internat cu forța la spitalul de nebuni al lui Șuțu, fără ca starea mentală să reclame necesitatea acestui demers halucinant”. (Ion Spânu, Eminescu pus în cămașă de forță și dus la nebuni exact acum 132 de ani, https:// www.cotidianul.ro, 28 iunie 2015). Dacă „protectorul” Maiorescu ar fi fost atât de interesat de starea nervoasă a lui Eminescu nu l-ar fi hăituit în acea dimineață, direcționându-l spre societatea Carpații, unde tocmai atunci se derulau percheziții și arestări. Culmea coincidenței, acolo se afla și inginerul Constantin Simțion, împreună cu care Maiorescu fusese deja la Caritas, pentru aranjarea internării poetului. Nici pe dr. Șuțu nu-l preocupă diagnosticarea pacientului. Toți iau de bună misiva d-nei Slavici: „Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog să faceți ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. (Theodor Codreanu, Despre sacrificarea lui Eminescu, v. Victor Roncea, Blog, June 28, 2009). S-a remarcat că în toate acțiunile lui Maiorescu din acea zi el nu manifestă nici compasiune, nici interes pentru cel condamnat. Persoana lui Eminescu pur și simplu lipsește din orizontul lui de percepție și reflecție. L-a tratat „ca pe un obiect care nu poate tulbura programul riguros al zilei”. Dr. Șuțu este unul dintre complicii planului și în același timp membru marcant al ordinului masonic din care făcea parte și Titu Maiorescu. Coroborarea tuturor detaliilor acelei zile conduce la o singură concluzie: „cine neagă existența acestui complot dovedește o ignoranță crasă” (Ion Spânu, art. cit.) Cât de alienat putea Eminescu să fie când la ora 10:00 dimineața în aceeași zi trecea pe la Maiorescu, lăsându-i ultimul număr din ziarul Timpul, în care el, redactorul vânat, publicase un articol ce critica atitudinea represivă a guvernului față de presă: „Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l așteptăm de acum la alte măsuri și mai odioase, pentru că panta este alunecoasă și nu are piedică până-n prăpastie” (George Ene, „Eminescu și siguranța națională”, reprodus în www.mihai-eminescu.ro/tag/ societatea-carpații).

De la pasul internării forțate, conspiraționiștii își continuă planul prin crearea unei ambianțe mediatice din care faimosul redactor de la Timpul este exclus, fiind umilit. Ziarul Românul, cu care Eminescu polemiza frecvent, publică pe 29 iunie știrea că poetul este grav bolnav, iar Timpul peste trei zile o reia și o întărește pentru a-l reduce definitiv la tăcere pe cel care ridicase presa la standarde de neatins de contemporanii lui.

Cercetătorul Ion Filipciuc consideră că Eminescu a fost o victimă a politicienilor din Regatul României. Să nu uităm conexiunile externe ale momentului, adică presiunea imperialilor, care a fost determinantă. Transilvania, bat-o vina, Transilvania, iubirea noastră de demult, de astăzi și de totdeauna! Sunt absolut de acord cu concluzia lui Ion Filipciuc formulată atât de limpede și anume că întreaga înscenare cu „nebunia”, internarea și campania de presă pentru decredibilizarea lui Eminescu nu a fost altceva decât „o garanție din partea politicienilor români către curtea imperială austro-ungară că ziaristul de la cotidianul Timpul din București, Mihai Eminescu nu mai are cunoscuta și temuta autoritate.” (Ion Filipciuc, „O pagină eminesciană întreagă”, Plai românesc, 6 iunie 1998).

Se impune să rectificăm imaginea unui Maiorescu protector al geniului nostru național. Cred că profesorul Constantin Barbu pune punctul pe i atunci când constată că „Titus Livius a fost întotdeauna gelos pe supremația genială a lui Eminescu” și că „Maiorescu s-a comportat așa cum era: ca un agent dublu. Pe de-o parte își arăta fața de protector al lui Eminescu, pe cealaltă parte acționa ca un führeraș care îl bagă în cămașa de forță și trimite poliția ca să-l interneze la Caritatea lui Șuțu” (Constantin Barbu, art. cit.). Cei ce l-au sacrificat atunci pe Mihai Eminescu s-au acoperit de nemernicie pentru fapta lor, în vreme ce statura eminesciană a crescut odată cu timpul, înveșnicindu-se. Din sacrificat Eminescu a devenit sacrificatorul nobil, „a răsturnat drumul pe care i l-au așternut Maiorescu și Regele, turnându-le drumul în cap cu praf și pulbere cu tot.” (idem, ibidem). Într-o scrisoare către Dumitru Brătianu, datată 3/15 august 1871 (publicată în Românul, 15 august 1871) despre sărbătoarea de la Putna, Mihai Eminescu face o observație care îl cuprinde azi pe el, atât de adevărată este: „Și istoria lumii cugetă – deși încet, însă sigur și just: istoria omenirii e desfășurarea cugetării lui Dumnezeu”. Această „cugetare a lui Dumnezeu” plasează pe fiecare dintre jucătorii momentului iunie 1883 la locul meritat.

Dureros este că lui Maiorescu i s-au alăturat prieteni și camarazi de luptă din societatea Carpații. Constantin Simțion, atât de implicat în desfășurarea teribilului plan în 28 iunie 1883 era prieten și membru al societății, la fel și D.D. Ocășeanu, V. Siderescu, cei care anunță poliția să vină să-l ridice pe Eminescu de la Băile Mitrașevski. Slavici în aceeași zi îi trimitea lui Maiorescu o informație confidențială despre activitatea sa la Carpații și apoi dispărea din capitală, abandonându-l pe marele lui prieten. Nu degeaba amânase Eminescu un an de zile primirea lui Ion Slavici în societatea Carpații! Iacob Negruzzi, Caragiale se orientează și ei spre putere, așa încât Mihai Eminescu este lăsat singur în bătaia puștii. Cutremurător de trist! Dar nu se repetă oare acest lucru și astăzi când Julien Assange se află tot atât de abandonat sub amenințarea extrădării din ambasada ecuadoriană? Ba da! Delictul lui este acela de a fi dezvăluit corupția și satanismul elitelor politice.

Jurnalistul Ion Spânu vede în tot ceea ce s-a făptuit la 28 iunie 1883 împotriva lui Mihai Eminescu un episod trist care „ar trebui să ne cutremure căci victima lui (a episodului) este tocmai cel fără de care nu știu ce limbă am vorbi astăzi și, poate, cine știe ce am mai fi!” (art. cit. în cotidianul.ro, 28 iunie, 2015). Trebuie să realizezi înălțimea astrală a conștiinței eminesciene față de acea a contemporanilor și a urmașilor ca să percepi dimensiunea colosală a suferinței acelei zile, care l-a aruncat pe Mihai Eminescu în abisul martirajului timp de șase ani, de la data internării la Caritas până la uciderea lui printr-o lovitură cu o cărămidă aruncată de un pacient alienat.

Vizionarul Mihai Eminescu și-a reprezentat Marea Unire a românilor ca pe lucrul cel mai firesc, organic în desfășurarea istoriei lor: „Este ascuns în fiecare secol, din viața unui popor complexul de cugetări, care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg”, afirma el în scrisoarea menționată către Dumitru Brătianu. Poetul a fost printre puținii care au avut acces la stejarul întreg.

(Delray Beach, 15 decembrie 2018)

Foto. Silvia Urdea

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may have missed

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.