Nedumeriri electorale „ante portas”

Nedumeriri electorale „ante portas”

Autor: Ioan Mugurel Sasu

Undeva, la centru, există niște partide, se numesc în câte un fel, dar muritorii de rând au puține motive să le considere diferite. Au preluat de la vremea de trei decenii apusă, sperăm că din ceva mai multe puncte de vedere decât se spune, noțiunea de „unitate de monolit”, dar aceasta, acum, se manifestă în jurul interesului personal, al lor și al cine mai știe, dacă știe nu spune, cui. Toți vorbesc, mai des în campaniile electorale, despre binele țării, poate și al poporului, dar asta se simte ca atingerea unui puf de păpădie pe mâna unui om supărat. Poate o mână din acelea brăzdate de anii de muncă pe câmpul ars de soare și bătut de vânt și ploaie, grele de bătături provenite de la aceeași activitate. Oare în câți ani ar putea un astfel de român să primească pensie, lună după lună, pentru a ajunge la nivelul celor primite de alți concetățeni? La vot și această mână trebuie să introducă buletinul de vot în urnă. Și alți votanți vor face același lucru, chiar și cei care, în urma câștigării „pariului cu agricultura” și a desființării „mastodonților energofagi” au devenit, din muncitori mândri de profesia lor, simpli șomeri împărțind aceeași soartă cu asistații sociali dintre care unii nici nu au muncit niciodată și nici nu au, nici nu au avut vreodată, intenția de a o face. Vor merge cu toții acolo, respectând condițiile impuse de pandemie, vor ștampila buletinul și îl vor introduce în urnă. Pe cine vor vota? Nu se poate aplica ștampila decât pe numele înscrise pe buletinul de vot și dacă un fel de ghinion național face ca acolo să existe nume ale unora care nu au demonstrat că le este justificată prezența pe hârtia respectivă, omul nostru are de ales, cu piatra în cap sau cu capul în piatră. Se poate spune și mai urât, referitor la ce înseamnă să apuci o murdărie de partea cea mai curată, dar nu este cazul. Cum de regulă se întâmplă în cazul acțiunilor fără finalitate pozitivă, interesul oamenilor scade deși se practică „munca de lămurire” ca pe vremea colectivizării spre a fi convinși să meargă la vot. Probabil se consideră a fi mai bine așa (pentru cine?), deși am văzut cu niște ani în urmă, putere legitim propulsată de o treime dintr-un sfert din numărul persoanelor cu drept de vot. Poate dacă s-ar stabili un minim de participanți la vot, iar dacă nu se atinge acel nivel să se anuleze alegerile și să se reediteze actul electoral, dar fără ca vreunul din cei aflați pe buletinele inițiale să mai aibă dreptul de a candida, Și iar, până ce numele candidaților vor fi atât de convingătoare încât masa de alegători să meargă cu convingerea că efortul are sens și este un prim pas spre rezultate mult și de mult dorite și imperios necesare al nivel național. Problema unor cheltuieli suplimentare nu se pune. Încăperile în care se votează sunt ale statului și nu sunt motive a crede că acestuia îi este indiferent cine îl va conduce, participarea la activitățile de organizare și supraveghere vor fi asigurate de membrii ai partidelor implicate. Poate cineva considera că în formațiunile politice actuale nu sunt oameni care să fie dispuși să-și petreacă niște zile în folosul națiunii fără a solicita plată? Asta ar fi o formă de patriotism adevărat, nu crizele de isterie patriotardă de pe Facebook. Ori dacă nici atât nu pot face membrii unui partid, atunci cine să mai aibă încredere să-l voteze și să spere fapte mari și fără de care nu se poate realiza decât puțin spre nimic. Problema, că totuși există, este că trebuie legi pe care nu are cine le da, nu s-a născut omul (politic) care să-și taie singur craca de sub picioare.

Până una-alta asistăm la o mișcare, nu browniană, dar datorată agitației provocate de vorbe calpe venite pe toboganul așezat între manipulatori și manipulați. Praful în ochi nu se vede, este discret protejat împotriva percepției, dar creează disensiuni și certuri între marginalizații soartei, care înțeleg conflictual relația dintre partidele fără doctrină clară și se pot certa cu aceeași intensitate ca membrii galeriilor echipelor de fotbal, convinși că dacă se consideră adepții unuia, atunci acela are necondiționat și perpetuu dreptate.

Nu mai este mult și iarăși vom vedea ce am mai văzut și vom avea ce am mai avut.

Foto. Ioan Mugurel Sasu