La împlinirea unui veac de la nașterea marii doamne a culturii românești academician Zoe Dumitrescu Bușulenga
4 min readLa împlinirea unui veac de la nașterea marii doamne a culturii românești academician Zoe Dumitrescu Bușulenga
Autor: Dorin Nădrău (SUA)
La 20 august 2020 s-au împlinit o sută de ani de la nașterea celei care a fost inegalabila personalitate a culturii naționale, Zoe Dumitrescu Bușulenga. În calitate de critic și istoric literar, filosof al culturii, cercetător și pedagog, a reprezentat o remarcabilă prezență, deosebit de activă între anii 1947-1989. A fost membră a Academiei Române și a făcut parte din importante instituții europene. Opera sa literară, probând un indubitabil spirit erudit, comportă studii de istoria culturii, cercetări de comparatistică, impresii de călătorie, memorialistică, prefațare a numeroase ediții. Trebuie subliniat că a lăsat culturii românești admirabile lucrări despre Eminescu și Creangă, ca și despre umanismul Renașterii. Impresionanta carieră profesională i-a fost răsplătită cu neprețuite premii și distincții.
Cred că se cuvine cu prisosință, la centenar, să evocăm câteva emoționante momente din viața Marii Doamne a Culturii și Spiritualității noastre, întru neuitarea sa, ocazie fericită de a purcede la meditație, admirație și profundă reflecție.
În tinerețe, împiedicată de tuberculoză să se consacre unei cariere muzicale, pasiunea vieții ei, a îmbrățișat cariera părinților, urmând Dreptul și Literele la Universitatea București, descoperind că vocația sa este de a modela suflete prin comunicare ca profesor. Și-a exercitat această chemare timp de 34 de ani, între 1948-1982, la catedra de Literatură Universală și Comparată a universității bucureștene, catedră pe care a ajuns să o conducă. Alegându-și ca etaloane pe Tudor Vianu și George Călinescu, într-o perioadă în care Goga, Blaga și Rebreanu erau interziși, distinsa profesoară a găsit inteligența și îndrăzneala de a preda cursuri de literatură comparată concepute în așa fel încât studenții săi să priceapă adevărurile din spatele mesajului oficial, confesându-se deseori: „Pe studenții mei nu i-am trădat niciodată”.
Înzestrată cu un strălucit dar al observației, ne-a lăsat consemnări profunde și gânduri memorabile: „Pentru că trăim în zodia computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt cetățean al Galaxiei Gutenberg (…) Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îți lasă popasurile necesare pentru reflexie, pentru meditație. Pierderea obișnuinței lecturii este pericolul cel mai mare care amenință planeta, pentru că slăbește intelectul și puterea de gândire și te face să uiți limba”. Cu nedisimulată amărăciune constata: „Nu ne interesează trecutul, iar asta ne taie rădăcinile (…) O lume fără rădăcini este o lume fără morală”.
După 1989 a îndeplinit funcții publice vrednice de apreciat: vicepreședinte al Academiei Române, director la „Accademia di Romania” din Roma și altele. Se retrăgea tot mai des la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat lecturilor duhovnicești, rugăciunii și convorbirilor spirituale cu tinerii, abordând constant ideea de „viață pe verticală” percepută ca „un drum al minții spre Dumnezeu”. Tinerilor le adresa îndemnul „Să vă fie gândul pe verticală!”, recomandându-le ca repere de viață frica de Dumnezeu și rușinea de oameni.
După moartea soțului său, Apostol, s-a călugărit, în anul 2005, cu numele de Benedicta, mărturisind: „Am socotit că un creștin intelectual trebuie să-și petreacă ultimii ani ai vieții așa cum se făcea pe vremuri, și mai cu seamă soțiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obișnuință, mai ales în lumea boierească”. Despre intrarea ei în lumea monastică, aflăm din volumul de interviuri „Să nu pierdem verticala! cu Zoe Dumitresu Bușulenga-Maica Benedicta”, apărut la Editura Nicodim Caligraful în 2013: „Am avut un duhovnic care m-a introdus în esența rugăciunii, Părintele Gheorghe Chiriac. Era un om extraordinar, doctor în teologie la Strasbourg. Făcuse o pușcărie amarnică și era bătrân. Mare credincios. Și de la el am început să aflu rugăciunea inimii. Știa că eu o iubesc foarte mult pe Maica Domnului și îmi spunea: Încearcă, și când te uiți la icoana ei, du imaginea ei în inimă și întoarce-o înapoi în minte. Fă gimnastica asta ca să-ți faci liberă calea pentru mai târziu, să-ți curățești inima pentru Mântuitorul (…) Prin ’75 veneam vara în vacanță la Văratec împreună cu Valeria Sadoveanu, prietena mea, Părintele Bartolomeu Anania, Lili Teodoreanu, dirijorul Horia Andreescu, Horia Bernea. Am avut o viață culturală foarte plină (…) Venea multă lume la colocviul Eminescu: Părintele Mina Dobzeu, Părintele Teofil Părăian, Teodor Codreanu, Părintele Justin Pârvu, cel care m-a călugărit pe mine. Am o stimă uriașă pentru Părintele Justin; el are o concepție care nu prea place: Eu tund în monahism bărbați și femei intelectuale în special și îi trimit în luptă, ca acolo unde ne ducem să-L prezentăm pe Mântuitorul, să-L mărturisim”.
Zoe Dumitrescu Bușulenga, sub numele monastic de sora Benedicta, s-a stins un an mai târziu după călugărire, la 5 mai 2006, și a fost înmormântată la Mănăstirea Putna, lăcaș monahal supranumit de Mihai Eminescu „Ierusalimul Neamului Românesc“.
Foto. Dorin Nădrău
Mulțumesc domnului Dorin Nădrău pentru sinteza cuminte pe care a făcut-o evocând personalitatea fascinantei universitare academician care a fost Zoe Dumitrescu Bușulenga. Cititorii revistei Curentul Internațional vor descoperi esența existenței și creației Sale, a unei Doamne Profesor unice în istoria învățământului românesc. .
Am avut norocul să o cunosc și personal la București, unde conferințele ei la Academia Română te înălțau spiritual, iar asociațiile pe care le făcea deveneau pe dată memorabile. Timbrul vocii ei grave este de neuitat. A traversat cei mai teribili ani ai socialismului, neezitând să-și afișeze în fața studenților înainte de toate, credința ei profund religioasă. Cita din “Biblia” pe care o purta cu Domnia Sa la cursuri, socotind-o “cartea cărților”, fără vreo teamă de consecințe politice. Noi, ca filologi, o apreciam și pentru felul cum încurajase și susținuse moral pe colegul nostru de an, poetul Ioan Alexandru. Am dorit să o salutăm, în semn de mare admirație și respect chiar și la Mânăstirea Văratec, dar în acel moment al trecerii noastre, un grup de sibieni pe la Mânăstire, Domnia Sa se afla într-un moment de restriște, când era chemat la patul ei de suferință prietenul nostru bun, Adrian Fochi, medic generalist la Tg. Neamț. Foarte curând s- a anunțat plecarea marii Doamne a Literaturii Române la Bunul Dumnezeu.
În anii trecuți Domnul Dr. și preot Remus Grama de la Cleveland, Ohio, comentând conferințele mele pe care le țineam an de an, înainte de pandemie, la Muzeul Etnic de pe lângă Catedrala “Sf. Maria” din Cleveland, a scris într-un articol, publicat de dânsul, că vede în mine o a doua Doamnă a Literaturii Române, ca Zoe Dumitrescu Bușulenga. Sunt onorată de o asemenea comparație, care mă îndatorează enorm. Domnul Cerului și al Pământului să o odihnească pe Maica Benedicta !