July 19, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Epigrame

1 min read

Epigrame
Autor: Sorin Olariu (SUA)

 

EMIGRAREA LA ROMÂNI

Vrând să cercetezi misterul
Dai de-o chestie bizară:
Astăzi, aventurierul
Este cel rămas în țară.

MUNȚII NOȘTRI

Munții noștri aur poartă
Însă fir-ar ea de soartă
Că îl poartă spre păstrare
Tot la alții-n buzunare.

VOTCA

Licoarea cu efect viclean
Ce-omoară mii de ruși pe an,
Dar și mai mulți, de obicei,
Sunt cei uciși din lipsa ei.

SFAT PĂRINTESC

De-ai să-nveți, copile, carte,
Vei putea s-ajungi departe
Și-o să ai atunci de toate
În Canada sau în State.

RETROCEDARE

Cu lacrimile-n ochi, șuvoi,
Plângeau țăranii mei, săracii:
Le-au dat pădurea înapoi,
Dar unde naibii-or fi copacii?

POLITICIANUL

O știe orișicine
Că e un tip cu har
Ce vrea al țării bine
La el în buzunar.

VIRUSOLOGUL

E doctorul savant ce știe
Destulă Virusologie,
Iar ce nu știe, eu deduc,
Că-nvață azi de pe Feisbùc.

*

Foto. Sorin Olariu

2 thoughts on “Epigrame

  1. Mă întreabă unii din țară dacă mă mai întorc acasă. Le răspund așa:

    Chiar aș veni, că nici afară
    Nu este nemaipomenit,
    Dar cum să vin? Aud că-n țară
    Au pus impozit pe venit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.