Poezie

Concursul de poezie organizat de Ediura Minela si-a ales câștigătorii.

Felicitări tuturor participanților!

LOCU I :

autor Laura Cătălina Dragomir

 
fractură în osul memoriei
Eu mai stiu cum erai
cel mai bogat mort copil
singurul în casa căruia mergeam
toţi desculţi
oricum dădea spre sud ca şi ochii
ai tăi erau toţi numai bromură şi bomboane mici
te scuturau de cuţit la coapsa de lapte
şi te coborau la noi
(tu nu ai fi coborât )
îţi puneau picioarele pe pământ
să nu se legene, ca de ram,necuratul.
mai ştiu că ploua lung
mereu eram cu gura plină prin apă
şi că la uşa voastră
fierul se sărase de umblet:
tu erai primul mort copil de pe stradă
şi noi ne bucuram
ca de o haină nouă

.

LOCUL II :

autor Constantin Tănăsescu

metanoia

îmi pare rău pentru toată apa
care a curs pe râul acesta
i-aș spune întoarce-te
și treci limpede
printre degetele mele roșii
cu oricine dar nu cu timpul
se poate negocia
un alt destin
un alt pas de dans
malul pe care îmi pun genunchii
nu se surpă
dacă vin mai mulți și mai mulți
și mai mulți
i-aș spune
întoarce-te prin altă parte
în această albie
o să construiesc o casă
pentru noi toți
să nu murim de foame
să ducem cu teamă
peștii la gură
pe sub brațele mele
trece vântul
și râul se umflă încet
ca un balon portocaliu
până la ultimul venit
se va plimba ca un zmeu
pe cer

.LOCUL III:

autor Adelina Gabriela Clindir

#1 am învăţat cândva să nu deschid uşa străinilor şi, până atunci,

niciun străin nu a intrat neinvitat
dar uneori uşile se deschid singure
fără să scârţâie fără să geamă fără să-ţi şoptească vreun semn
#2
şi-atunci când autobuzul începe să aştepte în gară trenul de miezul nopţii
când copacii se-aşază pe aripile păsărilor începând să foşnească triluri noi
când vara îţi bate în geam cu un mănunchi de cireşe în mijlocul viscolului
când te-aleargă vise în picioarele goale în oraş pe străzi prin casă prin suflet
când “sunt” devine iarăşi “suntem” fără să ai baghetă, fără să spui abracadabra
atunci ştii că eşti din nou fericit
#3
în fiecare suflet se ascunde o femeie torcând
– un fel de bunică a destinului –
care se înţeapă şi se uită la rană
oprindu-se pentru câteva secunde în timp
oprindu-ţi viitorul într-un punct pe tavan
oprindu-mi paşii în ceaţă
aşteptând
#4
scriam cândva despre femei împachetate în cearşafuri
– dimineaţa târziu, cu părul răvăşit, sau
noaptea, aruncându-şi tristeţile sau bucuriile pe pat odată cu rochiile –
pentru că-mi doream să regăsesc cearşafurile mele pe acele femei
fără să realizez că-mi doream de fapt să ajung ca ele iar acum
după atâţia ani de spălat cearşafurile altora
am devenit femeia-muză
#5
soarele apune în mijlocul dimineţii uneori
e eclipsă de soare uneori
luna se ascunde în smoală uneori
e prea întuneric uneori
şi-amintesc – nu doar uneori –
că în noi zac toate becurile nefolosite
#6
mii şi încă vreo câteva sute de paşi
câţiva rătăciţi pierduţi sau poate doar obosiţi
jumătate din ei arşi de ploaie pe asfalt sau înecaţi în soare
majoritatea zâmbindu-ne fără să-i mai vedem vreodată sub talpă
#7
şapte e un număr colţuros
unii ar spune că-mi seamnănă
alţii ar crede că a da cu secera în mijlocul toamnei
e semnul unei dezvoltări tardive ale minţii
eu cred că doar a grâului
____________________________
n-am ajuns încă să număr până la 8 dar el ne-aşteaptă pe-amândoi la linia de start
8 e doar un infinit ce-o ia la fugă
“8 e doar un infinit ce-o ia la fugă” –
.