Cum sunt românii proprii lor dușmani

Cum sunt românii proprii lor dușmani

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan)

Este dificil să fii un spectator calm la cele ce se întâmplă în actualitatea politică românească. Este greu pur și simplu să fii doar spectator când tu de fapt ai dori să îți vezi țara îeșită deasupra necazurilor, luându-și un loc onorabil în rîndul țărilor civilizate. Ca să înțelegem destrămarea societății românești din ultimul sfert de secol de libertate când ne-am fi așteptat la o creștere nu doar economică, ci și a demnității naționale e bine să privim cum s-au manifestat românii față de comunism. Putem spune fără grija de a comite o eroare că instalarea comunismului în România a fost pe de-a-ntregul o acțiune exterioară societății românești unde partidul comunist, cel ilegalizat în 1921, era format preponderent din etnici evrei și maghiari. În acea perioadă evreii erau atașați sovietelor care împreună cu Aliații i-au eliberat pe supraviețuitori din lagărele de concentrare, iar maghiarilor comuniști Cominternul le promitea autonomia Transilvaniei și chiar dezlipirea ei de patria mumă. Partidul comunist în acea vreme, dacă judecăm limpede era o organizație antinațională, cu atât mai primejdioasă cu cât abia se realizase Marea Unire de la 1918. În ciuda acestor antecedente istorice în România se dezvoltă cel mai fanatic comunism, cel reprezentat de dictatorul Ceaușescu și camarila. Te-ai fi așteptat ca într-o țară cu o așa de slabă aderență la ideologia comunistă să apară un comunism de o expresie ceva mai liberală.   Dimpotrivă, am fost mai catolici decât Papa, cel puțin în manifestările nomenclaturii, care este integral responsabilă pentru deceniul negru, indiferent de scuzele care se aduc cum că soției dictatorului nu i se putea opune nimeni. Este bine cunoscută exclamația acesteia dezgustată de vederea „șobolanilor” înșiruiți pe traseul parcurs de convoiul prezidențial.

În ciuda numeroaselor privațiuni, românii nu s-au ridicat împotriva opresiunii comuniste așa cum au făcut-o eroic polonezii în 1953, maghiarii în 1956 și cehoslovacii în 1968. În afara unor greve scurt înăbușite, a puținilor disidenți precum Paul Goma sau Vasile Paraschiv, Gheorghe Ursu românii se defulau în bancuri politice, cârtire pe la colțuri, boicotul muncii, dedublarea, adică una gândeau, alta spuneau pe față, iar intelectualii se complăceau într-o rezistență prin cultură. Toate clasele sociale nu au avut curajul luării taurului de coarne. Sociologii Nicolae Grosu și Ionel Danciuc pun acest tip de reacție pe seama unui dat genetic, a unei civilizații mai puțin dezvoltate la noi care s-ar traduce printr-un anemic spirit civic, prin dezbinare, indiferență față de soarta țării și a celorlalți, dușmănie, invidie, în general sentimente negative. Astfel, de la un „comunisam de clan” s-a trecut la un „capitalism de gașcă”, cum vedem în prezent. Răsturnarea comunismului s-a produs tot printr-o manevră din exterior, atunci când s-a dat liber de la Moscova și Washington, așa cum observă majoritatea analiștilor politici. Aceasta a impulsionat masele amorțite în pasivitate și abia apoi am asistat la lupte de stradă, la fenomenul Piața Universității. Câștigătorii au rămas aceiași care avuseseră puterea în timpul dictaturii. Lor li s-au adăugat toți cei care fără scrupule au dorit să se îmbogățească rapid prin hoție. Aceștia din urmă se luptau să-i ajungă din urmă pe securiștii și activiștii care acumulaseră bogății sub ochii dictatorului. Astfel se confirmă ceea s-a spus de către un vechi comunist și anume că „după noi, venim tot noi”. Ca în reacția cu turnesol, „capitalismul de cumetrie” a scos la vedere, accentuând tarele ascunse ale supușilor lui Ceaușescu, dar nu numai, care atunci nu aveau cadrul propice de a se manifesta.

Sociologii menționați definesc comunismul ca un regim de ocupație internă care a distrus din interior credințe, valori, norme, legi și modele de comportament. Capitalismul de astăzi nu face decât să continue con brio procesul de ocupație internă a națiunii, îngropând-o într-o corupție everestică. În orice parte te-ai uita vezi nervurile unui sistem atât de contrar oricărei moralități, încât te întrebi dacă acea purificare a clasei politice va fi posibilă cu adevărat. Starea de ocupație internă a generat slugărnicia, delăsarea, haosul, jaful. În loc să devenim un popor unit sub un stindard al muncii oneste și progresului am involuat la faza de populație, observă autorii, caracterizată atât în straturile joase cât și la vârf prin relații de repulsie, batjocură, jecmăneală, furt, șmechereală. Concluzia celor doi sociologi „că viața românului este tocmai din cauza românilor o necurmată suferință” și că ”cei mai înverșunați dușmani ai românului sunt chiar românii și că cel mai antiromânesc comportament îl manifestă românii înșiși”. S-a remarcat cât de adevărată este această concluzie și cum se verifică ea în realitatea faptelor pas cu pas. Dl. Florin Gheorghiu, membru al Academiei Române consideră cartea România sub atacul mârlăniei (Editura Ecou Transilvan, 2014) demnă de premiul Nobel, dacă ar exista unul pentru sociologie, atât de estențială fiind această lucrare pentru a ne cunoaște ca națiune, mai ales în ceea ce ne frânează în istoria noastră.

Procesul de demascare a parlamentarilor, judecătorilor, senatorilor etc. implicați în afaceri necurate desfășurat acum la București și în restul țării exemplifică perfect cum românii acționează unii împotriva celorlalți posedați de un egoism și o lăcomie patologică. S-ar putea spune că dat fiind că în comunism am fost cu toții nivelați din punct de vedere material, eliberați de spaima ilicitului, (care s-ar fi putut lăsa chiar cu pedeapsa capitală, nu pentru toți, e adevărat), în ultimul sfert de secol, accesând la putere cei care s-au organizat în haite au sustras sume de ordinul milioanelor de euro din banii guvernului, ai statului, din fondurile europene, inventând acțiuni puțin productive pentru majoritatea populației, dar foarte lucrative pentru bugetul personal. Toți cei anchetați în aceste zile la DNA, începând din vârful piramidei, de la Elena Udrea până la miniștri, șefi de agenții importante ca Alina Bica, subalterni din ministerul Elenei Udrea, jurnaliști ca Dan Diaconescu, condamnat pentru șantaj la peste cinci ani de închisoare, mesageri ai șpăgilor denumiți pretențios ca oameni de afaceri, vezi Dorin și Alin Cocoș și atâția alții, lista aglomerându-se de la o zi la alta, toți, absolut toți sunt contaminați de o singură grijă: să fure nesățioși din toate sursele, să comită evaziune fiscală, să obțină astronomicele șpăgi din companii fantomă off-shore și apoi să spele banii murdari. Nu numai că nu s-au gândit la interesele societății, nu numai că au ignorat total caracterul temporar al funcției lor, atribuite de electorat pentru prestarea unor servicii precise, dar i-au jefuit banii cu nonșalanţă.

Foto. Silvia Jinga