Apel la memoria românismului: replici celebre ale lui Avram Iancu

Apel la memoria românismului: replici celebre ale lui Avram Iancu

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan)

Motto: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară” (Mihai Eminescu)

Vemurile actuale şi „trend”-ul pe care s-a înscris clasa politică românească, ca de altfel şi propaganda anilor din urmă, au afectat serios, după cum e lesne de observat, memoria naţională. Se vorbeşte tot mai mult despre pericolul crizei de identitate naţională, nuanţându-se conjunctural consecinţele pe care aceasta le induce.

Mărturisesc că sunt un pătimaş admirator al lui Avram Iancu, figura ilustră a Revoluţiei Române de la 1848-1849, „crăişorul munţilor” rămânând peste secole un simbol incontestabil al luptei românilor împotriva asupritorilor.

Convins că exemplele de înţelepciune politică din istoria românilor din Ardeal se constituie într-un preţios tezaur al fiinţei noastre naţionale, voi evoca în continuare câteva replici ale acestui pe cât de glorios, pe atât de tragic erou, adevărată icoană a ardelenilor, în contextul în care au fost rostite ca adevărate sentinţe.

Situaţia politică premergătoare Revoluţiei Române de la 1848-1849 din Transilvania, starea socială a românilor şi nedreptăţile la care erau supuşi românii în acea perioadă sunt convingător cuprinse în îndemnul care circula în Ardeal în preajma întrunirii din anul 1847 a Dietei Transilvaniei: „Nu cu argumente filozofice şi umanitare veţi convinge pe aceşti domni, ci cu lancea lui Horea”, îndemn ce probează starea de spirit existentă în care avocatul Avram Iancu se implica din ce în ce mai profund, dovedind că este dăruit de soartă nu numai cu inteligenţă, dar şi cu o putere aparte, imperios necesară unei lupte de mare angajament şi sacrificiu.

Astfel, la Adunarea Naţională de la Blaj din 30 aprilie 1848, Avram Iancu a participat împreună cu Ioan Buteanu în fruntea a 2.000 de moți, fiind de notorietate faptul că românii prezenţi la adunare l-au primit cu mare entuziasm. Sosirea la adunare este descrisă astfel: „Au sosit Iancu şi Buteanu, venind la adunare cu muntenii. Purta [Iancu] un cojoc albastru, cu blană de miel pe margini. O simplă pălărie neagră cu pene de cocoş pe ea. Prezenţa lui dă adunării măreţia de sărbătoare şi de luptă (…). De acum Iancu nu mai era al moţilor. Era al întregului popor răsculat din Transilvania” (Florian Dudaş, „Avram Iancu, erou al românilor”).

La 1 mai 1848, ceata numeroasă a moţilor a pornit spre casă, condusă de Avram Iancu care în munţi a început să-i mobilizeze pe români să participe la o a doua adunare naţională programată să aibă loc la Blaj la data de 3/15 mai 1848. În perioada următoare situaţia se agravează, moţii încetând să se mai considere iobagi şi refuzând să mai presteze vechile slujbe impovărătoare şi să mai plătească taxe urbariale. Cu alte cuvinte, moţii nu au mai aşteptat deciziile politice ale austriecilor şi maghiarilor.

În aceste condiţii, autorităţile au trimis un reprezentant la Vidra de Sus pentru a discuta cu românii la 5 mai 1848, care era o zi de duminică, oamenii fiind la biserică. Venind la faţa locului după ce a aflat că li s-a citit românilor o hotărâre, Iancu a cerut-o, tatăl sau, Alisandru Iancu, i-a citit-o, după care a replicat:

„Românii nu vor cerşi libertatea (…), ei sunt destul de tari ca să şi-o stoarcă prin luptă”.

Imediat după sfârşitul revoluţiei, o dată cu încheierea ostilităţilor în anul 1849, reprezentanţii austrieci trimişi de împărat în Transilvania au dovedit că nu apreciază contribuția românilor la cauza Casei de Habsburg, ignorând sacrificiile materiale şi umane ale acestora. Meritele românilor nu au fost luate în seamă la adevărata lor valoare, ba mai mult, au fost rău înţelese şi chiar suspectate în mod nefondat. În atare situaţie, Iancu îi dă împaratului o lecţie de reală demnitate naţională refuzându-i la Viena decoraţiile şi afirmând:

„Nu ne-am luptat pentru jucării, vrem drepturi, Maiestate”.

După înapoierea de la Viena, Iancu s-a implicat în obţinerea pe cale legală a drepturilor moţilor privind pădurile şi terenurile pierdute în favoarea nobililor şi a statului austriac pe vremea iobăgiei, întocmind şi trimiţând mai multe memorii în numele moţilor guvernului, iar unul dintre ele chiar împăratului. Reacţia guvernului a fost concretizată în trimiterea la faţa locului a unor comisii de investigaţie, o evidentă şi binecunoscută metodă de tergiversare a unei eventuale soluţionări a situaţiei. Avram Iancu a refuzat să se prezinte în faţa acestor comisii, îndemnându-i pe moţi să procedeze la fel.

În aceste condiţii, împăratul Franz Josef a decis să viziteze Transilvania. Este important de menţionat, având în vedere desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, că Iancu s-a ocupat intens de pregătirile pentru primirea împăratului.

La 21 iulie 1852, împăratul a sosit la Muntele Găina unde spera să fie întâmpinat de Iancu, dar acesta nu s-a prezentat, nimeni neavând cunoştinţă despre locul unde s-ar afla. Mama lui Iancu l-a întâmpinat călare în fruntea unui grup de femei, iar în fața casei lui Avram Iancu l-a aşteptat cu un pahar de vin tatăl său Alisandru. Toţi se aşteptau ca Iancu să fie la Câmpeni, dar acesta nu a fost găsit nici aici, prietenii săi scuzându-l în fața guvernatorului spunând că e bolnav. Seara, au încercat să-l convingă pe Iancu să se întâlnească cu împăratul la Roşia Montană, răspunsul acestuia fiind că nu are de gând să se întâlnească cu împăratul. Totuşi, fruntaşii românilor sperau că nu e încă totul pierdut şi că Iancu s-ar putea întîlni cu împăratul la Cluj pentru clarificarea situaţiei pădurilor moților, pentru Iancu fiind evident însă că revendicarea nu se poate obţine pe cale legală. Iancu pleacă la Cluj în fruntea a 120 de călăreți care îl întâmpină pe împărat între Someşeni şi Apahida, urmând să ia parte la audienţa programată, dar, invariabil, Iancu refuză participarea.

Este de necontestat că Avram Iancu, în numele luptei românilor cu care s-a identificat, nu a putut să accepte nici măcar împăratului Austriei tărăgănarea, ignorarea faptelor şi recunoaşterea drepturilor românilor care luptaseră şi muriseră în Revoluţia de la 1848-1849 şi în folosul Austriei, din acest motiv refuzând să stea de vorbă cu Franz Josef căruia i-a transmis:

„Toate sunt în zadar, un nebun şi cu un mincinos nu se pot înţelege.”

În România, Camera Deputaților, printr-un gest de adevărat patriotism, a adoptat recent un proiect de lege care prevede conferirea titlului de Erou al Națiunii române lui Avram Iancu pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc. Proiectul, în cazul căruia Camera Deputaților este for decizional, prevede că „pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, se conferă fostului conducător al revoluţiei române 1848-1849 din Transilvania titlul de Erou al Naţiunii Române”.