October 9, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

PUBLICUL IL VREA PE FUEGO ACTOR

2 min read

Fuego actorCe-i drept, asta e specializarea lui, fiind absolvent de teatru, dar nimeni nu se aștepta ca piesa montată de el să aibă un succes atât de mare în rândul spectatorilor, jucându-se o stagiune întreagă cu casa de bilete închisă.

Mai mult, artistul a realizat și un turneu național cu spectacolul “TESTAMENT “, lecția sa de patriotism, în care interpretează, cu dramatism, întreaga operă a celui ce i-a fost maestru, poetul limbii române, Grigore Vieru. Ultima reprezentație din această stagiune se va juca pe 3 iulie, la Pitești, la Teatrul “ Al. Davila “, acolo unde a fost si premiera. Și pentru că publicul a răspuns pozitiv la mesajul său, pentru că există cerere și pentru că admiratorii vor sa-l vadă în continuare jucând, Fuego a hotărât să mai interpreteze piesa înca o stagiune. Astfel, începând cu luna octombrie, lunar, îl puteti admira pe Paul Surugiu împletind muzica cu dramatismul și poezia, la Pitești.

Pe lângă asta, el va porni la drum în toamnă, cu același spectacol, în cele mai importante orașe ale țării pentru a le reaminti românilor cât de importante sunt valorile naționale, limba în care ne-am format și alături de care trăim, dragostea de neam și iubirea față de artă și lume.

În exclusivitate pentru Libertatea, Fuego mărturisește că nu a crezut vreodată că piesa gândită de el împreună cu profesoara sa de teatru, asis.univ. Adriana Piteșteanu, va avea asemenea impact.

“Mi-am imaginat că lumea va veni la teatru. Că vom juca de câteva ori, îl vom omagia pe Grigore Vieru și vom încheia cu asta. Dar ecourile au fost mai mult decât ce speram noi inițial. Lumea simte poezia, trăiește fiecare vers. Există chiar persoane pe care le recunosc în sală la fiecare reprezentație, iar asta nu mă face decât să fiu onorat că am putut crea ceva diferit, față de muzica mea și că pot, prin interpretare, să amintesc cât de frumoasă e România, limba română și toate minunile din lucrurile simple“, afirmă emoționat Paul Surugiu.

Piesa “Testament “ a primit recent distincția de cel mai bun spectacol al anului 2014, din partea asociatiei și editurii “ANAMAROL “, condusă de poeta Rodica Elena Lupu,  iar Fuego a fost premiat de către revista “LITERATURĂ ȘI ARTĂ“ din Chișinău pentru iniţiativa formidabilă de a promova, într-o perioadă deficitară la acest capitol, arta adevărată, sufletul românesc dintre cele două maluri ale Prutului. Trofeul i-a fost înmânat chiar de către academicianul și poetul Nicolae Dabija, una dintre cele mai de seamă figuri ale culturii românești contemporane.

Rodica Elena LUPU

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/publicul-il-vrea-in-continuare-pe-fuego-ca-actor-afla-ce-hotarare-a-luat-artistul-496108.html#ixzz34jkp7CsF

3 thoughts on “PUBLICUL IL VREA PE FUEGO ACTOR

  1. Felicitări, Fuego!

    Deși nu mă număr printre fanii săi, apreciez oamenii care îndrăznesc să fie altfel, care au un țel și un scop în viață.

    Așa cum îmi place să spun de fiecare dată, dacă orbii nu pot vedea lumina asta nu înseamnă că soarele devine o stea mai puțin valoroasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.