EVOCAREA UNUI SONETIST DE EXCELENŢĂ – THEODOR RĂPAN
4 min read
E de notorietate lirică, sonetul este forma cea mai dificil de realizat – dificultatea constând în forma fixă şi obligatorie pe care genul o impune. Această formă constă în faptul că sonetul trebuie să aibă (obligatoriu) 14 versuri, dispuse în două catrene şi două terţine. Şi, ca aritmetica acestui gen literar să se exprime cu toată forţa ei serială, fiecare vers trebuie să se afirme în dimensiunea a 11 silabe. E de remarcat că nu toate limbile au capacitatea de a acoperi versul sonetului cu 11 silabe, aparent obligatorii, cum s-a manifestat de la începuturile născocirii acestei forme lirice de către trubadurii italieni Pier delle Vigne şi Iacopo da Lentini, care au contribuit la lărgirea dificultăţii de a pune în pagină Poezia.
Pentru a face un succint clasament metric al sonetului, îi amintesc cititorului că nu toate limbile au acest tip de elasticitate a expresiei, cum o are limba româna. Sonetul francez, de exemplu, a adoptat versificaţia alexandrină, tocmai pentru că nu poate răspunde exigenţelor iniţiale ale genului. Poate că această banală frază îl face pe cititor să-şi explice de ce sonetul românesc este endecasilabic, aşa cum a fost el conceput de creatorul genului. Într-adevăr, îngemănarea profundă a limbii române cu italiana, a condus la această duplicitate lingvistică.
Într-o altă ordine de idei, sonetul de expresie anglo-saxonă, care a urmat aproape imediat schemei italieneşti a acestui gen liric, se exprimă în 12 silabe, din lipsa capacităţiilimbiideareducecele14versurialesonetuluilaclasicele11.Mergândpeaceeaşiproiecţie creativă, sonetul francez este fiul direct şi irefutabil al metricii lui Victor Hugo. Altfel spus, are 12 silabe, ca întreaga poezie a clasicului născut la Besançon.
În România, în afara lui Vasile V. Voiculescu, sonetiştii de anvergură ai poeziei noastre moderne sunt Tudor George, zis „Ahoe” şi Teodor Pâcă, ambii, din păcate, decedaţi prematur. Facilitatea cu care şi unul şi celălalt grifonauendecasilabul a dispărut de pe stadionul poeziei aşa-zisă „fixă”.
Ca să schimbăm un pic muzica acestui text şi să-l ferim de diversele deviaţii posibile, mă întorc asupra mea şi a sonetelor prin care am trecut. Semnalez cădintre toţi prietenii apropiaţi eram singurul care aveam telefon. Ceea ce făcea că iarna, când gerul crăpa pietrele Capitalei, Tudor George şi Pâcă veneau la mine, unde stăteau de dimineaţa, până seara. Ei bine, ca să ne umplem timpul, ne jucam „de-a sonetul”, pe rime date. Nu-mi amintesc durata fixată scrierii, dar când se făcea inventarul celor trei creaţii, Tudor George era, inevitabil, primul care termina tema dată, Pâcă, inevitabil, al doilea, iar eu, inevitabil, ultimul. Motiv care m-a împins în nezdruncinata mea ambiţie de a scrie o suită de „Sonete mortale”, dedicate prietenilor mei cei mai dragi şi, pentru a nu rămâne în afara genului, mi-am autodedicat propriul sonet.Iată-l: „S-a dus poetul meşter în sonete/ Lăsându-vă pe voi să trageţi greul/ Venise timpul să scoată mardeiul/ Ca să ia stixu-n larg pe îndelete// Sonete v-a făcut cât penteleul/ Cu rime pergamute pe tăiete/ Şi-acum se duce-n dalbe piruete/ Ca să-i deschidă cerurile Zeul// Făcut-am Doamne la amici portrete/ Prinzându-le în paişpe versuri Eul/ Fără să le descântec portmoneul// Pâcă Ionescu Vlad Ahoe-Zmeul/ Apostu Roman Preda-Moromete/ Mă iartă, Doamne, vin să-i duc la fete” („AUTO-SONET”/ ÎN PROPRIA MEA MEMORIE/ Paris/ 1995).
Dincolo de complicii mei, un nou sonetist bate la uşa performanţei estetice a acestui delicat „gen fix” al poeziei. În urmă cu câţiva ani, am descoperit un mai tânăr poet, care pur şi simplu m-a fermecat. Lectorului curios, ori lovit de aripa formei fixe, îi recomand să citească fabulosul volum de sonete „FIIND” – 365 + 1 Iconosonete, apărut la Editura „Semne”, fondată şi îmbogăţită cu titluri remarcabile de ing. Ştefan Dulu, garantând revelaţia inconturnabilă a darului natural al lui Theodor Răpan.
În cele aproape 800 de pagini ale volumului citat, ni se dezvăluie 366 de sonete care şi-au propus şi au reuşit să-l farmece pe cititor, indiferent de gradul acestuia de sensibilitate. Personal, cu experienţa pe care o am şi cu sentimental precoce pentru sonet, afirm, fără teama de a exagera, că Theodor Răpan este, fără îndoială, cel mai important sonetist al poeziei de astăzi!
George ASTALOŞ
Bucureşti
9 ianuarie 2014, Anno Domini