„SIMBIOZE LIRICE – VOLUMUL IV”
3 min readGeorge ROCA
– O NOUĂ ANTOLOGIE DE POEZIE PUBLICATĂ LA EDITURA „ANAMAROL”
DIN BUCUREŞTI
Comunicat/mesaj către cei care scriu versuri:
De curând, Editura ANAMAROL din Bucureşti, a terminat de editat şi trimis spre publicare, volumul IV de poezie „SIMBIOZE LIRICE – 20 de autori”, cu scrieri si poze inedite! Poeţii care doresc să apară în volumul V sunt rugaţi să ne contacteze (pentru mai multe amănunte) la adresa de mail:
edituraanamarol@gmail.com
Iată şi un text explicativ pe care l-am trimis celor interesaţi:
În prezent lucrăm împreună cu doamna Rodica Elena Lupu, la redactarea volumului 5 de poezie numit „SIBIOZE LIRICE” (20 de autori x 16 pagini fiecare = 320 de pagini în total) Va invităm să participaţi şi dvs. dacă vă face plăcere.
Orice poet consacrat sau debuntant poate să participe la proiect! Pentru a fi inclus în carte este nevoie sa trimiteţi pe adresa de e-mail a editurii:
• 20 de poezii (sau chiar 25) pentru a putea fi selecţionate (necesare pentru acoperirea celor 14 pagini A5 dedicate acestora).
• 2-3 fotografii bust sau portret (pentru a fi selecţionată cea mai bună din acestea). În cazul când aveţi poze în grup va rugăm să nu decupaţi imaginea dvs. – indicaţi doar care sunteţi! (Ex. A treia din dreapta)
• o mică fişă personală de autor (sau cv-ul)
Fotografia personală şi FIŞA DE AUTOR (de prezentare) vor ocupa două pagini separat. (deci fiecare autor va avea în carte un segment de 16 pagini). Imaginea autorului v-a fi transformată şi prelucrată grafic/artistic. (depinde de calitatea acesteia şi de rezoluţia la care a fost trimisă de autor)
Lansările primelor trei volume au fost făcute la Bucureşti, la Biblioteca Metropolitană, în prezenţa unor personalităţi literare cunoscute şi a unui auditoriu bogat:
De asemenea s-au făcut prezentări scrise despre carte (volum) care au apărut în diferite reviste de limbă română din jurul lumii.
Motivatia acestui proiect? Promovarea creatorilor de poezie românească.
Cartea este NON PROFIT, datorită tirajului redus! Costurile de tipografie trebuiesc plătite totuşi de autor. 20 de lei bucata. Minimum 5 cărţi. Adica 100 de lei! (dacă doriţi puteţi comanda mai multe exemplare, dar numai înainte de intrare la tipar a volumului, adică inainte de stabilirea tirajului şi a comenzii către tipografie). Dupa terminarea proiectului nu se mai poate comanda sau retipări volumul. Tirajul cărţi este fix, în funcţie de câte exemplare se comandă în avans de către fiecare autor.
Notă: Nu garantăm tipărirea poeziilor fără valoare literară. Nu publicăm poezii în limbi străine fără traducerea sau originalul acestora în limba română!
George ROCA
Rexlibris Media Gorup
24 ianuarie 2014
—————————————-
Până în prezent au fost publicaţi următorii autori:
VOLUMUL 1
1. ANTONACHE Ioana
2. ARMENESCU Elena
3. BUD Florica
4. CÂRNECI Radu
5. CERCEL Valeriu
6. CODREANU-TIRON Viorela
7. CUCEREAVII M. Ion
8. ERBICIEANU Adrian
9. GLODEAN Elena
10. LEU Eugenia
11. LUPU Elena Rodica
12. MOSCU Adela
13. NEAGU Cristian
14. OANA-PÂRÂU Ovidiu
15. OLARIU Sorin
16. RAŢIU Ioan
17. RESTEMAN Georgeta
18. ROCA George
19. SMART Geanina
20. TUDOR Dona
VOLUMUL 2
1. ARBID-STOICA Mihaela
2. BOTA Hanna
3. CALUGARU Geo
4. CROITORU Evelyne
5. CUC Melania
6. DUMITRESCU Ştefan
7. DUMITRU Marian
8. DURES Radu
9. KAPITZA Constantin
10. KLEIN Anton
11. LAURIAN Gim
12. LUNGEANU Emil
13. LUPU Elena Rodica
14. MUREŞAN Monica
15. MUSCA Oana Georgeta
16. PREDA Elisabeta
17. PREOTEASA Marilena
18. ROCA George
19. TOMA Robert
20. VOICILĂ-DOBRE Ioana
VOLUMUL 3
1. AŞTELIAN Raluca
2. BATOG-BUJENIŢĂ Mihai
2. BECART Valentina
3. CERNEA Rodica
4. CRĂCIUN Vera
5. CRISTESCU Mihaela
6. DEUTSCH Eugen
7. ELIA-VOICU Geta
8. FIERARU Anne-Marie
9. HANDRA Diana Paula
10. IONITA Daniel
11. LILĂ Ioan
12. LUPU Elena Rodica
13. MALCIU Marian
14. PREDA Elisabeta
15. ROCA George
16. SMARANDACHE George
17. STANCU Nicolae
18. STUPARU Ioana
19. VERDEŞ Constantin Florin
20. VOLCINSCHI Elena
VOLUMUL 4
1. ANDREI ANDOR
2. MIOARA ARDIELEANU
3. MIHAI GABRIEL BADEA
4. ANDANA CĂLINESCU
5. RODICA CERNEA
6. CORNELIA TURLEA CHIFU
7. IOANA VOICILĂ DOBRE
8. LARA DUMITRAŞCU
9. GABRIELA JANIK
10. RODICA ELENA LUPU
11. VICTORIA MILESCU
12. GAVRIL MOISA
13. LAURENŢIU ORĂŞANU
14. INES VANDA POPA
15. ELISABETA PREDA
16. GEORGE ROCA
17. ELIZA ROHA
18. GHEORGHE STROIA
19. VALERIA MIHAI ŞTEFAN
20. CAMELIA TRIPON
Multumesc pentru publicarea acestui articol. Sunteti minunati! Voi stiti ca eu sunt directorul, acestei edituri, ANAMA de la ANA-MARIA, nepoata mea, RO de la RODICA si L de la LUPU, denumire creata de mine la infiintarea si inscrierea editurii ANAMAROL in Registrul Comertului Bucuresti, Romania, 2003.
Articolul, si nu este primul, este scris de catre George Roca in asa fel ca sa nu se stie ca directorul acestei edituri si cea care editeaza aceste antologii este Rodica Elena Lupu.
A colaborat, da, editura ANAMAROL, cu domnul George Roca, pentru realizarea copertelor si fotografiile autorilor.
Toate cele bune dragii mei, noi sa fim sanatosi!
Rodica Elena Lupu
Director Editura ANAMAROL
Acum doi ani am fost binecuvantata sa o cunosc pe maestra mea prin lumea cuvintelor, doamna Rodica Elena Lupu, directorul general al Editurii ANAMAROL initiatoarra si sustinatoarea acestui proiect literar deosebit in care cultura si-a dat mana intr-un larg spectru al celor care isi pun sufletul pe altarul cuvintelor, atat cei care au scris de-a lungul anilor, cat si cei care si-au facut debutul sau au aprofundat aceasta minunata calatorie prin lumea versurilor. Am facut parte din trei dintre Antologiile de Poezie si marturisesc cu sinceritate faptul ca o astfel de initiativa nu ar fi putut-o avea decat o adevarata sustinatoare a sufletelor frumoase si a celor care isi pun trairile in versuri, fiind singura direct implicata in sustinerea si imbogatirea Literaturii Romane prin fapte care-i oglindesc sufletul si pentru care din pacate unii oameni isi aroga drepturi… Toata pretuirea, admiratia si multumirile mele, doamnei director a Editurii ANAMAROL, Rodica Elena Lupu pentru tot sprijinul si implinirile daruite prin bucuria de a face parte din Antologiile de Poezie ANAMAROL!