EMINESCUL NOSTRU

Gheorghe A. STROIA

Eminescul nostru bun,

Chip al crengii de alun,

Cer născut doar din mătase,

Flori de gânduri luminoase,

Tei cu-aromă de iubire,

Ochi adânci plini de uimire,

Și Luceafăr, și comoară,

Ce înfruntă într-o doară

Timpul nemilos și rece,

Luna nopții ce petrece.

Eminescul nostru blând,

De la Tatăl – Lin Cuvânt –

Tălmăcit în înțelesuri

Și purtat de vânt pe șesuri,

Cânt de Lie-Cocârlie

Cu podoabă arămie,

Frunza codrului cea verde,

Toamnă care se petrece

Peste lume, peste Rai,

Cânt duios, ales, de nai.

Eminescul nostru har

Din al cerului nectar,

Viață dusă-n suferință,

Dor trăit în umilință,

Și podoabă și corvoadă

Ce doar timpul o înnoadă,

Strat de flori peste poiene,

Pas de cerb printre hiene,

Stea ce scânteie ades,

Glasul lumii cel ales.

Eminescul nostru Domn,

Dulce fie al tău somn –

Darul nostru spre trezire

Din a limbii amorțire,

Darul tău spre luminare,

Sufletul spre închinare,

Ce-Ți cuvântă-n nemurire,

Lacrimă de Preasfințire

Și pe-altarul poeziei

Vinul Euharistiei.

Eminescul nostru Sfânt –

Domn ales peste Cuvânt,

Iartă-ne că n-am iubit

Floarea florii din absint,

Iartă-ne că n-am știut

Să cântăm cu glasul mut,

Iartă-ne că și acum

Te mai răstignim în drum

Și nu știm a ne ruga

Pentru Nemurirea Ta!

——————————

Gheorghe A. STROIA

De Ziua Măritului nostru EMINESCU

15 ianuarie 2014