July 24, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Scrisoare deschisă

2 min read

poza(2)Dragii mei,

Aș putea să vă transmit urări complexe, îmbrăcate în cele mai sensibile și nobile cuvinte. Prefer de această dată să fiu cu gândul alături de voi atunci când, în noaptea tainică a Invierii Domnului, veți lua lumina sfântă și veți împărtăși bucuria de a vă afla alături de cei dragi, la masa de sărbătoare, nutrind cele mai sublime sentimente.
Nu este o perioadă în care trebuie să fim mai buni, mai calzi ori mai înțelegători. Trebuie doar să avem capacitatea de a vedea că liniștea sufletească impune o stare specială, care zăvorăște înțelepciunea, că iertarea devine un simbol al trăirilor noastre și că undeva, uitată într-un colț de lume, ori într-o parte neasemuită de senzații, se află pentru noi, iubirea.
Va doresc pe această cale să vă petreceți serbările pascale într-un peisaj în care să vă regăsiți pe deplin, să ascultați muzica ce vă definește, să vă înconjurați de oamenii care reprezintă pentru voi simboluri de viață și să adunați toate amintirile frumoase pentru a descoperi esența lumii și nu în ultimul rând, substanța voastră lăuntrică.
De asemenea, aceste momente emblematice, în care toate lucrurile capătă valențe sacrale, să stea drept pecete pentru clipele pe care cu drag le vom rememora în timpul albit de doruri, care ne vor individualiza și vor arăta că pentru noi, nu e nevoie de nici un motiv clar pentru a trăi cu pasiune, pentru a crede și pentru a simți ca însăși viața nu are criterii de indentificare.
Mulțumirile mele se îndreaptă către voi pe aceastăcale, pentru toate mesajele pe care mi le-ați transmis prin intermediul fan-cluburilor ce îmi poartă numele și pentru gândul sincer venit din partea voastră, pe care îl port în permanență alături de mine.
Tocmai de aceea vă pregătesc surprize și noi proiecte, care vă includ și pe voi, pentru că voi sunteți, după cum am afirmat de fiecare dată, sensul existenței mele artistice, oferindu-mi inspirație și echilibru, fiind alături de mine, dezinteresat, în drumul acesta haotic, căci fără doar și poate, prietenia e simbolul înțelepciunii, e lumina și tihna. E liniște ! Si asta imi doresc să vă fie in suflete la aceste sărbători !
Paștele să vă fie luminat !
Cu aleasă prețuire, Paul Surugiu- Fuego”

 

Ce aș mai putea adăuga dragi cititori la acest mesaj din inima artistului sufletelor noastre către inima voastră.

Sufletul să vă fie plin de bucurie, să măsurați timpul în clipe petrecute cu cei dragi și să luați din fiecare zi o amintire!

In aceste zile inchinate sacrificiului si iertarii, va dorim un Paste linistit, binecuvantat cu sanatate si bucurii! HRISTOS A INVIAT!

 

Cu aleasă prețuire,

Rodica Elena LUPU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.