April 18, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Broderii de cuvinte cusute pe-o maramă de vise

2 min read

 RG-PPUV-cop-wbGeorgeta Minodora Resteman

„Poeme pentru vis”,  Editura Armonii Culturale, Adjud, 2012

 

Uneori, terminând de citit o carte de poezii, te întrebi ce vârstă are autorul. Şi mai ales când sunt poezii de dragoste. Recunosc, n-am reuşit să ghicesc, ba mai mult, volumul  mi-a lăsat impresia că acest lucru nu are nici o importanţă. Curcubeu de metafore frămîntate în pâinea caldă a cuvintelor, nimic altceva decît dovada talentului, originalitate.

 

Fiori adolescentini mă îndeamnă să scriu! E declaraţia autoarei. Şi poate coloana pe care se sprijină întregul volum, conceput ca o scrisoare adresată lacrimii, pe care o roagă să nu doară! Este îndemnul universal, omenesc, dar şi divin la o iubire sub arc de curcubeu numit dragoste, curcubeu format din culorile pe care le dă sufletul celui îndrăgostit, vieţuind departe de locul unde dorul i s-a născut, dar legat de acest fenomen cosmic. Un curcubeu aruncat din Ciprul cel bogat în istorie şi portocali, până în Carpaţii unde Mino-Dora a simţit că fiorii dragostei cer dreptul să fie definiţi prin cuvinte.

 

Pletele sufletului se leagănă pe acest spaţiu în duceri spre „Aici iubesc acum” şi duiumul de trăiri date prin naşterea pe alte plaiuri. Aici nişte flori de portocal plâng pe cărările timpului. Sărutul gândului adormit pe-o frunză de fag, la culcare, se trezeşte dimineaţa pe alta de portocal. Aducerile aminte sunt micşorate de o depărtare geografică, fiindcă sufletul lovit de ruine, de stânci sau de crestele de valuri caută iubirea. Sărutul de rouă, ruga de vis, azima dragostei frământată cu rouă dintr-o iubire durută, calm, nisip îmbrăţişat de valuri. Destinul şacal, Norocul prohibit, dorurile pribege, visuri zdrenţuite care sfârşesc în cărunte aşteptări!

 

Poeta arde tăcerea, simte că din dor, dor se iveşte şi glasul încuminţit clamează după iubitul aşteptat. Un volum unde iubind înveţi, simţi că trăieşti.

 

Constantin T. CIUBOTARU

februarie 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.