Pamfleţel 

Cianura din ceaşca de cafea

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

Și io, ca tot românul domnit, beau cafea, beau de cincizeci de ani și n-am știut până ieri că, în fiecare ceașcă de cafea se află o concentrație de cianură de până la 6 ppm (părți pe milion). Stupefiat, primul lucru care mi-a venit în minte, a fost epoca de aur a lui Ceaușescu, care dădea poporului nechezol în loc de cafea, să nu-l intoxice cu cianură, îl proteja. Măreț conducător și  RMGC este măreață, ne promite o altă epocă de aur în schimbul aurului adevărat de la Roșia Montană!!

Să nu-mi spuneți că nu știți cine este RMGC, fiindcă cât de mult bine vrea să ne facă nouă românilor, mai ales celor din Țara Moților, auziți de ani de zile. Este vestita companie canadiană, care trage cu dinții de noi să ne facă oameni, să ne prăcopsească fără să ridicăm un deget, numai să-i dăm voie să ne radă ultimile treisute de tone de aur pe care le mai avem. Atât. Noi le dăm ultima mână de aur, care o mai avem și ei vor turna peste Roșia Montana un con al abundenței cum nu a turnat nici o altă stăpânire în două mii de ani în care au cărat aurul moților de acolo, începând cu romanii. O sută de ani, romanii au extras de la Roșia Montană trei tone de aur pur pe an, deci trei sute de tone de aur. Popoarele migratoare, fiind în marș migrator, s-au mulțumit doar cu  aurul din albiile râurilor din Munții Apuseni și au plecat mai departe. Ungurii care nu s-au priceput la minerit, au adus mineri din imperiul de apus cărora le-au dat toate privilegiile posibile numai să scoată aur pentru ei. Dar habsburgii i-au întrecut pe unguri și otomani în extragerea aurului; priviți Viena cât e de măreață, datorită și aurului de la Roșia Montană. În vremea habsburgilor a apărut: „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă în poartă”, în vremea lor a fost răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan. Cu cât se căra mai mult aur cu atât erau mai săraci și nevoiași moții. Nu s-a făcut mai nimic pentru ei, cu excepția regimului comunist: locuri de muncă, locuințe, școli, spitale, ședințe și defilări de Întâi Mai. După 1989, Ion Marcel Ilici Iliescu și Petru Roman au frânat tot ce mergea în țara asta, au pus în funcție degradarea generală și vânzarea țării la preț de fier vechi, la preț de gunoi reciclabil.

La Roșia Montană, unde m-am aflat zilele acestea și am citit în materialele propagandistice ale RMGC, adică Roșia Montană Gold Corporation, că mai multă cianură se găsește în ceașca mea de cafea decât va lăsa ea în sterilul de după extragerea aurului cu cianură din minereul aurifer românesc. Cum să nu mă prosternez și io în fața acestei companii canadiene ce nu mai poate de binele celor din Munții Apuseni, deși au și ei munții lor plini de aur și ar putea să le spună canadienilor câtă cianură lasă în urma lor, ba mai mult să le-o anihileze și pe cea din cafea. Chiar dacă le-ar face și promisiunea asta, în Canada profitul companiei ar fi cu mult, mult mai mic fiindcă un miner canadian trebuie platit și asigurat cât zece mineri români. Plus costul protecției mediului canadian ce este foarte strict legiferat și controlat cu maximum de exigență, absolut diametral opus de ceea ce se întâmplă în România unde protecția mediului natural e floare la ureche pentru Ministerul Mediului și al Pădurilor care închide ochii cu nepăsare și la clăile de gunoie arucate de-a lungul șoselelor și-a apelor  dar mite la cianura lui Gold Corporation care nici nu se vede pe deasupra. Nici doamna ministru Plumb, nume predestinat să fie ministru al mediului românesc, nu simte ceanura în ceașca ei de cafea, deși este similitudine de poluare între plumb și ceanură.  

Am fost la Abrud și Roșia Montană pentru că am vrut să mă informez personal. Să-mi extrag io informațiile după ce am auzit multe păreri pro și contra. Întâi m-au izbit în fesieri starea deflorabiă a drumurilor, apoi dezordinea, murdăria și sărăcia localităților, superficialitatea și nepăsarea, oamenii buni dar indiferenți la ceea ce e în jurul lor, mai mulți câini comunitari decât copii. Ăștea suntem, ăștea plătim taxe și impozite din care nu se vede nimic investit local. Totul se scurge spre București și stăinătățuri. Din 1975 a început decăderea românească, care s-a accentuat sub Iliescu și a atins cotele prăbușirii totale sub Năstase și Băsescu. Guvernanții sunt parveniți, corupți și hoți, intelectualitate de avangardă nu există, restul înjură, dau din mână și așteaptă miracole chiar și de la Gold Corporation! Unii sunt atât de obnubilați și disperați încât așteaptă salvarea lui Dumnezeu prin trimisul lui: Gold Corporation! Alții nu au vrut să vorbească iar un specialist autorizat, autorul unei excelente istorii a mineritului la Roșia Montană, cu care am și vizitat galeria romană a minei, la multe întrebări mi-a răspuns cu no comment!  

Și Gold Corporation promite sarea și marea, numai să pună mâna pe ultima resursă auriferă a României, până atunci promite orice lăsând impresia că este mai mult o societate de binefacere și nicidecum o corporație capitalistă bazată pe minimum de investiții și maximum de profit. Oamenii nevoiași cred, fiindcă nu li se oferă alte alternative deși există, dar actualii guvernanți în locul devizei totul prin noi înșine au ales orice pentru un comision gras!!  

În secolul XXI jumătate din forța de creație și muncă a lumii se va recicla cel puțin odată, pentru că societatea dinamică creiază noi alternative. Și aici se pot înființa noi servici și industrii mici, ca în alte părți ale țării, se poate reîncepe, prin noi înșine, din nou exploatarea auriferă la exterior, fiindcă avem foarte buni specialiști români în domeniul mineritului iar statul are atâția bani să înceapă investiția. Dar ne-am obișnuit să palavragim și să cerșim ajutoare în loc să dăm randament. Am devenit o națiune fără voință și cu cel mai scăzut randament pentru Țara Noastră. Cât mai e a noastră.

Hai, să mai sorbim o gură de ceanură din ceașca de cafea, fiind siguri că după Gold Corporation, moții nu vor mai spune munții noștri aur poartă… doar vor continua, săraci, să bată  pe la porțile altora …

(Iunie, 2012, Bistrița – Casa cu flori)