Măturărorii parfumați

Autor: Maria Diana Popescu

Ridicolul „graţios şi elaborat” îi face pe proaspăt-unşii ministeriabili să emită teorii calchiate, iar pe noi să mestecăm în continuare gustul de cucută al dezamăgirii, pentru că în postul Paştelui, legumele se umflă pînă la raft ca Făt Frumos din poveste. Dacă analizăm din punct de vedere gramatical şi stilistic propoziţiile trimise de aceştia în eter, constatăm că de atîta gîndit în limba cîtorva mastere în afară au uitat limba română. Aprovizionaţi cu etică deshidratată, rapizi şi ieftini, şcoliţi în profunda filozofie la Harvard University, Purdue University, Kellog University, modelele ministeriabile, cu strategii de lucru potrivit principilor artei culinare, eşuează de cele mai multe într-o fabulă fantezistă: găina este un „organism viu”, nu face ouă aleatoriu, ci în mod persistent, susţinut. Ninge, plouă – face ouă! „Nu-i ca o fabrică, să o închizi”, a conchis noul şef al metafizicului. Sînt ferm convinsă, „organismul viu” avea viziuni despre agricultura românească încă de pe cînd era la Harvard. Sigur, are dreptate, deosebirea între găină şi fabrică este că pe o găină n-ai cum să pui lacătul, însă o fabrică o închizi şi disponibilizezi personalul. Dacă o găină nu se înscrie în parametrii de rentabilitate o tai, la fel şi fabrica se poate tăia şi vinde la fier vechi, bucată cu bucată. Iată şi asemănarea. Pînă cînd noii miniştri nu vor stăpîni bine obiectul muncii, leul, ca organism viu, poate deveni un pui de bogdaproste.

O modestă cugetare, un mic moft cultural, un mic „elitism”, o mică aroganţă şi gata!, „iarna nu-i ca vara luminiţa de la capătul tunelului”. Argumentaţie, nu şagă, de la un mandat la altul, în sens axiologic, măturătorii parfumaţi fac ouă de struţo-cămilă. Societatea vestică ne-a exportat ideea unui stat „welfare”, unde pînă şi animalele au mai multe drepturi decît oamenii, puterea ne abuzează în loc să ne protejeze, ticăloşia este o strategie de succes, iar cei atinşi de virusul corupţiei vor funcţiona în continuare din umbră pe post de spătar pentru fotoliile neofiţilor, ca ataşament în variantă mistică. Oare, moralitatea, „mai rară decît un corb alb”, va da de furcă şi lui Putin, pe al cărui muşchi facial relaxat curgea o lacrimă de vînt, la fel ca la o extracţie dentară fără anestezie? Rusia mai crede în lacrimi de stat? Şi totuşi, de ce nu se găseşte şi la noi un preşedinte care să apere poporul? Al nostru s-a împotrivit din toate puterile promovării intelectualilor, în schimb a trimis la Curtea Europei analfabeţi de rîsul lumii. S.U.A. vor o Rusie slabă, Putin le stă americanilor ca un os în gît. Într-adevăr, el a scos Rusia din haos şi a dezvoltat-o, de aceea mass-media încearcă să-l discrediteze. Rusia va continua să se dezvolte în acelaşi ritm şi va deveni superioară U.E.

Aşadar, cum să vorbesc eu unui popor răpus de nevoi despre topuri muzicale, despre teorii literare sau despre cît de desăvîrşit şi-a scris un autor romanul, cînd viaţa fierbe şi la noi şi pe meridiane? Marile puteri s-au angajat într-o cursă a înarmării cu roboţi ucigaşi şi „maşinării inteligente”, care o iau razna pe cîmpurile de luptă contemporane, iar mai-marii de acasă se poartă cu patria mea ca şi cu un obiect cumpărat de la shop. La Bruxelles se susţine idea că ţara are nevoie de tîmplari, de electricieni, adică de reparaţii capitale şi de lumină. Şcolile de meserii au fost desfiinţate cu mare avînt revoluţionar, ca după 22 de ani să se constate că avem nevoie de ele. Cînd se sparge o ţeavă, cînd se strică motorul maşinii, sertarul biroului, televizorul sau maşina de spălat, cînd se arde o dulie de la tabloul electric, cui dăm un telefon? Ne adresăm academicienilor, medicilor, absolvenţilor de filosofie, chimie, muzică, sau tînărului care tocmai a terminat „relaţiile publice”? De fapt, nu ducem lipsă de tîmplari şi electricieni, însă au fost disponibilizaţi. Ideea, cum că ţara are prea mulţi filosofi neproductivi şi mai puţini meşteri, e o bătaie de joc. Ca şi cum o măturătoare parfumată cu Bourjois ar vorbi despre Kant. Cu atît mai mult cu cît afirmaţia vine de la o persoană care ar trebui să ţină prelegeri despre cît de toxică este injectarea cu botox sau cu vaccin antigripal, oprit din cauza unor suspiciuni privind calitatea, a unor reclamaţii şi cazuri grave de îmbolnăviri; sau care ar trebui să pledeze împotriva taxei radio-TV, nedreaptă şi ilegală, prin care se abuzează de milioane de contribuabili, în condiţiile în care criza şi birurile i-au pus la pămînt. TVR primeşte de trei ori bani de la români. O dată, prin plata – obligatorie – a abonamentului, care se reţine pe factura de energie; a doua oară, indirect, prin banii alocaţi de la buget, care vin tot de la cetăţean; a treia oară de la cei care achită abonament unui alt operator de cablu, cotă din abonament ajungînd şi la TVR.

Aceştia sînt democraţii noştri! Capitalismul, atrăgător ca un cîntec de sirenă, i-a scutit de nevoia de a fi solidari naţiunii în care s-au născut. Servind în doze mari porţii de demagogie doctrinară, imoralitate şi corupţie, ei fac ce vor cu cetăţeanul şi cu ţara. Acest joc murdar şi descumpănitor are nevoie de o infuzie de conştiinţă, altfel situaţia se îndreaptă spre acelaşi destin cu cel al damnaţilor mitologici. Din pricina lor prin lentile afumate ne priveşte Europa, iar puterile lumii îşi ascult colţii pe noi, deşi în capul lor ştiu bine că România nu e o ţară de analfabeţi precum cei care o reprezintă la Curte, o ţară de manelişti şi cerşetori, de hoţi şi grobieni, aşa cum doreşte străinătatea, care ne-a aruncat în gropile de gunoi capitaliste, încît avem saci grei legaţi de brîu şi de umeri, afectîndu-ne pe vecie coloana. Port respect nemărginit ţăranilor români, care şi-au trăit viaţa în nevinovăţie pe cîmpurile patriei, în înţelepciunea pe care-au hrănit-o cu sudoare şi smerenie, ca astăzi să le lipsească pîinea pe care au arat-o, au semănat-o, au cules-o. Cît despre oamenii simpli, muncitori şi curaţi, în mijlocul lor se simţea cel mai bine şi un Tolstoi, şi un Glenn Gould. Mai puţin „organismele vii” din Guvern.