Această femeie care-şi cântă dorurile, a fost creată special ca să surprindă gingăşia naturii în renaştere, împletind cu abilitate şi într-o armonie perfectă relaţia dintre suflet şi natură: „Îmi limpezesc privirile-n boabe de rouă…“ . Georgeta Resteman reuşeşte de fiecare dată când îşi descarcă din preaplinul sensibilităţilor ei artistice, să provoace emoţii, să transmită stări, să fie una cu cititorul…sau poate invers. Tocmai această împletire de euri dă valoare versurilor. Poemele sunt fluente, captivante, au mişcare, iar îmbinarea elementelor compoziţionale este armonioasă lăsând imaginaţia să alunece, să respire, să crească. Georgeta trăieşte prin vers, iar versul se naşte din sufletul poetei. (Gabriela Petcu)
Suspinul ierbii
Sub cerul meu brăzdat de curcubeie
Vrăjită sunt şi-ascult suspinul ierbii
Speranţele-mi renasc, căci sunt femeie…
Spre râu privesc unde se-adapă cerbii
Şi port în mine-a fericirii cheie.
În râul tainelor îmi scald privirea
Spălând tristeţi în albăstrimea-i lină
Din toporaşi firavi culeg iubirea
În ochi cu lacrimi calde de lumină
Străină mi-e de-a pururi rătăcirea!
Suspină iarba când îmi simte paşii
Şi firele se frâng sub bobi de rouă
Mă mângâie în treacăt fluturaşii
Pe-aripi stropiţi cu praf de lună nouă
Când cântă-n coruri sfinte îngeraşii.
Suspinul ierbii-l mai aud în mine
Când vălurile nopţii de mătase
Aştern iluzii…iar în zări senine
Stelele-şi făuresc din vise case
Şi gândul meu e-atât de plin de tine.
Săcuieu, 31 martie 2011
Suspinul ierbii ori suspinul primăverii este asemenea suspinului autoarei! Versul izvorăşte, creşte şi aduce toate suspinele vieţii într-o înşiruire de alese metafore, ce înfăţişează frumosul îmbrăţişat de trăirile interioare în care, din nefericire, nota de tristeţe este dominantă.
Poeta îşi caută liniştea şi iubirea, neobosită, agaţându-se de speranţă, singurul reper în măsură să dăinuie într-o lume sfâşiată de nonvalori, minciună şi indiferenţă…